Un tânăr a mers la un bătrân duhovnic din pustie și l-a întrebat:
— Părinte, de ce unii oameni poartă o pace adâncă în inima lor, chiar și când trec prin necazuri, iar alții sunt tot timpul frământați și plini de amărăciune?
Bătrânul i-a dat tânărului o traistă goală și o grămadă de pietre și pite de pâine proaspătă.
— Ia această traistă, i-a spus el. Pentru fiecare fapta bună, iertare și rugăciune pe care o faci, pune în traistă o pâine. Iar pentru fiecare nemulțumire, osândire, manie și răutate pe care o păstrezi în inimă, pune o piatră.
Tânărul a ascultat îndemnul. După câteva zile, s-a întors la duhovnic abia trăgându-și sufletul sub greutatea traistei.
— Părinte, nu mai pot purta această povară! Inima îmi este grea și spatele îmi este adus de șale.
Bătrânul s-a apropiat și a privit în traistă.
— Vezi tu, fiule? Pâinile pe care le-ai pus le poți împărți cu alții și ele îți hrănesc sufletul, dându-ți putere. Dar pietrele pe care le-ai strâns din ură și neiertare nu folosesc nimănui, ci doar te împovărează pe tine. Fiecare gând de osândire pe care nu-l ierți este o piatră pe care alegi să o porți în spate.
Tânărul a căzut în genunchi, a răsturnat pietrele și a înțeles că pacea sufletului nu depinde de ceea ce fac alții, ci de ceea ce alege el să păstreze în traista inimii sale.
Morala: În viața duhovnicească, iertarea și bunătatea sunt hrană pentru suflet, în timp ce ținerea minte a răului și osândirea aproapelui sunt greutăți nefolositoare care ne apasă inima. Curățește-ți inima de pietrele răutății pentru a simți pacea și libertatea duhovnicească.
Comentarii
Trimiteți un comentariu