Cugetare - Simon Petru și Simon Magul


 


Dușmanii creștinismului iubesc mult să scoată în față pilde de minuni lucrate de păgâni, ca astfel să-i înșele pe cei ușor de înșelat, să bârfească Credința Creștină și să preaslăvească păgânismul, vrăjitoria, descântecele, satanismul, și toate celelalte șarlatanii.
Nu încape îndoială că Satan, prin ale lui slugi, încearcă și el să se dea făcător de minuni, dar minunile lui nu pornesc din dragostea de oameni, din împreună pătimire cu ei și din credința în Dumnezeu, ci ele pornesc din sataniceasca mândrie, egoism, iubire de sine, și ură față de oameni.
Citind Sfintele Scripturi și mai cu seamă Faptele Apostolilor, creștinul trebuie să-și dea seama de diferența ca de la cer la pământ care există între minunile cele dumnezeiești și înșelăciunile și șarlataniile satanice, care vor să treacă drept minuni, în această privință, creștinul trebuie să-și aducă întotdeauna aminte de Simon Petru și de Simon Magul.
El trebuie să compare minunile pe care le făcea Apostolul Petru, și așa-numitele minuni pe care le izvodea Simon Magul.
- Apostolul a prefăcut inimile de piatră ale oamenilor în inimi nobile, sensibile și pline de credință.
- El a vindecat bolnavii și a înviat morții – și toate acestea numai cu rugăciunea și cu credința în lisus Hristos, Domnul Dumnezeu Cel Viu.
Pe când Simon Magul uluia gloatele cu scamatorii diabolice.
Sfântul Apostol Petru era prietenul lui Dumnezeu, pe când Simon Magul era prietenul și protejatul perversului și dementului Nero, care și-a sfârșit necurata lui viață punându-și singur capăt zilelor.
Așa-numitele minuni ale fakirilor păgâni aparțin aceleiași categorii de iluzionism satanic și înșelăciune pe care le practică și Simon Magul. Așa cum de la depărare mare suprafața largă de nisip încins seamănă cu apele mării, tot așa seamănă și „minunile” fakirilor cu adevăratele minuni de viață făcătoare ale Creștinismului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta