Pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Vasile, episcopul Amasiei


 


Liciniu, cumnatul marelui Constantin, soțul surorii împăratului, se prefăcea înaintea feței lui a fi mare creștin. Dar când a luat putere de la împărat să stăpâneasca întregul Răsărit, el a început, mai întâi în ascuns, dar mai apoi pe față, să-i prigonească pe creștini și să înalțePomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Vasile, episcopul Amasiei închinarea la idoli. Soția lui suferea cumplit pentru aceasta, dar nu putea nicicum să-și convingă soțul să se îndepărteze de la rușinea acestei nelegiuiri.

Dându-se însuși pe sine idolatriei, Liciniu s-a dedat pe lângă aceasta și la toate patimile cele necurate ale desfrânărilor, dar mai cu seamă la brutalitatea împotriva femeilor.
Bântuit fiind de duhurile necurate, Liciniu voia să o necinstească pe fecioara Glafira, care se afla în serviciul împărătesei, soția lui. Glafira atunci a alergat și i-a spus totul împărătesei, care văzând acestea, a trimis-o în taină departe de curtea imperială de la Nicomidia, în provincia Pontus.
Glafira a sosit în cetatea Amasia, unde a fost întâmpinată și primită cu bunătate de episcopul Vasile, împreună cu alți creștini. Glafira, fericită că a fost salvată de la întinăciune, i-a scris împărătesei despre toate acestea, împărăteasa s-a bucurat și ea cu inima și a trimis bani către biserica din Amasia.
Cu toate acestea, una din scrisorile Glafirei către împărăteasă a căzut în mâinile eunucului împăratului, care i-a arătat-o lui Liciniu. împăratul, aflând unde este ascunsă Glafira, a poruncit ca numaidecât să fie adusă la Nicomidia, împreună cu episcopul Vasile.
Între timp Glafira însă a murit, iar soldații l-au adus pe episcopul Vasile la Nicomidia, singur și legat.
După torturi și închisoare, acest binecuvântat bărbat a fost omorât prin tăierea capului și aruncat în mare, la anul 322.
Prin vedenia unui înger al Domnului, clerul lui au aflat trupul păstorului lor lângă cetatea Sinope. Ei au scos trupul din apă cu ajutorul unui năvod pescăresc și l-au adus la Amasia, unde l-au îngropat cu cinste în biserica ce se zidise prin truda lui.
Împăratul Constantin a ridicat oștire împotriva lui Liciniu, l-a învins, l-a capturat și l-a aruncat în exil în Galia, unde acest urâtor de Dumnezeu și-a sfârșit viața cu necinste.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta