Nu mă lăsa, Doamne!

 Nu mă lăsa, Doamne!

Doamne, atât de dor îmi e de brațul Tău
Și pe zi ce trece tot mai mult mă adâncesc în hău,
Noaptea mă înconjoară cu joc de himere,
Iar cerul se clatină, ascunzându-și lumina din stele.

Aripă de înger trimite, Doamne, de aici să mă scoată,
Nu mă lăsa să îmi irosesc în păcate, viața toată,
Rugăciunea mea, cea de pe urmă, ascultă,
Nu mă părăsi în lumea asta oarbă, surdă și mută.

Pentru păcătoșii ca mine Ți-ai dat Fiul pe cruce,
Ca, în strâmtorare, la picioarele Lui, genunchii să-și plece,
Tu știi că celui ce i se iartă mai mult, mai mult va iubi
Trimite, Doamne, Duhul Tău cel Sfânt și ne vom izbăvi.

Tu, Doamne!

Simt cum sufletul mi se umple de fericire,
Fără să știu cine e și de unde vine,
E o lumină divină picurată din nemurire,
Ce s-a născut pe lume odată cu mine.

Deși ești infinit, TU încapi în inima mea
Și mă aștepți să întru cu gândul și mintea în ea,
Iar eu rătăcesc haihui cu păcatul prin lume,
Lăsându-te zăvorât, uitând să te chem pe nume.

Mi-ai lăsat ca dar pe masă, o carte deschisă,
Cu slova ei să aduc lumina în inima-mi închisă,
Să te chem în rugăciune mereu și mereu
Când simt durerea în suflet, când îmi este greu.

Simt cum sufletul mi se umple de fericire,
Fără să știu cine e și de unde vine,
E o Lumină Divină picurată din nemurire,
Ce s-a născut pe lume odată cu mine.