Învierea lui Lazăr

 

În sâmbăta dinaintea Duminicii Floriilor prăznuim învierea Sfântului și Dreptului Lazăr, prietenul lui Hristos. Biserica a rânduit ca să se sărbătorească în această zi învierea lui fiindcă „sfinții și de Dumnezeu purtători Părinții noștri, sau, mai bine spus, Sfinții Apostoli, voind să pună, pentru curățire după postul cel de patruzeci de zile, Sfintele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, au pus această minune mai presus de fire. Căci dacă el a înviat la cuvântul lui Hristos și a trăit din nou, tot așa și noi, deși am murit, la trâmbița cea din urmă vom învia și vom trăi veșnic”, se menționează în Sinaxarul Triodului din această zi.

Părintele Alexander Schmemann ne atrage atenția că toată săptămâna a șasea a Postului Mare ne invită să devenim martorii celor întâmplate cu Lazăr și să ne identificăm cu el. Astfel, luni ni se spune: „Astăzi, umblând Hristos pe lângă Iordan, I S-a arătat boala lui Lazăr...”, marți: „Ieri și astăzi a fost boala lui Lazăr...”, miercuri: „Astăzi, Lazăr, murind, este îngropat și îl jelesc surorile...”, joi: „Două zile are astăzi Lazăr cel mort”, iar vineri: „Mâine, Domnul vine să ridice pe fratele cel mort al Martei și al Mariei”.

Învierea lui Lazăr ne este relatată de Sfântul Evanghelist Ioan, fiind prevestirea Învierii Domnului, dar și preînchipuirea învierii de obște a tuturor oamenilor la cea de-a doua venire a lui Hristos. De aceea, în troparul sărbătorii cântăm triumfător: „Învierea cea de obște mai înainte de patima Ta adeverind-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule”.

În zilele care au premers Intrării în Ierusalim, Mântuitorul Se afla dincolo de Iordan, în Pereea, într-un ținut pustiu. Aici va primi vestea că Lazăr era grav bolnav și că este așteptat să-l vindece. Hristos nu pleacă spre Lazăr decât după două zile de la aflarea acestei vești. Ajunge în Betania, împreună cu ucenicii Săi, în cea de-a patra zi de la moartea lui Lazăr și îl învie pe prietenul Său.

Prin învierea lui Lazăr, Hristos a oferit certitudinea că îi va învia pe toți oamenii. Așadar, nu vor învia numai drepții, în vreme ce păcătoșii vor dispărea, ci vor învia cu toții și se vor înfățișa la înfricoșătoarea judecată.

Sâmbăta lui Lazăr și învierea celor adormiți

La fiecare pomenire a celor adormiți, Lazăr este chemat să se roage pentru ei: „...pentru rugăciunile Sfântului și Dreptului Lazăr cel înviat a patra zi din morți...”

Dureros pentru noi este că ne-am obișnuit cu moartea atât de mult, încât am ajuns să o considerăm firească. Nu suntem conștienți de faptul că omul nu a fost creat să moară, că moartea a fost înghițită de biruința lui Hristos prin înviere (1 Cor. 15, 50-54). Învierea lui Lazăr este invitația sau chemarea de a ieși din moarte și a intra în Viață prin Hristos, Domnul Vieții. Această înviere a arătat că Hristos, Care a săvârșit această mare minune prin Dumnezeirea Sa, poate să îi învieze pe oameni în ziua pe care El o va alege. El este Dumnezeu puternic și stăpânitor.

Prin învierea lui Lazăr, Hristos preînchipuie învierea de obște a trupurilor omenești. Acela Care l-a înviat pe Lazăr, care era mort de patru zile și mirosea, poate să-i învieze și pe oamenii ale căror trupuri s-au descompus după ieșirea sufletului din ele. De altfel, învierea viitoare a trupurilor se mai numește și renaștere sau rezidire, pentru că este vorba despre o nouă creare. Această nouă creare nu înseamnă că trupurile vor căpăta o altă formă, fiindcă, rămânând aceleași, ele vor fi izbăvite de stricăciune și de stăpânirea morții, devenind trupuri duhovnicești.

Între învierea lui Lazăr și învierea oamenilor la cea de-a doua venire a lui Hristos există, fără îndoială, o diferență esențială. După înviere, Lazăr nu a luat trup duhovnicesc, ci același trup pe care îl avea înainte să moară, cu toate trăsăturile caracteristice stricăciunii și supunerii față de moarte, având nevoie în continuare de hrană și de toate cele necesare pentru întreținerea trupului biologic. Acest lucru reiese și din faptul că mai apoi el a murit din nou. Așadar, în ciuda învierii sale, el a luat trup muritor și vremelnic. Însă, după cea de-a doua venire a lui Hristos, când trupurile vor învia, ele vor fi duhovnicești, nemaiavând nevoie de hrană, de somn, de apă sau de veșminte.