Canon de rugăciune către Sfântul Sfințit Mucenic Vasilevs, Episcopul Amasiei


 


Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Vasilevs, Episcopul Amasiei, glasul al 4-lea:

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Veniți popoare...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înaintea Împăratului Puterilor Celor Cerești stai purtând cunună, Sfinte Vasilevs purtătorule de Dumnezeu, har și milă cerând pentru toți cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împărățit-ai peste patimile trupului și ai călcat pe împăratul cel fără de Dumnezeu, care poruncea să te lepezi de Împăratul Cel Ceresc, Fericite Vasilevs.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Ca pe un păzitor al Dumnezeieștilor Porunci celor împărătești, te-a uns cu Dumnezeiască ungere de împărăție Împăratul Slavei și te-a împodobit cu cununa muceniciei, fericite părinte.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ești Scăpare credincioșilor, pururea Fecioară, Ajutătoarea cea tare a celor ce aleargă la tine, păzește-ne pe noi de toată nevoia și de stricăciunea cea potrivnică.

Cântarea a 3-a. Irmos: Pe piatra credinței...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Număratu-te-ai în cetele celor întâi-născuți, îndumnezeindu-te cu împărtășiri Dumnezeiești și văzând mai curat Frumusețea Stăpânului, Sfinte Mucenice, nebiruite, Vasilevs, de Dumnezeu înțelepțite și fericite.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Topit-ai iarna eresurilor cu căldura preaînțeleptelor tale învățături; ceata idolilor ai risipit-o cu lumina luptelor tale. Pentru aceasta lu mi nează-mă, Fericite Vasilevs, pe mine cel ce te cinstesc pe tine.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Fugind Glafira de prăpastia cea pierzătoare de suflet, te-a aflat, Sfinte Mucenice Vasilevs, Sfințite Părinte, liman de mântuire. Pentru aceea și logodindu-se cu Hristos Ziditorul, se bucură strigând: Tu ești Dumnezeul nostru și nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai pe Împăratul Cel fără de început, Care a luat începere de la tine, Fecioară Maică. Roagă-L pe Dânsul ca pe un Iubitor de oameni, să mântuiască pe robii tăi de toată nevoia și de luarea de către vrăjmași, Preacurată.

Irmosul:

Pe piatra credinței întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmașilor mei, că s-a veselit duhul meu, a cânta: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru și nu este drept, afară de Tine, Doamne.

Cântarea a 4-a. Irmos: Venit-ai din Fecioară...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfitu-te-ai pe tine însuți, ca un miel fără de prihană, junghiindu-te, preafericite și cu curgerile sângiurilor tale ai uscat marea necredinței celei rele, prin harul cel Dumnezeiesc.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vopsindu-ți haină împărătească cu sângiurile și punându-ți pe cap diadema de biruințe, bucurându-te ai mers la Curțile Împărăției Cerurilor, părinte.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cu cuviință și cu dreptate păstorindu-ți turma, ai dus-o în Staulul cel Ceresc, cuvioase, unde ai și mers, fiind împodobit cu cununa pătimirii.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ești Prealăudată, gata Ajutătoare oamenilor, îmblânzește valurile cele sălbatice ale încercărilor, ferind pe robii tăi, cei ce nădăjduiesc întru tine, de stricăciunea vrăjmașilor.

Cântarea a 5-a. Irmos: Lumina celor din întuneric...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind luminat cu Lumina Strălucirii Duhului, ai micșorat întunericul necredinței, cunoscătorule de cele sfinte și pe cei ce erau cuprinși de negura deșertăciunii, i-ai îndreptat către Locașurile cele Cerești.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind păzitor al Poruncilor Dumnezeiești și fiind închis în temniță de cei necredincioși, ai văzut viitorul, sfârșitul cel Dumnezeiesc, care era să fie asupra ta, fiind învățat de îngeri, cel ce ești temei și întărire Sfinților mucenici.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Minune înfricoșătoare s-a văzut de toți la sfârșitul tău, că tăindu-ți-se capul prin sabie, sfințite mucenice și aruncat fiind în mare, iarăși s-a împreunat cu Dumnezeiescul tău trup, dându-se celor ce te doresc, dar dăruit de Dumnezeu.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ești Cetatea lui Dumnezeu, despre care s-au grăit lucruri preamărite, ferește această cetate a ta și toată țara de primejdii și de foamete și de barbari, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că tu Singură ești Apărătoare tare a credincioșilor.

Cântarea a 6-a. Irmos: De adâncul greșelilor...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-ți călătoria prin ape, ai uscat apele înșelăciunii, prin curgerea, sfintelor tale sângiuri și ai ajuns către Limanul cel fără de valuri.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai mort purtător de viață, Sfinte Părinte Vasilevs, trecând prin apă și în chip vădit ai fost dat ucenicilor tăi, prin Dumnezeiască îndemnare.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Împestritu-ți-ai sfânta îmbrăcăminte cu cinstitele sângiuri ca un vison împărătesc, cu care te-ai îmbrăcat, Sfinte Vasilevs, stând înaintea lui Hristos, purtător de cunună.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfântă Fecioară, Mireasă a lui Dumnezeu, Ceea ce, după Dumnezeu, ești Ocrotitoare robilor tăi, ferește-ne pe noi de robia barbarilor și de primejdii.

Irmosul:

De adâncul greșelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel fără de turmă: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Biruind porunca împăratului, ai câștigat Împărăția Cerească, Sfințite Mucenice Vasilevs, întru care dănțuind, adu-ți aminte de noi, cei ce cinstim pomenirea ta, sfințite mucenice.

Cântarea a 7-a. Irmos: Chipul cel de aur...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu vopselele sângiurilor vopsindu-ți ție porfiră, mucenice și cu bucurie îmbrăcându-te cu dânsa și purtând în mână arma Crucii cea mântuitoare, împărățești pururea cu Împăratul Cel Nemuritor, Sfinte Vasilevs pururea pomenite.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Datu-s-a turmei tale trupul tău cel ce bine s-a străduit, fiind scos din sânurile mării; care izvorăște noian de tămăduiri și usucă vărsările patimilor cu harul Dumnezeiescului Duh, Sfințite Mucenice Vasilevs.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Adus-ai pe Glafira mireasă Mirelui Hristos, împodobită cu totul de virtuți și strălucind cu fecioria și înfrumusețând-o pe dânsa cu învățături, ai învrednicit-o și de cămara Mirelui, cu care împreună te și bucuri în Locașurile cele Cerești, Sfinte Părinte Vasilevs.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce Singură ești Nădejdea și Ajutătoarea credincioșilor, Născătoare de Dumnezeu, grăbește de ajută robilor tăi celor ce sunt afundați în nevoi și deznădăjduiți și care sunt în dureri și scapă la tine, Fecioară, cu nădejdea sufletului.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Care...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu toiagul înțeleptelor tale învățături păscându-ți oile către pășuni mântuitoare, ai alungat din mijloc pe lupii cei răi și grei și ai fost junghiat ca un miel de voia ta, părinte.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din adâncurile mării ca un mărgăritar ieșind, te adună cu credință sfinții tăi ucenici, ca pe cel ce dai raze de minuni, cel ce ești îndreptător și laudă mare a Sfinților mucenici.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe SfântulDuh, Domnul.

Cu totul fiind dat din pruncie lui Dumnezeu prin ungere Dumnezeiască, te-ai sfințit cu sfințenie și jertfindu-te pe tine însuți, te-ai adus preot și jertfă la Masa Cea Nemuritoare și Tainică.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ești Scăpare creștinilor, Ajutătoare celor cuprinși de necazuri, Preasfântă Fecioară, nu ne trece cu vederea pe noi, care suntem de pretutindeni înconjurați de primejdii și de multe năpădiri ale viclenilor barbari.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

Pe Dumnezeu Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreiești și văpaia în răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lucrurile lăudați-I și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: De Dumnezeu Cuvântul...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind, preafericite, cu Dumnezeieștile înfrumusețări ale preoției și ale cinstitei mucenicii, acum locuiești în ceruri și cu bucurie stai înaintea Preasfintei Treimi, rugându-te pentru noi împreună cu toți mucenicii, Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât este de luminată pomenirea ta, care strălucește raze de daruri Dumnezeiești credincioșilor! Cât este de sfânt locașul tău, unde aflându-te izvorăști tămăduiri și din grele primejdii mântuiești pe cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine, Sfinte Vasilevs.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Racla moaștelor tale se vede ca un izvor, izvorând pâraie de vindecări și tămăduind toate bolile trupurilor și ale sufletelor, Părinte Vasilevs. Pentru aceea cu credință săvârșim sfântă pomenirea ta.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născătoare de Lumină, Fecioară, împreună cu îngerii cei fără de trup, cu Apostolii, cu proorocii, cu ierarhii, cu mucenicii și cu toți cuvioșii, roagă pe Însuși Preabunul Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Irmosul:

Pe Dumnezeu Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care cu înțelepciune de negrăit a venit să înnoiască pe Adam, cel căzut rău întru stricăciune prin mâncare, din Preasfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi credincioșii, cu un gând în laude Îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Scăpând de viforul cel fără de Dumnezeu, de înșelăciunea idolilor, cunoscătorule de cele sfinte și prin sabie ucis și înecat în mare, ai sosit la Limanul cel fără de valuri și într-însul veselindu-te în veci, părinte cuvioase, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Luminându-te cu Dumnezeiescul Duh, prin îndrăznirea cea păstorească și cu mare cuget, mândria celui ce te muncea ai rușinat-o și trecând noianul înșelăciunii, ai ajuns la Limanul cel Dumnezeiesc, Părinte Cuvioase Vasilevs. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască nouă mare milă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta