Iti multumesc


Odată, un pustnic tare bun la suflet se învecina cu un călugăr leneş, căruia nu-i plăcea să muncească şi ca să-şi ducă zilele, mergea pe ascuns la coliba vecinului şi-i fură lucrurile. Pustnicul a înţeles cum stau lucrurile, dar nu i-a zis nimic şi nu l-a învinovăţit niciodată.

- Dacă face asemenea lucruri, înseamnă că are multă nevoie, îşi zicea deseori în cugetul sau bătrânul milostiv.

Muncea din greu ca să reuşească să se întreţină şi pe sine şi pe leneş şi nu se ajungea, pentru că hoţul, luând tăcerea lui drept prostie, se obrăznicise în ultimul hal şi nu-i lăsa aproape nici pâine să mănânce.

Mergând dimineţile să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, pustnicul, trecea pe la chilia fratelui care fură şi-i zicea:

- Iartă-mă, frate, dacă ţi-am greşit!

- Ah, fraierul! zicea în sinea lui acela.

Şi bătrânul mergea la biserică să se unească cu Dum¬nezeul iubirii, iar acela intra şi luă tot ce găsea, pâine, legume, grăunte şi de multe ori chiar şi apă pentru că-i venea greu s-o aducă de la izvorul schitului. Din când în când, îi luă şi împle¬ţâţurile lui de papură. Acela fură, iar pustnicul rabda fără să cârtească, îl lasa flămând, dar suferea în tăcere, îl lipsea până şi de apă, iar acela îl ierta. I-a furat hrana, puţină lui imbra-caminte, lucrul mâinilor lui, dar arată iubire, îndelunga răbdare, lipsa de răutate, celui care-i lua tot.

A sosit, însă, vremea ca pustnicul să moară, iar fraţii s-au adunat în jurul lui ca să primească binecuvântare, căci ştiau cât de bun era. Printre ei, bătrânul, l-a văzut şi pe vecinul lui care atâţia ani îl făcuse să sufere prin hoţiile lui. I-a făcut semn să vină lângă el, iar când acela s-a apropiat, i-a luat mâinile într-ale lui, a început să le sărute cu lacrimi şi a zis:

- Mulţumesc acestor mâini care au fost pentru mine pricina că să dobândesc astăzi raiul şi să gust bucuria împărăţiei Cerurilor. Îţi mulţumesc, îţi mulţumesc, îţi mulţumesc!... Şi zicând acestea, a adormit.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta