SFÂNTUL IERARH NIFON Mitropolitul Țării Românești († 1508)

 

​a. Viața

​Acest fericit și prea înțelept ierarh al Bisericii lui Hristos s-a născut prin anii 1435–1440 în Peloponez–Grecia, din părinți binecredincioși. După ce învață carte, se face călugăr și se retrage la liniște în Muntele Athos, nevoindu-se în Mânăstirile Cutlumuș, Marea Lavră și Dionisiu. În anul 1483 a fost ales mitropolit al Tesalonicului, pentru sfințenia vieții lui, ca cel mai iscusit călugăr atonit și păstor devotat de suflete din acea vreme. Aici păstorește bine turma cea cuvântătoare trei ani de zile, învățând pe toți frica de Dumnezeu și dreapta credință. În anul 1486 este numit patriarh al Constantinopolului, cea mai înaltă treaptă ierarhică în Biserica Ortodoxă. După ce îndreaptă pe calea cea bună pe mulți creștini, monahi, preoți și dregători și îndepărtează unele sminteli din Biserica lui Hristos, după doi ani este schimbat din scaunul patriarhal și se nevoiește în post și rugăciune la un schit întemeiat de el.

​În jurul anului 1500, Sfântul Ierarh Nifon este adus și numit mitropolit al Țării Românești de către domnul muntean Radu cel Mare. Timp de cinci ani s-a ostenit mult să călăuzească poporul după învățătura Sfintei Evanghelii, sfătuind, îndemnând, mustrând și zidind duhovnicește pe toți, de la domn până la credincioșii de rând. Apoi a hotărât în sinod întemeierea a două episcopii noi în orașele Râmnicu–Vâlcea și Buzău și a rânduit peste tot păstori buni, temători de Dumnezeu și cu multă grijă pentru turmă.

​În anul 1505, ivindu-se o gravă neînțelegere între marele ierarh și domnul muntean, din cauza unei căsătorii nelegitime, Sfântul Nifon s-a retras din scaun și a plecat din nou în Muntele Athos, la Mânăstirea Vatopedu. Simțindu-și aproape sfârșitul, s-a dus cu ucenicul său la Mânăstirea Dionisiu, ca un necunoscut, și, după puțin timp, a adormit în Domnul, la anul 1508, 11 august, când se prăznuiește în calendar.

​Între anii 1515–1517, moaștele Sfântului Nifon au fost aduse în Țara Românească și au stat la Mânăstirea Dealu, iar la 16 august, 1517, Sfântul Ierarh Nifon a fost canonizat la Mânăstirea Curtea de Argeș de către Teolipt I, patriarhul Constantinopolului, împreună cu Sinodul Țării Românești și cu toți egumenii Muntelui Athos, care au luat parte la sfințirea frumoasei mânăstiri de la Argeș.

​În același an, 1517, moaștele Sfântul Nifon au fost restituite Mânăstirii Dionisiu, restaurată integral de Vasile Lupu, Neagoe Basarab și Petru Rareș. Drept recunoștință, atoniții dăruiesc capul și mâna dreaptă a Sfântului Nifon lui Neagoe Basarab, care le depune la ctitoria sa.

​b. Fapte și cuvinte de învățătură

1. ​Fiind foarte învățat și împodobit cu darul cuvântului și al smereniei, când a intrat fericitul Nifon întâia oară în Muntele Athos, l-au întâmpinat frații și călugării cu multă dragoste, iar arhimandritul Daniil, mai-marele Muntelui, i-a zis:

​– O, părinte Nifon, m-am înștiințat de la mulți despre tine și m-am rugat lui Dumnezeu să mă învrednicească a te vedea mai înainte de moartea mea. Iată, a auzit preabunul Dumnezeu rugăciunea mea. Te rugăm, deci, să înveți cele de folos pe frații adunați aici.

​– Preacuvioși părinți, a răspuns el, nu sunt vrednic să dau doctorii celor sănătoși, nici doctorilor iscusiți, căci mai ales eu am trebuință de vindecare de la ei.

​– Părinte Nifon, i-au răspuns atoniții, nu se cade să păstrezi dumnezeieștile cuvinte numai pentru tine, ci să le împărtășești și altora, ca să ne folosim cu toții.

​Cerând iertare de la ei, fericitul Nifon și-a plecat capul în jos și a început a le grăi cuvinte de mântuire, încât toți se minunau. Căci era atât de dulce și înțelept la vorbire, încât cei ce ascultau nu se puteau despărți de el și uitau de hrana cea trupească.

2. ​În anul 1483, murind mitropolitul Tesalonicului, toți episcopii, clericii și monahii au ales păstor în loc pe fericitul Nifon de la Dionisiu. Deci, au trimis doi episcopi cu scrisori la Mânăstirea Dionisiu să-l ia pe Sfântul Nifon. Iar el le-a zis:

​– Cine sunt eu, leneșul și păcătosul, să primesc pe grumazul meu cu totul rănit un jug așa de greu? Eu am venit în locul acesta să mă liniștesc și să mă sfârșesc: Deci, cum pot să fug de calea pocăinței și să iau asupra mea grija atâtor suflete, când abia îmi pot mântui sufletul meu cel păcătos?

​– Părinte, au răspuns tesalonicenii, să nu te împotrivești dumnezeieștii hotărâri, că toți de obște, într-un glas, te cer pe tine a le fi păstor.

​I-a spus și egumenul mânăstirii:

​– Du-te, cinstite părinte, că așa este voia lui Dumnezeu să înmulțești talantul și să se mântuiască mulți prin tine, căci Domnul mi-a poruncit în noaptea aceasta să nu-ți împiedic calea ta!

​La urmă, supunându-se poruncii ascultării, a răspuns Sfântul Nifon:

​– Părinților și frații mei, fie voia Domnului, precum hotărâți, însă mare primejdie îmi va urma de pretutindeni. De aceea, rugați-vă Domnului pentru mine!

3. ​După trei ani de păstorie a Mitropoliei Tesalonicului și apoi, alți patru ani, a Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Sfântul Ierarh Nifon a fost chemat de Radu cel Mare, domnul Țării Românești, să păstorească mitropolia de la Curtea de Argeș, care i-a zis:

​– Mă rog arhieriei tale să vii în Muntenia, să ne înveți pe noi, că suntem cu totul lipsiți de învățătură duhovnicească, de păstori și învățători. Aici te vei odihni și toți te vom primi cu bucurie. De astăzi te avem povățuitorul și păstorul nostru, ca să ne înveți calea mântuirii și să se facă orice vei porunci!

​Sfântul Nifon a răspuns:

​– Fiule Radu, îți laud socoteala cea bună; dar să dea Dumnezeu s-o ții până la sfârșit. Orice voi face spre îndreptarea voastră, s-o primiți cu mulțumire. Chiar tu, de vei greși, să primești duhovnicescul meu sfat, căci, atunci când domnul țării va călca legea și va defăima sfintele canoane, se face mare cădere multora, pentru că oamenii se pleacă lesne spre lucrul cel rău.

​La urmă i-a adăugat:

​Tu, care ai stăpânirea în mâinile tale, se cade să sfătuiești pe toți supușii tăi și să pedepsești pe cei fără rânduială. Să nu cauți la față nici la mare, nici la mic și să faci judecată dreaptă, care este de la Dumnezeu.

4. ​Păstorind Biserica și poporul binecredincios al Țării Românești timp de cinci ani, în anul 1505, Sfântul Ierarh Nifon a plecat din nou la iubita lui liniște și smerenie din Muntele Athos, din cauza fărădelegii făcute de domnul muntean, căsătorind pe sora lui cu un boier moldovean ce-și lăsase femeia și copiii. Înainte de plecare a zis cu amărăciune către domnul muntean:

​– Să știi că toată puterea mea este legea Bisericii, pentru care Domnul meu Și-a vărsat preasfântul Său sânge, ca s-o curețe de tot păcatul și s-o sfințească. Ea va fi curată și sfântă prin lucrarea dumnezeieștilor porunci, pe care doresc să le păzesc până la sfârșitul vieții mele. Nu voiesc pentru nevoile mele nici bani, nici haine, nici vreo cinste nu cer de la tine. Eu am fost rânduit de Domnul ca să cert pe cei fărădelege și nu vreau să fiu părtaș la a ta fărădelege, pentru că nici o lege nu mă lasă. Eu mă voi duce unde mă va îndrepta Domnul, însă voi veți muri în fărădelege. Multe necazuri și dureri și nenumărate rele vor veni peste voi. Atunci mă veți căuta, dar nu mă veți mai găsi în viață!

​Iar către fiul său duhovnicesc, Neagoe Basarab, pe care îl iubea foarte mult, a zis:

​– Văd, fiul meu, că mare pedeapsă va veni peste locul acesta și vei fi în primejdie și tu cu tot neamul tău. Dar Preamilostivul Dumnezeu te va păzi de tot răul, de vei păzi poruncile pe care ți le-am dat. Nu numai că te vei izbăvi de orice primejdie, ci și la mare cinste te vei ridica și se va vesti numele tău în toate părțile. Dar să-ți aduci aminte de mine, părintele tău duhovnicesc. Iar eu, de voi avea îndrăzneală către iubitorul de oameni Dumnezeu, Îl voi ruga pentru tine.

​Apoi l-a binecuvântat și l-a sărutat. La fel a făcut cu tot clerul și poporul iubitor de Hristos. Căci i-a adunat pe toți în biserică, le-a dat cel de pe urmă cuvânt de învățătură, i-a binecuvântat cu lacrimi în ochi și, luându-și ucenicii săi, Macarie și Ioasaf, a plecat spre Sfântul Munte.

5. ​Fiind rânduit cu paza Mânăstirii Dionisiu, Sfântul Nifon a mers cu un călugăr bătrân și duhovnicesc, anume Petronie, în afara zidurilor ei. La miezul nopții s-a deșteptat bătrânul să se roage și, nu departe de el, a văzut pe Sfântul Nifon stând la rugăciune cu ochii și mâinile înălțate la cer, învăluit într-o lumină divină care se ridica până sus și strălucea în jurul lui. Bătrânul Petronie a căzut de spaimă la pământ, iar dimineața s-a dus în taină la mânăstire și i-a spus egumenului. Acesta i-a răspuns:

​– Părinte Petronie, aceasta dovedește curățenia desăvârșită a bărbatului și ne arată că prin el se vor lumina mulți. Păzește-te să nu spui această vedenie nimănui, ca să nu audă el și să se ducă de la noi, fugind de laudă, căci ne vom păgubi de un om ca acesta pe care ni l-a dăruit Dumnezeu.

6. ​Fiind în Mânăstirea Vatopedu, Sfântul Nifon cunoștea cu duhul că ucenicul său Macarie dorea să mărturisească pe Hristos și să ia cununa muceniciei. De aceea, știind că aceasta este după voia lui Dumnezeu, i-a zis ucenicului:

​– Mergi, fiule, în calea mărturisirii, că după dorința ta te vei învrednici să primești cununa muceniciei și te vei bucura împreună cu mucenicii și cuvioșii!

​Apoi, petrecându-l pe cale, l-a binecuvântat cu Sfânta Cruce și l-a sărutat. Ajungând Macarie în Tesalonic, a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos în fața turcilor ce ocupaseră orașul și toate țările din Balcani și, după ce a fost închis și bătut, i s-a tăiat capul. Cunoscând cu duhul ziua când ucenicul și-a dat viața pentru Hristos, Sfântul Nifon a zis către ucenicul său Ioasaf:

​– Să știi, fiule, că astăzi s-a săvârșit prin mucenicie fratele tău, Macarie, și merge să se bucure în ceruri!

7. ​După puțin timp, Sfântul Nifon Patriarhul și-a luat ucenicul și au plecat în taină de la Vatopedu la Dionisiu, mânăstirea sa din tinerețe, fără a fi cunoscut și a spune cuiva cine este. După obiceiul acestei mânăstiri, fiecare monah nou venit trebuia să facă un timp ascultare la catâri și să aducă cu ei lemne din pădure. Sfântul Nifon a făcut această ascultare cu smerenie și dragoste până când l-a descoperit Dumnezeu întregii obști în chip minunat.

​Noaptea i s-a arătat în vedenie Sfântul Ioan Botezătorul, patronul Mânăstirii Dionisiu, egumenului acestei obști și i-a poruncit:

​– Adună toată frățimea și ieșiți întru întâmpinarea patriarhului Nifon, că-i ajunge atâta smerenie ce a arătat-o ca un simplu monah, ca să nu vă păgubiți mai mult!

​Deșteptându-se, egumenul a bătut toaca, a adunat toată obștea și le-a spus tuturor că monahul necunoscut care face ascultare la catâri este Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Apoi, când patriarhul se întorcea de la pădure ca un argat, cu catârii încărcați cu lemne de foc, în fața porților de intrare, clopotele mânăstirii au început să sune singure, iar părinții toți l-au întâmpinat cu mare cinste, cu făclii și cu tămâieri. După ce toți i-au făcut metanii și i-au sărutat sfintele lui mâini, egumenul i-a zis:

​– O, luminătorule al lumii, ajunge atâta răbdare din partea sfinției tale; ajunge suferința desăvârșită pe care ai îndurat-o de bunăvoie; ajunge atâta smerenie care ai arătat-o, neștiindu-te noi, nepricepuții!

​Iar Sfântul Nifon, cu multe lacrimi, le-a zis:

​– Părinți și frați ai mei, pentru aceasta m-a ascuns pe mine Domnul în acest loc mântuitor de suflet, că eu am cerut de la El să mă izbăvesc cu grijile lumii și să fiu miluit în ziua cea mare a judecății. Că dacă nu ne vom lepăda de părinți, de frați, de rudenii și de toată mândria acestei lumi, după cum ne-a poruncit Hristos, nu suntem vrednici să-I urmăm Lui.

8. ​Odată, venind corabia mânăstirii cu hrană, iar marea fiind cuprinsă de furtună, Sfântul Nifon a intrat în corabie și odată a încetat furtuna. Altă dată, frații i-au cerut să se roage pentru ei ca să călătorească fără primejdie pe mare și să aducă cele de nevoie mânăstirii. Iar el le-a zis:

​– Dacă nu vă veți lenevi de rânduiala și rugăciunea voastră și dacă nu veți grăi deșertăciuni și cuvinte necuviincioase, atunci vă va ajuta Domnul și vă va feri de toată întâmplarea cea rea.

​Apoi, rugându-se în genunchi pe un fier din corabie, le-a spus monahilor:

​– Fraților, puneți acest fier la loc curat și când veți fi în primejdie de înecare, să atârnați acest fier în mare și veți călători fără primejdie.

9. ​Ajungând Sfântul Nifon la vârsta de 90 de ani și simțindu-și aproape sfârșitul, a adunat toată obștea, a cerut iertare de la ei și le-a poruncit să păzească cu mare grijă rânduielile vieții monahicești, nevoindu-se cu toată silința pentru dobândirea împărăției cerești. Apoi le-a zis:

​– Frații mei, cereți de la smerenia mea orice cerere duhovnicească voiți, mai înainte de a-mi da duhul în mâinile Domnului! Iar monahii i-au răspuns:

​– Voim să ne dai în scris dumnezeieștile tale rugăciuni, ca să se citească la mormântul fiecărui frate când va muri, ca să ia dezlegare de păcate. Atunci le-a lăsat o rugăciune pentru dezlegarea celor adormiți. Apoi, trimițând pe ucenicul său Ioasaf la Constantinopol, ca să-l mărturisească pe Hristos și să ia cununa muceniciei, Sfântul Ierarh Nifon și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la 11 august, 1508, fiind plâns de toți călugării Muntelui Athos. După ce au făcut la Dionisiu priveghere de toată noaptea, a doua zi au sărutat toți sfintele sale moaște și le-au îngropat cu mare cinste și plângere în cimitirul mânăstirii.

10. ​În anul 1512, potrivit proorociei sale, Neagoe Basarab, ucenicul său, ajunge domn al Țării Românești. În anul 1515, moaștele Sfântului Nifon au fost aduse în Muntenia, la Mânăstirea Dealu, unde au stat doi ani de zile și au fost așezate de evlaviosul domn într-un chivot de argint mare, donat de el. În anul 1517, la 16 august, Sfântul Nifon a fost canonizat ca sfânt la Mânăstirea Curtea de Argeș de patriarhul ecumenic Teolipt cu tot sinodul. Aceasta a fost prima canonizare de sfinți cunoscută în țara noastră.

​Apoi, sfintele sale moaște au fost trimise cu mare cinste la Mânăstirea Dionisiu, unde se află și astăzi.

​Drept recunoștință, obștea de la Dionisiu a dat în dar voievodului Neagoe Basarab capul și mâna dreapta a Sfântului Ierarh Nifon, care au stat la Mânăstirea Curtea de Argeș, iar din anul 1949 se păstrează în Catedrala Mitropoliei din Craiova.

​Sfinte Ierarhe Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

​Repere biografice și izvoare hagiografice

• ​Patericul Românesc: Viața și pildele Sfântului Ierarh Nifon, Mitropolitul Țării Românești (Arhim. Ioanichie Bălan).
• ​Patericul Athonit: Istorisiri duhovnicești și minuni legate de viața monahală a Sfântului Nifon la Mănăstirea Dionisiu.
• ​Sinaxarul Bisericii Ortodoxe: Pomenirea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului (11 august).
• ​Prologul de la Ohrida: Sfântul Nicolae Velimirovici – Viața și învățăturile Sfântului Nifon.
• ​Istoria Bisericii Ortodoxe Române: Păstorirea în Țara Românească, reorganizarea administrativă și prima canonizare oficială de pe teritoriul României (1517).