Pentru Avva Moise

 

1. Luptat a fost odată avva Moise spre curvie foarte. Și nemaiputând să șadă în chilie, s-a dus și l-a vestit pe avva Isidor. Și l-a rugat pe el bătrânul ca să se întoarcă la chilia sa dar nu a primit, zicând: nu pot avvo. Și luându-l cu sine l-a suit pe casă și i-a zis: ia aminte la apus. Și luând aminte, a văzut mulțime nenumărată de diavoli, tulburându-se și gâlcevindu-se ca să bată război. Zis-a lui iarăși avva Isidor: caută și spre răsărit și ia aminte. Și a căutat și a văzut mulțime nenumărată de sfinți, îngeri slăviți. Și a zis avva Isidor: iată aceștia sunt cei trimiși sfinților de la Domnul spre ajutor, iar cei de la apusuri, sunt cei ce bat război cu noi. Deci mai mulți sunt cei cu noi. Și așa, mulțumind lui Dumnezeu, avva Moise a luat îndrăzneală și s-a întors la chilia sa.

2. Un frate odată a greșit în Schit și făcându-se adunare, a trimis către avva Moise, dar el nu voia să vină. Deci a trimis către dânsul preotul zicând: vino, că te așteaptă norodul! Atunci, el sculându-se, a venit și luând o coșniță găurită și umplând-o cu nisip, o purta. Iar ei ieșind în întâmpinarea lui, i-au zis: ce este aceasta, părinte? Zis-a lor bătrânul: păcatele mele sunt înapoia mea curgând jos și eu nu le văd dar am venit astăzi să judec păcatele străine. Și ei auzind, n-au grăit nimic fratelui, ci l-au iertat.

3. Altădată făcându-se adunare în Schit, vrând părinții să-l certe, l-au defăimat pe dânsul, zicând: pentru ce vine în mijlocul nostru și etiopianul acesta? Iar el auzind a tăcut. Iar după slobozirea adunării, i-a zis lui: avvo, nu te-ai tulburat întru nimic? Zis-a lor: m-am turburat, dar nu am grăit.

4. Ziceau părinții despre avva Moise, că s-a făcut cleric și i-a pus lui epitrahilul și i-a zis arhiepiscopul: iată, te-ai făcut totul alb, avvo Moise! Zis-a lui bătrânul: oare la cele dinafară, prea sfințite, sau și la cele dinăuntru? Și vrând arhiepiscopul să-l cerce, a zis către clericii săi: când va intra avva Moise în altar, izgoniți-l și urmați după dânsul ca să auziți ce zice. Deci a intrat bătrânul și l-au dojenit și l-au izgonit, zicându-i: du-te afară, etiopianule!¹ Iar el ieșind zicea către sine: bine ți-au făcut, încenușatule cu pielea și negrule! Tu nefiind om, ce vii cu oamenii?

5. S-a dat odată în Schit poruncă: postiți săptămâna aceasta! Și în acea vreme au venit niște frați de la Egipt la avva Moise, și le-a făcut lor puțină fiertură. Și văzând vecinii fumul, au zis clericilor: iată Moise a călcat porunca și fiertură a făcut pentru ei. Iar ei au zis: când va veni, noi îi vom grăi lui. Iar după ce a venit sâmbăta, clericii văzând petrecerea cea mare a lui Moise, îi ziceau înaintea norodului: o, avvo Moise, porunca oamenilor ai călcat-o și a lui Dumnezeu ai păzit-o!

6. Un frate a venit la Schit la avva Moise, cerând de la dânsul cuvânt. Și i-a zis lui bătrânul: du-te, șezi în chilia ta și chilia te va învăța pe tine toate.

7. Zis-a avva Moise: omul cel ce fuge este asemenea cu strugurele cel copt, iar cel ce petrece între oameni, este ca agurida.

8. A auzit odată stăpânul locului despre avva Moise și s-a dus la Schit ca să-l vadă. Și i-au vestit unii bătrânului de aceasta. Atunci s-a sculat să fugă în luncă și l-a întâlnit, zicând: spune, bătrânule, unde este chilia lui avva Moise? Le-a zis lor: ce voiți de la dânsul? Căci este om nebun. Și venind stăpânul locului la biserică, a zis către clerici: eu auzind cele despre avva Moise, m-am pogorât să-l văd. Și iată ne-au întâlnit un bătrân care se ducea în Egipt și i-am zis lui: unde este chilia lui avva Moise? Și ne-a zis: ce voiți de la dânsul? Nebun este. Deci auzind clericii, s-au mâhnit zicând: oare cine este bătrânul care a grăit acestea despre sfânt? Iar ei au zis: un bătrân purtând haine vechi, înalt și negricios. Atunci au zis: el este avva Moise. Și pentru ca să nu se întâlnească cu voi, v-a zis acestea. Și mult folosindu-se stăpânul, s-a dus.

9. Zicea avva Moise în Schit: de vom păzi poruncile părinților noștri, eu mă fac chezaș pentru voi către Dumnezeu, că barbarii nu vor veni aici; iar de nu le vom păzi, are să se pustiască locul acesta.

10. Șezând odată frații lângă dânsul, le zicea lor: iată barbarii astăzi vin la Schit. Sculați-vă și fugiți! Dar tu nu fugi, avvo? Iar el le-a zis: de atâția ani aștept ziua aceasta, să se împlinească cuvântul Domnului Hristos, care zice: toți cei ce scot sabia, de sabie vor muri (Mat. 26, 52). Ei i-au zis: nici noi nu fugim, ci cu tine vom muri. Atunci el le-a zis: eu nu am nici o vină. Fiecare să vadă cum șade. Și erau șapte frați, cărora le-a zis: iată barbarii se apropie de ușă. Și intrând i-au omorât. Iar unul dintr-înșii temându-se, s-a ascuns după împletiturile de coșnițe și a văzut șapte cununi pogorându-se și încununându-i pe dânșii.

11. A spus avva Pimen, că un frate l-a întrebat pe avva Moise cu ce fel de chip se omoară omul pe sine pentru aproapele. Și i-a zis bătrânul: de nu va pune omul în inima sa, cum că se află în mormânt de trei zile, nu ajunge la cuvântul acesta.

12. Ziceau unii de avva Moise din Schit, că vrând să vină la Piatră, a ostenit umblând. Și zicea întru sine: cum pot să-mi adun apă aici? Și i-a venit lui glas zicând: intră și de nimic nu te griji! Deci a intrat și au venit la dânsul unii din părinți și nu avea decât un vas mic de apă. Și fierbând el puțină linte, s-a cheltuit. Iar bătrânul se necăjea. Deci, intrând și ieșind se ruga lui Dumnezeu și iată un nor de ploaie a venit deasupra Pietrei și i-a umplut toate vasele. Și au zis după aceea bătrânului: spune-ne nouă, de ce ieșeai și intrai? Și le-a zis lor bătrânul: judecată făceam cu Dumnezeu că m-a adus aici și iată apă nu am ca să bea robii Lui. Pentru aceasta intram și ieșeam, rugându-mă lui Dumnezeu: până ce ne-a trimis nouă ploaie.

13. Zis-a avva Moise că trebuie omul să moară față de prietenul său, ca să nu-l judece întru ceva.

14. Iarăși a zis că este dator omul să se omoare pe sine de tot lucrul rău, mai înainte de a ieși din trup, ca să nu facă rău vreunui om.

15. A zis iarăși: de nu va avea omul în inima sa cum că este păcătos, Dumnezeu nu-l ascultă pe el. Și a zis fratele: ce este aceasta, a avea în inimă că este păcătos. Și i-a zis lui bătrânul: cel ce-și poartă păcatele sale, nu le vede pe ale aproapelui său.

16. Zis-a iarăși: de nu se va uni fapta cu rugăciunea în zadar se ostenește omul. Și a zis fratele: ce este unirea faptei cu rugăciunea? Și a zis bătrânul: acelea pentru care ne rugăm să nu le mai facem, căci când omul își va lăsa voile sale, atunci se împacă Dumnezeu cu dânsul și îi primește rugăciunea.

17. A întrebat un frate: în toată osteneala omului care este aceea care îi ajută lui? Și a zis bătrânul: Dumnezeu este scăparea noastră și puterea, ajutor întru necazurile cele ce ne-au aflat pe noi foarte (Ps. 45, 1). Iar fratele a zis: posturile și privegherile pe care le face omul, ce fac? I-a zis bătrânul: acestea fac sufletul să se smerească, căci scris este: vezi smerenia mea și osteneala mea și lasă toate păcatele mele (Ps. 24, 19). Dacă sufletul va face roadele acestea, se milostivește Dumnezeu spre dânsul printr-însele. Zis-a fratele bătrânului: ce va face omul la toată ispita care vine asupra lui, sau la tot cugetul vrăjmașului. I-a zis lui bătrânul: dator este să plângă înaintea bunătății lui Dumnezeu, ca să-i ajute și se odihnește degrab de se va ruga cu cunoștință. Căci scris este: Domnul îmi este ajutor și nu mă voi teme de ce îmi va face mie omul (Ps. 117, 6). A întrebat fratele: iată omul bate pe robul său pentru greșeala ce a făcut. Ce va zice robul? Zis-a bătrânul: de este robul bun, va zice: miluiește-mă, am greșit! I-a zis fratele: nimic altceva nu zice? I-a zis bătrânul: nu, căci dacă va pune prihană asupra sa și va zice am greșit, îndată se milostivește spre dânsul Domnul lui, iar sfârșitul tuturor acestora, este a nu judeca pe aproapele, căci când mâna Domnului omora pe tot cel întâi născut în pământul Egiptului, nu era casă în care să nu fi fost mort. I-a zis fratele: ce este cuvântul acesta? I-a răspuns bătrânul: de vom lua seama la păcatele noastre, nu le vom vedea pe ale aproapelui nostru; căci nebunie este omului ce are mortul său, să-l lase pe el și să se ducă să-l plângă pe al aproapelui. Iar a muri față de aproapele tău, aceasta este: a purta păcatele tale și a nu avea grijă de tot omul, că acesta este bun sau acesta este rău. Să nu faci rău nici unui om, nici să gândești rău în inima ta asupra cuiva, nici să defaimi pe cineva când face rău, nici să te pleci celui ce face rău aproapelui tău și să nu clevetești pe cineva, ci zi: Dumnezeu știe pe fiecare. Să nu te îndupleci cu cel ce grăiește de rău, nici nu te bucura de clevetirea lui, nici urî pe cel ce clevetește pe aproapele lui. Și aceasta însemnă: nu judecați și nu veți fi judecați. Nu avea vrajbă cu vreun om și nu ține vrajbă în inima ta. Să nu urăști pe cel ce vrăjmășește pe aproapele său. Și aceasta este pacea cu acestea pe tine mângâie-te. Puțină vreme este osteneala și de-a pururea odihna, cu darul lui Dumnezeu, Cuvântul, Amin.