Catavasii la Duminica lăsatului sec de brânză

 

Glasul al VI-lea.

Cântarea I:

Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul faraon văzându-l înecat, a strigat: Lui Dumnezeu cântare de biruință să-l cântăm!

Cântarea a III-lea:

Nu este sfânt precum Tu, Doamne, Dumnezeul meu, Care ai înălțat fruntea credincioșilor Tăi, Bunule, și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Cântarea a IV-lea:

Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul! cântă, strigând, cinstita Biserică, întru cuviință dumnezeiască, din cuget curat, prăznuind întru Domnul.

Cântarea a V-lea:

Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce dis-de-dimineață aleargă la Tine cu dragoste, Te rog, luminează-le, ca să Te vadă, Cuvântule al lui Dumnezeu, pe Tine, adevăratul Dumnezeu, Cel ce chemi din negura greșelilor!

Cântarea a VI-lea:

Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig Ție: Scoate din stricăciune viața mea, mult Milostive!

Cântarea a VII-lea:

Dătător de rouă cuptorul l-a făcut Îngerul cuvioșilor tineri; iar pe haldei arzând-i porunca lui Dumnezeu, pe tiran l-a plecat a striga: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri!

Cântarea a VIII-lea:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Din văpaie cuvioșilor rouă a izvorât și jertfa dreptului cu apă ai ars, că toate le faci, Hristoase, numai cu voia; pe Tine Te preaînălțăm întru toți vecii.

Spăimântează-te înfricoșându-te, cerule, și să se cutremure temeliile pământului! Că, iată, Cel ce locuiește întru cele înalte este socotit între cei morți și Își găsește lăcâș într-un mic mormânt; pe Acesta, tineri, binecuvântați-L; preoți, lăudați-L; popoare, preaînălțați-l, întru toți vecii!

Cântarea a IX-lea:

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngerești; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Care mărindu-L cu oștile cerești, pe tine te fericim.

Nu izbutește nicio limbă a te lăuda după vrednicie, ci se întunecă și mintea cea mai presus de lume să cânte ție, de Dumnezeu Născătoare. Însă, fiind bună, primește credința; că știi dumnezeiasca noastră dragoste; că tu creștinilor ești ocrotitoare, pe tine te mărim.