Un altfel de cersetor

Amurgul se lasa precum o cortină roşie peste oraşul cu clădiri înnegrite de smog, iar forfota începu odată cu încheierea programului de lucru.

Letiţia ieşi în grabă pe uşa biroului din mahon, schiţând un zâmbet amabil către ceilalţi colegi. Ştia că amabilitatea face parte din rutina serviciului. Puse pe un umăr geanta neagră din lac, cu două barete prinse în clame de metal, iar pe celălalt braţ trenciul cambrat de culoare cenuşie. Era o fire veselă şi degajă un aer boem moştenit de la tatăl ei pictor.

Ridică mâna încinsă de un ceas auriu cu cadranul modern, pătrat, şi îşi pironi ochii pe secundar care arata clipa de clipă scurgerea timpului. Oh, dacă ai putea opri timpul în loc, gândi ea. Se duse către fereastră întredeschisă de unde se iţea o lumină obscură în holul lung al clădirii şi zări copacii ce erau goliţi de frunze iar crengile jilave de burniţa de toamnă târzie.

La colţul străzii văzu un bătrân în straie ponosite care cerea mila trecătorilor.

Letiţia se întrebă:

- Pentru acest bătrân, oare, timpul contează?

Îl ştia de când venise cu recomandarea pentru angajare. Faţa lui ridată cu nişte ochi în care licărea o lumină specială, umil şi parcă stingherit de situaţia lui de a apela la bunăvoinţa oamenilor, emana multă căldură. Tânăra se căuta în buzunare pentru ceva mărunţiş cu un gest de milostenie, dar observă faţa bătrânului care se ridică spre ea cu un aer care îi era familiar.

Nu, nu era că ceilalţi, îşi zise.
Nu era de meserie cerşetor. Gândul acesta avea să îi persiste mult timp în minte.

Bătrânul remarcă mişcarea fetei de uimire a Letitiei şi îşi lăsă ochii în pământ ruşinat de gândul citit din mintea fetei. Letiţia scotocind precipitat prin buzunar nu ştia ce să mai facă, căci mai erau câţiva paşi până la bătrânul pe care vroia să îl cinstească cu câţiva bănuţi şi nu găsea nimic în buzunarul larg ca un burduf. Bătrânul cu ochii ageri schiţă un zâmbet larg ca şi cum şi-ar fi văzut o nepoată şi îi spuse:

- Lasă fata tatii, Domnul va să vadă gestul tău ! Mergi în pace !

Fetei îi trecu un fior la aceste vorbe pline înţelepciune şi de blândeţe ale bătrânului. Bâjbâi câteva scuze neştiind cum să reacţioneze. Se grăbi mulţumind în gând pentru îndemnul bătrânului şi se îndrepta către clădirea unde va avea să lucreze. Acolo de unde îl priveşte acum pe acest bătrân.

"Bătrânul înţelept"

Anca Olga Vrinceanu