Pomenirea Sfântului Apostol Tit

 


Sfântul Tit a fost unul dintre cei șaptezeci de apostoli mai mici. El s-a născut în insula Creta, unde a primit cea mai înaltă educație clasică a vremii. El cunoștea toată filosofia și toate operele poetice grecești.
În urma unei vedenii din vis, el a început să citească cu luare aminte Cartea Prorocului Isaia, în urma căruia a lepădat toate concepțiile lui elinești.
Auzind de Hristos Domnul, Tit a călătorit la Ierusalim împreună cu alți cretani, iar acolo L-a văzut pe Domnul cu ochii lui, L-a auzit predicând cu urechile sale și a fost martorul ocular al minunilor Lui preaputernice.
Inima tânără a cretanului Tit s-a închinat atunci cu desăvârșire lui Hristos. Mai după aceea el a primit Sfântul Botez din mâinile marelui Pavel, căruia i-a slujit așa cum slujește un fiu credincios tatălui lui iubit, la lucrarea Predicării Evangheliei. Sfântul Apostol Pavel l-a iubit pe Tit atât de mult, încât în unele locrui din epistolele lui îl numește fiul lui iubit (Tit 1:4), iar în altele frate (II Corinteni 12:18).
Sfântul Tit a făcut călătorii multe și lungi cu marele Pavel, iar Sfântul Pavel l-a uns pe Tit episcop al insulei lui natale, Creta.
Sfântul Tit a fost de față la moartea mucenicească a Sfântului Pavel, la Roma. El a luat trupul învățătorului și tatălui lui duhovnicesc și l-a îngropat cu cinste.
După aceea Sfântul Tit s-a întors în Creta, unde a adus mulțime de păgâni la Sfântul Botez, păstorind cu înțelepciune mare Biserica lui Dumnezeu de acolo până la bătrânețe adânci.
Sfântul Apostol Tit a trecut la cele veșnice întru al nouăzeci și patrulea an al vieții lui.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta