Icoana Maicii Domnului "a Sfântului Petru, Mitropolitul Moscovei"


 



 

​Sărbătorită pe 24 august, icoana Maicii Domnului „a Sfântului Petru, Mitropolitul Moscovei” a fost numită așa deoarece a fost pictată chiar de Sfântul Petru, Mitropolitul Moscovei (†21 decembrie 1326), în vremea în care era egumen la Mănăstirea Ratsk, lângă Volinia. În timpul unei vizite a Sfântului Maxim, Mitropolit al Kievului și al întregii Rusii (†6 decembrie 1306), la Mănăstirea Ratsk, Sfântul Petru i-a oferit această icoană în dar. Mitropolitul a luat-o la Vladimir, la Klyazma, unde se afla catedrala lui.

​La moartea Sfântului Maxim, egumenul Gherontie, care dorea să devină noul mitropolit, a intenționat să ofere această icoană Patriarhului Atanasie al Constantinopolului (24 octombrie). Călătoria egumenului Gherontie a fost amânată de o furtună mare. În timpul acestei furtuni, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat și a spus: „Demnitatea de episcop nu-ți va fi acordată ție, ci mai degrabă celui care a pictat icoana mea”.

​Când a ajuns înaintea Patriarhului Atanasie, Sfântul Petru era deja în Constantinopol și fusese sfințit ca mitropolit. Patriarhul i-a dat icoana Sfântului Petru, rostind cuvintele: „Ia sfânta icoană a Maicii Domnului, pe care ai pictat-o cu mâinile tale; pentru acest motiv, însăși Pururi Fecioara ți-a dat acest dar, și a prevestit calea ta”.

​Sfântul Petru a luat icoana la Vladimir, iar atunci când sediul mitropolitan a fost transferat la Moscova, în anul 1325, icoana a fost așezată în Catedrala „Adormirii Maicii Domnului”, ca icoană mare a altarului.

​Bibliografie

  • ​Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, Editura Egumenița, Caransebeș.
  • Sinaxarul Bisericii Ortodoxe (Pomenirea Icoanei Maicii Domnului a Sfântului Petru, Mitropolitul Moscovei - 24 August).
  • ​Nikolai Velimirovic, Lives of the Saints, Volumul III (Luna August).
  • Icoane Făcătoare de Minuni ale Maicii Domnului din Lumea Ortodoxă, Editura Sophia, București.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina