Pomenirea Sfintei Mucenițe Fevronia

 


Fevronia a fost fiica senatorului roman Prosphorus. Ca să nu fie nevoită să se mărite cu bărbat supus putreziciunii, Fevronia s-a logodit pe sine Mirelui Ceresc Hristos, și a depus voturile monahale în Răsărit, în pământul Asiriei, într-o mânăstire a cărei stareță era mătușa ei, Bryaena.
Lysimachus, fiul unui mare nobil, dorise să se căsătorească cu Fevronia, dar cum împăratul Dioclețian îl suspecta că este creștin în ascuns, el l-a trimis în Răsărit, împreună cu unchiul lui, Silenus, tocmai ca să-i prigonească pe creștini.
Silenus avea comportament de fiară, și de aceea ca o fiară el îi urmărea pe creștini fără milă pretutindeni. Pe când Lysimachus, dimpotrivă, îi acoperea pe creștini cât putea și chiar îi ascundea de la fața bestialului lui unchi.
Reușind să golească Palmyra de creștini, Silenius a ajuns la cetatea Nisibis, în apropiere de care se afla și o mânăstire de aproximativ cincizeci de nevoitoare, între care și Fevronia.
Deși în vârstă de doar douăzeci de ani, Fevronia era o doamnă foarte respectată atât de surorile din mânăstirea ei, cât și de cetățenii orașului, pentru blândețea, înțelepciunea și înfrânarea ei.
La mânăstirea în care se nevoia Fevronia se respecta vechea pravilă a fostei starețe, Fericita Platonida, și anume că vinerea să nu se lucreze nimic altceva decât citirile din sfintele cărți. Bryaenia o rânduise pe Fevronia să citească din sfintele cărți surorilor, dar acoperită de o perdea, astfel încât surorile să nu fie distrase de la ascultarea cu folos cuvintelor de marea frumusețe a chipului Fevroniei sau a frumuseții felului în care citea.
Auzind despre Fevronia, bestialul Silenius a poruncit aducerea ei de față. Dar când sfânta fecioară a refuzat să se lepede de Hristos și să se mărite cu pământean, el și-a făcut lucrările lui: a poruncit ca fecioara să fie biciuită, apoi să i se rupă dinții, apoi să i se taie mâinile, picioarele, sânii. Făcând toate acestea, la urmă au omorât-o pe Fevronia astfel mutilată, injunghind-o cu sabia.
Cumplita pedeapsă a lui Dumnezeu a căzut insă năpraznic, în aceeași zi, peste fiara Silenus: în el a intrat diavolul iar Silenius a înnebunit de spaimă drăcească. De aceea el s-a dus și s-a izbit atât de tare cu capul de un stâlp de marmură, încât a căzut jos mort.
Lysimachus a poruncit strângerea mădularelor trupului mutilat al Fevroniei și ducerea lui la mânăstirea ei, unde surorile l-au îngropat cu cinste.
La acea mânăstire, mulți soldați, martori al acelei bestiale ucideri a muceniței au luat Sfântul Botez, împreună cu Lysimachus însuși.
De la sfintele moaște ale Sfintei Mucenițe Fevronia s-au luat vindecări fără număr, iar la ziua praznicului ei surorile au văzut-o între ele, la locul ei obișnuit, și s-au minunat cu spaimă și cu bucurie.
Sfânta Fevronia a luat mucenicia cu cinste și s-a strămutat la locașurile cele fericite ale Mirelui Celui Ceresc la anul 310.
Cincizeci și trei de ani mai târziu, moaștele ei au fost mutate în capitala imperială de la Constantinopole.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta