Lumina faptei tăcute




 


​Un tânăr frate l-a întrebat pe un bătrân duhovnic:

— Părinte, de ce unii oameni vorbesc atât de mult despre credință, dar viața lor rămâne neschimbată, în timp ce alții tacă și transmit atâta pace?

​Bătrânul l-a dus pe frate în grădina mănăstirii, unde înfloreau mai mulți trandafiri și se aflau câțiva stupi de albine.

— Vezi tu albinele acestea?, a întrebat duhovnicul. Ele nu fac zgomot ca să spună tuturor cât de dulce este mierea. Nu țin cuvântări despre frumusețea florilor și nici nu își strigă osteneala. Ele pur și simplu zboară în tăcere, culeg ce este bun și lasă în urma lor rodul. Omul care gustă din miere știe îndată munca lor, fără să fi auzit vreun cuvânt.

​Părintele s-a întors apoi către tânăr și a adăugat:

— Așa este și cu viața duhovnicească. Cuvintele multe fără fapte sunt ca un clopot de bronz care sună tare, dar rămâne gol pe dinăuntru. Credința adevărată nu are nevoie de trâmbițe, ci de o inimă smerită. Când omul poartă în sine Duhul Sfânt, bunătatea, răbdarea și dragostea lui vorbesc mai tare decât orice predică.

Morala pildei

​Adevărata credință nu se măsoară în vorbele mari pe care le rostim, ci în roadele tăcute ale faptelor noastre. Așa cum albina nu își strigă osteneala, dar dăruiește miere, tot astfel creștinul este chemat să lumineze lumea prin smerenie, dragoste și fapte bune, lăsând ca viața lui să fie cea mai frumoasă mărturisire despre Dumnezeu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina