Sfânta Evanghelie dupa Marcu 10 (46-52)


Și au venit în Ierihon. Și ieșind din Ierihon El, ucenicii Lui și mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului.
Și, auzind ca este Iisus Nazarineanul, a început sa strige și sa zică: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!
Și multi îl certau ca sa tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluiește-mă!
Și Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemați-l! Și l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăznește, scoală-te! Te cheamă.
Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare și a venit la Iisus.
Și l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voiești să-ți fac? Iar orbul I-a răspuns: învățătorule, sa vad iarăși.
Iar Iisus i-a zis: Mergi, credința ta te-a mântuit. Și îndată a văzut și urma lui Iisus pe cale.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta