CAZANIA DUMINICII IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI (LĂSATUL SEC DE BRÂNZĂ) (Despre post)

 

Frați creștini,

Dintre cele trei fapte bune, despre care a vorbit Sfânta Evanghelie de astăzi, socotim că fapta bună a postului este prilejul cel mai potrivit pentru vorbirea noastră de astăzi, înainte de marele Post al Păresimilor. Diavolul, frați creștini, care dintru început a invidiat și a vrăjmășit neamul omenesc, nu încetează nicidecum lupta lui, ca să lipsească pe om de mântuirea ce i s-a dat prin Patima și moartea lui Iisus Hristos. El însuși grăind inimilor oamenilor, pe unii îi sfătuiește spunând că postul nu este poruncă a lui Dumnezeu, ci fiecare este liber să mănânce și să bea cât va voi, ce-i va place și când va vrea; iar pe alții îi sfătuiește că postul vatămă sănătatea și aduce multe feluri de boli. Diavolul înșeală și pe unii și pe alții, cum a înșelat la început pe Eva și pe Adam.

Că postul este o poruncă dumnezeiască, n-avem decât să ne gândim la porunca pe care a dat-o Dumnezeu celor dintâi oameni. „Și a poruncit, spune dumnezeiasca Scriptură, Domnul Dumnezeu lui Adam, zicând: Din toți pomii grădinii vei mânca, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, fiindcă în ziua când vei mânca, vei muri“ (Facere 2, 16-17). Cuvântul acesta „să nu mâncați“ nu este, oare, o poruncă a postului? Dumnezeu a dat această poruncă a postului primilor oameni cu pedeapsă înfricoșată, zicând: „în ziua când veți mânca, cu moarte veți muri“. Porunca postului a întărit-o Iisus Hristos prin dumnezeiasca Sa pildă, postind patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Mustrând pe fățarnici, care posteau fără nici un folos, i-a învățat, precum am auzit în Evanghelia de astăzi, chipul prin care se face postul bineprimit la Dumnezeu. Așișderea și sfinții apostoli nu au legiuit postul, care era legiuit de la începutul lumii, ci amintesc că ei de multe ori posteau și că mai înainte de orice lucru bun, țineau post și făceau rugăciuni, sau făceau rugăciuni cu posturi. Pentru că se cuvine ca și noi să postim și să ne îndeletnicim cu posturi și cu rugăciuni, au rânduit prin sfintele canoane vremile în care se cuvine să postim. Una din aceste vremi începe mâine și ține patruzeci de zile.

Cei care fug de post, temându-se să nu-și vatăme sănătatea din pricina lui, sunt neștiutori și puțin credincioși. Neștiind ce înseamnă postul cel adevărat, ei socotesc că postul este îndepărtare de la două, trei sau mai multe feluri de bucate. Ei cred că noi, când postim, trebuie să colindăm pământul și marea: pământul, ca să adunăm legume, roade, poame și alte lucruri ce cresc pentru mâncare; marea, ca să aflăm scoici, stridii, raci și alte jivine care se află într-însa. Mai cred că trebuie să gătim bucate uscate, sărate, iuți, dulci și prin amestecarea acestora să facem mâncăruri multe și de multe feluri, unse cu untdelem, îndulcite cu miere, presărate cu miresme și în felul acesta să umplem masa mai mult decât atunci când mâncăm carne. Apoi să mâncăm și să bem din acestea peste măsură, socotind că postim. Acest fel de post, într-adevăr vatămă, pentru că bucatele ce s-au spus mai sus sunt anevoie de mistuit și cer multă băutură.

Dar cine i-a învățat pe ei că postul înseamnă aceste multe feluri de bucate și multă mâncare? Unde au citit, sau au auzit, că cel care se îndepărtează de carne și de pește, acela postește, chiar dacă mănâncă alte multe feluri de bucate? Altceva este postul și altceva mâncarea cea multă. Postul este atunci când cineva nu mănâncă nimic, sau mănâncă, odată pe zi; singur fel de mâncare și acesta uscat. Când de dimineață până seara nu mănânci nimic, atunci postești. Când nimic altceva nu mănânci fără numai un fel de hrană, pâine, sau verdeață, sau poame, sau legume, și acestea fără îndulciri și fără unsori, atunci postești. Acest fel de post nu numai că nu vatămă nicidecum, ci folosește foarte mult: folosește trupului, căci îmbuibarea cu mâncare este întotdeauna aducătoare de multe și mari suferințe trupești; și folosește sufletului căci, în, urma înfrânării de la mâncare multă, cugetul omului se simte mult mai ușor, zboară cu mult mai multă ușurință către Ziditorul său și simte multă bucurie pentru a împlini voia lui Dumnezeu.

Dar să fim înțeleși! Când vorbim de un asemenea post, noi ne gândim că el trebuie ținut în chipul acesta de oamenii în vârstă, al căror trup trebuie înfrânat prin post. Nu ne gândim la copii și tineret al căror trup este în creștere, nu în abatere spre păcat și care trebuie hrăniți cu hrana trebuitoare creșterii lor. Copiii până la șapte ani nu vor fi supuși la post, ca oamenii în vârstă și mai cu seamă ei nu vor fi îndepărtați de la ouă și lapte.

Iar câți ne apropiem cu râvnă de postire, de acest Post, sau de oricare altul, să fim cu toată luarea aminte, căci în timpul postirii noastre diavolul săgetează împotriva noastră mai vârtos decât împotriva oricui, silindu-se să rănească sufletul nostru și să facă neroditoare osteneala postului nostru. El sădește în mintea noastră neluare aminte, căutând să ne înduplece să trecem cu vederea celelalte fapte bune. De aceea cei ce se lasă robiți de pofte și de patimi, chiar atunci când postesc, înlătură harul și răsplata postului. Unul postește, dar se ceartă și se judecă, fără dreptate, cu fratele său. Altul postește, dar se mânie și ocărăște, bate și necăjește pe cel neputincios. Acestfel de post nu este primit de Dumnezeu. Nu acest post am ales eu, zice Dumnezeu. Acela postește, dar ține strâns zapisele nedreptății. Are stomacul gol de hrană, dar inima plină de nemilostenie. Nu acest post am ales eu, zice Dumnezeu. Dacă postești într-acest chip, chiar dacă vei încovoia, zice Dumnezeu prin proorocul Isaia, ca un belciug grumazul tău și sac și cenușe vei așterne sub tine, nici acesta nu va fi post primit. Acela postește de untdelemn și vin, dar înghite munca lucrătorului și soarbe sângele săracului. Acesta nici hrană, nici băutură nu pune în gura sa mai înainte de apusul soarelui, dar o umple pe ea, toată ziua, de osândiri și de bârfeli. Are pântecele gol de bucate, dar mintea plină de gânduri spurcate. Nu acest post am ales eu, spune Dumnezeu (Isaia 58, 3-6). Într-adevăr mare este ticăloșia unor postitori ca aceștia. Cel care nu postește, fie că este amăgit și socotește că postul nu este o poruncă a lui Dumnezeu, fie pentru că se teme ca nu cumva să se îmbolnăvească, acela păcătuiește și se, osândește, dar cel puțin își satură pofta pântecelui său. Însă cel care postește, dar calcă celelalte porunci ale lui Dumnezeu, acela nu numai că nu se folosește cu nimic din postul său, ci este lipsit și de gustul plăcut al bucatelor.

Faptele cele bune, frați creștini, sunt legate unele de altele, ca un lanț necurmat. Dacă vei tăia o parte din lanț, toate celelalte părți sunt netrebnice. De va lipsi o faptă bună din tot lanțul faptelor bune, toate celelalte fapte bune se fac nefolositoare. Pentru aceasta zicea Iacob Apostolul că: „Cine va păzi toată Legea, dar va greși într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat față de toate poruncile“ (Iacob 2, 10). Când este unit postul cu celelalte fapte bune, atunci înfrânează patimile trupului, atunci înalță mintea la cer, atunci are mare putere.

Deci, dacă postești, precum înfrânezi gura ta de la bucate, tot așa înfrânează și limba ta de la minciună, de la năpăstuire, de clevetire, și de la tot păcatul care se face prin cuvânt. Dacă postești, precum postești cu gura ta de hrană, așa postește și cu ochii tăi de la cele ce se văd și smintesc sufletul tău; postește și cu auzul tău de la zvonurile cele rele și stricate; postește și cu mirosul tău de toate miresmele cele dezmierdătoare; postește și cu tot trupul tău de la toată dezmierdarea trupească; postește și cu toată mintea ta de la tot gândul rău. Dacă postești, îmbracă pe cel gol, hrănește pe cel flămând și întinde mâinile tale spre-ajutorarea-săracilor. Atunci, zice prorocul Isaia lumina ta va răsări ca zorile și tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urmata Slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga, și Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-Mă!” (Isaia 58, 8-9).

Fericiți sunt creștinii care postesc în toate aceste sfinte patruzeci de zile, acest post adevărat și bineprimit de Dumnezeu; fericiți sunt cei care, postind așa, vor ajunge la Patimirile cele sfinte și mântuitoare ale Domnului Iisus Hristos. Fericiți sunt cei care, prin acest fel de post curățindu-se, se vor învrednici dumnezeieștii împărtășiri cu preacuratul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fericiți sunt cei care, fiind împresurați de slava lui Dumnezeu, se vor învrednici să se închine Mântuitorului și Izbăvitorului nostru, care a înviat.

Doamne Atotțiitorule, toți voim acest har, toți dorim acest mare dar și fiindcă toată darea cea bună și tot harul desăvârșit, de sus este pogorând, de la Tine, Părintele luminilor, Ție ne rugăm și ne închinăm întru numele Unuia-Născut, Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, Care pentru noi oamenii a postit patruzeci de zile și a suferit Pătimirile cele purtătoare de viață și pe cruce și-a dat sufletul Său, și în mormânt nou S-a îngropat și întru slavă a înviat: învrednicește-ne și pe noi să săvârșim cu multă bucurie curgerea postului și cu fapte bune să ajungem să ne închinăm Învierii Tale celei mântuitoare, căci Ție se cuvine slava și stăpânirea, în vecii vecilor. Amin!