Viața celui între Sfinți Părintele nostru Porfirie, Episcopul Gazei

 

Gaza este o cetate în Palestina, aproape de latura Egiptului, care de demult a fost dată moștenire fiilor lui Israil, din seminția Iuda; apoi a fost stăpînită de filisteni. De la dînsa luase odată Samson, pe umeri, porțile cele încuiate. Acea cetate era plină de păgînătatea închinătorilor la idoli, deși se întrupase Hristos Dumnezeul nostru și era luminată în parte cu sfînta credință de Sfinții Apostoli și cu propovăduirea episcopilor care au fost după dînșii. Însă cea mai mare parte a ei rătăcea în întunericul închinării idolești, închinîndu-se unui chip cioplit, numit Marnas, precum și Venerei și altor necurați zei elini. De multe ori s-a vărsat într-însa sînge creștinesc, mai ales în vremea urîtorului de Dumnezeu, împăratul Iulian Apostatul. Pentru că atunci pe toți preoții și călugării și pe fecioarele cele sfințite lui Dumnezeu cu nemilostivire i-au ucis necredincioșii. O tiranie și păgînatate ca aceasta se săvîrșea în cetatea Gazei care avea într-însa atît popor, încît nimeni nu putea s-o curețe și s-o lumineze desăvîrșit cu sfînta credință, pînă la Sfîntul Porfirie, episcopul, pentru care ne este cuvîntul. Acesta a întărit-o desăvîrșit, pe toți idolii i-a sfărîmat și a ridicat biserică în mijlocul cetății și a cîștigat lui Dumnezeu toată Gaza, cu mare osteneală, precum va arăta povestirea de față.

Sfîntul Porfirie era de neam din Tesalonic, fiu de părinți bogați, care, lăsînd casa tatălui său, frații și bogăția și fiind de 25 de ani, a mers mai întîi în Egipt, apoi a mers la schit, unde a luat asupră-și îmbrăcămintea monahicească și viața cea pustnicească. După aceea, petrecînd cu sfinții părinți în schit cinci ani, a mers la Ierusalim și, închinîndu-se făcătoarei de viață Cruci și Mormîntului lui Hristos, toate sfintele locuri înconjurîndu-le, s-a dus în părțile Iordanului și într-o peșteră mare sălășluindu-se, viețuia după Dumnezeu cu post și cu rugăciune neîncetată. Acolo viețuind cinci ani, a căzut în boală și a rugat pe unul din cunoscuți să-l ducă la Ierusalim, fiind bolnav și neputînd să meargă singur. Iar la Ierusalim închinîndu-se în toate zilele, deși bolnav, înconjura sfintele locuri și cînd nu putea să meargă cu picioarele de slăbiciune, se tîra pe genunchi; însă nici o zi n-a lăsat ca să nu meargă la sfînta biserică a Învierii lui Hristos și la Sfînta Cruce.

Văzîndu-l un monah tînăr, anume Marcu - care mai pe urmă a fost scriitorul vieții sale -, ostenindu-se astfel în boala sa în toate zilele, a început a-i sluji pentru Dumnezeu și a fost trimis de dînsul cu scrisoare la Tesalonic ca să împartă între frații cei mai tineri averea sa, care îi rămăsese după părinți, iar partea lui să i-o aducă ca să o împartă la săraci. Acela, ducîndu-se, a împărțit precum se cădea, iar partea lui Porfirie a vîndut-o pentru trei mii de galbeni. Și i-a venit lui 1400 de galbeni, iar hainele și argintul pe toate le-a adus Marcu cu credință lui Porfirie, pe care l-a găsit sănătos la Ierusalim; dar el, luîndu-le, le-a împărțit îndată săracilor și mănăstirilor celor scăpătate, iar el a rămas sărac.

În ce chip fericitul s-a făcut sănătos i-a spus lui Marcu astfel: "Fiind eu la privegherea de Duminică cea din toată noaptea, în biserica cea mare, am căzut bolnav și, neputînd răbda, am mers și m-am culcat lîngă Golgota. De durere mare eram ca într-o vedenie, privind pe Mîntuitorul nostru pironit pe Cruce și era spînzurat un tîlhar cu El, pe altă cruce. Apoi am început a striga, zicînd: "Pomenește-mă, Doamne, cînd vei veni întru împărăția Ta". Iar Mîntuitorul a zis către tîlhar: "Pogoară-te de pe cruce și-l vindecă de durerile trupești, precum și Eu te-am vindecat de cele sufletești". Iar tîlharul, pogorîndu-se de pe cruce la mine, m-a cuprins și m-a sărutat, apoi m-a ridicat de la pămînt, zicîndu-mi: "Vino la Mîntuitorul!". Apropiindu-mă eu de Domnul, l-am văzut pogorît de pe cruce, grăind cu mine: "Primește lemnul acesta și-l păzește". Iar eu, primindu-l, am început a purta Crucea lui Hristos și venindu-mi în fire, m-am făcut sănătos, ca și cum n-aș fi fost niciodată bolnav".

După aceasta, netrecînd mult timp, fericitul Porfirie a fost hirotonit preot de patriarhul Ierusalimului și i s-a încredințat lui spre pază cinstitul lemn al făcătoarei de viață Cruci a lui Hristos, care era încuiat deosebit în raclă de aur. Altă parte a Crucii era dusă în Constantinopol, la împărăteasa Elena. Așa s-a împlinit vedenia lui Porfirie, că a văzut pe Domnul dîndu-i Crucea să o păzească.

Cuviosul Porfirie, viețuind în rînduiala preoției trei ani, episcopul cetății Gaza, care se numea Enea, a murit; și au mers cei credincioși din Gaza cu clericii în Cezareea Palestinei, la mitropolitul Ioan, sub care era supusă Gaza, rugîndu-l să le dea episcop, ca să poată a se împotrivi cu cuvîntul și cu lucrul închinătorilor de idoli, care erau mulți în cetate și toți mai marii cetății aceleia erau păgîni. Mitropolitul Ioan, poruncind tuturor să postească, se ruga lui Dumnezeu ca să-i arate un bărbat vrednic de acel lucru. Și i s-a descoperit în vedenie Cuviosul Porfirie, preotul Ierusalimului, păzitorul lemnului celui de viață făcător. Deci, îndată a scris mitropolitul o scrisoare la prea sfințitul Ilarie, patriarhul Ierusa-limului, rugîndu-l să-l trimită pe părintele Porfirie, pentru un oarecare lucru. Iar patriarhul, chemînd pe Porfirie și arătîndu-i scrisoarea mitropolitului, îi porunci să meargă în Cezareea.

Deci, Cuviosul Porfirie mai întîi s-a îndoit, apoi a zis: "Voia Domnului să fie". Și ieșind de la patriarh a zis ucenicului său: "Frate Marcu, să mergem să ne închinăm sfintelor locuri și lemnului celui de viață făcător al cinstitei Cruci, că acum nu-l vom mai vedea curînd, decît numai după mulți ani". Zis-a ucenicul: "Pentru ce grăiești așa, părinte? Pentru că socotesc că nu vei zăbovi mai mult de o săptămînă". Răspuns-a sfîntul: "În noaptea trecută am văzut pe Mîntuitorul zicînd către mine: "Dă-mi Mie visteria - adică lemnul Crucii - pe care am adus-o la tine, pentru că voiesc să te însoțesc cu o mireasă cu adevărat săracă, însă bună de obicei. Iar tu, luînd-o pe ea, să o împodobești, ca să-și uite sărăcia cea dintîi; căci, deși este săracă, nu este străină, ci soră adevărată îmi este Mie. Însă să te ferești ca avînd-o pe ea și rînduind casa, să nu cîștigi ceva prin nedreptate sau prin jefuire, sau din fărădelege, căci și pe Mine mă vei mînia și pe dînsa o vei mîhni, pentru că neprimite sînt ei unele ca acestea, însă să nădăjduiești și să nu te împuținezi cu sufletul, căci toate se vor trimite ție, chiar de nu te vei aștepta! Aceasta mi-a spus mie în vedenie Domnul astă noapte și mă tem ca nu cumva sarcina păcatelor străine să nu se pună asupra mea, care am mulțime de păcate".

Acestea zicîndu-le către ucenic, a mers și s-a închinat tuturor locurilor sfinte; apoi a luat făcătorul de viață lemn al cinstitei Cruci, vărsînd multe lacrimi, și, încuindu-l în sicriu, a mers și a dat cheile prea sfințitului patriarh. Apoi, luînd de la dînsul binecuvîntare, a plecat spre Cezareia Palestinei, cu ucenicul său Marcu și cu un alt tînăr, Varuh, pe care mai înainte l-a luat cuviosul din gunoi, plin de răni și, tămăduindu-l, îl avea ca slugă. Sosind Cuviosul Porfirie în Cezareia, l-a primit cu bucurie și l-a silit prea sfințitul mitropolit Ioan, chiar nevrînd, să primească sfințirea ca episcop al cetății Gaza.

Deci plîngea cuviosul mult și era nemîngîiat, zicînd că el nu este vrednic de o treaptă ca aceasta. Apoi s-a înduplecat la voia Domnului; și hirotonisindu-l episcop, l-a trimis la Gaza cu clericii și cu oamenii din Gaza, a cărui venire o așteptau satele cele ce erau în jurul Gazei. Însă popoarele păgîne, adunîndu-se dinadins pe calea aceea pe care episcopul Porfirie se cădea să meargă, a așternut-o toată cu spini săpînd gropi și ducînd mulțime de gunoi, au făcut fum mare și necurat. Deci au făcut calea aceea nelesnicioasă spre mergere, iar aceasta o făceau din ură către creștini și din vrajbă către Porfirie. Atunci au început creștinii, cu episcopul lor Porfirie, să treacă calea aceea cu multă nevoie și osteneală, ferindu-se de gropi, de spini și de fum, ostenindu-se toată ziua, și au sosit noaptea în cetate. Iar în cetate era numai o biserică creștinească și aceea mică; pentru că și creștini nu erau mulți iar temple idolești mulțime, încît erau și pe ulițe idoli, iar în mijlocul cetății era un templu mare și frums al necuratului Marnas, mai-marele lor zeu, din vechime zidit, care înfrumuseța toată cetatea prin mărimea sa, cu înălțimea și cu prea frumoasa zidire. Atunci a început Cuviosul Porfirie, luîndu-și scaunul său, a paște turma cea mică a lui Hristos care era acolo.

În acel an, în care arhiereul lui Dumnezeu Porfirie a mers în Gaza, s-a întîmplat de nu era ploaie, ci secetă mare și foamete, încît ziceau toți necurații cetățeni că din cauza venirii lui Porfirie în cetate s-au mîniat zeii și au încuiat cerul. Iar slujitorii idolilor au dat de veste în popor că Marnas, zeul lor, le-ar fi vestit cum că Porfirie este pricinuitor de tot răul. Apoi, adunîndu-se toți închinătorii de idoli în templu lui Marnas cerea să le dea ploaie, pentru că pe acela îl numeau zeul idolilor. Deci, au petrecut șapte zile, rugîndu-se și cîntîndu-i laude; apoi, ieșind afară din cetate, tot n-a plouat. După aceasta, adunîndu-se toți creștinii cu femeile și copiii, în număr de 280, pentru că erau numai atîtea suflete care credeau în Hristos în cetatea Gaza, au rugat pe Sfîntul Porfirie, episcopul lor, ca să facă sobornicească rugăciune și să iasă cu crucile afară din cetate, ca să ceară ploaie de la Dumnezeu, căci acum pe toți îi supăra foametea, dar răbdau și defăimare și ocări de la păgîni, pentru acest necaz.

Sfîntul Porfirie, vestindu-le post, a poruncit tuturor ca să se adune de cu seară în biserică. Deci, săvîrșind privegherea de toată noaptea, a doua zi a făcut litie, mergînd înainte cu Sfînta Cruce; și au ieșit oamenii afară din cetate, la o biserică veche, ce era spre apus, pe care a zidit-o fericitul Asclipie, episcopul, mărturisitorul lui Hristos, cel ce a pătimit multe pentru dreapta credință. De acolo, cu cîntări de laude au mers la biserica Sfîntului Timotei, unde erau moaștele altor sfinți mucenici; și așa ostenindu-se în rugăciuni la litie, s-au întors în cetate în ceasul al nouălea din zi, dar au găsit porțile cetății încuiate cu tărie; pentru că păgînii, închinătorii de idoli, văzînd că ieșiră creștinii afară din cetate cu episcopul lor, au încuiat cetatea, nevoind să-i lase înăuntru, și au stat înaintea porților două ceasuri și nu le-au deschis.

Dumnezeu, însă, văzînd răbdarea și lacrimile robilor săi și ascultînd rugăciunile plăcutului său Porfirie, a ridicat un vînt dinspre miază-zi, precum cîndva pe vremea lui Ilie proorocul, și a acoperit cerul cu nori de ploaie, fulgerînd și tunînd și, apunînd soarele, a căzut ploaie foarte mare.

Unii din elini, văzînd o minume ca aceasta, au deschis cetatea și unindu-se cu creștinii strigau: "Hristos este unicul Dumnezeu adevărat", și toți intrară în biserică cu bucurie mare. Apoi elinii au luat de la episcop sfîntul semn și învățătură spre Botez, pentru că au crezut în Hristos. Și era numărul bărbaților 107, femei 35, iar copii 14; apoi, mulțumind lui Dumnezeu, s-au dus pe la casele lor. Iar ploaia a fost mare toată noaptea aceea, a doua zi și a treia zi, încît a adăpat pămîntul din destul și s-au mai adăugat din elini la turma lui Hristos, afară de cei dintîi, încă 127. Apoi tot în același an au venit încă 105 și, primind toți Sfîntul Botez, se sîrguiau în sfînta credință.

Ceilalți închinători de idoli nu încetau a dușmăni pe Sfîntul Porfirie și a supăra pe creștini; căci venind ighemonul în cetate cîteodată, îl îndemnau să-i muncească pe creștini, dîndu-i mulțime de aur; așa că în toate zilele îi chinuiau pe creștini la lucrările cetății, precum odată egiptenii pe israiliteni. Iar Sfîntul Porfirie, văzînd nevoia care se făcea poporului lui Hristos, se mîhnea foarte și neîncetat se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ziua și noaptea, ca pe cei rătăciți să-i întoarcă la calea cunoașterii adevărului.

După aceea, Varuh, sluga sfîntului mai sus pomenită, a fost trimis într-un sat apropiat pentru trebuința aceasta: "Un oarecare închinător de idoli locuia pămîntul bisericesc și era dator cu chiria pe un an; iar el nevoind să o dea îndată, ci tărăgănînd-o, se împotrivea lui Varuh și se făcu gîlceavă între dînșii. Atunci, strîngîndu-se ceilalți închinători de idoli, au bătut pe fericitul Varuh cu bețele pînă la moarte și, crezîndu-l mort, l-au scos afară din sat și l-au aruncat într-un loc pustiu. A doua zi, Cornelie, diaconul și alți doi creștini, trecînd pe acolo, l-au aflat pe Valuh zăcînd ca mort, neputînd nici să vorbească, nici să audă, nici cu ochii să vadă, nici să-și miște mîinile sau picioarele, ci numai duhul era într-însul și, luîndu-l, l-au dus în cetate. Dar văzînd închinătorii la idoli că-l duceau pe Varuh, li s-a părut că duc în cetate un mort, deci s-au repezit asupra celor ce duceau și au început a-i bate, zicîndu-le; "De ce faceți o urîciune ca aceasta, aducînd mortul în cetate - deoarece obiceiul gazenilor era ca pe morți să-i scoată la îngropare afară din cetate - și luîndu-l pe Varuh, l-au legat de picioare și-l tîrau prin cetate; dar diaconul Cornelie alergînd, a spus Sfîntului Porfirie. Deci, a venit episcopul cu sîrguință cu ceilalți frați și, ajungînd la cei ce-l tîrau, îi ruga să înceteze o nemilostivire ca aceea; iar ei au ocărît și pe episcop. Apoi s-a adunat mulțime de popor, care văzînd răbdarea și smerenia episcopului, că nu răspunde nimic împotriva ocărîtorilor lui, a început a se gîlcevi cu cei ce dosădeau pe cel mort; și s-a făcut între dînșii gîlceavă, căci punîndu-și mîinile unul pe altul se băteau și era tulburare mare.

Iar sfîntul episcop cu creștinii, luînd pe fericitul Valuh, l-au dus în biserică, fiind tîrziu, și, văzînd că duhul lui este încă într-însul, a început a se îngriji de tămăduirea lui și toată noaptea aceea s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi pentru dînsul. Apoi bolnavul a deschis ochii și a vorbit, cerînd apă de băut; apoi a început a vorbi spunînd tot ce s-a întîmplat. A doua zi veniră mai-marii cetății la biserică cu mulțime de popor și au zis: "Pentru ce ați adus pe mort în cetate, împotriva legii părintești?" Și a ieșit la dînșii sfîntul episcop Porfirie, cu toți cei ce erau cu dînsul; aceștia, văzîndu-l pe episcop, au început a-l ocărî și a-l defăima, apoi, repezindu-se la ceilalți care erau cu dînsul, au început a-i bate. Și îndată fericitul Varuh, luînd putere de la Dumnezeu, s-a sculat degrab, ca și cum niciodată nu bolise, și, luînd un ciomag mare, a început a bate și a prigoni pe poporul cel păgîn și gîlcevitor. Iar ei, văzîndu-l viu, s-au spăimîntat cu frică mare, căci credeau că s-a sculat din morți; pe de o parte de frică, iar pe de alta de bătaia cea mare fiind izgoniți, au fugit, călcîndu-se unul pe altul; și i-a izgonit Varuh ca Samson pe filisteni, de la biserică pînă la capiștea lui Marnas; apoi din acea vreme toți păgînii se temeau de Varuh neîndrăznind nici pe cale a se întîlni cu dînsul. Iar Sfîntul Porfirie, mulțumind lui Dumnezeu de acea grabnică și neașteptată schimbare a lui Varuh spre sănătate și de puterea trupească atît de mare, luată de la Dumnezeu, a hirotonisit pe Varuh diacon și împreună cu el și pe Marcu.

Văzînd arhiereul lui Dumnezeu Porfirie necazurile care se făceau în toate zilele creștinilor de către necredincioși, a trimis la Constantinopol pe Marcu, diaconul său, la dreptcredinciosul împărat Arcadie, rugîndu-l să poruncească să se strice capiștile idolești din Gaza. Apoi a scris și prea sfințitului Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului, cerînd ajutor și mijlocire la împărat. Deci a poruncit împăratul să închidă capiștile idolești din Gaza, ca să nu se săvîrșească mai mult într-însele necuratele jertfe, dar n-a poruncit a le risipi, ca să nu necăjească poporul elin. Atunci a venit în Gaza un om împărătesc, cu numele Ilarie, să săvîrșească porunca împărătească, luînd multe ajutoare și mulți ostași din Azot și din Ascalon. Apoi, arătînd gazenilor împărăteasca scrisoare, a închis templele idolești și le-a pecetluit, smerind în legături pe cele trei căpetenii ale cetății. Iar păgînii, adunînd mulțime de aur, l-au dus lui Ilarie, omul împărătesc, rugîndu-l să nu închidă unul dintre templele lor care era mai mare, adică acel a lui Marnas, care era în mijlocul cetății, iar cu celelalte să facă ce vor voi. Deci Ilarie, iubind aurul mai mult decît pe Hristos Dumnezeu, le-a lăsat liber templul cel mai de frunte a lui Marnas, iar pe cele mai mici le-a închis, sfărîmînd idolii într-însele. Și s-a dus iubitorul acela de aur, ca și cum ar fi îndeplinit porunca cea împărătească; căci cu adevărat, numai cu chipul era creștin, iar înăuntru era plin de necredință elinească și ajuta elinilor. Iar păgînii aveau cel mai mare termplu, a lui Marnas și nu încetau a face creștinilor supărare.

În acea vreme s-a întîmplat un lucru minunat, care a adus la credință nu puțini oameni. O femeie oarecare, slăvită, fiică a unuia din cei mai iubiți cetățeni și soție a unui slăvit bărbat care se numea Elia, fiind însărcinată, i-a venit ceasul să nască, dar nu putea; și se înmulțeau durerile ei foarte mult, căci a doua zi mai rău îi era, iar în a treia zi și mai cumplit. Deci, aducîndu-se multe femei fermecătoare și vrăjitoare, nimic nu puteau să-i ajute și s-a muncit astfel șapte zile. Iar bărbatul ei, tatăl și mama ei și toate rudeniile aduceau în toate zilele neîncetate jertfe și săvîrșeau rugi în templul lui Marnas, pentru dînsa, cerînd ajutor de la zeul lor; dar nu primeau ajutor, ci mai amară boală și mai cumplite dureri se aduceau celei ce nu putea să nască. Acum toți deznădăjduiau și, privind la o muncire ca aceea a ei, singuri boleau cu inimile, plîngînd și tînguindu-se pentru dînsa și gîndind la sfîrșitul ei. Era între dînșii o bătrînă creștină. Aceea, alergînd la biserică, se ruga cu lacrimi în ochi lui Hristos Dumnezeu pentru femeia aceea bolnavă. Și văzînd-o Sfîntul episcop Porfirie plîngînd, a întrebat-o care este pricina; iar ea, căzînd la picioarele arhiereului, i-a spus despre toate și îl rugă să se roage Iubitorului de oameni Dumnezeu pentru femeia ce cumplit pătimea. Iar arhiereul a trimis-o iarăși la bolnavă, învățînd-o ce să facă și ce să zică.

Deci mergînd bătrîna în casa bolnavei, a strîns toate rudeniile celei bolnave, pe părinți și pe bărbat, și a zis către dînșii: "Este aici un doctor bun și iscusit, acela m-a trimis la voi să vă întreb ce veți da lui, dacă acela va tămădui pe bolnavă?" Auzind acestea, părinții au zis: "De va voi el toate averile noastre, să le ia, numai să o vedem vie și sănătoasă pe fiica cea iubită". La fel zicea și bărbatul ei, fiind gata să dea toate pentru viața și sănătatea soției lui. Grăit-a către dînșii bătrîna: "Ridicați-vă mîinile voastre spre înălțime și vă întăriți cuvîntul cu jurămînt, ca să fie credincioasă făgăduința voastră că nu veți defăima pe doctorul acela". Iar ei, cu osîrdie și cu lacrimi ridicîndu-și mîinile, au zis: "În toate zilele noastre vom fi robii lui, numai să tămăduiască pe una născută a noastră, fără de care nu putem a mai fi vii. Pentru că ce viață și veselie va fi nouă fără dînsa?".

Acestea auzindu-le bătrîna, a strigat cu glas mare către cea bolnavă: "Marele arhiereu Porfirie grăiește ție așa: "Te vindecă pe tine Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu; crede întru El și vie vei fi!" Și femeia suspinînd, îndată și-a dat rodul său și i s-a ușurat durerea. Apoi toți cei ce erau acolo mirîndu-se, au strigat: "Mare este Dumnezeul creștinilor! Mare este Porfirie, arhiereul Lui!" Iar a doua zi părinții și bărbatul femeii aceleia și toate rudeniile, venind la Sfîntul Porfirie, au căzut la picioarele lui, cerînd botezul lui Hristos. Iar sfîntul, învățîndu-i, le-a poruncit să postească și să vină la sfînta biserică. Apoi, nu după multă vreme, i-a botezat și pe ei, pe femeia care a născut și pe pruncul cel născut, pe care l-a chemat Porfirie după numele său, căci era de parte bărbătească. Și era numărul celor botezați 64.

Înmulțindu-se turma lui Hristos, se înmulțea și pizma închinătorilor de idoli și din zi în zi chinuiau mai amar pe creștini, îngreunîndu-i cu neîncetate lucrări ale cetății ca pe niște robi, silindu-i la toate cu osteneli și cu răni. Apoi încă și prin țarini și prin grădini le făceau supărări, încît erau credincioșii în mare supărare și sărăcie și nu aveau de unde plăti cele cerute poporului și dăjdiile împărătești. Aceea văzînd-o arhiereul lui Dumnezeu Porfirie și o răutate ca aceea adusă credincioșilor de la păgîni neputînd să o rabde, s-a dus în Cezareea, la fericitul Ioan, mitropolitul său, rugîndu-l ca ori de episcopie să-l facă liber, ori să meargă cu dînsul la Constantinopol, ca să-l roage pe împărat să poruncească să risipească toate templele idolești și să îmblînzească sălbăticia elinească.

Mitropolitul Ioan a voit ca mai bine să sufere oboseala drumului în vreme de iarnă, decît să-l elibereze de episcopie pe Sfîntul Porfirie. Suindu-se amîndoi într-o corabie, s-au dus și, avînd bună sporire, în zece zile au ajuns la ostrovul Rodos. Acolo, auzind despre un monah oarecare, care într-un pustiu avea viață sihăstrească, anume Procopie, bărbat sfînt și înainte văzător, au mers să-l cerceteze. Iar acela, văzînd înainte venirea lor și cunoscînd dregătoria lor cea arhierească, i-a întîmpinat și i-a cinstit. El, înțelegînd pricina călătoriei lor, i-a povățuit ce trebuie să facă la Constantinopol, ca să-și cîștige dorința. "Alergați - le zise - mai întîi la prea sfințitul Ioan Gură de Aur, că acela vă va ajuta cu sfatul său cel bun. Că deși nu merge acum în palatele cele împărătești, fiindcă s-a mîniat asupra lui împărăteasa, însă el are prieten pe Amantie eunucul, postelnicul împărătesei, bărbat dreptcredincios și îmbunătățit căruia vă va încredința pe voi și prin mijlocirea căruia veți cîștiga toate. Acela vă va duce la împărat și cu de-amănuntul veți spune despre nevoia voastră și să-i proorociți împărătesei că va naște un fiu, care va fi împărat, iar auzind de la voi că este însărcinată, se va bucura. Iată acum este a noua lună de cînd a zămislit și vă va face vouă după dorința voastră".

Iar sfinții Ioan și Porfirie, primind această povățuire și adeverire spre lucrul dorit, au pornit cu bucurie și în zece zile au ajuns la Constantinopol. Apoi, precum i-a învățat Cuviosul Procopie, mai întîi au mers la sfințitul Ioan Gură de Aur. Iar el i-a primit cu cinste și cu dragoste și, aflînd pricina venirii lor, le-a dat nădejde. A doua zi, chemînd pe postelnicul împărătesei, Amantie, i-a arătat pe episcopii cei ce veneau de la Palestina și i-a încredințat lui să aibă grijă de dînșii și să cîștige de la împărat ceea ce poftesc. Iar eunucul, auzind de la sfinții episcopi toate cele ce spun cu de-amănuntul, ce fel de necazuri se fac credincioșilor de către păgînii din Gaza, a lăcrimat și, umplîndu-se de dumnezeiască rîvnă, a zis: "Nu vă întristați, sfinți părinți, căci Domnul nostru Iisus Hristos singur va apăra pe credincioșii robii Săi și de cei ce le fac strîmbătate îi va izbăvi. Deci rugați-vă Domnului, iar eu voi spune împărătesei și nădăjduiesc că Dumnezeul tuturor va îndupleca inima ei spre milostivire; iar dimineață și pe voi vă voi duce la dînsa veți spune toate cele ce veți voi". Acestea zicîndu-le eunucul către episcopi, s-a dus.

A doua zi Amantie, postelnicul împărătesei, a chemat pe arhiereii lui Dumnezeu Ioan și Porfirie la împărătescul palat și i-a dus la împărăteasă. Iar ea, văzînd pe arhierei, a apucat înainte a le zice: "Binecuvîntați-mă, părinților". Iar aceia s-au aplecat ei. Și ședea împărăteasa pe un pat de aur și a zis către dînșii: "Iertați-mă arhiereii lui Dumnezeu că nu pot să vă dau cuviincioasa cinste, avînd sarcina în pîntece; căci se cădea mie ca înaintea ușii să întîmpin pe sfințiile voastre; ci vă rugați Domnului pentru mine, ca să pot naște cu bunătatea Aceluia pruncul care este în pîntecele meu". Iar sfinții părinți, minunîndu-se de smerenia ei, au zis: "Cel ce a binecuvîntat pîntecele Sarei, al Revecăi și al Elisabetei, Acela să binecuvînteze și pîntecele tău și rodul cel dintr-însul purtat să-l înfieze".

Iar ea, poruncindu-le să șadă, a început a grăi: "Știu pentru ce ați suferit atîta osteneală de călătorie, căci toate mi-a spus Amantie. Și de voiți, spuneți-mi și voi ca să știu mai bine pentru ce aveți trebuință". Atunci au spus episcopii toate cele cu de-amănuntul împărătesei, despre necazurile ce se fac creștinilor de către închinătorii de idoli și au rugat-o să dea ajutor celor chinuiți. Iar ea, ascultînd cele grăite, le-a zis: "Nu vă mîhniți, sfinților părinți, căci nădăjduiesc spre Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că voi ruga pe împărat să împlinească cererea voastră, iar acum odihniți-vă de cale, căci vă văd osteniți, și rugați-vă lui Dumnezeu pentru mine, ca să ajute mijlocirii mele pentru voi, la împărat". Acestea zicîndu-le împărăteasa către sfinții episcopi și dîndu-le aur destul spre hrană, i-a liberat cu nădejde.

Cînd a venit împăratul la împărăteasă, ea i-a spus lui despre episcopii ce veniseră din Palestina și pentru ce veniseră, cum și toate răutățile ce se făceau creștinilor din partea închinătorilor de idoli. Apoi l-a rugat să risipească capiștile idolești din Gaza. Împăratul, auzind de aceasta, cu greu îi venea zicînd: "Știu că cetatea aceea cu mare osîrdie slujește idolilor, dar avem trebuință de dăjdiile cele multe ce se iau de acolo. Deci de vom risipi toate templele zeilor și-i vom necăji pe oameni, apoi înfricoșindu-se vor fugi și se va pustii cetatea, iar noi ne vom lipsi de atîtea dăjdii. Oare nu este mai bine să-i smerim pe dînșii cîte puțin? Mai întîi să luăm de la dînșii începătoria cetății, apoi templele lor să le închidem și să oprim aducerea de jertfe idolilor, iar ei, văzîndu-se smeriți, vor cunoaște adevărul și la noi se vor întoarce".

Acestea auzindu-le împărăteasa de la împărat s-a mîhnit foarte și, lăcrimînd, a zis: "Singur Hristos Domnul va ajuta robilor săi, adică creștinilor, dacă noi nu voim să le ajutăm lor". Această vorbă a împăratului auzind-o postelnicul Amantie, a spus-o sfinților episcopi. Iar a doua zi împărăteasa i-a chemat pe sfinții episcopi și le-a zis: "Am spus împăratului despre voi și despre toată nevoia și despre toată cererea voastră, dar nu voiește să mă asculte, socotind că este greu lucru întristarea închinătorilor de idoli din Gaza. Însă nu vă mîhniți, că voind Dumnezeu, nu voi înceta a ruga pe împărat pînă ce el, ascultînd, va face voia voastră". Iar episcopii auzind, i s-au plecat ei.

Sfîntul Porfirie, aducîndu-și aminte de profeticele cuvinte ale Sfîntului Procopie, cele despre împărăteasă, a spus: "Ostenește-te pentru noi stăpînă, ca pentru Hristos, iar El pentru osteneala ta îți va da un fiu, care va împărăți înaintea ochilor tăi și mulți ani va viețui întru toată buna sporire a împărăției". Acestea auzindu-le împărăteasa s-a umplut de bucurie și s-a luminat la față, zicînd: "Rugați-vă pentru mine, o! sfinților părinți, ca, precum doriți, să nasc fiu; și de va fi așa, vă făgăduiesc că voi împlini toate cele dorite; nu numai cele ce cereți, ci și cele ce nu le cereți le voi face, cu ajutorul lui Hristos; apoi în mijlocul cetății Gaza voi zidi o sfîntă biserică; deci mergeți în pace și așteptați, rugîndu-vă pentru mine iubitorului de oameni Dumnezeu".

După aceasta s-au împlinit zilele ca să nască împărăteasa; și a născut un prunc parte bărbătească, precum sfinții părinți i-au proorocit, și s-a numit după numele bunicului său, Teodosie, căci tatăl împăratului Arcadie era Teodosie, care a împărățit cu Grațian. Și s-a născut acest al doilea Teodosie în porfiră, care era însemnare despre împărăția lui. Și a fost mare bucurie a împărătului Arcadie și la toată împărăția. Iar împărăteasa a trimis pe Amantie, postelnicul său, la sfinții părinți Ioan și Porfirie, zicînd: "Mulțumesc lui Hristos, căci cu sfintele voastre rugăciuni mi-a dăruit mie fiu; deci să cereți de la Domnul, sfinților părinți viață și mulți ani celui născut, iar mie smeritei sănătate, ca să împlinesc cele ce am făgăduit vouă".

După șapte zile a chemat împărăteasa la sine pe arhiereii lui Dumnezeu Ioan și Porfirie și i-a întîmpinat în ușa camerei sale, purtînd în mîini pruncul cel de curînd născut. Apoi și-a plecat capul la dînșii și a zis: "Binecuvîntați-mă, părinților, pe mine și pe fiul meu, pe care mi l-a dăruit Dumnezeu, cu sfintele voastre rugăciuni". Iar ei au însemnat-o cu semnul crucii; asemenea și pe pruncul pe care îl ținea în mîinile sale și au vorbit multe lucruri folositoare. Apoi le-a zis împărăteasa: "Oare știți, părinților, ce am gîndit să fac pentru a voastră cerere?" Iar Sfîntul Porfirie i-a răspuns, zicînd: "Pe toate cele ce le-ai gîndit stăpînă de la Dumnezeu le-ai gîndit, căci într-această noapte s-a descoperit smereniei mele o vedenie, care era așa: mi se părea că stau la Gaza, în capiștea idolească a lui Marnas și a ta înălțime, stînd acolo, mi-a dat Sfînta Evanghelie, zicîndu-mi: "Primește și citește". Iar eu, luînd-o, am deschis-o și am aflat-o la locul unde Domnul grăiește către Petru: "Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui pe ea". Iar tu stăpînă mi-ai zis: "Pace ție, îmbărbătează-te și te întărește". Iar eu m-am deșteptat și din aceasta mă încredințez că Fiul lui Dumnezeu a pus în inima ta sfat bun pentru noi".

Deci spune, stăpînă ce lucru bun ai gîndit pentru noi?". Iar împărăteasa le-a răspuns: "De va voi Hristos, nu după multe zile, pruncul va primi Sfîntul Botez; iar voi, mergînd, pregătiți o scrisoare de cerere, în care să scrieți toate cîte poftiți și, cînd se va aduce pruncul de la Sfîntul Botez, să dați scrisoarea aceluia ce va duce pe mîini pruncul botezat; iar eu îl voi învăța ce să facă și nădăjduiesc spre Fiul lui Dumnezeu că toate le va rîndui bine după voința Sa".

Deci, ducîndu-se ei, au pregătit o scrisoare de cerere, scriind într-însa multe, nu numai despre sfărîmarea idolilor, risipirea templelor celor necurate, dar și despre ușurarea credincioșilor de lucrări, de dăjdii și despre începătoria cetății și, în sfîrșit, să se dea tărie împărătească sfintei Biserici creștine, care era foarte săracă, scăpătată și strîmtorată. Adică să se dea hrană slujitorilor ei și alte lucruri folositoare și de ușurare creștinilor celor chinuiți și scăpătați. Apoi așteptară ziua aceea în care se va boteza fiul împăratului; dar înainte de botezul lui, s-a propovăduit că va fi împărat, ca unul ce s-a născut în porfiră, și s-a îmbrăcat mai întîi cu porfira, apoi cu scutecele. Deci, aducîndu-se împăratul cel nou la Sfîntul Botez cu slavă, toată cetatea fiind foarte împodobită, zidurile strălucind cu aur și cu argint și tot poporul, purtînd haine mai luminate și mai scumpe, ducea pe împăratul cel nou la biserică, acoperit cu porfiră împărătească, pe mîinile unui bărbat vestit strălucit cu haine de mult preț; și era mulțime de boieri și de voievozi, unii mergînd înainte, iar alții mai pe urmă, iar împrejur mergea oaste, purtînd platoșe și arme cu aur, care străluceau; și puteai să vezi toată slava împărătească, podoaba și mărirea, încît Sfîntul Porfirie zicea: "Dacă așa este slava împăratului pămîntesc celui vremelnic, apoi cum trebuie să fie slava Împăratului ceresc celui veșnic! " Și fiind dus în biserică împăratul cel nou, amîndoi sfinții episcopi stînd la ușile bisericii, țineau scrisoarea pregătită.

După săvîrșirea Sfîntului Botez, cînd toți ieșeau din biserică, cu împăratul cel nou botezat, sfinții episcopi au strigat: "Ne rugăm înălțimii tale, noule împărat, primește rugămintea noastră ca la începutul împărăției tale să te arăți a fi milostiv". Acestea zicînd sfinții părinți, au pus scrisoarea pe prunc; iar bărbatul care îl ducea, a stat și, luînd scrisoarea, a poruncit să fie tăcere; apoi, deschizînd-o, o citi în auzul tuturor, că așa era învățat de împărăteasă și citind o parte a scrisorii, a învelit-o și, punîndu-și dreapta sub capul pruncului, l-a ridicat puțin, ca spre învoire și a strigat: "Poruncește a lui împărătească mărire ca toate cele scrise aici să se săvîrșească în faptă, deoarece aceasta este cea dintîi poruncă împărătească a lui și nicidecum nu se va schimba!" Iar toți cei ce vedeau și auzeau aceasta, s-au minunat și s-au închinat binecuvîntînd și urînd mulți ani noului împărat, cel ce a început împărăția sa cu milostivire. Deci fericeau pe împăratul Arcadie, numindu-l binecuvîntat de Dumnezeu, că s-a învrednicit să aibă un fiu, împărățind împreună cu el și dînd poruncile sale spre lucrurile cele bune. Și s-a spus despre aceea împărătesei iar ea, umplîndu-se de bucurie, s-a închinat lui Dumnezeu, dîndu-i mulțumire.

Apoi, fiind dus în palatul tatălui împăratul cel nou botezat, i-a ieșit în întîmpinare mama lui și, ducîndu-l la împăratul Arcadie, bărbatul său, l-a hiritisit, zicîndu-i: "Fericit ești, stăpînul meu, că în viața ta văzură ochii tăi împărat ieșit din coapsele tale". Împăratul Arcadie auzind acestea se bucură foarte, iar împărăteasa, văzîndu-l vesel, i-a zis: "Spune de-ți este cu plăcere stăpîne, să știm ce este în cartea aceasta care s-a dat acum noului împărat, fiul nostru, ca să se săvîrșească cu totul această poruncă a lui pentru toate cele scrise aici". Atunci împăratul a poruncit să se citească scrisoarea și a zis: "Grea este cu adevărat această cerere, dar mai grea este lepădarea, deoarece aceasta este întîia poruncă a fiului nostru și nu este cu putință a o schimba". Împărăteasa zise: "Nu este cu putință a o schimba, nu numai porunca fiului cea dintîi, dar și rugăciunea sfinților bărbați care mi-au proorocit înainte despre nașterea fiului nu este bine a o trece cu vederea".

Îndată împăratul Arcadie a poruncit ca prin scrisori împărătești să întărească toate cele ce erau scrise de episcopii Palestinei în cartea de rugăminte și, pregătindu-se scrisorile de la ambii împărați, de la Arcadie și de la Teodosie, împărăteasa a chemat pe arhiereii lui Dumnezeu Ioan și Porfirie și le-a arătat acele scrisori, întrebîndu-i dacă le sînt plăcute. Deci fiindu-le plăcute și închinîndu-se împărătesei, i-au mulțumit pentru o sîrguință milostivă ca aceea și cu bună înțelegere; și s-au rugat ca să se trimită de la împărați, în Gaza, un bărbat mai credincios decît cel dintîi, ca să ducă la săvîrșire aceste porunci. Deci s-a găsit pentru aceasta un om binecredincios și temător de Dumnezeu, anume Chineghie. Aceluia i s-a încredințat de împărați să se ducă în Gaza și să rînduiască totul bine și cu credință, după poruncă.

Apoi împărăteasa a dat Sfîntului Porfirie aur de-ajuns spre zidirea unei biserici de piatră, în mijlocul cetății Gaza, asemenea și pentru facerea casei de străini și s-a mai făgăduit să dea cît va mai trebui pentru săvîrșirea bisericii. Apoi, deosebit, le-a dat daruri amîndurora și vase bisericești de aur și de argint pentru biserica Cezareei și a Gazei și aur pentru cale. Asemenea împăratul cinstindu-i cu daruri și cu bani din destul i-a liberat în pace. Iar ei, închinîndu-se sfințitului patriarh Ioan Gură de Aur, au plecat la locul lor; iar după dînșii au plecat Chineghie, omul cel împărătesc, căruia i se încredințase poruncile împărătești.

Cînd sfinții părinți Ioan și Porfirie s-au apropiat de ostrovul Rodos, au rugat pe cîrmaci să stea la mal ca să meargă să se închine Cuviosului Procopie sihastrul; dar cîrmaciul n-a voit, spunînd că este vîntul nelesnicios și n-a ascultat de arhiereii lui Hristos, căci în taină era arian și ura pe acești dreptcredincioși episcopi. Cînd au trecut de acel ostrov, îndată s-a făcut un vifor mare și învăluire, de care erau toți în mare frică, temîndu-se de înecare, și a fost vifor toată ziua și toată noaptea. Apoi, răsărind zorile dimineții, Sfîntul Porfirie a adormit puțin și a văzut pe Cuviosul Procopie, zicînd: "Sfătuiți pe cîrmaci să se lase de eresul arian și să-l blesteme, apoi să-l învățați spre Botez și îndată va înceta învăluirea cea înfricoșată.

Deșteptîndu-se Sfîntul Porfirie, a spus fericitului Ioan mitropolitul și celorlalți care erau cu dînsul și, chemînd pe cîrmaci, i-au zis: "Dacă vei voi să se mîntuiască de înecare corabia ta și noi toți, iar mai ales sufletul tău să se izbăvească de veșnica pierzare, apoi leapădă-te de reaua-credință a eresului tău cel arian și te împărtășește cu credința cea sobornicească". Iar cîrmaciul s-a mirat că sfinții părinți știu această taină, pe care nimeni nu o știa, și a zis către dînșii: "De vreme ce v-a descoperit Dumnezeu tainele inimii mele, mă lepăd de credința lui Arie și cred precum credeți voi". Zicînd, viforul a încetat și marea s-a alinat, iar sfinții, învățînd pe cîrmaci din dumnezeiasca Scriptură și întărindu-l în dreapta credință, l-au botezat.

Apoi plutind de aici cu bună sporire au sosit la Maiuma, care este departe de Gaza cam la 20 de stadii de mers pe uscat; și au mers pe jos pînă în cetatea Gaza. Credincioșii, înștiințîndu-se de venirea lor, le-au ieșit în întîmpinare cu psalmi și cu cîntări, ducînd înainte Sfînta Cruce și cu mare veselie au intrat în cetate arhiereii lui Dumnezeu. Iar închinătorii de idoli, văzînd aceea, s-au mîniat foarte scrîșnind din dinți. Însă nu îndrăzneau să le facă vreun rău, căci auziseră cum au fost primiți de împărat episcopii creștini și că vin cu poruncă împărătească să smerească sălbăticia elinească și să risipească capiștile zeilor lor. Iar creștinii, mergînd cu cinstita Cruce și cu arhiereii lor, s-au apropiat de idolul Venerei, care era chip de femeie goală, fără rușine, căruia gazeenii îi făceau mare cinste, iar mai ales partea femeiască, aprinzîndu-i lumînări și cădelnițîndu-l cu tămîie mirositoare; căci diavolul, locuind în idolul acela, pe multe le înșela cu năluciri de visuri, îndemnînd pe fecioare sau pe femei la necurata însoțire.

Deci creștinii, apropiindu-se de acel idol, care era sus în uliță, îndată a fugit diavolul, aruncînd pe idol la pămînt, și acesta s-a sfărîmat în multe bucăți, căci era de marmură; și a ucis pe doi oameni necredincioși care, stînd acolo, rîdeau și batjocoreau cîntarea creștinească. Acea minune văzînd-o, mulți elini au crezut în Hristos și împărtășindu-se cu creștinii, mergeau la sfînta biserică și au cerut Sfîntul Botez; iar numărul lor era de 32 de bărbați și 7 femei. Și s-a făcut bucurie îndoită creștinilor despre venirea cea cu bună sporire a păstorilor lor și despre mîntuirea sufletelor omenești.

Petrecînd fericitul Ioan mitropolitul în Gaza două zile, s-a dus în Cezareea, petrecîndu-l creștinii foarte departe. Și după cîteva zile a venit în Gaza și Chineghie cel pomenit mai sus, omul cel împărătesc, avînd cu sine mulți boieri și pe voievod cu putere de oaste; atunci s-au înfricoșat elinii foarte, iar unii chiar au fugit din cetate. A doua zi, adunînd pe toți începătorii cetății, le-a arătat porunca împărătească, cea hotărîtă pentru risipirea templelor idolești și pentru sfărîmarea idolilor lor. Cînd s-a citit aceea în auzul tuturor, poporul păgînesc ridicînd glasul, a început a plînge și a se tîngui, pe care lucru Chineghie, neputînd a-l suferi, a făcut semn ostașilor; iar aceia, repezindu-se la ei, au început a-i bate și i-au izgonit din adunarea creștinilor, iar creștinii cu mare bucurie au mulțumit împăratului, fericindu-l cu multe laude. Apoi, pornind oastea, au alergat la capiștile idolești și cu zgomot mare au început a le risipi. Și erau în cetate opt temple idolești vestite: Soarelui, Venerei, lui Apolon, Proserpinei, Ghecavei, lui Ieron, Fortunii și lui Marnas, care era mai mare decît toate și mai cinstit de păgîni. Încă și foarte mulți idoli mai erau în tîrg și pe ulițe, prin ziduri și prin cetăți, împrejurul cetății, pe drumuri, prin grădini și în țarini; și în zece zile toți idolii aceia au fost sfărîmați și templele idolești le-au risipit, afară de templul lui Marnas, mai mare și mai frumos, pe care mulți ziceau să nu strice, ci s-o sfințească biserică lui Dumnezeu. Mulți voind astfel și sfătuindu-se, Sfîntul Porfirie se ruga lui Dumnezeu, cerînd de la El încredințare pentru aceea. Și cînd se săvîrșea dumnezeiasca slujbă în sfînta biserică, un copil mic, din popor, a strigat: "Să se ardă și să se risipească templul lui Marnas, de vreme ce este întinat de mult sînge omenesc, vărsat pentru jertfa diavolilor și temelia din pămînt să se sape și să se arunce; iar în acel loc să se zidească noua biserică dumnezeiască!".

Acel copil era de șapte ani, iar clericii socoteau că maică-sa l-a învățat să vorbească astfel; și luîndu-l au început a-l înfricoșa cu bătăi ca să spună cine l-a învățat a grăi aceasta. Iar copilul a început a vorbi grecește, spunînd aceleași lucruri, adică să se ardă templul lui Marnas și să se risipească. Și au cunoscut că de la Duhul Sfînt grăiește, căci fiind de șapte ani și neînvățat, vorbea bine grecește. Deci crezînd cuvintele copilului, au ars și au risipit templul cel mai frumos lui Marnas pînă în temelie pe care săpînd-o din pămînt au aruncat-o pe drumuri ca să fie de toți călcată; și se tînguiau de aceea păgînii. Apoi, prin toate casele elinești cele încuiate umblînd ostașii adunau idolii cei ascunși și, strîngînd mulțime mare din aceia, i-a făcut grămadă și cu foc mare i-a ars; astfel s-a dezrădăcinat slujirea de idoli din cetatea Gaza cea elinească.

Iar Chineghie, smerind bine pe capii păgîni ai cetății și ușurînd necazul făcut de ei creștinilor, s-a întors la împărați. Însă o parte din oaste, după dorința arhiereului, au lăsat-o în cetate, ca nu cumva închinătorii de idoli să se ridice asupra creștinilor. După aceasta arhiereul lui Hristos, în locul unde era templul lui Marnas, a întemeiat o biserică în chipul Crucii, a cărui închipuire împărăteasa Eudoxia a trimis-o scrisă pe hîrtie, avînd 30 de stîlpi de marmură între care erau doi strălucind ca smaraldul; și în cinci ani s-a zidit o biserică mai frumoasă, fără asemănare, decît cea care fusese mai înainte templul lui Marnas, pe care arhiereul lui Dumnezeu, sfințind-o, săvîrșea dumnezeiasca Liturghie, dînd mulțumire lui Hristos Domnul, căci în locul acela, în care mai înainte se făceau sîngeroasele jertfe ale mincinoșilor zei, a început a se aduce prea curata jertfă, fără de sînge, a adevăratului Dumnezeu.

A zidit apoi și casă pentru străini cu aurul ce i s-a dat de dreptcredincioasa împărăteasă, unde odihnea pe străini și hrănea pe săraci. Apoi păștea turma lui Hristos cu cuvîntul lui Dumnezeu și se mărea numărul credincioșilor în toate zilele, căci mulți din rătăcirea elinească lăsînd păgînătatea idolească, se întorceau la Hristos Dumnezeu; iar ceilalți elini turbau de mînie și de zavistie, văzînd creștinătatea cum înflorește zi de zi și se înmulțește, iar idolatria, vestejindu-se și micșorîndu-se. Dar au îndrăznit încă o dată cu răutatea lor să vină asupra sfîntului păstor și a turmei lui. Căci, făcînd oarecînd gîlceavă, iconomul bisericii, cu unul din închinătorii de idoli, cetățean vestit care se numea Sampishie - pentru un lucru care era averea bisericii - s-a făcut sfadă și tulburare din amîndouă părțile; căci se adunaseră credincioșii și necredincioșii, ajutînd fiecare părții sale. Credincioșii ajutau iconomului, iar necredincioșii lui Sampsihie. Deoarece erau mai mulți necredincioși, aceștia biruiau pe credincioși și au ridicat război, apucînd bețe și arme, ucigînd șapte oameni credincioși, iar pe mulți i-au rănit și, pornind cu glas fără rînduială, au alergat în curtea episcopiei, vrînd să-l ucidă pe arhiereu, Sfîntul Porfirie. Înștiințîndu-se, episcopul a zis către diaconul Marcu: "Să fugim, frate, și să ne ascundem puțin, pînă ce va trece mînia Domnului!" Și fugind peste zid, în altă curte, de o parte, s-a ascuns la o fecioară săracă, pe nume Salata, care era elină cu credința, orfană de părinți și avea pe moașa sa pe patul durerii, căreia îi slujea hrănind-o cu osteneala mîinilor sale. Acea fecioară a ascuns la dînsa pe Sfîntul episcop Porfirie două zile și o noapte. Iar în altă noapte, potolindu-se gîlceava și tulburarea, a plecat cu Marcu la casa sa și a găsit risipite toate cele ce avea, iar fericitul Varuh zăcea rănit și abia răsuflînd. Despre toate acestea creștinii, trimițînd degrab în Cezariea, au spus antipatului și, acela trimițînd oaste, au prins pe toți cei vinovați de tulburare și ucidere și pe unii i-a pedepsit cu moartea, iar pe alții, bătîndu-i cumplit, i-a eliberat.

Din acea vreme s-au potolit cu totul elinii păgîni și a viețuit arhiereul lui Hristos, Porfirie, cealaltă vreme a vieții sale în pace și în bună liniște. Iar fecioarei Salata, ce s-a pomenit mai sus, la care s-a ascuns de ucigașele mîini, i-a mulțumit, luminînd-o cu Sfîntul Botez; iar pe bătrîna bolnavă a tămăduit-o și a botezat-o, apoi le-a dat hrană din averile bisericești. După aceea, voia s-o însoțească cu un bărbat, după lege, dar ea a voit mai bine să fie mireasa lui Hristos. Pentru aceasta, sfîntul, veselindu-se foarte mult cu duhul, a sfințit-o spre slujba lui Hristos, a numărat-o în ceata sfintelor fecioare, lucru care a plăcut lui Dumnezeu desăvîrșit, păzindu-și neprihănită fecioria sa în post și în rugăciune, cu ajutorul primitelor rugăciuni ale plăcutului lui Dumnezeu Porfirie, care înălța neîncetat rugăciuni către Dumnezeu pentru turma sa, ziua și noaptea.

Apoi a făcut și minuni arhiereul lui Hristos. Pe trei copii, care căzuseră în puț adînc, cu rugăciunea sa i-a păzit vii și întregi; pe o femeie oarecare ținînd de eresul maniheilor și fiind plină de meșteșug diavolesc și de basmele eretice, care hulea foarte mult credința cea dreaptă și pe mulți îi înșela la păgînătate, a pedepsit-o cu rugăciunea, căci deodată, căzînd, a pierit. Și multe alte minuni a făcut Sfîntul Porfirie, întru slava lui Dumnezeu. Deci păscînd Biserica lui Hristos, 24 de ani, 11 luni și 8 zile, s-a dus la începătorul păstorilor, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Arhiereul cel mare, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste și slavă în veci. Amin.