SFÂNTUL IERARH VARLAAM Mitropolitul Moldovei († 1657)135

 

a. Viața

Sfântul Mitropolit Varlaam (Moțoc) a fost unul din cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. S-a născut în satul Borcești, lângă Târgu Neamț, în jurul anului 1590, într-o familie de țărani răzeși foarte iubitori de Hristos. Din botez se chema Vasile. Deci, fiind chemat să slujească Biserica lui Hristos și primind o educație aleasă, din copilărie a intrat în obștea Mânăstirii Neamț. Apoi, auzind de vestitul egumen Dosoftei de la Schitul lui Zosima și de petrecerea sihaștrilor de pe valea pârâului Secu, tânărul Vasile Moțoc s-a stabilit aici prin anii 1590–1592. Timp de peste cincisprezece ani a fost întru toate ascultător dascălului său, egumenul Dosoftei, deprinzând de la el dragostea de Dumnezeu și multă cunoștință de carte.

În anul 1606, egumenul Dosoftei se mută din viața aceasta, iar în anul 1608, ieromonahul Varlaam este ales egumen al Mânăstirii Secu. În toamna anului 1632, arhimandritul Varlaam este ales, hirotonit și așezat mitropolit al Moldovei în locul înaintașului său Atanasie, atunci răposat, păstorind Biserica lui Hristos timp de 21 de ani.

Apăsat de bătrânețe, în anul 1653 se retrage la metanie, iar în 1657, la 19 decembrie, se mută din viața aceasta și este înmormântat alături de biserică. În anul 2007 a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română cu zi de prăznuire 30 august.

b. Fapte și cuvinte de învățătură

1. Acest vas ales al lui Hristos a fost din pruncie umbrit de darul Duhului Sfânt și înzestrat cu multă înțelepciune și râvnă spre cele dumnezeiești. Căci neavând părinți bogați și învățați, s-a făcut părinte luminat al Moldovei, învățând pe toți frica de Dumnezeu și dreapta credință ortodoxă.

2. În Schitul lui Zosima, tânărul Varlaam întrecea pe ceilalți părinți cu blândețea, cu ascultarea și cu sfințenia vieții lui, încât de toți era iubit și cinstit ca un adevărat călugăr și părinte duhovnicesc. Se mai spunea despre dânsul că mereu cerceta pe marii sihaștri ce se nevoiau atunci pe valea Secului, anume: Moise, Prohor, Veniamin, Spiridon și Chiriac, ca și pe cei din munții Sihlei și Agapiei, învățând de la fiecare dragostea de Dumnezeu, rugăciunea lui Iisus, bunacredință și săvârșirea a toată fapta bună.

3. Dogmele credinței ortodoxe, învățăturile Sfinților Părinți și adâncul teologiei, ieromonahul Varlaam le-a deprins de la dascălul său, egumenul Dosoftei, și de la episcopul de Roman, Mitrofan, cu metania din Secu. De la dânșii a învățat încă limbile greacă și slavonă și a luat binecuvântare să traducă și să scrie cărți în limba noastră românească.

4. Ca egumen al Mânăstirii Secu, arhimandritul Varlaam a povățuit cu multă înțelepciune duhovnicească această obște timp de 24 de ani, reușind să crească mulți fii sufletești și să formeze pe valea Secului o adevărată lavră monahală, vestită în toată Moldova, Mânăstirea Secu devenind o vatră isihastă de rugăciune, de gândire și de trăire ortodoxă. Prin anii 1625–1630, Mânăstirea Secu se număra alături de marile mânăstiri: Neamț, Slatina, Putna, Bistrița, Agapia, Probota, Moldovița și Dragomirna.

5. În obștea sa, egumenul Varlaam respecta întru totul așezământul ctitorului fondator, Nestor Ureche, care era foarte apropiat de tipicul Muntelui Athos. După slujbele bisericești, monahii se îndeletniceau cu ascultarea în obște și cu lucrul mâinilor la chilii. Iar citirea Sfinților Părinți și rugăciunea lui Iisus erau obligatorii pentru toți fiii săi duhovnicești.

6. Una din îndeletnicirile marelui stareț era și traducerea operelor Sfinților Părinți din limbile greacă și slavonă în grai românesc, ca să fie pe înțelesul tuturor. Astfel, arhimandritul Varlaam traduce din slavonă, împreună cu câțiva ucenici, „Scara” Sfântului Ioan Scărarul, precum și alte scrieri, ce se citeau zilnic la biserică, la trapeză și la chilii. Prin aceasta, egumenul Varlaam făcea în Moldova primii pași de înlocuire a limbilor străine, greaca și slavona, cu limba vorbită a poporului. Leastvița (Scara) Sfântului Ioan Scărarul este printre primele opere patristice filocalice traduse în limba română și dovedește preocuparea duhovnicească a monahilor noștri pentru cunoașterea și imitarea Sfinților Părinți.

7. Acest smerit egumen ducea o viață duhovnicească atât de aleasă, încât în puțini ani se făcuse cunoscut peste tot, prin mânăstiri, prin sate și târguri, la dregători, la episcopi și chiar la însuși domnul țării, Miron Barnovschi (1626–1629), care îl avea de duhovnic. Zilnic alergau la el țărani, sihaștri, egumeni și boieri pentru sfat și spovedanie, căci era povățuitor iscusit și căutat de toți. De asemenea, veneau la chilia lui săraci și văduve de prin sate pentru milostenie, iar el îi ospăta la trapeză cu multă dragoste, îi mângâia părintește și îi libera cu pace.

8. Aceeași grijă părintească avea egumenul Varlaam și de numeroșii sihaștri ce se nevoiau în Munții Neamțului și mai ales pe valea Secului, la Sihla și la Sihăstria. Căci prin aceste locuri străluceau pustnici mari și foarte sporiți în bunătăți, cum erau Cuvioșii Rafail și Partenie de la Agapia, Pahomie, Serghie și Ioan, Visarion și Ștefan, pustnici din Poiana Trapezei și mai ales vestitul duhovnic Atanasie de pe „Valea Sihaștrilor”. Pe toți aceștia îi cerceta egumenul Varlaam, le ducea cele de nevoie și cerea de la ei binecuvântare și cuvânt de folos.

9. Vestea înțelepciunii sale atrăgea la Mânăstirea Secu numeroși ucenici. Unii dintre ei au ajuns mai târziu călugări iscusiți, buni slujitori ai Bisericii lui Hristos, duhovnici căutați de multă lume, traducători de cărți în grai românesc, egumeni și începători de obște și chiar episcopi în eparhiile Moldovei. Dintre aceștia pot fi amintiți: mitropolitul Ghedeon, mai întâi episcop la Huși, între anii 1645–1653, apoi mitropolit al Moldovei, între anii 1653–1659 și 1664–1671, și mitropolitul Sava, fost episcop la Huși, Rădăuți și Roman, între anii 1653–1660, apoi mitropolit, între anii 1660–1664. Iar dintre egumeni, ucenici ai starețului Varlaam, se pot aminti ieromonahii Efrem, Ghedeon, Teodorit, Paisie, Gheorghe, Ghenadie și alții.

10. Pentru sfințenia vieții sale și pentru înțelepciunea cu care era înzestrat de Dumnezeu, arhimandritul Varlaam, egumenul Mânăstirii Secu, a fost ales de tot poporul mitropolit și păstor duhovnicesc al Moldovei, în toamna anului 1632. La 23 septembrie același an a fost hirotonit arhiereu și așezat la cârma Bisericii în prezența a mii de credincioși, călugări, egumeni și dregători de la Iași, în frunte cu domnul și toți arhiereii. Și a fost mare bucuria atunci peste toată Țara Moldovei, căci toți se foloseau de blândețea, de smerenia și de cuvintele lui cele pline de înțelepciune.

11. Cea dintâi grijă a marelui ierarh a fost să-și hrănească poporul cu cărți de slujbă și de învățătură creștinească în limba românească. De aceea a întemeiat la Mânăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași prima tipografie din Moldova. Aici a tipărit mitropolitul Varlaam, în românește, trei cărți din cele mai importante pentru acele timpuri, scrise de el în cinstea Preasfintei Treimi, și anume:

– Explicarea Evangheliilor la Duminici, la praznice împărătești și la sfinții mari de pe tot anul, tipărită în anul 1643 cu numele de „Carte românească de învățătură”. În popor a fost numită cel mai obișnuit „Cazania lui Varlaam”, cu 75 de predici în 500 de file;

– Șapte Taine ale Bisericii, tipărită la Iași în anul 1644, cu 339 file;

– Răspunsul la Catehismul calvinesc, tipărită tot la Iași, în anul 1647.

Prin aceste trei cărți, mitropolitul Varlaam s-a dovedit a fi, pentru toți credincioșii români, un bun cunoscător și exeget al Sfintei Scripturi, un adevărat dascăl de morală și profund catehet și un mare ierarh apărător al Ortodoxiei românești, renumit până în zilele noastre.

12. Văzând păstorul cel bun al lui Hristos că turma sa nu înțelege slujbele Bisericii făcute în limbi străine, s-a nevoit să tălmăcească toate evangheliile de peste an, pe înțelesul credincioșilor, într-o frumoasă și curată limbă românească. Căci se gândea nu numai la credincioșii din Moldova, ci și la cei din Țara Românească și mai ales din Transilvania, care erau de secole sub jug străin și mereu siliți să renunțe la credința ortodoxă și la limba strămoșilor noștri. Tocmai de aceea, înțeleptul ierarh și-a intitulat Cazania „Carte românească de învățătură”, căci era adresată „la toată seminția românească” cu scopul de a-i uni pe toți sub aceeași credință și limbă părintească.

13. Cazania mitropolitului Varlaam este cea mai importantă carte veche de învățătură duhovnicească, alături de Biblia lui Șerban din anul 1688. Datorită limbii sale atât de curgătoare și învățăturii ei dătătoare de viață, această carte a avut cea mai largă răspândire pe pământul țării noastre, mai ales în Transilvania, unde se mai păstrează astăzi peste 350 de exemplare în manuscris. Setea de Hristos ca și unitatea de credință, de limbă și de simțire au făcut pe mulți credincioși din Transilvania să o scrie cu mâna, pentru a circula mai ușor și a fi citită din casă în casă. Cazania de la Iași a fost multă vreme pentru români cea dintâi carte de religie, de citire, de învățătură și de mângâiere duhovnicească, pe limba și înțelesul tuturor.

14. Auzind marele ierarh că în Transilvania se răspândea calvinismul, care schimba dogmele credinței ortodoxe și nu mărturisea cele șapte Taine și înțelegând că unii români ardeleni sunt atrași la calvinism, a scris o carte de învățătură ortodoxă intitulată „Șapte Taine ale Bisericii”. Prin această carte, mitropolitul Varlaam explica pe înțelesul poporului cele șapte Taine întemeiate de Hristos și lăsate Bisericii Sale. Totodată, apăra sfințenia și rolul Bisericii și îndemna pe toți la pocăință, bineștiind că îndepărtarea de la dreapta credință și de la faptele bune duce la pierderea mântuirii și la dezbinarea neamului.

15. Ajungând mitropolitul Varlaam cu solie de pace în Țara Românească și aflând că la Alba Iulia se tipărise în anul 1640 un catehism calvinesc „plin de otravă de moarte sufletească”, s-a aprins cu mare râvnă pentru apărarea credinței ortodoxe. Deci, întorcându-se în Moldova, a scris o carte de apărare a Ortodoxiei intitulată „Răspunsul la Catehismul calvinesc”. Apoi a adunat la Iași, în anul 1645, sinod de ierarhi români din ambele țări, care au aprobat „Răspunsul” scris de mitropolitul Varlaam și au condamnat Catehismul calvinesc, declarându-l „plin de otravă de moarte sufletească”. Astfel, mitropolitul Varlaam s-a dovedit primul apologet al Bisericii Ortodoxe Române și cel dintâi ierarh, care convoacă un sinod local pe pământul țării noastre.

16. În „Răspunsul la Catehismul calvinesc”, marele ierarh combătea cu multă îndrăzneală învățăturile reformatorului Calvin, înlocuindu-le cu dogmele credinței ortodoxe, dovedind din Sfintele Scripturi că adevărul se află numai în Biserica Ortodoxă întemeiată de Hristos. Prin aceasta, mitropolitul Varlaam s-a arătat un mare teolog ortodox și un bun cunoscător al învățăturii protestante, făcându-se vestit, atât în Țările Române, cât și în întreaga Ortodoxie.

17. Acest mare mitropolit era numit pe drept cuvânt părinte duhovnicesc al tuturor românilor, căci era iubit de toți și se îngrijea, după a sa putere, pentru mântuirea și unirea lor prin mărturisirea aceleiași credințe în Iisus Hristos și păstrarea ființei noastre străbune. Cele trei cărți ale sale au fost scrise îndeosebi pentru românii din Transilvania, unde s-au și răspândit cel mai mult. Mitropolitul Varlaam s-a dovedit, astfel, cel dintâi ierarh care a luptat pentru unitatea țărilor române și unul din principalii făuritori ai limbii scrise românești.

18. Înțeleptul păstor al Moldovei, la rugămintea mitropolitului Petru Movilă al Kievului, a organizat la Iași, în trapeza Mânăstirii Sfinții Trei Ierarhi, în anul 1642, un sinod al Bisericilor Ortodoxe greacă, rusă și română, în vederea aprobării Mărturisirii Ortodoxe. Timp de 43 de zile, membrii celor trei Biserici, sub conducerea mitropolitului Varlaam, au discutat punct cu punct, au îndreptat și au aprobat Mărturisirea de Credință, scrisă de mitropolitul moldovean Petru Movilă. Astfel, prin grija bunului păstor al Moldovei, a avut loc, pentru prima dată, în istorie un sinod inter-ortodox pe pământul țării noastre.

19. La îndemnul mitropolitului Varlaam, Vasile Lupu a zidit în Iași una din cele mai frumoase biserici din țară, biserica Mânăstirii Sfinții Trei Ierarhi, pe care o sfințește cu mulți clerici în ziua de 6 mai, 1639. În această obște se nevoiau ca la o sută de monahi din cei mai învățați și aleși trăitori și lucrători ai rugăciunii, slujitori, duhovnici, cateheți, psalți, tipografi și traducători de cărți. Aici, marele mitropolit a înființat prima tipografie din Moldova, precum și o vestită școală duhovnicească, cu ajutorul mitropolitului Petru Movilă, unde se făceau cursuri în greacă, slavonă și latină. Această școală a funcționat 20 de ani.

20. Plătindu-se din vistieria țării toate datoriile Bisericii din Constantino-pol, patriarhul și sinodul dăruiesc Moldovei moaștele Cuvioasei Parascheva, spre mângâierea poporului binecredincios. Sfintele moaște au fost aduse în țară cu mult alai, însoțite de mare mulțime de clerici, călugări și zeci de mii de credincioși cu făclii aprinse în mâini. În întâmpinarea lor au ieșit la locul numit „Valea Vlădicăi” însuși domnul și mitropolitul Varlaam cu toată suita țării. Iar în ziua de 13 iunie, 1641, au intrat în Iași cu mult popor, în sunet de clopote și le-au așezat cu mare cinste în biserica Mânăstirii Sfinții Trei Ierarhi. De atunci se face în fiecare an pelerinaj la moaștele Cuvioasei Parascheva, în ziua de 14 octombrie.

21. Mitropolitul Varlaam l-a îndemnat pe Vasile Lupu să zidească și alte mânăstiri și biserici, precum: Mânăstirea Agapia Nouă (1644), prin dania hatmanului Gavril, fratele domnului; Mânăstirea Hlincea–Iași, Mânăstirea Golia–Iași, biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Iași, biserica Sfântul Atanasie din Copou–Iași, biserica din satul Șerbești–Neamț, biserica Stelea din Târgoviște, biserica Sfânta Parascheva din Liov și numeroase danii la celelalte mânăstiri. Pe toate aceste lăcașuri le-a sfințit bunul păstor al Moldovei și le-a împodobit cu călugări și cu aleasă viață duhovnicească.

22. Sub păstoria acestui mare ierarh, mânăstirile din Moldova au trăit o epocă de mare pace și înflorire duhovnicească. Peste tot a rânduit egumeni luminați și duhovnici buni, făcând astfel să sporească numărul monahilor în viața de obște, ca și al sihaștrilor din schituri și păduri. Mânăstirile cu cea mai înaltă viață duhovnicească, sub mitropolitul Varlaam, erau: Sfinții Trei Ierarhi, Putna, Slatina, Moldovița, Voroneț, Dragomirna, Neamț, Secu, Agapia, Probota, Tazlău și mai ales Bisericani, singura mânăstire din țară cu regulă de viață achimită (neadormită), după modelul Mânăstirii Studion din Constantinopol. În toate mânăstirile funcționau adevărate școli duhovnicești de caligrafi, traducători, miniaturiști și zugravi de icoane. Iar „munții foșneau de pustnici”, în vremea sa.

23. Auzindu-se până la Constantinopol de petrecerea și înțelepciunea mitropolitului Varlaam, precum și de înflorirea Bisericii din Moldova sub păstoria sa, Sinodul Marii Biserici l-a propus, în anul 1639, printre cei trei candidați, de patriarh ecumenic, fiind ales apoi Partenie. Este pentru prima și ultima dată când un ierarh român candidează la scaunul de patriarh ecumenic.

24. Acest venerabil păstor duhovnicesc al Moldovei s-a dovedit a fi, de asemenea, și un iscusit făcător de pace, după cuvântul Mântuitorului Hristos, Care zice: Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema (Matei 5, 9). Încă pe când era egumen la Secu, a fost trimis de Miron Barnovschi și mitropolitul Anastasie Crimca în fruntea unei solii la țarul Rusiei și la mitropolitul moldovean Petru Movilă de la Kiev. În anul 1632 s-a dus iarăși în fruntea unei solii de pace la Constantinopol, mijlocind pentru un domn pământean pe scaunul Moldovei.

În anul 1644 este trimis de Vasile Lupu, în fruntea unei alte solii de pace, la domnul muntean Matei Basarab, cu care era de mult în neînțelegere. Astfel, blândul mitropolit Varlaam a reușit să împace pentru totdeauna pe cei doi domni și Bisericile Ortodoxe surori, aducând în mijloc numele lui Iisus Hristos, Care se numește Domn al păcii și amintind că și unii și alții sunt frați de o credință, de o limbă și de un neam. Ca semn al împăcării, mitropolitul Varlaam a îndemnat pe Vasile Lupu să zidească biserica Stelea din Târgoviște, iar pe Matei Basarab, să zidească biserica Mânăstirii Soveja în ținutul Vrancei, numită multă vreme Mânăstirea „Dobromira”, adică „Bună pace”.

25. Grija marelui ierarh pentru mântuirea turmei sale era tot așa de mare ca și grija pentru luminarea „seminției românești” cu cărți de învățătură creștinească pe limba poporului. În cei 21 de ani de rodnică păstorie s-a străduit, după a sa putere, să zidească numeroase biserici prin sate și orașe și să facă tot felul de danii și înzestrări la schituri și mânăstiri. În cele trei scaune episcopale a pus episcopi dintre cei mai evlavioși, iar la parohii a hirotonit preoți învățați, plini de frica de Dumnezeu, care în fiecare sărbătoare citeau predica zilei din cazanie, pe înțelesul credincioșilor. În felul acesta, călugării, preoții și ierarhii apărau dreapta credință, învățau poporul să ducă o viață morală și-l țineau unit și strâns legat de Hristos, de Biserică și de părinți.

26. Așa a păstorit mitropolitul Varlaam Biserica Moldovei timp de 21 de ani, jertfindu-se, după a sa putere, pentru întărirea și apărarea credinței ortodoxe în țările române, pentru mântuirea turmei încredințate lui de Hristos și pentru unitatea și luminarea poporului prin cărți scrise în grai limpede românesc. Apoi, ajungând la bătrânețe și dorind să se pregătească de obștescul sfârșit, în anul 1653 s-a retras din scaun la Mânăstirea Secu, metania sa.

27. Vechile documente mărturisesc că mitropolitul Varlaam a avut întotdeauna o deosebită grijă de mânăstirea sa de metanie, unde a crescut și s-a format duhovnicește. Că „orice agonisită dobândea, o dăruia Mânăstirii Secu”. A mai dăruit obștii de aici un frumos sacos arhieresc în fir de argint, cărți de cult, vase și alte obiecte bisericești. La fel și sora sa după trup, Ecaterina, fratele său și nepotul său, preotul Ursul din satul Cofetești, ținutul Putnei, au făcut prețioase danii Mânăstirii Secu, întru pomenirea lor și a marelui mitropolit.

28. În tradiția locului se spune că mitropolitul Varlaam, cât a trăit la Secu, nu stătea fără lucru, ci mereu se ruga, mergea la biserică, citea, traducea și scria cărți ziditoare de suflet. Întrucât cunoștea pe mulți sihaștri și călugări cu viață îmbunătățită, se spune în tradiție că mitropolitul a scris și un pateric cu numeroase vieți de cuvioși părinți, trăitori în codrii și mânăstirile Moldovei. Acest pateric al mitropolitului Varlaam s-a păstrat un timp în manuscris în biblioteca Mânăstirii Secu. Mai târziu, un călugăr aghiorit l-a înstrăinat, ducându-l în Muntele Athos, unde apoi s-a pierdut.

29. În toamna anului 1657, marele ierarh și părinte al Moldovei, mitropolitul Varlaam, simțindu-și aproape obștescul sfârșit, a împărțit toată averea sa, a chemat la sine pe duhovnicul Dosoftei, egumenul Mânăstirii Neamț, și a primit Preacuratele Taine. Apoi, dând tuturor sărutarea cea mai de pe urmă, și-a dat sufletul în brațele Marelui Arhiereu Iisus Hristos, împăcat cu sine, cu Biserica și cu neamul său. Așa a trăit și așa s-a nevoit pentru mântuirea turmei sale mitropolitul Varlaam!

Doamne, numără în ceata Sfinților Ierarhi pe bunul păstor al Moldovei, Varlaam!