Pătimirea Sfintei, Slăvitei, Marei Mucenițe Fotinia și a celor împreună cu dînsa

 

Sfînta marea muceniță Fotinia este femeia samarineancă despre care povestește Evanghelistul Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, în Sfînta Evanghelie, că a vorbit cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos la puțul lui Iacov și a crezut în El. Iar după înălțarea Domnului la cer și după pogorîrea Sfîntului Duh peste dumnezeieștii Apostoli, în ziua Cincizecimii (Rusalii) s-a botezat de către Sfinții Apostoli, împreună cu doi fii ai ei și cu cinci surori, urmînd lor și propovăduind credința întru Hristos din loc în loc și din țară în țară, întorcînd pe mulți slujitori de idoli de la păgînătate, făcîndu-i creștini.

În zilele lui Neron, păgînul împărat al Romei, s-a pornit mare prigoană asupra creștinilor și după mărturisirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, prigonitorii căutau pe ucenicii lor și pe toți cei ce credeau în Hristos sîrguindu-se în deșert a șterge din lume numele lui Hristos. Însă nu știau nebunii, căci cu cît prigoneau credința cea întru Hristos, cu atît mai mult se întărea și se lățea; căci precum a zis Domnul: "Porțile iadului nu o vor birui pe dînsa".

În acel timp Sfînta Fotinia, împreună cu fiul ei cel mai mic, se aflau în Cartagina, cetatea Africii, și propovăduiau cu îndrăzneală Evanghelia lui Hristos. Iar Victor, fiul ei cel mai mare, era ostaș în armata romană și fiindcă a făcut mari vitejii și biruințe în războiul pe care l-au avut romanii împotriva arabilor, care supărau și prădau locurile lor, împăratul Neron l-a făcut stratilat și voievod a toată Italia; și, neștiind că este creștin, l-a trimis să muncească pe creștinii care se aflau acolo. Iar Sebastian, ducele Italiei, auzind aceasta din urmă a zis către Victor: "Eu știu prea bine, o, voievodule, că tu ești creștin precum și maica ta și Iosi, fratele tău, sînt creștini, următori și ucenici ai Apostolului Petru. Însă te sfătuiesc să faci ceea ce ți-a poruncit împăratul, adică să muncești pe creștini, ca să nu-ți primejduiești viața". Iar voievodul Victor a zis: "Eu voiesc să fac voia lui Hristos, adevăratului Dumnezeu, Împăratul cel ceresc și fără de moarte. Iar de porunca pe care mi-a dat-o Neron împăratul, ca să muncesc pe creștini, nici nu voiesc să aud, dar să o mai împlinesc". Ducele a zis: "Eu te sfătuiesc ca pe un prieten adevărat ceea ce îți este ție de folos; căci dacă vei ședea pe divan și vei cerca să afli pe creștini și îi vei munci, vei face plăcerea împăratului și vei dobîndi și banii creștinilor. Pe lîngă aceasta, te mai sfătuiesc să vestești și maicii tale și fratelui tău, să nu mai propovăduiască la arătare pe Hristos și să nu mai învețe pe păgîni a se lepăda de credința lor părintească, ca să nu te primejduiești din cauza lor".

Sfîntul Victor a zis către dînsul: "Să nu-mi fie a face aceasta care zici, adică să chinuiesc vreun creștin, sau să iau ceva de la dînsul, sau să sfătuiesc pe maica mea sau pe fratele meu să nu mai propovăduiască că Hristos este Dumnezeul cel adevărat. Dar și eu sînt și voiesc să fiu propovăduitor al lui Hristos, precum sînt și aceia, și las să vedem răul care ni se va face". Ducele a zis: "Eu frate te sfătuiesc cele ce-ți sînt de folos, iar tu socotește ce vrei să faci". După ce a zis, îndată a orbit și, căzînd la pămînt, a rămas mut de durerile cele cumplite ale ochilor; apoi, ridicîndu-l cei ce stăteau de față, l-au pus pe pat și a rămas trei zile fără glas, neputînd grăi nicidecum. Iar în a patra zi a strigat cu glas mare: "Unul este cu adevărat Dumnezeu, Dumnezeul creștinilor!" Iar Victor, intrînd la dînsul, a zis: "Pentru ce ți-ai schimbat așa deodată părerea ta, o! Sebastiane?". Ducele a zis către dînsul: "Căci mă cheamă Hristos la dînsul o! preadulcele meu Victor". Deci îndată a învățat de la dînsul credința în Hristos și s-a botezat; apoi cum a ieșit din apa botezului, îndată și-a căpătat lumina ochilor și a preamărit pe Dumnezeu. Văzînd ceilalți slujitori de idoli această preaslăvită minune, s-au înfricoșat ca să nu pătimească și ei, necrezînd în Hristos, ceea ce a pătimit ducele, au alergat toți la Victor și, învățînd credința în Hristos, s-au botezat.

Trecînd puțină vreme, a ajuns cuvîntul acesta la Roma, pînă la urechile lui Neron, că Victor, stratilatul Italiei, și Sebastian, ducele, propovăduiesc ca Petru și Pavel și ca ceilalți apostoli și aduc pe mulți păgîni la credința în Hristos; apoi că Fotinia, mama stratilatului, împreună cu Iosi, un alt fiu al ei, au fost trimiși de dînsul în Cartagina să facă asemenea. Împăratul, auzind acestea, s-a aprins de mînie și îndată a trimis ostași în Italia ca să aducă la Roma toți creștinii care se aflau acolo, bărbați și femei, cărora li se arătase Domnul mai înainte și le zisese: "Veniți la Mine toți cei osteniți și însărcinați și vă voi odihni; deci nu vă temeți, căci Eu sînt cu voi și Neron va fi biruit împreună cu diavolii, prietenii săi". "După aceea a zis către Victor: "De aici înainte numele tău va fi Fotinos, căci prin tine se vor lumina mulți și vor crede în Mine; iar tu întărește cu cuvintele tale pe Sebastian, spre mărturisire, căci fericit și bine-i va fi celui ce se va nevoi pînă la sfîrșit".

Acestea zicînd Domnul către dînșii, S-a înălțat la ceruri. S-a descoperit încă și Sfintei Fotinia și i s-au arătat toate cele ce trebuia să urmeze. De aceea, Sfînta Fotinia îndată a și pornit din Cartagina împreună cu mulțime de creștini și s-a dus la Roma; toată cetatea Romei, auzind-o propovăduind cu mare îndrăzneală pe Hristos, s-au tulburat, zicînd: "Cine este aceasta care vine aici cu mulțime?". Apoi a venit la Roma și Fotinos, fiul ei, împreună cu Sebastian ducele, fiind aduși de ostașii care fuseseră trimiși de împărat.

Dar Sfînta Fotinia a apucat și a venit mai înaintea lui Neron, împreună cu Iosi fiul ei, și cu cealaltă mulțime. Văzîndu-i Neron i-a întrebat: "Pentru care pricină ați venit la noi?". Sfînta a răspuns: "Am venit să te învățăm să crezi în Hristos". Slujitorii împăratului au zis: "Au venit din Italia Sebastian, ducele, și Victor, stratilatul". Neron a zis: "Să vie înăuntru". Și venind ei, a zis către dînșii: "Ce am auzit despre voi?". Sfinții au răspuns: "Cîte ai auzit despre noi, o! împărate, toate sînt adevărate". Neron, uitîndu-se la dînșii sălbatic, le-a zis: "Vă lepădați de Hristos, ori voiți să muriți de moarte rea?". Sfinții, ridicîndu-și ochii la cer, au zis: "Să nu fie vreodată, o! Hristoase, Împărate, ca să ne lepădăm de Tine și să ne despărțim de credința cea întru Tine și de dragostea Ta!". Neron a întrebat: "Cum vă numiți voi?". Sfînta Fotinia a răspuns: "Eu m-am numit Fotinia de Iisus Hristos, Dumnezeul meu, iar surorile mele, cea dintîi care s-a născut după mine se numește Anatoli, a doua Fotos, a treia Fotis, a patra Paraschevi, a cincea Chiriachi; iar fiii mei, cel dintîi se numește Victor, care s-a numit de Domnul meu Fotinos, și cel de-al doilea, care este cu mine, se numește Iosi". Neron a zis către dînșii: "Toți v-ați unit și v-ați învoit ca să fiți munciți pentru Nazarineanul și să muriți pentru El?" Sfînta Fotinia a răspuns: "Așa ne bucurăm noi toți, ne veselim și voim să murim pentru dragostea Lui".

Atunci tiranul a poruncit să li se zdrobească încheieturile mîinilor cu ciocane de fier; iar slujitorii lui Neron, răpind pe sfinți, i-au dus la locul de tortură; și și-a întins fiecare mîinile, apoi au început să li le zdrobească cu ciocanele și, de la al treilea ceas din zi pînă la al șaselea, s-au schimbat de trei ori cei care îi băteau; iar mucenicii lui Hristos n-au simțit nicidecum muncirea lor, nici s-au zdrobit cît de puțin mîinile lor. Auzind aceasta, Neron s-a cutremurat de preaslăvită minune și a poruncit să li se taie mîinile. Dar, îndată slujitorii răpind pe Sfînta Fotinia, legîndu-i mîinile, au lovit de mai multe ori cu săbiile, deasupra pe nicovală, nereușind nimic; iar mai ales aceia care le loveau, au slăbit și au căzut ca niște morți. Dar sfînta a rămas nevătămată și mulțumea lui Dumnezeu, zicînd: "Domnul îmi este ajutor și nu mă voi teme, de ce-mi va face mie omul".

Deci a început împăratul a se nedumeri și a gîndi ce să facă să biruiască pe mucenici și să-i aducă la voia sa. De aceea a poruncit ca pe bărbați să-i bage într-o temniță întunecoasă, iar pe Sfînta Fotinia, împreună cu cele cinci surori ale ei, să le pună într-o cameră de aur, cu masă de aur, scaune de aur, bani mulți înaintea lor, podoabe de aur, îmbrăcăminte și brîie de aur. Apoi a poruncit și Domninei, fiica sa, să se ducă și ea în camera aceea cu toate roabele ei și să se unească cu sfintele, socotind deșertul la minte căci cu amăgiri ca acestea va întoarce și va răsturna credința lor. Căci poruncea sfintelor că, dacă se vor lepăda de credința în Hristos, le va da mîngîiere, desfătare și o dragoste ca aceasta și le va dărui toate acelea ce se aflau în cameră și multe altele; apoi le va învrednici de mare dragoste și cinste. Dar s-a amăgit vicleanul, căci sfintele, ca niște cugetătoare de cele cerești, au defăimat toate acelea ca pe niște gunoaie și n-au voit nici măcar să se uite la ele.

Privind Sfînta Fotinia la fiica împăratului, Domnina, a zis către ea: "Bucură-te, mireasa Domnului meu!". Iar Domnina a zis și ea către dînsa: "Bucură-te și tu, doamna mea, făclia lui Hristos!". Auzind Sfînta Fotinia pe Domnina pomenind numele lui Hristos s-a bucurat foarte și a mulțumit lui Dumnezeu, a îmbrățișat-o și a sărutat-o. Apoi învățînd-o credința lui Hristos, cum și pe cele 100 de roabe ale ei, le-a botezat pe toate; iar pe Domnina a numit-o Antusa. Și îndată fericita Antusa a poruncit Ștefanidei, celei mai mari peste 100 de roabe ale ei, să dea săracilor toate podoabele cele de aur și banii care se aflau în cămara de aur.

Neron, înștiințîndu-se de aceasta, a suspinat din adîncul inimii și mîniindu-se foarte, îndată a poruncit să ardă un cuptor șapte zile și să arunce într-însul pe Sfînta Fotinia și pe toți cei uniți cu dînsa, bărbați și femei; și făcînd ostașii după porunca lui, au stat mucenicii trei zile în cuptor. După aceea, socotind tiranul că acum vor fi arși în cuptorul cel de foc, a poruncit să deschidă gura cuptorului și, dacă vor afla acolo oasele ucenicilor, să le arunce în rîu. Și deschizînd ostașii gura cuptorului, au aflat pe toți sfinții întregi și nevătămați, slăvind și binecuvîntînd pe Dumnezeu. Deci au rămas uimiți de preaslăvita minune că nu s-a apropiat focul de dînșii. Auzind aceasta, toți locuitorii cetății Roma s-au minunat, slăvind și ei pe Dumnezeu.

Dar tiranul, auzind de o minune ca aceasta, a poruncit să-i adape cu otrăvuri aducătoare de moarte. Deci a fost chemat Lambadie, vrăjitorul, care a pregătit otrăvurile, dînd mai întîi otravă Sfintei Fotinia, care, luînd-o, a zis către vrăjitor: "Nu se cădea nouă a lua această otravă a ta nicidecum, nici a o bea, fiindcă și tu ești necurat; dar pentru ca să cunoști tu, o! împărate, și tu, o! vrăjitorule, puterea Hristosului meu, iată, eu mai întîi o beau, în numele Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, și pe urmă o vor bea toți cei ce sînt împreună cu mine". Bînd toți mucenicii otrava, au rămas nevătămați, cu puterea lui Hristos, ca și cum n-ar fi băut nimic. Iar vrăjitorul, văzînd toate acestea, s-a spăimîntat și, căutînd la Sfînta Fotinia, a zis: "Am pregătit o otravă puternică și de o veți bea și pe aceasta și, nu veți păți nimic, voi crede și eu în Dumnezeul vostru". Și aducînd-o, a dat-o lor și, bînd-o, toți mucenicii au rămas nevătămați. Văzînd vrăjitorul aceasta, a rămas uimit și îndată adunînd toate cărțile sale vrăjitorești, le-a aruncat în foc și le-a ars; apoi, crezînd în Hristos, s-a botezat, numindu-se din botez Teoclit. Iar împăratul, înștiințîndu-se de aceasta, a poruncit ostașilor și răpindu-l din mijlocul sfinților, l-au scos afară de zidurile cetății Roma și i-au tăiat capul cu sabia. Și așa, fericitul Teoclit, mai înainte decît ceilalți, a luat cununa muceniciei.

Atunci Neron cel fără de lege a poruncit să le taie venele tuturor sfinților, împreună cu ale marei mucenițe Fotinia. Și cînd ostașii le tăiau venele mucenicilor, ei batjocoreau și rîdeau de împărat și de zeii lui, ca de niște neputincioși. Iar tiranul, văzînd pe mărturisitori, că întru nimic nu socotesc muncile acestea, a poruncit să topească plumb și să-l amestece cu pucioasă și, cînd va clocoti, să-l toarne în gura Sfintei Fotinia și pe spatele celorlalți sfinți. După ce slujitorii au îndeplinit porunca împăratului și au vărsat pe spatele mucenicilor plumbul clocotind, toți sfinții au strigat: "Mulțumim Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, căci cu plumb clocotit ai răcorit inimile noastre ca și cum ar fi fost însetate de o mare arșiță". Iar Neron, auzind aceasta, s-a spăimîntat și a poruncit să-i spînzure și să strujească fără milă trupurile lor și să le ardă cu făclii aprinse; dar cu cît îi muncea mai mult, cu atît se împuterniceau în dumnezeiescul dar și proslăveau pe Dumnezeu.

Iar ticălosul și deșertul de minte Neron, socotind că va birui pe sfinți cu muncile, a poruncit să amestece cenușă cu oțet tare și să-l toarne în nasurile lor și, aceasta făcîndu-se, sfinții mucenici au zis că li se pare mai dulce decît mierea și fagurul. Iar tiranul s-a mîniat foarte și a poruncit de a oprit pe sfinți și i-a închis într-o temniță întunecoasă și necurată, plină de șerpi veninoși. Dar sfinții lăudau și slăveau pe Dumnezeu, iar fiarele cele otrăvitoare, din temniță, toate au murit și duhoarea cea rea s-a prefăcut în mireasmă neasemănată, iar întunericul s-a prefăcut în lumină prea strălucită. Apoi Domnul nostru Iisus Hristos a stat în mijlocul sfinților și a zis către dînșii: "Pace vouă!" Apoi, apucînd de mînă pe Sfînta Fotinia a ridicat-o sus și a zis: "Bucurați-vă totdeauna, căci Eu cu voi sînt în toate zilele vieții voastre". Și îndată, cu cuvîntul Domnului, s-au deschis ochii mucenicilor și, văzînd pe Domnul, s-au închinat Lui; iar El, binecuvîntîndu-i, a zis: "Îmbărbătați-vă și vă întăriți". Apoi s-a suit la cer. Iar din trupurile sfinților au ieșit ca niște solzi și s-au făcut sănătoși, așa cum erau mai înainte. Dar urgisitul de Dumnezeu Neron a poruncit ca sfinții să rămînă în temniță trei ani, ca să pătimească acolo înăuntru tot felul de chinuri și așa să moară cu moarte rea.

Iar după trei ani, avînd împăratul un slujitor al său închis în temnița aceea, a trimis oamenii săi ca să-l scoată. Deci, ducîndu-se trimișii în temniță, au văzut pe mucenici că erau vii și sănătoși și au spus împăratului că galileenii care au fost orbiți de el, acum văd și sînt sănătoși, iar temnița este plină de lumină și de bună mireasmă negrăită, încît s-a făcut ca o casă sfîntă, spre slava lui Dumnezeu; iar acolo aleargă mulțime de oameni și cred în Dumnezeul lor și sînt botezați de dînșii.

Auzind acestea, Neron și-a ieșit din minți și, trimițînd ostași, i-a adus înaintea sa și a zis: "Au nu v-am poruncit vouă să nu mai propovăduiți în numele lui Hristos? Deci cum îl propovăduiți în temniță? Pentru aceasta eu voiesc să pun asupra voastră multe și grele munci". Iar sfinții au zis: "Orice voiești fă, dar noi nu vom înceta a vesti pe Domnul nostru Iisus Hristos, cum că este Dumnezeu adevărat și făcătorul tuturor". Dar cu aceasta s-a aprins tiranul la mînie și a poruncit să răstignească pe sfinți cu capetele în jos și să strujască trupurile lor trei zile, pînă se vor dezlega încheieturile lor. Făcînd aceasta, sălbaticii și neomenoșii slujitori i-au spînzurat și i-au lăsat alte patru zile, punînd străjeri să-i păzească. După aceea, ducîndu-se să vadă dacă mai trăiesc încă, cum i-au văzut spînzurați au orbit. Iar îngerul Domnului, pogorîndu-se din ceruri, a dezlegat pe sfinți și, sărutîndu-i, i-a făcut sănătoși de toate rănile lor. Atunci Sfintei Fotinia, făcîndu-i-se milă de orbirea slujitorilor, a făcut rugăciune către Dumnezeu pentru ei și îndată și-au luat iarăși lumina ochilor lor și crezînd în Hristos, s-au botezat.

Înștiințîndu-se tiranul de acestea, a poruncit să jupuiască pielea de pe Sfînta Fotinia și în vremea ce o jupuiau, sfînta cînta: "Doamne, cercetatu-m-ai și M-ai cunoscut". După ce au jupuit pielea ei, au aruncat-o în rîu, iar pe sfîntă au aruncat-o într-un puț sec. Dar la ceilalți mucenici: Sebastian, Fotinos și Iosi, le-au tăiat mădularele cele născătoare și le-au aruncat la cîini; i-au jupuit și pe ei de piele și-au aruncat-o în rîu, iar pe dînșii i-au aruncat într-o baie veche. Apoi pe cele cinci surori ale Sfintei Fotinia, punîndu-le înaintea lui, a poruncit să le taie mai întîi sînii, după aceea le-a jupuit și pe ele de piele. Însă, cînd s-au pus slujitorii să jupoaie și pe Sfînta Fotida, ea nu a primit să fie ținută de cineva; ci a stat singură cu mare vitejie și bărbăție, și au jupuit pielea de pe trupul ei, încît s-a minunat și tiranul de răbdarea ei. După acest chin, prea înrăutățitul a găsit și o altă tortură pentru ea, grea și pierzătoare, căci a poruncit și a plecat două vîrfuri de copaci, care erau în grădina lui, și au legat pe Sfînta Fotida de cele două vîrfuri. Apoi le-a slobozit îndată și sfînta s-a rupt în două părți și astfel și-a dat sfîntul ei suflet în mîinile lui Dumnezeu. Atunci a poruncit pierzătorul să taie și pe ceilalți mucenici cu sabia. Iar pe fericita Fotinia, scoțînd-o din puțul acela, a închis-o în temniță.

Dar ea, fiindcă a rămas singură și nu s-a încununat cu cununa mărturisirii împreună cu ceilalți mărturisitori, se mîhnea și ruga pentru aceasta pe Dumnezeu, care s-a arătat ei și, pecetluind-o cu semnul cinstitei și de viață făcătoarei cruci de trei ori, a făcut-o sănătoasă de toate rănile ei. Și după multe zile, lăudînd și binecuvîntînd pe Dumnezeu, și-a dat în mîinile lui cinstitul și sfîntul ei suflet. Și astfel s-au dus toți către Dumnezeu cel dorit de dînșii și au dobîndit împărăția cerului, căreia dea Dumnezeu ca și noi să ne învrednicim prin rugăciunile lor. Amin.