Tot în această zi, pomenirea sfântului Rafael (Rafail), episcop de Brooklyn (+ 1915).

 

Sfântul nostru părinte Rafail s-a născut în Siria în anul 1860 din părinți ortodocși evlavioși, Michael Hawaweeny și cea de-a doua soție a lui, Mariam, fiica unui preot din Damasc. Nu se știe data exactă a nașterii sale dar este undeva în jurul zilei lui onomastice, Sinaxarul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil împreună cu toate Puterile cele fără de trup ale cerului (prăznuiți în 8 noiembrie).  Datorită persecuțiilor violente împotriva creștinilor, în care au pierit martirizați și preotul de parohie, Sf. Iosif al Damascului împreună cu tovarășii săi, familia Hawaweeny a fost obligată să fugă în Beirut ca să se salveze. Acolo a văzut viitorul sfânt lumina zilei și nu în orașul părinților săi. Într-adevăr, după cum decurgea copilăria sfântului, el nu avea să-și găsească locul lui în lume, căutând permanent un loc ce avea să-i fie hărăzit. (Evrei 13:14).
De Bobotează, în 1861, a fost botezat cu numele de Rafla, iar mai târziu în acea primăvară familia s-a putut reîntoarce în Damasc. Copilul a făcut clasele primare și a învățat bine, dar în 1874 Michael Hawaweeny nu a mai putut asigura financiar educația sa. Din fericire situația a fost salvată de diaconul Atanasie Atallah (mai târziu Mitropolit al Homsului), care l-a recomandat pe Rafla Patriarhului Hieroteus (Ierotei) al Antiohiei, să fie acceptat ca student la seminar din partea Patriarhiei, ca să devină preot.
El a fost un student atât de bun încât a fost selectat ca profesor-asistent în 1877, iar în următorul an a fost numit profesor de arabă și turcă. În 28 martie, 1879 a fost tuns călugăr de către Patriarhul Hieroteus, fiind asistentul personal al Preasfințitului.
Deoarece Seminarul Balamand a fost închis în anul 1840, Patriarhul Ioachim al III-lea al Constantinopolului l-a invitat pe Patriarhul Antiohiei să-i propună cel puțin un student merituos pe care să-l trimită cu bursă de studiu la Școala de Teologie din Halki. Cel selectat a fost chiar Sf. Rafail. În 8 decembrie a fost numit diacon la capela școlii și în iulie 1886 tânărul diacon a primit Certificatul de Teologie, întorcându-se acasă cu speranța că va putea sluji în biserica de-acolo.
Patriarhul Gherasim al Antiohiei a fost impresionat de Diaconul Rafail și deseori îl lua cu el în vizitele sale pastorale pe la parohii. Când Preasfințitul lipsea, Diaconul Rafail ținea predicile în fața credincioșilor.
Diaconul Rafail nu era mulțumit de cunoștințele acumulate, dorind să învețe tot mai mult, dar nu din mândrie sau ambiție ci din dorința de a-i ajuta pe alții. Pe bună dreptate, am putea atribui cuvintele Regelui Solomon, Sfântului Rafail: "Dă o șansă omului înțelept și acesta va deveni și mai înțelept, sfătuiește un om drept și va sfătui și el la rândul lui" (Proverbe 9:9). De aceea, l-a rugat pe Patriarhul Gherasim să-i îngăduie să continue studiile la o scoală în Rusia, promițând că se va întoarce și va fi secretarul de limbă rusă al Patriarhului. Preasfințitul i-a dat binecuvântarea și Diaconul Rafail a fost acceptat ca student la Academia de Teologie din Kiev.
În 1889 Patriarhul Gherasim i-a cerut tânărului diacon să preia conducerea bisericii din Moscova, reprezentantă a Antiohiei, fiind hirotonit preot de către Episcopul Silvestru, rectorul Academiei. La o lună, a fost ridicat la rang de arhimandrit de către Mitropolitul Ioanichie al Moscovei, fiind acceptat ca și conducător al bisericii din Moscova. După doi ani, Arhimandritul Rafail a redus datoria reprezentanței bisericii din Antiohia de la 65.000 de ruble la 15.000 de ruble și a adus 24 de studenți din Siria să-și continue studiile în Rusia, în speranța că se vor întoarce în țara lor și-i vor învăța la rândul lor pe ceilalți.
Când Patriarhul Gherasim a demisionat acceptând Scaunul din Ierusalim, Arhimandritul Rafail a considerat că ar fi momentul oportun de a scoate Biserica din Antiohia de sub dominația ierarhilor străini. Arzând de dragoste pentru Biserica din Antiohia și dorind restabilirea administrației bisericii în mâinile clerului și poporului băștinaș, Arhimandritul Rafail a început să trimită scrisori unor episcopi din Antiohia și unor mireni influenți. A mai scris și articole în presă, atrăgând atenția asupra soartei Antiohiei, însă eforturile sale îndrăznețe nu au avut ecoul scontat și arhimandritul avea să plătească un preț pentru mediatizarea criticilor sale.
În luna noiembrie a anului 1891, Mitropolitul Spiridon, un grec din Cipru, a fost ales Patriarh al Antiohiei. Mulți dintre arabi au crezut că a cumpărat alegerile prin împărțirea sumei de 10.000 de lire între mai mulți oameni influenți din Damasc. Arhimandritul Rafail refuza să-l pomenească pe noul Patriarh la sfintele slujbe în biserica reprezentantă, drept urmare Patriarhul Spiridon l-a suspendat din funcțiile sale preoțești. Sf. Rafail a acceptat suspendarea dar a continuat să scrie în presa rusă articole în care cerea apărarea cauzei Antiohiei. Ierusalimul, împreună cu Patriarhii Antiohiei, Constantinopolului și Alexandriei au trimis o petiție Țarului de a interzice ziarelor ruse să mai publice articolele sale, lucru care a fost acceptat. Văzând acest drum închis, Sf. Rafail a început a-și publica ideile în forma de cărți.
În cele din urmă, Patriarhul Spiridon i-a scris unui Procurator asistent din Rusia, un prieten al Sf. Rafail, rugându-l să încerce să-l convingă să ceară iertare Patriarhului. Făcând acest lucru, i s-a ridicat suspendarea Sfântului Rafail, fiind lăsat să se transfere de la jurisdicția Antiohiei la Biserica Rusă și să se stabilească acolo. Sf. Rafail s-a angajat ca profesor de studii arabice la Academia Teologică unde a rămas până în 1895 când a fost invitat de Societatea Ortodoxă Siriană Non-profit din New York, să devină acolo pastorul comunității arabe ortodoxe.
Când Sf. Apostol Pavel a avut viziunea unui om care-l ruga să meargă în Macedonia să-I ajute (Fapte 16:10), acesta a pornit o amplă călătorie misionară. Tot așa, când Sf. Rafail a auzit doleanțele semenilor săi împrăștiați într-un pământ străin, a traversat oceanul ca să muncească din nou într-o țară străină.
Arhimandritul Rafail a ajuns în New York în 2 Noiembrie 1895, întâmpinat de o delegație de arabi creștini care-și așteptau păstorul din Rusia. În 5 Noiembrie, în prima sa duminica de la sosirea în America, sfântul a slujit împreună cu Episcopul Nicolae Sfânta Liturghie în biserica rusă din orașul New York. La mai puțin de două săptămâni de la sosire, Arhimandritul Rafail a găsit un loc potrivit în suburbia Manhattan-ului pentru amenajarea unei capele cu odoare sfinte aduse de el din Rusia. Noua capelă a fost sfințită de Episcopul Nicolae cu hramul Sfântului Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei.
Truditorul păstor a rămas în New York învățând, predicând și slujind sfintele slujbe pentru enoriașii săi. Nu a durat însă mult până a auzit și de alte comuniuni arabe creștine împrăștiate peste tot prin America de Nord, la care se gândea că neavând un păstor al lor, ar putea fi obligați să treacă la alte confesiuni, sau chiar să-și neglijeze îndatoririle duhovnicești. Aceasta era o preocupare permanentă a Sf. Rafail în decursul misiunii sale. Deși nu era împotriva dialogului cu cei de alte confesiuni sau a relațiilor de prietenie bazate pe convingeri reciproc împărtășite, Sf. Rafail nu a pierdut nici o clipă din vedere linia clară de diferențiere dintre ortodocși și heterodocși, insistând ca orice biserică să-și pună bazele în canoanele celor șapte Sinoade Ecumenice. Spiritul ortodox al vieții și propovăduirilor Sf. Rafail s-a demonstrat necontenit prin cuvintele și faptele sale. El a susținut și apărat întotdeauna Credința curată care era "dusă sfinților" (Iuda 3). Dacă la început nu a prea înțeles ideile heterodocșilor, mai târziu, înțelegând cât s-au depărtat aceștia de doctrina ortodoxă, a făcut tot posibilul să-și ferească enoriașii de influențele nefaste. Sfântul îi învăța să nu participe la adunările heterodocșilor, ca să nu fie răniți de "diversele și ciudatele doctrine" (Evrei 13:9). El era de părere că ar fi de preferat ca tatăl sau capul familiei să citească Ceasurile acasă din cartea de rugăciuni atunci când nu se pot duce la slujbă într-o biserică ortodoxă. În vara anului 1896, Sf. Rafail a întreprins prima din multele călătorii misionare de-a lungul continentului. El a vizitat 30 de orașe între New York și San Francisco, căutând oile pierdute ale Domnului în orașe, sate sau ferme izolate. El a astâmpărat foamea spirituală a credincioșilor prin Cuvântul Domnului oriunde se oprea, oficiind căsătorii și botezuri, ascultând mărturisiri și slujind Sfânta Liturghie în casele enoriașilor care nu aveau biserici. În alte cuvinte, sfântul și-a îndeplinit cu râvnă misiunea sa ca propovăduitor al Evangheliei, îndurând multe greutăți și obstacole și fiind atent la toate aspectele legate de grija față de credincioși. (2 Timotei 4, 5).
În vara anului 1898, cu binecuvântarea Episcopului Nicolae, Sf. Rafail a publicat prima sa carte în Lumea Nouă, o carte de rugăciuni în limba arabă, numită CARTEA PĂCII ADEVĂRATE PRIN RUGĂCIUNILE DIVINE. Această carte de rugăciuni și slujbe liturgice a fost foarte utilă preoților în săvârșirea sfintelor slujbe și mirenilor în îndeplinirea canonului. Versiunea în limba engleză a fost publicată de Arhimandritul Serafim Nassar și este folosită și în ziua de azi.
În perioada mai-noiembrie 1898, Sf. Rafail și-a început cel de-al doilea tur de călătorii misionare. În decursul acelei călătorii, sfântul s-a convins de necesitatea preoților ortodocși arabi de a sluji în noile biserici ridicate de el.  La întoarcerea în New York, el a scris un raport Episcopului Nicolae în care-și exprima aceste griji. Cu binecuvântarea Episcopului, Sf. Rafail a adus preoți calificați din Syria, căutând și mireni îmbunătățiți duhovnicește pe care să-i îndrume spre hirotonisire. În timpul cât a fost arhimandrit dar și mai târziu, pe când era episcop, Sf. Rafail nu numea preoți fără binecuvântarea ierarhului rus, care conducea misiunea Americană.
Așa stăteau lucrurile în America la acea vreme. Arh. Rafail l-a primit cu dragoste pe Episcopul Tihon când acesta i-a urmat Episcopului Nicolae în scaunul de episcop al Americii. În 15 decembrie Sf. Tihon a venit să slujească Sfânta Liturghie la biserica Sf. Nicolae din Siria. Rafail le-a spus oamenilor că noul lor păstor este cel care "a fost trimis să îndrume turma lui Hristos - ruși, slavi, arabo-sirieni și greci-care era împrăștiată de-a lungul continentului nord-american. Desigur, în acea vreme nu existau jurisdicții paralele bazate pe naționalitate. Biserica i-a unit pe cei de diverse origini sub omoforul Arhiepiscopului rus. Aceasta a fost regula, până când Revoluția Rusă a deranjat viața religioasă din Rusia și America.
În martie 1899, Sf. Rafail a primit permisiunea Episcopului Tihon de a strânge fonduri pentru construirea unui cimitir și pentru o nouă biserică care să înlocuiască capela amenajată într-o clădire veche pe o stradă mizeră. În primăvară, el a pornit într-o nouă misiune pastorală prin 43 de locații, călătorind pe uscat și pe apă, fără să lase obstacolele și greutățile să-l întoarcă din drum și a petrecut 7 luni în regiunile de nord-est, sud și vestul central al Statelor Unite. Sf. Rafail a muncit la greci și ruși, dar și la arabi, oficiind cununii și botezuri și regularizând cununiile ortodocșilor care fuseseră făcute de clerici non-ortodocși. De asemenea a miruit câțiva copii botezați de biserica catolică.
În Johnstown, PA el a împăcat pe cei a căror animozitate personală era să dividă comunitatea arabă. Chiar dacă tribunalele nu au putut face pace, Sf. Rafail a reușit să readucă calmul și să stopeze cearta. Când era încă în Johnstown, sfântul a fost înștiințat printr-o telegramă că Mitropolitul Meletios (Doumani) a fost ales Patriarhul Antiohiei. Foarte bucuros la aflarea veștii, Sf. Rafail le-a spus oamenilor că, în sfârșit, după 168 de ani de așteptare, un arab a fost ales suveran al Bisericii din Antiohia.
După instalarea noului Patriarh, Sfântului Rafail i s-a propus să fie succesorul lui Meletios ca Mitropolit al Latakiei. Dar Patriarhul a afirmat că Sfântul Sinod nu poate să-l aleagă pe Părintele Rafail deoarece are o misiune foarte importantă de finalizat în America. În 1901, Mitropolitul Beirutului i-a scris Arhimandritului Rafail rugându-l să accepte să fie episcopul său asistent, dar acesta a refuzat, pe motiv că nu-și poate părăsi turma din America. La început, el a vrut să construiască o biserică permanentă și să achiziționeze un loc de cimitir pentru parohie. Cea de-a doua dorință s-a împlinit în august 1901 când Părintele Rafail a cumpărat o parte din cimitirul Mt.Olivet din Long Island.
În decembrie 1901 Arhimandritul Rafail a fost numit Episcop al Zahleh-ului. Patriarhul Meletios i-a trimis o telegramă în care îl felicita și îl ruga să se întoarcă înapoi. Părintele i-a mulțumit dar a refuzat din nou postul superior care i s-a oferit, spunând că trebuie să ducă la îndeplinire proiectul prin care urma să construiască o biserică creștină pentru comunitatea siriană din New York. În anul următor, a cumpărat o clădire bisericească deja existentă pe Str. Pacific în Brooklyn și a remodelat-o după credința ortodoxă. Episcopul Tihon a sfințit biserica spre bucuria credincioșilor prezenți, astfel încât cel de-al doilea mare proiect pe care și l-a propus Sf. Rafail, a fost îndeplinit.
Numărul parohiilor din cadrul diocezei nord-americane era în continuă creștere și Episcopul Tihon nu le putea vizita pe toate. Astfel, dioceza trebuia reorganizată pentru o administrare mai eficientă. De aceea, Episcopul Tihon a trimis un plan Sfântului Sinod din Rusia de mutare a Scaunului din San Francisco la New York, deoarece cele mai multe parohii și persoane erau concentrate în est. Deoarece mai multe grupări etnice necesitau o atenție specială în îndrumarea duhovnicească, Episcopul Tihon i-a propus Arhimandritului Rafail să devină al doilea episcop vicar al său (deoarece primul episcop vicar era cel din Alaska).
În 1903, Sfântul Sinod al Rusiei l-a ales în unanimitate pe Arhimandritul Rafail ca Episcop al Brooklyn-ului, fiind, în același timp și conducătorul misiunii ortodoxe arabo-siriene din America de Nord. Patriarhul Meletios anunțat de Sf. Sinod despre alegerea făcută, a fost foarte mulțumit. Episcopul Tihon i-a scris Sf. Rafail informându-l de alegerea sa și acesta i-a trimis o scrisoare de accept. Între timp, părintele călugăr Innocent Pustynsky a fost sfințit ca prim episcop asistent al lui Tihon la Catedrala Maicii Noastre din Cazan - St. Petersburg.
În a treia duminică din Postul Mare în 1904, Sf. Rafail a devenit primul episcop ortodox sfințit pe pământ American. Episcopii Tihon și Innocent au oficiat slujba la Catedrala Sf. Nicolae din Brooklyn. Noile haine episcopale au fost un dar din partea Țarului Nicolae al II-lea. După sfințirea sa, Episcopul Rafail a continuat să hirotonească preoți și să-i repartizeze la parohii, ajutându-l și pe Episcopul Tihon în administrarea diocezei.
Spre sfârșitul anului 1904, Episcopul Rafail a anunțat intenția sa de a scoate o revistă numită Al-Kalimat (Cuvântul), ca publicație oficială a misiunii arabo-siriene, care ar ajuta la o mai bună legătură între credincioșii și parohiile din dioceza sa. Episcopul era conștient că nu va putea vizita personal pe toți credincioșii ortodocși din America de Nord, dar prin intermediul cuvântului scris, el ar putea predica cuvântul mântuirii și celor pe care nu avea sa-i întâlnească niciodată. Conținutul publicației s-a dorit a fi spiritual, moral, religios, astfel încât să ajute la întărirea în credință a ortodocșilor. "Cuvântul" urma să se concentreze asupra temelor de bază: adevărul dogmatic, învățăturile etice, subiectele ecleziastice istorice și contemporane, o cronică a botezurilor, cununiilor și slujbelor oficiale, etc. Primul număr a fost tipărit în ianuarie 1905, momentul fiind considerat de Sf. Rafail ca piatră de hotar la fel de importantă ca și achiziționarea Catedralei Sf. Nicolae și a cimitirului parohiei.
În iulie 1905 Episcopul Rafail a sfințit terenul pentru Mănăstirea Sf. Tihon și a binecuvântat orfelinatul din Canaanul de Sud, PA. Peste trei zile, el a prezidat o conferință a clerului diocezei la Old Forge, PA, deoarece Arhiepiscopul Tihon era în San Francisco. Printre cei prezenți erau și oameni care ar putea fi socotiți asemenea cu sfinții: Mon. ALEXIS Toth, Mon. Alexander Hotovitzky și Mon. John Kochurov (ultimii doi s-au săvârșit ca martiri în Rusia).
În următorii 10 ani, Episcopul Rafail și-a păstorit turma care creștea tot mai mult. Mărindu-se populația comunității din New York, creștea și numărul copiilor iar episcopul era preocupat de viitorul lor. El ar fi vrut să înființeze o scoală serală pentru a-i educa în spiritul creștin, deoarece viitorul Bisericii în aceasta țară depindea de educația tinerilor. Copiii care nu vorbeau araba frecventau deja biserici de alte confesiuni deoarece cursurile de duminică se țineau în limba engleză. Astfel, Episcopul Rafail a considerat necesară introducerea limbii engleze în practicarea credinței și în educație pentru viitorul progres al misiunii arabo-siriene.
Luând ca exemplu cuvintele Sf. Pavel de a predica într-o limbă înțeleasă de oameni (1 Cor.14:15-19), Sf. Rafail a recomandat folosirea în toate parohiile sale a Liturghierului Sfintei Biserici Ortodoxe, Sobornicești și Apostolice (tradusă de Isabel Hapgood).
În martie 1907 Sf. Tihon s-a întors în Rusia și a fost înlocuit de Arhiepiscopul PLATON. Din nou Sf. Rafail a fost luat în calcul pentru funcția de Episcop în Siria, fiind nominalizat să succeadă pe Patriarhului Grigore ca Mitropolit al orașului Tripoli în 1908. Sf. Sinod al Antiohiei a scos numele Episcopului Rafail de pe lista candidaților, citând diferite canoane care arăta că este interzisă mutarea unui episcop dintr-un oraș în altul.
În Duminica Ortodoxiei, în 1911, Episcopul Rafail a fost sărbătorit pentru cei 15 ani de misiune pastorală în America. Arhiepiscopul PLATON i-a înmânat o icoană din argint cu Iisus Hristos și l-a felicitat pentru munca lui. În smerenia sa, Episcopul Rafail nu a înțeles de ce este felicitat pentru că și-a făcut datoria (Luca 17:10). S-a considerat o "slugă nevrednică" deși și-a îndeplinit cu succes munca ce i-a revenit. (Sf. Ignatie al Antiohiei, Epistola către Efeseni).
Către sfârșitul anului 1912, Episcopul Rafail s-a îmbolnăvit iar doctorii au spus că suferea de o boală de inimă care în final i-a cauzat moartea. După două săptămâni el s-a simțit destul de întremat ca să slujească Sfânta Liturghie în catedrala sa.
Între 1913-1914 acest episcop misionar a continuat cu vizitele pastorale în diferite orașe. În 1915 s-a îmbolnăvit din nou și a stat două luni acasă, ducându-și crucea bolii cu răbdare.
În 14/27 februarie la 12.40 a.m., Sf. Rafail și-a încetat misiunea. L-au strigat dar nu a mai răspuns. L-au scuturat dar nu mai era în viață.
Din tinerețe, Sf. Rafail era cel mai fericit când putea sluji pentru biserică. Când a ajuns în America, el și-a găsit poporul împrăștiat în străinătățuri și i-a chemat să se reunească. Nu și-a neglijat niciodată turma, ba chiar a călătorit prin America, Canada și Mexic ca să-i găsească pe ai lui și să-i adune laolaltă. I-a ajutat să nu se rătăcească în pajiști străine și să nu-și rănească sufletele cu erezii. El i-a hrănit și i-a ajutat să crească în toți acei 20 de ani de misiune dedicată. La momentul morții sale, misiunea arabo-siriană avea 30 de parohii cu 25.000 de credincioși.
Episcopul Rafail a fost un învățat, autor al mai multor cărți și al aproape tuturor articolelor din revista "Cuvântul". El și-a slujit comunitatea sa arabă dar nu i-a lăsat deoparte nici pe ruși sau greci, vorbindu-le în limba lor. A învățat să vorbească fluent engleza și a încurajat introducerea acesteia în practicile bisericești și în programele de educație.
Sf. Rafail a avut de a face cu multe feluri de oameni și a fost ca un tată blând pentru toți. A câștigat dragostea și respectul lor, iubindu-i mai întâi și apoi dezvăluindu-le personalitatea sa încântătoare și caracterul frumos. Era întotdeauna blând, milos, condescendent cu alții dar sever cu el însuși. El a realizat multe lucruri bune în viața lui pământeană și acum s-a alăturat îngerilor ca să-I cânte imnuri de rugăciuni și laudă neîncetate lui Dumnezeu.
Pentru rugăciunile Sfântului Episcop Rafail, să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne învrednicească și pe noi cu Împărăția Cerurilor.