Pilda călugărului și a candelei cu untdelemn curat
Trăia odinioară la o mănăstire din munți un bătrân monah numit Avva Simeon. El primise ascultarea de a îngriji candelele din biserică și de a le ține pururea aprinse. Într-o zi, un alt frate din mănăstire l-a văzut strecurând untdelemnul cu nespusă grijă și ștergând fiecare sticlă de candelă cu multă dragoste, plângând în tăcere.
Fratele l-a întrebat:
— Avva, de ce te ostenești atât pentru niște simple candele? Nu este de ajuns să pui untdelemn și să le aprinzi fitilul?
Bătrânul s-a oprit, l-a privit cu blândețe și i-a răspuns:
— Frate, candela aceasta nu este doar o bucată de sticlă cu o flacără. Ea este chipul sufletului nostru înaintea lui Dumnezeu. Dacă untdelemnul este plin de impurități, flacăra scoate fum înecăcios și se stinge repede. La fel este și sufletul nostru: dacă este plin de răutate, cârtire și mândrie, rugăciunea noastră devine un fum gros care nu se înalță la cer. Dar când curățim untdelemnul prin fapte bune, prin smerenie și iertare, flacăra rugăciunii luminează curat și încălzește pe toți cei din jur.
Auzind acestea, fratele a înțeles că nu este de ajuns să purtăm numele de creștin, ci trebuie să ne curățim neîncetat candela inimii prin fapte de dragoste și pocăință.

Comentarii
Trimiteți un comentariu