SFÂNTUL CUVIOS GHERMAN DIN DOBROGEA (secolele IV–V)17

 

Cuviosul Gherman era rudă și prieten din copilărie al Sfântului Ioan Casian, născut pe la jumătatea secolului IV, probabil, tot în „hotarele Casienilor și ale Peșterilor”, din Eparhia Tomisului. Fiind mai vârstnic decât compatriotul său, Gherman a intrat din tinerețe în nevoința călugărească la una din mânăstirile existente în Tomis, Histria, Callatis sau Axiopolis. Întrucât mulți asceți „sciți” se nevoiau în peșteri, cum atestă numeroasele toponime paleocreștine de „Peștera”, „Peșteri”, „Bisericuța”, „Biserica Omului” etc., se crede că și Cuviosul Gherman s-a nevoit la început într-una din aceste peșteri.

Acest ascet tomitan a fost primul părinte duhovnicesc al Sfântului Ioan Casian și cel dintâi dascăl al său, care l-a inițiat pe calea mântuirii spre Hristos. După o scurtă nevoință împreună cu prietenul său la una din mânăstirile din Dacia Pontică, Cuviosul Gherman se nevoiește un timp cu Sfântul Ioan Casian la Betleem (380–385), aproape de Peștera Nașterii Domnului. Apoi pleacă împreună cu prietenul său în Egipt și vizitează toate marile mânăstiri, sihăstriile de pe Valea Nilului și pe sfinții călugări anahoreți din Muntele Nitriei și din Sinai. În anul 399, Cuviosul Gherman se stabilește cu Sfântul Ioan Casian la Constantinopol, în preajma Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care îl iubeau atât de mult.

În anul 404, Sfântul Ioan Gură de Aur fiind exilat și depus din scaun de împăratul Arcadie, Cuviosul Gherman împreună cu Sfântul Ioan Casian se duc la Roma, spre a mijloci în favoarea marelui patriarh și dascăl al lumii creștine, în fața Papei Inocențiu I. De aici nu se știe unde s-a retras la bătrânețe Cuviosul Gherman. El s-a săvârșit, fie la mânăstirea întemeiată de Sfântul Ioan Casian la Marsilia, fie s-a reîntors la mânăstirea din patria sa, în Dacia Pontică, unde se crede că și-a săvârșit călătoria acestei vieți în primele două decenii ale secolului V. Pomenirea lui se face la 29 februarie în anii bisecți și la 28 februarie în restul anilor, fiind canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 20-21 iunie, 1992.