Sfântul Ierarh Varlaam Mitropolitul Moldovei

Sfântul Ierarh Varlaam - viața unui mare păstor al Bisericii La 30 august, Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, unul dintre marii ierarhi ai veacului al XVII-lea. Viața sa se leagă în mod profund de istoria Bisericii Moldovei, de dezvoltarea culturii bisericești și de lucrarea de apărare și transmitere a credinței ortodoxe. A fost un om al mănăstirii, un cărturar, un egumen, un arhimandrit și, mai apoi, mitropolit al Moldovei vreme de peste două decenii. Despre primii ani ai vieții sale nu s-au păstrat foarte multe informații. Izvoarele bisericești îl prezintă ca fiind născut în jurul anului 1590, în ținutul Neamțului, într-o familie de răzeși, iar la botez a primit numele de Vasile. Cercetarea istorică a discutat în timp și alte ipoteze privind originea sa, însă tradiția bisericească îl leagă de ținutul Neamțului și, în mod deosebit, de zona în care avea să se formeze mai târziu ca monah. Copilăria și adolescența lui Vasile Moțoc se desfășoară într-o Moldovă în care mănăstirile reprezentau nu numai locuri de rugăciune, ci și importante centre de cultură și de păstrare a scrisului bisericesc. Pentru un tânăr atras de viața duhovnicească și de învățătură, apropierea de o asemenea vatră monahală însemna intrarea într-o lume în care rugăciunea, ascultarea și cartea se aflau într-o legătură firească. Din tinerețe, Vasile Moțoc și-a îndreptat pașii spre Schitul Zosim, așezat pe valea pârâului Secu. Aici a început formarea sa monahală și cărturărească și a deprins limbile slavonă și greacă, limbi indispensabile pentru accesul la numeroasele scrieri bisericești și teologice ale epocii. În anul 1602 , vornicul Nestor Ureche și soția sa, Mitrofana, au ctitorit Mănăstirea Secu. Noua mănăstire avea să devină una dintre importantele vetre monahale ale Moldovei. Vasile Moțoc a intrat în obștea mănăstirii și aici a primit chipul monahal și numele de Varlaam. Începea astfel etapa decisivă a formării sale. Varlaam s-a adâncit în studiul cărților bisericești și în cunoașterea scrierilor Sfinților Părinți. Pregătirea sa nu a rămas una pur teoretică. În tradiția monahală, învățătura trebuia să fie legată de viețuire, iar cartea trebuia să conducă spre înțelegerea și trăirea credinței. Pe măsură ce s-a făcut cunoscut pentru pregătirea sa și pentru calitățile sale duhovnicești, Varlaam a primit responsabilități în cadrul obștii. A devenit egumen al Mănăstirii Secu, iar mai târziu a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Una dintre primele mărturii importante ale activității sale cărturărești este legată de anul 1618, când a tradus în limba română Scara Sfântului Ioan Scărarul. Lucrarea era una dintre scrierile fundamentale ale spiritualității monahale răsăritene și cuprindea învățături despre lupta duhovnicească, curățirea sufletului și urcușul omului către Dumnezeu. Traducerea ei arată preocuparea lui Varlaam de a face accesibilă în limba română un important text al tradiției ascetice ortodoxe. În anii care au urmat, numele lui Varlaam a început să fie cunoscut și dincolo de zidurile Mănăstirii Secu. Pregătirea sa teologică, cultura și viața sa monahală l-au făcut remarcat în cercurile bisericești și domnești ale Moldovei. În timpul domniei lui Miron Barnovschi , Varlaam a devenit unul dintre oamenii de încredere ai voievodului și duhovnicul acestuia. În aceeași perioadă, a fost egumen la Dragomirna , iar în anul 1628 a fost trimis într-o călătorie la Kiev și Moscova. Misiunea sa era legată de procurarea unor icoane pentru Mănăstirile Dragomirna și Bârnova și pentru biserica ridicată de Miron Barnovschi la Iași. Călătoria i-a oferit însă și posibilitatea de a cunoaște mai îndeaproape importante centre ale Ortodoxiei răsăritene. Pentru un cărturar și monah precum Varlaam, contactul cu aceste medii bisericești avea, fără îndoială, o importanță deosebită în formarea sa. Întoarcerea în Moldova a fost umbrită de schimbările care avuseseră loc între timp. Mitropolitul Anastasie Crimca murise la 19 ianuarie 1629, iar Miron Barnovschi fusese înlăturat de la domnie. În acest context, Varlaam s-a retras la Mănăstirea Secu. Retragerea nu avea să însemne însă sfârșitul lucrării sale. Dimpotrivă, drumul său avea să-l ducă în curând către cea mai înaltă treaptă a slujirii bisericești. În anul 1632, Varlaam a fost ales Mitropolit al Moldovei. Așezarea sa în scaunul mitropolitan a deschis cea mai importantă perioadă a vieții sale publice. Din acel moment, responsabilitatea sa nu mai privea numai o mănăstire sau o obște, ci întreaga Mitropolie a Moldovei. A păstorit într-o epocă în care viața bisericească și cea culturală se aflau într-o strânsă legătură, iar nevoia de cărți și de formare teologică era tot mai mare. În timpul păstoririi sale, relația cu domnitorul Vasile Lupu a avut un rol important în dezvoltarea activității culturale și bisericești de la Iași. În anul 1640, la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, a fost întemeiată o școală, iar tiparul avea să capete o dezvoltare importantă. Această perioadă avea să fie marcată de apariția unor lucrări de mare importanță pentru Biserică și pentru cultura română. În anul 1643 , la Iași, a fost tipărită Carte românească de învățătură la dumenecele preste an și la praznice împărătești și la svănți mari, cunoscută în cultura română sub numele de Cazania lui Varlaam . Lucrarea cuprindea tâlcuiri și învățături pentru duminicile de peste an, pentru praznicele împărătești și pentru sărbătorile unor sfinți. Apariția ei a reprezentat un moment important în dezvoltarea scrisului românesc bisericesc. Cartea s-a răspândit în Moldova și dincolo de hotarele ei, contribuind la consolidarea limbii române ca limbă a culturii și a învățăturii religioase. Dar în timpul păstoririi sale, Varlaam nu s-a ocupat numai de activitatea culturală. El a fost implicat și în marile probleme teologice ale vremii. Un moment deosebit de important a fost Sinodul de la Iași din 1642 , convocat în contextul controverselor teologice care preocupau lumea ortodoxă. La acest sinod a fost cercetată și aprobată, după îndreptările necesare, Mărturisirea de credință alcătuită de Petru Movilă, Mitropolitul Kievului . Prin această lucrare, Biserica Ortodoxă își afirma cu claritate învățătura într-o perioadă în care era necesară o formulare limpede a adevărurilor de credință. Pentru Varlaam, activitatea de mitropolit a însemnat astfel atât grija pentru viața bisericească a Moldovei, cât și participarea la problemele mai largi ale Ortodoxiei din vremea sa. Păstorirea sa a continuat până în anul 1653. În acel an, după pierderea tronului de către Vasile Lupu, Varlaam s-a retras din scaunul mitropolitan și s-a întors la Mănăstirea Secu , mănăstirea sa de metanie. Cronicarul Miron Costin amintește retragerea mitropolitului, care dorea să-și petreacă ultimii ani în liniște și rugăciune. Întoarcerea la Secu avea o puternică semnificație în biografia sa. Acolo intrase în viața monahală, acolo primise numele de Varlaam, acolo își formase cultura și acolo își începuse drumul către slujirea Bisericii. După mai bine de douăzeci de ani petrecuți în scaunul mitropolitan, același loc avea să-i fie spațiul ultimilor ani ai vieții. Varlaam a mai trăit aproximativ patru ani. Ultima perioadă a vieții sale a fost petrecută în retragere, în rugăciune și viețuire monahală. Spre sfârșitul anului 1657, Mitropolitul Varlaam a trecut la cele veșnice. Potrivit tradiției păstrate de Mănăstirea Secu, a fost înmormântat în zidul de miazăzi al bisericii mănăstirii. Bunurile agonisite de el în timpul vieții au fost dăruite mănăstirii, iar memoria sa a continuat să fie păstrată în această vatră monahală. Au trecut apoi veacuri în care numele său a rămas legat de istoria Bisericii Moldovei și de cultura românească. Cărțile sale au continuat să fie cunoscute, iar Cazania a rămas una dintre cele mai importante mărturii ale scrisului românesc din veacul al XVII-lea. Cinstirea sa în Biserică avea însă să primească o confirmare oficială în epoca noastră. La 12 februarie 2007 , Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea Mitropolitului Varlaam în rândul Sfinților, având ca zi de pomenire 30 august . Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la Mănăstirea Secu, la 30 august 2007. Astfel, viața pământească a Sfântului Varlaam se închide în același loc în care își începuse drumul monahal: la Secu. De la tânărul Vasile Moțoc care intra în obștea mănăstirii până la mitropolitul care a păstorit Biserica Moldovei timp de douăzeci și unu de ani, întreaga sa viață se află legată de această mare vatră a monahismului moldovenesc. A fost o viață în care etapele s-au succedat firesc: copilul Vasile, monahul Varlaam, egumenul, arhimandritul, cărturarul, mitropolitul și, în cele din urmă, bătrânul monah întors la liniștea mănăstirii. Aceasta este viața Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, așa cum a rămas ea în memoria Bisericii și în mărturiile istorice: viața unui om care a trecut prin treptele slujirii bisericești fără să se desprindă de obârșia sa monahală și care, după ani de păstorire, s-a întors la locul unde își începuse drumul către Dumnezeu. Iar la 30 august, Biserica îl pomenește pe cel care a fost Mitropolit al Moldovei între anii 1632 și 1653 și care și-a încheiat viața la Mănăstirea Secu, în anul 1657. Anii de mitropolie – o perioadă hotărâtoare în viața Sfântului Varlaam Alegerea lui Varlaam în scaunul Mitropoliei Moldovei, în anul 1632, a deschis cea mai lungă și mai solicitantă perioadă a vieții sale. Din acel moment, responsabilitatea lui nu mai era legată numai de o obște monahală sau de activitatea unui cărturar. Înaintea sa se afla întreaga Biserică a Moldovei, cu mănăstirile și bisericile ei, cu preoții și credincioșii ei, cu problemele și încercările unei epoci în care viața bisericească era strâns legată de evoluțiile politice și culturale ale țării. Varlaam a intrat în această nouă etapă având deja în spate experiența vieții monahale, a conducerii unei mănăstiri și a activității cărturărești. Tocmai această experiență avea să-i fie de folos în lucrarea de păstor al Mitropoliei. În anii săi de mitropolie, unul dintre cele mai importante parteneriate pentru dezvoltarea vieții bisericești și culturale de la Iași a fost cel cu domnitorul Vasile Lupu. Domnia acestuia a coincis cu o perioadă deosebit de importantă pentru cultura și spiritualitatea Moldovei. Vasile Lupu a sprijinit construirea de biserici și mănăstiri, activitatea tipografică și dezvoltarea învățământului, iar Mitropolitul Varlaam a fost una dintre personalitățile bisericești centrale ale acestei lucrări. În acest context trebuie înțeleasă și dezvoltarea tipografiei mitropolitane de la Iași. Pentru Varlaam, tiparul nu era un scop în sine. El reprezenta posibilitatea ca învățătura Bisericii să fie transmisă într-un număr mult mai mare de exemplare și să ajungă în mâinile preoților și ale credincioșilor. Într-o vreme în care manuscrisele erau greu de realizat și de multiplicat, apariția tiparului schimba în mod fundamental posibilitățile de răspândire a cărții. În anul 1643 , această lucrare avea să atingă unul dintre momentele sale cele mai importante prin tipărirea Cazaniei lui Varlaam. Dar înainte de a deveni una dintre marile cărți ale culturii românești, lucrarea trebuie privită în contextul activității mitropolitului. Varlaam era preocupat ca oamenii să aibă acces la învățătura creștină într-o limbă pe care o puteau înțelege. De aici se explică și preocuparea sa pentru scrisul în limba română. Cazania nu a apărut, așadar, ca un fapt izolat, ci ca parte a unei lucrări mai largi începute încă din perioada sa monahală și continuate după urcarea în scaunul mitropolitan. Pe lângă activitatea tipografică, în timpul lui Varlaam au fost întreprinse și lucrări importante pentru organizarea și înfrumusețarea vieții bisericești. În Iași, domnitorul Vasile Lupu a ridicat biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, iar acest așezământ a devenit unul dintre simbolurile perioadei sale. Tot în această perioadă, la Iași s-a dezvoltat și activitatea școlară. Întemeierea școlii de la „Trei Ierarhi” a contribuit la formarea unor oameni care puteau continua activitatea bisericească și culturală a epocii. Mitropolitul Varlaam s-a aflat în mijlocul acestei dezvoltări. Pentru el, întărirea Bisericii presupunea și formarea oamenilor care urmau să o slujească. Mitropolitul Varlaam și Sinodul de la Iași Un alt moment important al perioadei sale de mitropolie a fost anul 1642, când Iașii au devenit pentru scurt timp centrul unei importante dezbateri teologice a lumii ortodoxe. În acel an s-a întrunit un sinod la Iași, la care au participat reprezentanți ai mai multor Biserici Ortodoxe. Contextul era unul complex. În lumea creștină a secolului al XVII-lea existau puternice confruntări confesionale, iar Biserica Ortodoxă era chemată să formuleze cu claritate învățătura sa în fața diferitelor controverse teologice. În centrul discuțiilor s-a aflat Mărturisirea de credință a lui Petru Movilă, Mitropolitul Kievului. Sinodul de la Iași a analizat textul și a adus îndreptările teologice necesare, iar forma finală a Mărturisirii avea să devină una dintre importantele mărturii doctrinare ale Ortodoxiei din acea perioadă. Pentru Varlaam, participarea la acest moment reprezenta o continuare firească a formării sale teologice. Omul care studiase scrierile Bisericii încă din anii de mănăstire era acum chemat să participe la apărarea și formularea limpede a credinței la nivelul întregii Ortodoxii. O perioadă de mare activitate Anii în care Varlaam a ocupat scaunul mitropolitan au fost ani de activitate continuă. A trebuit să răspundă nevoilor Bisericii, să supravegheze viața mănăstirilor și a clerului și să se ocupe de problemele administrative și bisericești care reveneau unui mitropolit. În același timp, a continuat să fie preocupat de carte și de transmiterea învățăturii. Această îmbinare între responsabilitatea administrativă și activitatea cărturărească nu era ușoară. Mitropolitul nu era un autor retras într-un spațiu de studiu, ci un ierarh aflat permanent în mijlocul problemelor Bisericii. Cu toate acestea, Varlaam a reușit să lase în urma sa o operă care avea să depășească epoca în care a fost scrisă. Cazania sa a continuat să circule și după moartea autorului. A fost citită în biserici și în case, iar limba ei a contribuit la apropierea scrisului religios de limba vorbită de popor. În acest fel, activitatea desfășurată de Varlaam în timpul mitropoliei sale nu poate fi separată de istoria dezvoltării culturii românești. El a fost, în același timp, ierarh și autor, păstor și om de cultură, iar aceste dimensiuni ale personalității sale s-au susținut reciproc. Ultimii ani în scaunul mitropolitan Până în anul 1653, Varlaam a continuat să păstorească Mitropolia Moldovei. Între timp, situația politică a Moldovei se schimbase, iar domnia lui Vasile Lupu avea să se încheie. În urma evenimentelor din anul 1653, Varlaam a renunțat la scaunul mitropolitan și s-a retras la Mănăstirea Secu. Pentru un om care petrecuse mai bine de douăzeci de ani în fruntea Bisericii Moldovei, retragerea reprezenta o schimbare radicală a vieții. Din nou, însă, Varlaam se întorcea în spațiul monahal în care își începuse drumul. La Secu nu mai era mitropolitul care trebuia să poarte răspunderea unei întregi Biserici. Era din nou monahul care își petrecea timpul în liniștea mănăstirii. Ultimii ani ai vieții sale au fost astfel diferiți de perioada de mare activitate publică. Varlaam s-a retras din viața politică și administrativă și și-a petrecut ultimii ani în rugăciune și nevoință. În anul 1657, după o viață de aproape șapte decenii, a trecut la cele veșnice. Mănăstirea Secu, locul începuturilor sale, avea să-i fie și locul odihnei. Trupul său a fost așezat în apropierea bisericii mănăstirii, iar numele său a rămas legat pentru totdeauna de această vatră monahală. Așa se încheia viața pământească a lui Varlaam. Nu într-un palat și nu în mijlocul unei ceremonii domnești, ci în mănăstirea de unde pornise cu zeci de ani înainte. Drumul său fusese lung: de la Vasile Moțoc la monahul Varlaam, de la monah la egumen și arhimandrit, de la cărturar la mitropolit și, în cele din urmă, din nou la monahul retras la Secu. Aceasta a fost ultima etapă a vieții sale pământești, înainte ca memoria Bisericii să-l păstreze între sfinții săi. Ultimii ani la Mănăstirea Secu și trecerea la cele veșnice După retragerea din scaunul Mitropoliei Moldovei, în anul 1653, Varlaam s-a întors la Mănăstirea Secu. Era locul în care își începuse viața monahală și unde petrecuse anii formării sale. După mai bine de două decenii în care purtase răspunderea unei întregi Mitropolii, revenirea la mănăstire a însemnat întoarcerea la o viețuire mai retrasă. Nu mai avea în față problemele administrative ale Mitropoliei și nici responsabilitățile pe care le presupunea scaunul arhieresc. La Secu, viața lui s-a desfășurat din nou în ritmul mănăstiresc, în rugăciune și nevoință. Pentru Varlaam, această întoarcere avea și o dimensiune profund personală. Secu nu era o mănăstire oarecare. Acolo primise chipul monahal și numele sub care avea să fie cunoscut întreaga sa viață. Acolo își făcuse primele lecturi, acolo își formase gândirea și tot de acolo plecase către responsabilitățile care îl vor purta până în fruntea Bisericii Moldovei. Acum, după anii de păstorire, se întorcea în același loc. Ultimii ani ai vieții sale au fost petrecuți în liniștea acestei mănăstiri. Nu avem numeroase mărturii despre fiecare zi a acestei perioade, însă izvoarele îl prezintă retras din viața publică și preocupat de rugăciune și de pregătirea pentru trecerea la cele veșnice. În anul 1657, după o viață dedicată Bisericii, Sfântul Varlaam a trecut la Domnul. Trupul său a fost înmormântat la Mănăstirea Secu, în apropierea bisericii mănăstirii, locul rămânând legat de memoria sa. Astfel, mănăstirea care îi fusese început de drum monahal avea să-i fie și loc de odihnă. Moartea sa nu a însemnat însă dispariția numelui său din memoria Bisericii. Dimpotrivă, în veacurile care au urmat, Varlaam a rămas cunoscut ca unul dintre marii mitropoliți ai Moldovei. Cărțile sale au continuat să circule, iar Cazania a rămas una dintre operele importante ale culturii românești vechi. Numele lui a fost păstrat atât în memoria bisericească, cât și în istoria culturii române. Mănăstirea Secu și memoria Sfântului Varlaam Legătura dintre Varlaam și Mănăstirea Secu a rămas vie peste generații. Pentru această mănăstire, el nu a fost doar un fost egumen sau un mitropolit care își petrecuse aici o parte din viață. A fost unul dintre oamenii care au dat acestei vetre monahale un loc aparte în istoria Bisericii Moldovei. La Secu se păstrează memoria anilor săi de început, a formării sale monahale și a ultimilor ani ai vieții. Această continuitate este importantă pentru înțelegerea biografiei sale. Între începutul și sfârșitul vieții monahale a lui Varlaam se află mai bine de o jumătate de secol. În acest timp, monahul devenise ierarh, iar ierarhul revenise în cele din urmă la mănăstire. Locul a rămas același, însă omul care se întorsese la Secu purta în urmă întreaga experiență a unei vieți de slujire. Cinstirea Sfântului Varlaam în Biserică Trecerea timpului nu a făcut ca memoria lui să se piardă. Dimpotrivă, activitatea sa bisericească și culturală a continuat să fie cercetată și apreciată, iar numele lui a rămas legat de dezvoltarea vieții bisericești din Moldova și de răspândirea cărții românești. În anul 2007, după o îndelungată cinstire și cercetare a vieții și activității sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea Mitropolitului Varlaam în rândul sfinților. Hotărârea a fost luată la 12 februarie 2007, iar proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la Mănăstirea Secu, în ziua de 30 august 2007. Alegerea Mănăstirii Secu pentru proclamarea canonizării are o semnificație aparte în biografia Sfântului Varlaam. Aici își începuse viața monahală, aici fusese format, aici se întorsese după retragerea din scaunul mitropolitan și tot aici se afla mormântul său. Astfel, după aproape trei secole și jumătate de la trecerea sa la cele veșnice, numele său era din nou rostit solemn la Secu, de această dată în cadrul proclamării canonizării sale. Ziua de 30 august a devenit ziua sa de pomenire în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Prin această hotărâre, Biserica a așezat înaintea credincioșilor chipul unui ierarh care își dedicase viața slujirii Bisericii, păstrând în același timp legătura cu viața monahală din care provenise. Viața lui Varlaam se încheiase cu mult timp înainte, însă pomenirea sa continua să crească. Dincolo de veacuri, numele lui avea să fie legat de Secu, de Mitropolia Moldovei și de una dintre cele mai importante perioade de dezvoltare a culturii bisericești românești. Iar astăzi, când este pomenit la 30 august, Biserica îl așază înaintea noastră cu numele sub care a rămas în istorie: Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei. Sursa: Augustin Z. N. Pop, „Viața mitropolitului Varlaam al Moldovei”, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul XXXIII (1957), nr. 10–12, pp. 742–774. Autor: Alexandru Ispas filosof și istoric