POVESTEA MEA... ȘANSA POSIBILITĂȚII! Partea a Treia

 

 autor: Enache Ramona Elena

               Cei care umblăm cu Dumnezeu purtăm la gât, semnul a ceea ce ne-a salvat de noi înșine, când eram căzuți în ispite, crucea de argint, argintul fiind o protecție împotriva entităților și energiilor negative.

               În lumea celor în goana după bani mă simt neputincioasă, distantă de Dumnezeu. Ideea este să nu crezi în minciunile, iluziile pe care ți le spune Satana. Ai impresia că Dumnezeu nu se uită, dar când ești blocată și când crezi că nu poți merge mai departe, Dumnezeu încă crede în tine. E greu de găsit răspunsuri, într-o lume plină de minciuni, în care doar o ciudată ca mine mai crede în minuni. 

             Durerile altora le iau asupra mea, devin empatică cu ele și astfel de dureri mă fac să fiu distrasă. În lumea oamenilor cu bani, este nevoie de multă lumină, cu toate că impactul ei își face loc cu greu. Și am o teamă, una foarte mare de a nu rămâne printre ei, dar mai ales de a nu deveni rece și de piatră ca ei doar pentru a încheia niște contracte pentru a dobândi niște laude și bani, iluziile Satanei care sunt drumul spre pierzanie, o mândrie și faza de a nu mai știi să te oprești din câștiguri de acest gen, avaritate, lăcomie. 

               Așa cum în Moara cu noroc de Ioan Slavici ni se înfățișează efectele nefaste și dezumanizante ale dorinței de înavuțire și Moara cu noroc este de fapt Moara cu ghinion un loc al neșansei, unde se petrec evenimente tragice, pentru că ușurința cu care se obțin câștigurile aici ascunde abateri etice grave precum nelegiuirea și crima. De altfel, aceste urmări tragice ale unei atitudini incorecte față de viață, sunt anticipate încă din titlul nuvelei care este ironic. Nuvela Moara cu noroc este o nuvelă realistă care prezintă povestea unui declin. 

            Oglindirea vieții sociale, prin importanța acordată banului și cum personajul principal Ghiță, cel mai complex, preocupat de îmbunătățirea situației financiare, parcurge un traseu sinuos al dezumanizării, cu frământări sufletești și ezitări. Ezită între cele două căi: una simbolizată de Ana, soția lui care cultivă valorile familiei, iubirea, " liniștea colibei", iar cealaltă cale dată de Lică, cel care reprezintă bogăția și atracția nefastă a banilor. Se arată slab în fața tentațiilor și sfârșește tragic. Îi este surprinsă lumea interioară, dilemele, ezitările, trăirile contradictorii, toate definind un om  "mereu așezat și pus pe gânduri". 

            Cel care strică echilibrul inițial al familiei este Lică, șeful porcarilor. Hotărît, viclean, energic și puternic, acesta deține controlul absolut în aceste ținuturi. Prin utilizarea tehnicii  detaliului, Lică este individualizat, având un orgoliu de stăpân, care își impune încă de la început regulile: " Eu voiesc să știu întotdeauna cine umblă pe drum... și voiesc ca nimeni în afară de mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles." Lică rămâne egal cu sine:        "un om rău și primejdios", un narcisist. 

             Relația dintre personaje stă sub semnul tensiunilor. Personajele sunt tipuri sociale și morale. Ghiță cuprins de patima banilor, va intra în jocul lui Lică. Acesta din urmă îl manipulează și îl folosește în planurile sale malefice. 

                Ana suferă transformări interioare care îi oferă naratorului posibilitatea de a realiza o fină analiză a psihologiei feminine. Ea devine o victimă. Este victima soțului ei, gelos, care o va ucide. Este victima lui Lică, fiind atrasă de farmecul său. Este, de fapt, victima unui destin tragic, pe care vrea să îl înfrunte, dar nu poate. 

              Bătrâna și copiii sunt personaje episodice și supraviețuiesc incendiului deoarece sunt singurele ființe inocente și morale. Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului care duce la Moara cu noroc: " De la Ineu drumul de țară o ia printre păduri și peste țarini, lăsând la dreapta și la stânga satele așezate prin colțurile văilor." 

              Simbolistica inițială a drumului, din expoziție, se completează în final, cu sugestia drumului vieții care continuă și după tragedia de la Moara cu noroc:" Apoi ea luă copiii și plecă mai departe." 

             Pe lângă perspectiva obiectivă a naratorului omniscient, intervine și tehnica punctului de vedere, în incipit care conține un concept moral rostit de bătrâna, soacra cârciumarului, peronaj episodic, dar autoritar prin vârsta pe care o are:  

"Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit." 

Replica resemnată a bătrânei asupra destinului încheie nuvela: " Sâmțeam eu că nu are să iasă bine: dar așa le-a fost dat!" 

            Acest declin al acestei nuvele se oglindește și în zilele noastre, având drept dovadă prăbușirea societății într-un ritm alert, în goana după bani. Și cum, și cât de repede, oamenii își vând sufletul, pentru 30 de arginți, așa cum Iuda l-a vândut pe Iisus. Și din păcate, s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, Iuda pe pământ în secolul XXI. 

            Ce-ar fi dacă am fi trăit într-o lume cu posibilități fără sfârșit? Mai e vreo șansă să-i mai dăm o posibilitate? Ei bine, da! Dumnezeu este Cel care ne oferă o dată viața pe care o trăim și apoi oportunitățile pe care le avem de ales, prin liberul arbitru. Totul prinde viață și devine posibil, dacă tu crezi că poți să îndeplinești visul în realitate, ideea este să știi când să te oprești. 

               Mulți oameni din zilele noastre sunt atei, nu cred în Dumnezeu sub nici o formă, ba mai mult se folosesc de stereotipul credinței altora pentru a produce bani. Pentru ei, Dumnezeu este doar un termen cultural construit. Cum poți să crezi că e cineva sus în Cer, dar pe care tu nici nu-l vezi? Răspunsul este simplu: uneori trebuie să privim cu inima. 

            Nu încerc să convertesc pe nimeni la creștinism, eu doar vreau să-mi trăiesc viața pentru Iisus! Și să-i las pe oameni să ia ce vor din asta. Știu ce înseamnă să fii în durere!   Mi-aș fi dorit să fiu imună la durere, în loc să fiu imună cu Dumnezeu și cu alții. Am momente când simt că mă prăbușesc și că nu pot fi reparată. 

             Lucrurile vin spre mine, din toate direcțiile și nu pot fi blocate. Nu e nimic din ce poți spune sau face pentru a ajuta. Atunci când cuvintele nu mai ajută, când faptele încurcă, când nu se face nici o diferență, când nimeni nu sesizează, când nimeni nu înțelege, când nimănui nu-i pasă, mă înec în disperarea proprie, însă aici e a înțelesului cheie, Dumnezeu este tăria și puterea! 

               Întortocheate și de neînțeles sunt căile Domnului, însă doar așa diamantul este șlefuit, acesta fiind sufletul. Suntem prea mici pentru a înțelege lucrarea desăvârșită a Lui Dumnezeu, în legătură cu noi. Lumea iluziilor pe care ne-o înfățișează Satana duce la nebunie, posedare, crime, sinucidere și chiar omucidere. Sufletul ne poate părăsi rapid, dacă nu intervin discernământul, emoționalul și îngerul păzitor al fiecăruia dintre noi. 

             Noi suntem vii, atunci când simțim durerea, aceasta ne întărește. Nu voi ascunde lumina pe care Dumnezeu a pus-o în mine. Dacă va trebui să sacrific totul... o voi face. 

             Mâinile, atingerea sufletelor și îmbrățișarea, acestea sunt moduri prin care atingem oamenii. Compasiunea este cea mai mare formă de dragoste pe care oamenii o au de oferit. 

             Ziua de mâine nu e promisă... Dar e o șansă. Ai putea începe o reacție în lanț prin a îți arăta compasiunea și bunătatea și astfel să faci lumea să strălucească prin aceste virtuți. 

            Și ce stă în spatele tuturor acestor lucruri? Credința mea! Sunt creștină! Și nu încerc să fiu o ciudată, o fatalistă sau să convertesc pe cineva, eu vreau doar să fiu reală și sinceră și să știți cine sunt. 

            Iisus și-a dat viața pentru mine și eu îmi voi da viața pentru El, fiindcă a promis o lume fără dureri și fără lacrimi. 

             Și mai cred că Dumnezeu nu irosește nimic, nici măcar lucrurile rele, absolut nimic nu este întâmplător, totul este menit să se întâmple, însă toate au timpul lor divin, cum spun și filozofii să-i dăm timpului timp, fiindcă Dumnezeu întotdeauna vine la timp, nouă ne lipsește răbdarea. 

                Dumnezeu este invizibil, dar pretutindeni, fiindcă se află în noi, Dumnezeu este iubire! El este tot timpul cu noi, în schimb noi suntem cei care ne îndepărtăm de El, prin gânduri, vorbe, fapte și necredință. Diavolul vine și îți șoptește la ureche, iluzia de care tu crezi că ai nevoie și de fapt doar îți înlănțuiește sufletul cu ea, apoi Diavolul ți se așează pe limbă și clevetește asupra ta și a celor din jurul tău, acesta fiind unul din demonii gâlcevei. 

             "Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărîrea Domnului, aceea se împlinește. " Iov. 23.13, Ps. 33.10.11, Cap. 16.1.9, Isa. 14.26,27, 46.10, Fapt. 39, Evr. 6.17.             Drepturi de autor: Enache Ramona Elena