Rugăciune către toți Sfinții Lavrei Pecerska din Kiev


 



Preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtători părinţi ai noştri, Antonie şi Teodosie, dimpreună cu toţi cuvioşii părinţi din Pecerska, ca nişte luminători care aţi răsărit cu slavă din locuinţele cele întunecate ale peşterilor în pământul rusesc, ne luminaţi cu razele de lumină ale vieţii voastre celei asemenea îngerilor, căci prin marile voastre virtuţi şi prin strălucirea dumnezeieştilor minuni, aţi uimit întreaga lume. Deşi acum, vremelnic, prin moarte trupeşte aţi apus în morminte, cu sufletele aţi răsărit în Împărăţia Cerurilor, împreună cu Hristos, Soarele dreptăţii, de la Care toţi drepţii se umplu de lumină şi luminează. Nu ne uitaţi nici pe noi, cei care ne rugăm vouă acum, dar care petrecem în noaptea patimilor şi a necazurilor. Luminaţi-ne de sus cu lumina harului, pentru că umblând în lumină, vieţii voastre celei pline de virtuţi să ne învrednicim şi de vederea luminii celei neapropiate a slavei lui Dumnezeu, lăudând împreună cu voi Treimea cea Preasfânta, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina