SFÂNTUL IERAH IOAN DE LA RÂȘCA ȘI SECU (†1685)117

 

a. Viața

Acest ierarh sfânt al Bisericii Ortodoxe Române era de loc din ținutul Sucevei. Părinții săi se numeau Gheorghe și Anastasia. El a intrat în obștea Mănăstirii Râșca, ajungând mai târziu egumen la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Cetatea Neamțului și la Mănăstirea Secu. Între anii 1667–1674 a fost episcop de Huși; apoi episcop de Roman, până în anul 1685, când trece la cele veșnice, fiind înmormântat lângă biserica Mănăstirii Secu. Viața sa, atât de sfântă, ne rămâne în mare parte necunoscută, fiind ascunsă în Hristos. Cel dintâi care l-a făcut cunoscut și l-a cinstit ca sfânt a fost Sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei.

b. Fapte și cuvinte de învățătură

1. Cuviosul Ioan de la Râșca, „arhiepiscopul cel sfânt și minunat”, cum l-a numit mitropolitul Dosoftei, a fost chemat de Hristos din tinerețe la viața călugărească, având ca dascăl și povățuitor pe episcopul Macarie de Roman, care i-a fost egumen și duhovnic. De la el a învățat cunoștința cărții, iar de la cuvioșii duhovnici și sihaștri din munți a învățat lucrarea cea îngerească a rugăciunii inimii și paza minții de gândurile cele deșarte, care vin de la diavoli. Astfel, în puțină vreme, a împlinit ani îndelungați, ajungând la măsura bărbatului desăvârșit.

2. Acest vas ales al Duhului Sfânt avea, îndeosebi, două mari fapte bune: rugăciunea curată însoțită de lacrimi și o negrăită dragoste pentru Hristos și pentru oameni. Prin aceste două bunătăți a biruit toate ispitele vrăjmașilor și, curățindu-și mintea și inima, a ajuns purtător de Hristos, plin de blândețe și smerenie. În acea vreme nu era altul mai sporit ca el în mânăstirile Moldovei. Era încă mare lucrător și dascăl al rugăciunii inimii.

3. Învrednicindu-se de darul preoției, Cuviosul Ioan s-a făcut egumen și mare părinte duhovnicesc în Mănăstirile Sfântul Nicolae din Cetatea Neamțului și Secu, căci pe toți îi miluia și îi mângâia cu alese cuvinte duhovnicești și îi povățuia spre urcușul cel duhovnicesc prin însăși pilda vieții sale. Cerceta, de asemenea, pe sihaștrii din munții Neamțului, le aducea Preacuratele Taine și zăbovea la chiliile lor, mai ales în sfintele posturi, căci în sufletul lui se odihnea Hristos.

4. Pentru o nevoință aleasă ca aceasta, Cuviosul Ioan s-a învrednicit de darul facerii de minuni și al înaintevederii. Din această pricină, mulți credincioși de prin sate alergau la chilia lui, îi cereau sfintele rugăciuni, își mărturiseau păcatele și primeau sănătate, căci era părinte sufletesc al tuturor și toți îl cinsteau ca pe un sfânt bărbat și plin de har.

5. În anul 1667, văzând Sfântul Dosoftei, mitropolitul Moldovei, și domnul țării nevoința Cuviosului egumen Ioan, l-au ales episcop de Huși, împotriva voii sale. Acolo a păstorit bine turma lui Hristos timp de 7 ani, căci ducea aceeași petrecere ca la mănăstire și era mereu înconjurat de popor. Apoi a cârmuit și Episcopia Romanului încă 11 ani. În această vreme Sfântul Ioan a fost tovarăș apropiat al Sfântului Mitropolit Dosoftei, care-l numea în lucrarea sa Viața și petrecerea sfinților „arhiepiscopul cel sfânt și minunat”. Ca episcop de Roman, a pus temeliile Mănăstirii Mera și a rectitorit Mănăstirea Vărzărești împreună cu vornicul Moțoc din Odobești.

Sfinte Ierarhe Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!