Romani 2, 10-16; II Corinteni 5, 17, 20; 6, 1, 3-7, 10; 13, 11


 

10 dar mărire, cinste și pace oricui face binele: iudeului mai întâi, și elinului. 11 Căci la Dumnezeu nu există părtinire! 12 Așadar, câți au păcătuit fără lege, fără lege vor și pieri; iar câți au păcătuit sub lege, prin lege vor fi judecați. 13 Pentru că nu cei ce aud legea sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea, aceia se vor îndreptăți. 14 Căci când păgânii, care nu au lege, din fire fac cele ale legii, ei fără să aibă lege își sunt loruși lege; 15 ei arată fapta legii scrisă în inimile lor prin mărturia conștiinței și prin judecățile lor, care îi învinovățesc sau chiar îi apărăb 16 în ziua când, potrivit Evangheliei melec, Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, cele ascunse ale oamenilor.

17 Prin urmare, dacă este cineva întru Hristos, el e făptură nouă: cele vechi au trecut, iată că toate au devenit noi.

20 Așadar, noi suntem purtători de cuvântf ai lui Hristos, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi. În numele lui Hristos vă rugăm: împăcați-vă cu Dumnezeu!

1 Fiind dar noi împreună-lucrători cu El, vă îndemn ca harul lui Dumnezeu să nu-l primiți în zadar;

3 nimănui întru nimic dându-i noi prilej de poticnire, pentru ca slujirea noastră să nu fie defăimată; 4 dimpotrivă, întru toate înfățișându-ne pe noi înșine ca slujitori ai lui Dumnezeu: în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, 5 în bătăi, în temnițe, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi, 6 în curăție, în cunoștință, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în iubire nefățarnică, 7 în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu; prin armele dreptății cele de-a dreapta și cele de-a stângaa,

10 ca niște întristați, dar pururea bucurându-ne; ca niște săraci, dar pe mulți îmbogățindu-i; ca unii care n'au nimic și pe toate le stăpânesc.

11 Încolo, fraților, bucurați-vă! Desăvârșiți-vă, mângâiați-vă, fiți uniți în cuget, trăiți în pace, și Dumnezeul iubirii și al păcii va fi cu voi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta