Pomenirea Sfântului Mucenic Andrei Stratilat

 

​Sfântul Andrei a fost tribun și ofițer de rang înalt în armata imperială a Romei, în timpul împărăției lui Maximian. El a fost de neam sirian și a făcut parte din armatele locale în Siria.

Când persanii s-au constituit într-o amenințare militară la adresa imperiului Roman, lui Andrei i s-a încredințat comanda unei armate de apărare a Imperiului. De aceea el a fost ridicat la rangul de „Stratilat”, ceea ce înseamnă general.

Andrei era în taină creștin, deși încă nu primise Sfântul Botez. El avea credință totală în Hristos Iisus Cel înviat și și-a ales în subordinea sa numai unități formate din militari de elită.

Înaintea bătăliei, el și-a instruit soldații, arătându-le că, dacă din mijlocul vâltorii bătăliei vor chema Numele Unuia Dumnezeu Celui Viu, Iisus Hristos, dușmanii se vor împrăștia ca praful și ca pulberea înaintea lor.

Cu adevărat el le-a insuflat râvna sfântă oștenilor lui, pentru Dumnezeu și pentru comandantul lor, Andrei. Ei L-au chemat pe Domnul Dumnezeu Iisus Hristos în ajutor și așa au pornit la atac. Armata persană a suferit atunci o înfrângere zdrobitoare, fiind distrusă complet.

Când Andrei a intrat biruitor în Antiohia, unii mâncați de invidie l-au denunțat pe Andrei că este în taină creștin. Deputatul imperial l-a convocat pe Andrei la curte, iar Andrei a mărturisit acolo pe față și cu vitejie credința lui în Hristos.

El a fost pentru aceasta torturat cu sălbăticie și aruncat în temniță, iar după aceea trimisul imperial i-a scris imperatorului de la Roma cele despre Andrei. Cunoscând marele respect de care se bucura Andrei în rândurile întregii armate, pe care Andrei o putea mișca la acțiune cu un simplu gest, împăratul a scris reprezentantului său de la Antiohia să îl elibereze imediat pe Andrei din închisoare și să aștepte altă împrejurare și să găsească alte motive spre a-l ucide.

Andrei a aflat despre sfatul împăratului și despre comanda lui prin descoperire dumnezeiască. Eliberat din temniță fiind, Andrei și-a luat armata, formată din două mii cinci sute nouăzeci și trei de militari de elită și au pornit spre Tarsul Ciliciei, unde cu toții au primit Sfântul Botez din mâinile Episcopului Petru al Tarsisului.

Prigoniți și acolo de autoritățile imperiale, generalul Andrei și armata lui au urcat mai adânc în Armenia, în Munții Taurus. Armatele romane i-au ajuns pe când ei se rugau într-un defileu din acei munți și i-a decapitat pe toți. Nici unul dintre ei nu a schițat măcar vreun gest de apărare, ci cu toții au băut liniștiți și cu bucurie paharul muceniciei pentru Hristos.

În acel defileu, unde a curs ca apa sângele acelor mii de mucenici, a izbucnit un izvor de ape vindecătoare prin care s-au curățit de boli mulțime de popor.

Episcopul Petru a venit acolo în taină, însoțit de clerici ai săi și au îngropat cu cinstita rânduială de înmormântare pe toți mucenicii, chiar pe locul unde au fost omorâți.

Murind cu cinste, ei cu toții s-au încununat cu cununile biruinței și s-au strămutat întru locașurile cele slăvite gătite lor în ceruri de către împăratul Slavei, Hristos.

​Bibliografie

• ​Sfântul Nikolai Velimirovici, Prologul de la Ohrida, Editura Egumenița.
• ​Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viețile Sfinților pe luna August (Pomenirea din 19 august), Editura Episcopiei Romanului.
• ​Mineiul pe August (Pomenirea Sfântului Mucenic Andrei Stratilat), Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București.