Rugăciune către Sfinții Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei


 


Pe sfinții lui Dumnezeu Ierarhi Iorest și Sava, trăitori cu adevărat ai smereniei călugărești și purtători ai darurilor cerești, care au pus credința cea dreptmăritoare mai presus de toate cele vremelnice și au îndurat chinuri și moarte pentru apărarea legii noastre strămoșești și pentru încurajarea poporului nostru dreptcredincios, cu laude să-i cinstim. Voi, care ați odrăslit din Biserica dreptmăritoare din Transilvania și care acum vă bucurați de mărirea mucenicilor și a mărturisitorilor lui Hristos, primiți rugăciunea noastră și mijlociți pentru noi înaintea Bunului și Milostivului Dumnezeu, Celui în Treime preamărit. Ocrotiți, cu rugăciunile voastre, lumea care vă cinstește pe voi, ca pe niște stâlpi neclintiți ai dreptei credințe. Rugați-vă Domnului ca să întărească unitatea și dragostea de credință dintre frați, să reverse harul păcii în inimile tuturor, să ferească turma credincioșilor de toată reaua întâmplare, ca într-un cuget și într-un glas să preamărim pe Cel ce este Dătătorul darurilor și Mântuitorul nostru. Privegheați și vă rugați pentru noi ca, izbăviți fiind, prin mijlocirile voastre, de cursele celui rău, lupta cea bună a mântuirii să o ducem în toate clipele vieții noastre și să rămânem neclintiți în dreapta credință a moșilor și strămoșilor noștri. Rugați-vă Domnului ca să trimită grabnicul Său ajutor tuturor celor dreptcredincioși, care aleargă la sprijinul vostru mijlocitor, în toate cererile pentru mântuire și pentru cele de folos în viața de acum și în cea viitoare, pentru ca fiecare din noi, dobândind cele ce sunt spre binele nostru, să mărim pe Preabunul Dumnezeu, Cel întreit închinat: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta