De la slujirea la sfântul altar la slujirea pentru Sfântul buzunar

 

​Privesc înapoi peste veacuri, cu conștiința unui martor care a văzut Biserica adunată la Cincizecime, acolo unde Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de limbi de foc peste Apostoli. Am văzut atunci nașterea Bisericii ca instituție divino-umană a răbdării, a dragostei și a harului necondiționat, o comunitate sfântă zămislită nu pe calcule financiare, ci pe jertfă pură.

​Am fost martor la vremea în care Mântuitorul Hristos străbătea Galileea. Deși exista o pungă comună de care se îngrijea Iuda Iscarioteanul — cel ce avea să vândă pe Domnul pe treizeci de arginți —, Mântuitorul nu a cerut niciodată vreo răsplată sau vreun ban pentru vindecările și binefacerile Sale. Culmea acestei iubiri milostive s-a arătat pe Golgota, unde Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, S-a adus pe Sine jertfă pe Cruce pentru mântuirea noastră a tuturor și pentru reîmpăcarea și reîncărcarea lumii cu Dumnezeu. El Și-a vărsat Sângele Sfânt fără să ceară nicio răsplată pământească.

​Dacă Hristos ar fi cerut plată pentru Jertfa Sa, așa cum se cere astăzi în Biserică bani pentru absolut orice — de la o simplă lumânare până la Sfintele Taine —, atunci cine s-ar mai fi mântuit? Ce preț material ar fi putut acoperi valoarea mântuirii sufletului? Răspunsul la această dureroasă întrebare arată absurditatea mercantilizării de azi: niciun om nu și-ar fi putut cumpăra mântuirea, iar Raiul ar fi rămas închis tuturor.

​Într-o dureroasă paralelă, vedem cum practica taxelor de cult repetă în duhovnicesc gestul lui Iuda. Este drama cumplită în care creația ajunge să pună o valoare financiară pe Ziditorul ei cel Necreat. Când prețul se pune pe rugăciune, pe Sfânta Evanghelie, pe cărțile de cult sau pe Taine, Cuvântul lui Dumnezeu este din nou evaluat în arginți ai lumii acesteia.

​Această prăpastie dintre idealul evanghelic și realitatea contemporană devine cu atât mai strigătoare la cer când privim la instituția monahismului. Potrivit rânduielilor patristice și canonice, toți călugării și toate călugărițele, dar și toți episcopii, arhiepiscopii, mitropoliții și patriarhul — fiind alcatuiți exclusiv din rândurile monahilor — depun la tunderea în monahism trei voturi sfinte și nesfărâmate: votul ascultării, votul curăției și votul sărăciei neavute (neagonisirii). Prin acest jurământ solemn în fața Sfântului Altar, monahul renunță de bunăvoie la orice proprietate personală și la adunarea de averi lumești, făgăduind să trăiască în simplitate Hristică.

​Cu toate acestea, dureroasa paralelă a zilelor noastre scoate la iveală un contrast izbitor: în timp ce credincioșilor li se cer taxe la fiecare pas, majoritatea ierarhilor care alcătuiesc Sfântul Sinod, precum și numeroși stareți și starețe, trăiesc într-un lux vlădicesc ostentativ. Limuzinele de ultimă generație, reședințele somptuoase, accesoriile scumpe și confortul princiar contrazic direct votul de sărăcie depus de bunăvoie. Cum pot cei ce au jurat neagonisirea să patronizeze un sistem de tarife și încasări financiare, lăfăindu-se în bogăție, în timp ce Hristos nu a avut unde să-Și plece capul?

​Proorocul Ilie a fost hrănit de văduva din Sarepta Sidonului cu ultima ei picătură de untdelemn și puțină făină, fără ca omul lui Dumnezeu să-i ceară vreo plată. În Biserica primară, slujitorii nu primeau salarii, iar Taina Sfântului Maslu a fost lăsată ca un balsam gratuit: „De este cineva bolnav între voi, să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el” (Iacov 5, 14). Hristos a lăsat porunca clară: „În dar ați luat, în dar să dați” (Matei 10, 8), încredințându-le puterea: „Pe bolnavi mâinile vă veți pune și bine le va fi lor” (Marcu 16, 18).

​Am văzut curajul mucenicilor din persecuțiile romane, tăria Sfântului Nicolae și a Sfântului Spiridon — cel ce a trăit în deplină neagonisire —, jertfa Sfinților Martiri Brâncoveni, a sfinților din închisorile comuniste și a eroilor căzuți pe câmpurile de luptă. Aceștia și-au dat viața fără să ceară nimic în schimb.

​Astăzi însă, Biserica, din icoană a celor Șapte Sfinte Taine, riscă să devină o prestatoare de servicii. Deși Scriptura arată că slujitorii altarului au parte de la altar („slujitorii altarului au parte de la altar”), practica actuală a transformat slujirea într-o funcție salarizată. Pe ușile bisericilor citim adesea „Program liturgic” și liste de tarife. O rugăciune, un pomelnic, o lumânare sau o icoană se plătește, deși Hristos nu a pus preț pe har. Biserica trebuie să redevenim spațiul gratuității absolute, unde mântuirea rămâne un dar dumnezeiesc neprețuit.

​Repertoriu bibliografic, canonic și temeiuri scripturistice

• ​Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament
  • ​Sfânta Evanghelie după Matei (Cap. 10, v. 8: „În dar ați luat, în dar să dați”; Cap. 20, v. 28: despre Jertfa Mântuitorului; Cap. 8, v. 20: despre neagonisirea Fiului Omului).
  • ​Sfânta Evanghelie după Marcu (Cap. 10, v. 26: „Doamne, cine poate să se mântuiască?”; Cap. 16, v. 18: „Pe bolnavi mâinile vă veți pune și bine le va fi lor”).
  • ​Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov (Cap. 5, v. 14: despre Taina Sfântului Maslu).
  • ​Carte a III-a a Regilor (Cap. 17: Istorisirea Proorocului Ilie și a văduvei din Sarepta Sidonului).
• ​Izvoare Canonice și Monahale privind Votul Sărăciei
  • ​Slujba Tunderii în Monahism (Micul și Marele Chip Monahal) – Molitfelnic / Evhologhiu (făgăduința solemnă a celor trei voturi monahale: ascultarea, fecioria și neagonisirea/sărăcia).
  • ​Canoanele Bisericii Ortodoxe: Canonul 6 al Sfântului Vasile cel Mare (despre neagonisire); Canonul 19 al Sinodului VII Ecumenic (împotriva simoniei și a lăcomiei monahale).
  • ​Pravila Mare (Îndreptarea Legii) și Rânduielile Monahale Patristice (Sfântul Ioan Casian, Sfântul Vasile cel Mare – Regulile Monahale).
• ​Izvoare Istorice și Investigații / Presă despre Luxul Ierarhic Contemporan
  • ​Scandalele privind parcul auto de lux și limuzinele ierarhilor BOR (Anchete de presă Adevărul, Libertatea, EVZ privind autoturismele de lux folosite de episcopi, mitropoliți și stareți în contrast cu comunitățile sărace).
  • ​Istoria Bisericească Universală – repere privind jertfa Mucenicilor din primele veacuri, a Sfinților Martiri Brâncoveni (1714) și a Mărturisitorilor din închisorile regimului comunist

• • comunist.