Predică la Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință


 


Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor,
neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător,
purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe,
roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre
(Troparul Sfântului)

Iubiți credincioși,

Astăzi facem pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, preaslăvitul ostaș al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Acest preaviteaz ostaș al Împăratului ceresc, s-a născut în Capadocia dintr-o familie creștină aleasă. Încă din fragedă copilărie s-a deprins pe sine la toată fapta cea bună, fiind crescut în frică de Dumnezeu de către mama sa, care era din Cezareea Palestinei, unde ea avea multă avere.

După ce tânărul Gheorghe a ajuns în vârstă, a fost luat la oaste, iar fiindcă era viteaz și iscusit în rânduiala sa, a fost ridicat la gradul de tribun și i s-a încredințat un corp de armată, spre a-l conduce. Arătându-se, apoi, a fi mare luptător și biruitor în războaie, a fost cinstit de împăratul Dioclețian cu rangul de comite și în sfârșit a fost numit comandant al armatei romane de răsărit.

Dar, hotărându-se o mare persecuție a creștinilor, el s-a împotrivit planurilor împăratului, mărturisind cu mare îndrăzneală pe Iisus Hristos. Împăratul s-a tulburat mult pentru vitejeasca împotrivire a sfântului, încât nu putea nici vorbi și a făcut semn antipatului să-i răspundă lui Gheorghe. Acesta, chemându-l mai aproape, i-a zis: "Cine te-a îndemnat să vorbești cu atâta îndrăzneală?" Iar Sfântul i-a răspuns: "Adevărul!"

Din întrebările și răspunsurile ce au urmat, s-a constatat că este creștin și gata a pătimi pentru Hristos. Atunci, însuși Dioclețian încearcă prin cuvinte măgulitoare a-l atrage pe sfântul, dar el a rămas hotărât în mărturisirea sa. După aceea a fost dus în temniță și supus torturilor celor mai grele, punându-i-se o piatră mare pe piept, încât aproape l-a strivit. A doua zi, înfățișându-se înaintea împăratului cu pieptul turtit, abia putea să mai vorbească. Apoi, mărturisind că rămâne nestrămutat în hotărârea sa, a fost legat de o roată și sfâșiat de fiarele ascuțite prin care trecea corpul său.

Aceste chinuri le suferea Sfântul cu multă răbdare, lăudând pe Dumnezeu din adâncul inimii. Împăratul, crezând că a murit, a plecat plin de bucurie, iar Sfântul Gheorghe a fost dezlegat și vindecat de rănile sale, prin puterea lui Dumnezeu. Apoi un înger luminos a venit să-l îmbărbăteze.

Ostașii, mirându-se de cel întâmplate, au spus toate acestea împăratului. Și iată, însuși Sfântul Gheorghe a venit în mijlocul lor sănătos ca mai înainte, încât mulți s-au minunat și au crezut în Iisus Hristos, Care preamărește pe sfinții Săi. Însăși împărăteasa Alexandra, văzând pe mucenic tămăduit prin puterea lui Dumnezeu și auzind de arătarea îngerească, a crezut în Dumnezeu, cunoscând adevărul. Împăratul a poruncit apoi ca Sfântul Gheorghe să fie îngropat într-o groapă cu var nestins, dar și de aici a ieșit nevătămat. Apoi a fost încălțat cu încălțăminte de fier, cu piroane înroșite în foc, care l-au rănit greu la picioare, dar în chip minunat s-a vindecat. A doua zi, împăratul a îndemnat pe Sfântul Gheorghe să jertfească idolilor, dar el cu multă îndrăzneală mărturisind credința în Hristos a fost bătut cu curele de piele, până ce trupul său s-a umplut de răni.

Dar, văzând Dioclețian că s-a făcut din nou sănătos și crezând că este fermecător, a poruncit unui vrăjitor renumit, Atanasie, să-l omoare cu otravă. Dar nici otrava nu la vătămat. După aceasta, Sfântul sculând pe un mort, mulți au crezut în Iisus Hristos, între care și vrăjitorul Atanasie. Peste noapte i s-a arătat Domnul în vis și l-a îmbărbătat vestindu-i că în curând va primi cununa muceniciei. A doua zi, Dioclețian încercă din nou să înduplece pe Sfântul Gheorghe cu cuvinte blânde, dar el s-a dus în templul lui Apolon și prin rugăciunile sale a risipit toți idolii la pământ.

Auzind aceasta, împărăteasa Alexandra n-a mai putut tăinui credința sa și, alergând la locul unde se afla marele mucenic Gheorghe, a început a striga: "Dumnezeul lui Gheorghe, ajută-mi, că numai tu ești atotputernic". După ce s-a potolit mânia poporului, împăratul văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, a poruncit să-i taie capul, atât Sfântului, cât și împărătesei Alexandra, soția sa. Ostașii ducându-i la locul de tăiere, Sfânta împărăteasă Alexandra a murit pe cale, iar ostașul lui Hristos, Sfântul Gheorghe, după ce s-a rugat cu căldură lui Dumnezeu, mulțumindu-i pentru binefacerile primite, și-a plecat capul cu bucurie și a primit cununa cea nevestejită a măririi, în ziua de 23 aprilie.

Dar și după moarte, Sfântul Gheorghe a făcut multe minuni, dintre care vom aminti doar câteva. A adus stâlpul de piatră al unei văduve, aruncându-l în mare, până în orașul Ramel, unde se zidea o biserică închinată Sfântului Gheorghe. A vindecat mâna cea bolnavă a unui saracin (arab), care voia să lovească cu sabia în icoana Sfântului. A izbăvit pe un copil din robia saracinilor și l-a adus într-o clipă în casa părinților săi, pe când servea la masă pe stăpânul său. A adus, de asemenea, din robie, pe un alt copil al unui preot, pe când acesta slujea Sfânta Liturghie, la pomenirea Sfântului Gheorghe. A scăpat, ca un viteaz ostaș al lui Hristos, pe un tânăr Gheorghe din robie și multe alte minuni a făcut Sfântul.

Nu vom tăcea însă, a povesti minunea cu uciderea balaurului. În părțile Siriei, aproape de Beirut, era un lac în care trăia un balaur uriaș, care se hrănea cu carne de om. Cu sfat de obște, au hotărât toți locuitorii acelei cetăți să-și dea fiecare pe rând câte un copil spre mâncare balaurului. La urmă, venind și rândul împăratului, și-a dat și el pe fiica sa. Și pe când fecioara aștepta pe malul apei, plângând cu mare frică, iată, apare Sfântul Gheorghe, în chip de ostaș, călare pe un cal alb și cu suliță în mână. "Nu te teme, fecioară, că eu, în numele Domnului Dumnezeului meu Celui adevărat, te voi izbăvi de balaur", i-a zis Sfântul.

Apropiindu-se fiara aceea, sfântul s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și a zis: "În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh". Apoi, repezindu-se asupra balaurului, l-a lovit cu sulița în gâtlej și l-a doborât. Deci a zis fecioarei aceleia să-l lege cu brâul său și să-l ducă în mijlocul cetății. Adunându-se poporul cu frică, Sfântul a strigat: "Nu vă temeți, ci nădăjduiți spre Domnul nostru Iisus Hristos și credeți întru El, că El m-a trimis să vă izbăvesc de balaur". Și îndată, tăind fiara aceea cu sabia, tot poporul a crezut în Hristos și a cerut botezul.

Moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe au fost așezate în orașul Lida din Țara Sfântă, într-o biserică unde veneau credincioși din țările creștine și primeau sănătate și ajutor. După secole de liniște, Palestina a ajuns sub ocupație arabă și turcească, iar sfintele sale moaște au fost aduse în Europa și împărțite la biserici și mânăstiri.

La biserica sa din Lida se păstrează mormântul Sfântului Gheorghe, candela sa din care se miruiesc pelerinii și lanțurile de fier cu care marele mucenic a fost legat în temniță.

Iubiți credincioși,

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, numit și "Purtătorul de biruință", pentru că a purtat biruință asupra diavolului și a păgânilor, răbdând cu vitejie toate, pentru dragostea lui Hristos, este cinstit în Biserica Ortodoxă printre cei mai mari sfinți martiri. Cumplitele sale chinuri, rănile de moarte pe care i le făceau ostașii lui Dioclețian, vindecarea minunată a trupului său zdrobit de dureri ca și marea sa credință în Dumnezeu, răbdarea sa supraomenească, bărbăția și curajul său de a-l mărturisi pe Hristos l-au făcut pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cel mai cinstit și mai prețuit în întreaga creștinătate.

În toate țările creștine se află locașuri de închinare înălțate în cinstea lui și creștini care îi poartă cu evlavie sfântul său nume. Sunt și armate care au avut de patron și protector în războaie pe Sfântul Gheorghe, Purtătorul de biruință.

În Țările Române, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe are un adevărat cult. Sunt numeroase bisericile înălțate în cinstea lui. Sunt numeroși și creștinii care-i poartă numele, cu cuvenită evlavie. Mai ales Ștefan cel Mare și Sfânt avea mare respect pentru Sfântul Gheorghe. Căci, precum acest tare mucenic a biruit prin credință, prin bărbăție și răbdare pe diavoli, pe păgâni și pe balaurul cel cumplit care ucidea oamenii, așa și Ștefan cel Mare și Sfânt a biruit cu ajutorul lui Dumnezeu și al Sfântului Mucenic pe turci și tătari și pe toți cei care voiau să robească Țara Moldovei.

El a rânduit ca patron al oștirii și al Moldovei pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Când plecau la luptă, ostașii purtau steagul cu icoana Sfântului Gheorghe și se întorceau totdeauna biruitori din războaie. Astăzi se mai păstrează două steaguri originale ale lui Ștefan cel Mare, cu icoana Sfântului Gheorghe pe ele, lucrate cu fir de aur, care l-au însoțit pe domn în luptă. Unul se află la Muzeul Militar din București și altul se păstrează la Mânăstirea Zografu din Muntele Athos, fiind donat de marele voievod, ctitorul ei.

În anul 1488, Ștefan cel Mare și Sfânt a zidit în nordul Moldovei vestita Mânăstire Voroneț, cu hramul Sfântul Gheorghe. În fiecare an se prăznuia, ca o mare sărbătoare a Moldovei, ziua de 23 aprilie, când se cinstește Sfântul Gheorghe. Tot în numele Marelui Mucenic Purtător de biruință, Ștefan a zidit din temelie și Mânăstirea Zografu din Athos, una din cele mai mari ctitorii mânăstirești din lume, pe care a înzestrat-o, printre altele, cu steagul său de luptă și cu o frumoasă icoană pe lemn, cu chipul Sfântului Gheorghe.

Vedeți cât de mult a pătimit pentru Hristos Sfântul Mare Mucenic Gheorghe? Vedeți bărbăție de martir? Vedeți răbdare de ostaș al Bisericii lui Hristos? Vedeți cât de mare este puterea credinței în Dumnezeu? Vedeți că numai prin jertfă proprie se apără credința în Dumnezeu? Mucenicii nu varsă sângele altora, ci pe al lor. Nu urăsc pe nimeni, deși sunt urâți de cei răi și necredincioși. Nu se răzbună niciodată, ci iartă pe ucigași. Nu se tem de moarte, ci așteaptă să fie cât mai repede dezlegați de trup, căci cred în viața veșnică și doresc să ajungă mai degrabă la Hristos.

Tocmai în aceasta constă taina credinței în Dumnezeu. Tocmai aceasta o face să fie puternică, tare, frumoasă, mântuitoare și veșnică. Să fii lovit și tu să-i săruți pe chinuitori! Să fii condamnat la moarte și tu să te bucuri! Să fii ucis pentru Hristos și tu să ierți pe toți! Credința puternică, bărbăția, răbdarea, smerenia și iertarea creștină, acestea sunt laudele sfinților și ale creștinilor; acestea sunt cununa Bisericii, podoabele credincioșilor și nădejdea mântuirii noastre. Aceasta o spune și Proorocul David: Unii se laudă cu căruțele lor, alții cu caii lor - adică în puterea cea trecătoare, pământească și neputincioasă -, iar noi ne lăudăm întru numele Domnului Dumnezeului nostru (Psalm 19, 8). Iar în alt loc zice: Mie îmi sunt foarte cinstiți prietenii Tăi, Dumnezeule; foarte s-a întărit puterea lor! Duhul Sfânt îi numește "prieteni" pe sfinți, pe cei ce Îl mărturisesc în lume și se jertfesc pentru Evanghelie.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul din marii martiri ai Bisericii și prieten apropiat al lui Hristos. El și-a dat viața pentru adevăr. Sângele lui și al altor sfinți au întărit și apărat credința, Biserica, unitatea și dragostea creștinilor în lume. El nu s-a luptat cu oamenii, ci cu diavolul. În fiecare ostaș care îl chinuia, el vedea pe diavolul care îl îndemna la aceasta. Că nu oamenii, ci diavolii ne urăsc, fac vrajbă între frați și războaie în lume. Ei ne ispitesc și ne îndeamnă la păcat; dar este în puterea noastră să-i respingem.

Sfântul Gheorghe este numit "primăvara duhovnicească", pentru că prin el s-a întărit mult creștinismul și l-a reînnoit ca o primăvară. Pentru aceasta și Biserica noastră cântă astăzi așa de frumos: "Veniți toți să prăznuim luminată pomenirea mucenicului Gheorghe și să-l încununăm pe el cu flori de primăvară ca pe cel ce este nebiruit" (Stihirile Litiei).

Iubiți credincioși,

Să ne aducem aminte astăzi, la prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, că și noi suntem ostași ai lui Hristos, prin botez. Oare n-am spus noi atunci, înaintea lui Dumnezeu, a îngerilor și a preotului că "ne lepădăm de satana și de toate lucrurile lui și de toți slujitorii lui și de toată slujirea lui și de toată trufia lui?" N-am spus noi atunci că "ne unim cu Hristos?" Ne lepădăm de lucrurile satanei când părăsim lucrarea păcatului prin pocăință și ne unim cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie, prin rugăciune și prin lucrarea faptelor bune.

Dar nu ne lepădăm de satana și de toate lucrurile lui, adică de păcate numai când ne botezăm, ci în toată viața noastră. Căci nici ispitele păcatului nu încetează la Botez, ci ne luptă până la moarte. De aceea până la moarte trebuie să ne luptăm și noi cu ispitele păcatului ce vin de la diavolul, de la cei din jurul nostru și de la însuși trupul nostru. Până la moarte trebuie să fim ostași ai lui Hristos, să ne luptăm cu păcatul, cu patimile care ne împresoară, cu gândurile rele, cu imaginația, cu ispitele tinereții, cu slăbiciunile bătrâneții și cu săgețile ucigașe ale diavolului. Căci cine nu se luptă după lege, nu se încununează(II Timotei 2, 5), zice Sfântul Apostol Pavel. Iar cel ce va răbda - necazurile pentru Hristos și pentru viața veșnică - până la sfârșit, acela se va mântui (Matei 10, 22).

Sfântul Gheorghe este numit "Purtător de biruință", căci a răbdat toate până la sfârșit și s-a luptat după lege, adică după Evanghelie. Dar oare creștinul și călugărul care se luptă în toată viața cu diavolul și cu patimile trupului și nu se lasă biruit de ele, nu este și el mucenic și purtător de biruință? Cel care-și păzește trupul curat de toate întinăciunile păcatelor, nu este și el mucenic de bunăvoie? Cel ce se luptă până la moarte cu mânia, cu lăcomia, cu lenea, cu zgârcenia, cu mândria și cu răutatea, nu este și el un martir și ostaș al lui Hristos? Căci arde pe diavoli și-i izgonește cu rugăciunea și smerenia, cu spovedania și milostenia, primind astfel în cămara inimii sale pe Mirele Hristos prin Sfânta Împărtășanie. La fel și cel care-și stăpânește cu tărie, limba, ochii și simțurile este considerat mucenic al lui Hristos în sens duhovnicesc.

Frații mei, întreaga noastră viață este o luptă ca în arenă. Lupta creștinului este grea, dușmanul este cumplit, ispitele sunt ușor amăgitoare, credința noastră este slabă, rugăciunea puțină și grijile vieții multe și înșelătoare. Dar să nu dăm înapoi. Armele noastre de luptă împotriva diavolului și a păcatului sunt: credința tare, vie și adevărată, rugăciunea, Sfânta Cruce, Biserica, duhovnicul, Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, smerenia, aducerea aminte de moarte, exemplul și ajutorul sfinților, milostenia și nemuritoarea dragoste.

Cu asemenea arme de ne vom înarma, suntem adevărați ostași ai lui Hristos. Atunci vom putea birui pe balaurul diavol, care caută să ne ucidă prin păcate. Atunci și numai atunci vom primi și noi, dincolo, cununi de biruință și ne vom învrednici, cu rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ale tuturor sfinților, să dobândim viața cea veșnică și să lăudăm împreună pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta