Lumina din temniță și paharul împăratului

 

​Se povestește că, în noaptea în care la palatul din Maherus muzica răsuna și paharele de vin se umpleau necontenit, un tânăr ostaș din garda lui Irod a primit porunca să coboare în adâncul temniței, purtând sabia călăului.

​Când a deschis ușa grea de fier, se aștepta să găsească un om înspăimântat de moarte, doborât de întuneric și de lanțuri. Însă, spre uimirea ostașului, celula Sfântului Ioan era plină de o lumină lină, iar Proorocul stătea în rugăciune, având pe chip o pace care întrecea orice minte omenescă.

​Tânărul ostaș a ezitat, cu sabia tremurând în mână, și l-a întrebat cu voce scăzută:

— Părinte, cum poți avea atâta liniște în inimă, când știi că afară se prăznuiește moartea ta, iar eu am venit să-ți tai capul?

​Sfântul Ioan l-a privit cu blândețe și i-a răspuns:

— Fiule, cel ce slujește Adevărului este liber chiar și în lanțuri, iar sufletul lui petrece deja în Împărăția Cerurilor. Cu adevărat întemnițat este Irod, căci el este robul propriilor patimi, al jurămintelor necugetate și al fricii de oameni. Sabia ta îmi deschide mie calea spre Hristos, dar beția și mândria îi deschid lui Irod calea spre pierzanie.

​Ostașul a împlinit porunca cu durere în suflet, dar din acea noapte a lepădat haina militară și a urmat calea credinței, înțelegând că adevărata libertate nu se găsește în palatele împărătești, ci în curăția inimii.

​Morala pildei:

Cinstirea Adevărului și păstrarea curăției sufletești aduc pacea dumnezeiască chiar și în mijlocul celor mai mari suferințe. Păcatul și lipsa de înfrânare îl fac pe om rob, chiar dacă poartă coroană împărătească, pe când cel ce trăiește după poruncile lui Dumnezeu rămâne liber și nebiruit, moștenind viața veșnică.