Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte: Trăiți viața ca un Paști


 Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie a vorbit vineri seară la Așezămintele Brâncovenești Domnița Bălașa din Capitală despre viața Sfintei Maria Egipteanca și a subliniat necesitatea apropierii de Dumnezeu.

Conferința de vineri seară face parte dintr-o serie de manifestări organizate la Așezămintele Brâncovenești Domnița Bălașa cu ocazia Postului Mare.

Manifestarea a fost precedată de slujba Acatistului Bunei Vestiri.

Cuvântul de deschidere a fost susținut de arhim. Dionisie Constantin, Consilier Patriarhal.

Păcatul în general, a spus Superiorul așezămintelor românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon, „îl face pe om să trăiască complicat. Dumnezeu în esență este simplu, de aceea cine se străduiește să dobândească această simplitate se apropie de Dumnezeu”.

Referitor la viața Sfintei Maria Egipteanca, părintele arhimandrit a vorbit despre posibilitatea îndreptării prin pocăință, determinare și reziliență.

„Când suntem în momente dificile și vrem ca Dumnezeu să ne povățuiască trebuie să îi promitem și noi ceva”, a spus clericul.

De asemenea, arhim. Teofil Anăstăsoaie i-a îndemnat pe credincioși să trăiască viața asemenea unui Paști, „de a trece de la păcat la virtute”.

În Istoria Mântuirii, a subliniat clericul, au existat mai multe Paști, în sensul de trecere, provenit de la originalul Pessach.

Astfel, omenirea a efectuat mai multe treceri în apropierea ei de Dumnezeu: la Facere, de la neființă la ființă; în timpul Exodului, de la robie la libertate; la Întruparea Mântuitorului și aflarea Lui în lume; la Învierea Domnului, prin trecerea de la moarte la viață; la trimiterea Bisericii în lume la Cincizecime; Paștele personal, prin care trebuie să evidențiem trecerea de la păcat la virtute.

La final, arhim. Dionisie Constantin i-a adresat mulțumiri reprezentantului Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și a subliniat efortul făcut de acesta, în contextul situației în care Țara Sfântă se află în prezent.

„Vă mulțumesc în numele tuturor celor care suntem prezenți aici în această seară, pentru efortul de a veni de la Ierusalim la București, mai ales în condițiile acestea în care Locurile Sfinte sunt amenințate de războaie”.

Seria de conferințe duhovnicești, intitulată „Tinerii și provocările lumii contemporane”, a fost deschisă de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, la începutul lunii aprilie. sursa: Basilica.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta