Pomenirea Sfinților Mucenici Lavrentie Arhidiaconul și Sixt, papă al Romei și a celorlalți împreună cu dânșii

 

​După ce a fost ucis papa Ștefan (vezi pomenirea la 2 august), în locul său a fost ridicat în scaun Sixt, care din naștere era atenian.

Mai înainte Sixt fusese filosof, dar mai după aceea el s-a convertit la creștinism. Timpul istoric de care ne este vorba acum a fost unul în care papii Romei erau omorâți unul după altul, ca niște oi de junghiere: a fi numit Papă al Romei însemna să mergi din capul locului la moarte.

Împăratul Decius luase hotărârea să extermine creștinismul. Papa Sixt a fost repede adus la judecată, împreună cu doi dintre diaconii săi: Felicissimus și Agapitus.

Pe când cei trei erau înșfăcați și îmbrânciți către temniță, Arhidiaconul Lavrentie a zis către Sfântul Papă Sixt: „Unde mergi, Părinte, fără fiul tău? Unde grăbești, Preasfințite, fără al tău arhidiacon?"

Sfântul Sixt l-a mângâiat pe fiul său duhovnicesc și al său arhidiacon Lavrentie, prorocindu-i că va suferi chinuri mai mari decât el pentru dragostea lui Hristos, care vor fi în scurtă vreme.

Cu adevărat, imediat după uciderea Sfântului Sixt, Papă al Romei și a celor doi diaconi ce au fost cu el, torționarii l-au prins și pe Arhidiaconul Lavrentie. Acesta, cu mai înainte știință și cu multă înțelepciune, deja își pusese în rânduială cele ale lui și în mare și bună rânduială lucrurile și mersul Bisericii. El adăpostise toate odoarele și tezaurul bisericii la casa văduvului Cyriacus. Pe acesta, chiar în acea vreme, Sfântul Lavrentie l-a tămăduit de o cumplită și chinuitoare durere de cap numai cu atingerea mâinii și a redat vederea unui orb pe nume Crescention.

După ce a fost aruncat în temniță, Lavrentie l-a vindecat tot de orbire pe Lucillus, care zăcea în acea temniță de mulți ani și apoi l-a botezat.

Fiind martor la minune și la botez, temnicerul Hippolytus a dorit și el botezul și l-a primit. Acesta s-a numărat și el în rând cu mucenicii, fiind omorât pentru credința în Hristos (vezi ziua de 13 august).

Cum Lavrentie nu numai că nu se lepăda de credința lui, dar îl mai îndemna și pe împăratul Decius să se lepede el de idolii lui, fața lui a fost bătută cu pietre, iar trupul lui biciuit cu scorpioane (lanțuri având zale cu ghimpi, iar mânerul curbat precum coada unui scorpion).

Văzând aceste torturi bestiale, Romanus, soldat roman, s-a declarat cu glas mare atunci creștin și el și a fost omorât pe loc. La urmă torționarii l-au întins pe Sfântul gol pe un gridiron [grătar mare] și au pus dedesubt foc.

Fript în foc fiind, Sfântul Lavrentie i-a mulțumit lui Dumnezeu și a batjocorit păgânismul torționarilor și al bestialului lor împărat, Decius.

După ce Sfântul Lavrentie și-a dat în mâinile lui Dumnezeu sufletul lui curat și nobil, trupul lui a fost luat de către Hippolytus [Ipolit] temnicerul și dus în ascuns, la adăpostul nopții, la casa văduvului Cyriacus, iar mai apoi la o peșteră tainică, unde Hippolytus [Ipolit] l-a îngropat cu cinste.

Sfântul Lavrentie, împreună cu ceilalți Sfinți pomeniți, au luat mucenicia la anul 258.

​Repere biografice și surse hagiografice

• ​Prologul de la Ohrida: Sfântul Nicolae Velimirovici – Pomenirea Sfinților Mucenici Lavrentie Arhidiaconul și Sixt, papă al Romei, și a celorlalți împreună cu ei (10 august).
• ​Sinaxarul Bisericii Ortodoxe: Viața și Pătimirea Sfântului Sfințit Mucenic Sixt, papă al Romei, și a Sfântului Arhidiacon Lavrentie (10 august).
• ​Viețile Sfinților: Editura Episcopiei Romanului și Hușilor (volumul pe luna August).