Rugăciune către Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima băuturii


 


Mare este puterea pocăinței! Nemăsurată este puterea lui Dumnezeu! Tu, Cuvioase Moise, dintâi ai fost tâlhar, însă apoi te-ai îngrozit de păcatele tale, ai dobândit frângere de inimă pentru ele și întru pocăință ai intrat în cinul monahicesc, și astfel, întru mare plângere pentru fărădelegile tale de mai înainte și întru ostenicioasele nevoințe ale postirii și rugăciunii ai petrecut zilele tale până la sfârșit, și te-ai învrednicit prin harul lui Hristos de iertare și de darul facerii de minuni. O, Cuvioase, care de la păcate grele ai ajuns la fapte bune preaminunate! Ajută și robilor lui Dumnezeu (numele) care sunt trași la pierzare, prin vătamarea sufletului nemuritor și a trupului, care este biserică a Duhului Sfânt, de întrebuințarea fără de măsură a băuturii, dar care se roagă ție. Pleacă spre dânșii privirea ta cea milostivă și nu îi trece cu vederea, ci ia aminte la dânșii, care la tine aleargă. Roagă, Sfinte Moise, pe Stăpânul Hristos, ca El, Cel Milostiv, să nu îi lepede pe dânșii, neputincioșii și nefericiții, pe care a pus stăpânire patima băuturii, și să nu se bucure diavolul de pierzarea lor, fiindcă toți, ca zidiri ale lui Dumnezeu, am fost răscumpărați prin Preacuratul Sânge al Fiului Lui. Auzi deci, Cuvioase Moise, rugăciunea lor și a noastră. Gonește de la dânșii pe diavolul, dăruiește-le putere să-și biruie patima, adu-i pe calea binelui, slobozește-i din robia beției, izbăvește-i din pierzarea băutului fără măsură, ca înnoindu-se întru trezvie duhovnicească și întru minte luminată să îndrăgească toată înfrânarea și buna credință și veșnic să proslăvească pe Dumnezeu Cel Atotbun, Care pururea mântuiește zidirea Sa, Căruia se cuvine slava, cinstea și închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta