TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII A TREISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

 

​Frați creștini,

​Pentru iubirea lui Avraam față de Dumnezeu și pentru viața lui curată, Dumnezeu a ales neamul lui dintre toate celelalte neamuri ale pământului, ca să ridice printr-însul, din căderea în păcat a primilor oameni, pe tot neamul omenesc, și să cheme pe om la fericirea pe care a avut-o în rai, după cum ne spune Apostolul Pavel, zicând: „Urmașilor lui Avraam li s-a dat înfierea și slava și poruncile, darea Legii și slujba și făgăduințele“ (Romani 9, 4).

​Când Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu a binevoit să se pogoare pe pământ, ca să mântuiască neamul omenesc, a luat trup omenesc din urmașii neamului lui Avraam. Dar, după patimile și învierea Sa, afară de sfinții apostoli și de ceilalți care au crezut într-Însul, din neamul evreiesc, Iisus și-a întors fața Sa de la acest neam. În locul neamului evreiesc, El aduce în harul Său dumnezeiesc și în dragostea Sa, învrednicindu-l de Împărăția cea fără de sfârșit, neamul închinătorilor la idoli, după cum a proorocit sfântul prooroc Osie, zicând: „Și voi iubi pe cea care nu era iubită și voi zice celui care nu este norodul meu: norodul meu ești tu,și el va zice: Domnul Dumnezeul meu ești Tu!“ (Osia 2, 25; Romani 9, 25). Pricina întoarcerii sale dinspre israeliteni a arătat-o Domnul prin pilda Evangheliei care s-a citit astăzi. Cum însă fără tâlcuire, pilda rămâne neînțeleasă, vă rog să ascultați cu luare aminte tâlcuirea ei, ca să dobândiți roada dumnezeieștilor învățături din ea.

​Frați creștini,

​„Domnul a spus pilda aceasta: Era un om gospodar, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat zăcătoare sub teasc, a clădit un turn de pază și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe“. (Matei 21, 33)

​Omul gospodar este Dumnezeu, care este Stăpânul și Domnul neamului iudeu și al întregii făpturi. L-a numit pe Dumnezeu om, pentru iubirea Lui față de oameni, iar gospodar, fiindcă așa cum gospodarul unei case poartă grijă și ocrotește pe casnicii săi, tot așa și Dumnezeul tuturor a purtat grijă și a ocrotit neamul iudeilor. Via sădită este poporul iudeu, după cum zice proorocul Isaia: „Că via Domnului Savaot este casa lui Israel“ (Isaia 5, 7). Și pe această vie a mutat-o Dumnezeu din Egipt și a sădit-o în Pământul Făgăduinței, așa cum cântă David: „Via din Egipt ai mutat-o, izgonit-ai neamuri și ai răsădit-o pe ea“ (Psalm 79, 9). Iar gardul cu care a îngrădit via, este Legea dată prin Moise, care-i îngrădea și-i oprea pe iudei de la păcate și de amestecul cu alte neamuri. Teascul din vie este jerfelnicul, în care nu se călcau struguri și nici nu curgea vin, ci se junghiau dobitoace și se stropea cu sânge. Turnul zidit în vie este biserica lor, care întărea și păzea poporul iudeu, după cum din turn se păzește via. Lucrătorii, cărora le-a dat via, sunt conducătorii neamului iudeu: preoții și învățătorii lor, care la început îndrumau bine sufletele iudeilor, după cum lucrătorii silitori lucrează viile. Dar gospodarul casei, adică Dumnezeu, Cel ce este pretutindenea, s-a dus departe, așteptând și îndelung - răbdând pe lucrătorii cărora le-a dat via. Și a răbdat Dumnezeu multe veacuri și n-a pedepsit pe iudei pentru păcatele lor.

​„Iar când a sosit timpul roadelor, a trimis pe servitorii săi la lucrători, ca să ia partea lui din roade“. (Matei 21, 34)

​Când a sosit vremea, adică atunci când a rânduit Dumnezeu să trimită în lume pe sfinții prooroci, servitorii Săi adevărați, i-a trimis pe ei la neamul iudeilor, dar mai cu seamă la stăpânitorii și dascălii lor, ca să ia roadele pe care le datorează lui Dumnezeu, după Legea ce li s-a dat, adică primirea propovăduirii proorocilor, ascultarea învățăturii lor, păzirea poruncilor și săvârșirea faptelor bune.

​„Dar lucrătorii punând mâna pe servitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au ucis, iar altuia i-au spart capul cu pietre. Din nou a trimis alți servitori, mai mulți decât cei dintâi, și au făcut cu ei tot așa“. (Matei 21, 35-36)

​Lucrătorii, adică dascălii mincinoși și conducătorii răzvrătiți ai iudeilor, s-au purtat plini de răutate față de trimișii Domnului. Astfel, pe unul dintre sfinții prooroci, pe Miheea, l-a bătut peste falca dreaptă Sedechia, fiul lui Hanaan. Pe Zaharia l-a ucis Ioas, împăratul ludeii, între biserică și între altar. Pe Ieremia l-a împroșcat norodul cu pietre, în Egipt. După acești prooroci, Dumnezeu a trimis din nou alții și mai mulți decât cei dintâi. Sfântul Evanghelist Luca pomenește și de a treia trimitere a proorocilor (Luca 20, 12), care a ajuns până în zilele lui Ioan Botezătorul. Dar ei le-au făcut și acestora ca și celor dintâi: i-au bătut, i-au omorât și i-au împroșcat cu pietre.

​„La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: se vor rușina de fiul meu“. (Matei 21, 37)

​După prooroci, Dumnezeu a trimis la ei pe Unul Născut Fiul și Cuvântul Său, Care, luând trup din Preacurata și Pururea Fecioara Maria, s-a făcut om desăvârșit, fiind în același timp și Dumnezeu desăvârșit. A zis că „se vor rușina de Fiul Meu“, nu pentru că n-ar fi știut cum au să-L primească pe El iudeii, ci ca să arate credința și recunoștința ce erau datori să le aibă iudeii față de Dumnezeu. Pentru aceasta, când iudeii au auzit învățătura lui Iisus Hristos, unită cu învățătura proorocilor și au văzut mulțimea minunilor, din care au înțeles că proorocirile grăite de prooroci s-au împlinit în Hristos, aveau datoria ca să creadă și să se plece Lui și să părăsească calea răutăților și răzbunărilor contra trimișilor lui Dumnezeu.

​„Însă lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm și să avem noi moștenirea lui; și punând mâna pe el, l-au scos afară din vie și l-au ucis“. (Matei 21, 38-39)

​Arhiereii și fariseii, văzând pe Hristos că tâlcuiește dumnezeieștile Scripturi și legile lui Dumnezeu cu atâta înțelepciune și har, mustrând fărădelegile lor și făcând minuni cu atâta putere, încât învia și morții din morminte, au cunoscut că Iisus are putere dumnezeiască, deși n-au crezut că este Fiul lui Dumnezeu. Pentru aceasta au făcut sfat, zicând: Ce ne vom face, că Omul acesta face multe minuni? Dacă îl vom lăsa așa, toți vor crede într-Însul și va ajunge stăpân peste popor. Deci au zis: mai de folos este nouă să moară un om pentru popor și nu tot neamul să piară (Ioan 11, 47-50). „Veniți să-L, omorâm pe El și să stăpânim moștenirea Lui“ (Matei 21, 38), adică toată puterea ce avea Iisus peste neamul lor. Deci, scoțându-l, pe el din mijlocul lor și din cetatea lor, L-au dus la locul ce se numește al Căpățânii și răstignindu-L pe Cruce, L-au omorât. Iată câtă asemănare are pilda aceasta cu cele ce au făcut arhiereii și fariseii împotriva Mântuitorului Hristos. De aceea pilda aceasta este și o proorocie, pe care a vestit-o despre Sine Domnul Iisus.

​„Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns ei: pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele, la timpul lor“. (Matei 21, 40-41)

​Această pildă a spus-o Domnul Iisus arhiereilor și bătrânilor poporului iudeu când învăța în sinagogă, punându-i pe dânșii judecători ai acestei întâmplări, zicând: „Deci când va veni Domnul viei, ce va face acelor lucrători? Iar ei i-au răspuns: pe cei răi cu rău îi va pierde“. Cei care au răspuns au fost arhiereii și bătrânii iudeilor, căci ei au ascultat pilda. Din cele scrise de Sfântul Evanghelist Luca, se pare însă că alții au dat răspunsul acesta, iar arhiereii și bătrânii, înțelegând că pilda aceasta îi privește pe dânșii, au tăcut. Deci ucenicii lui Hristos văzându-i că tac, au dat ei răspunsul, iar arhiereii și bătrânii, auzind răspunsul acesta că: „pe cei răi cu rău îi va pierde“, au strigat acest cuvânt: „Să nu fie!“ Două sunt pedepsele cu care au fost pedepsiți iudeii: una, în veacul cel de acum, iar alta, în cel ce va să vie. După învierea Mântuitorului, neamul iudeilor a fost lipsit de toată puterea vremelnică, fiind scos din cetatea cea sfântă și izgonit din Pământul Făgăduinței, a fost risipit în toate părțile pământului. La a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, vor vedea pe Acela pe care L-au răstignit și se vor tângui și vor plânge, căci vor fi dați focului celui veșnic. Aceasta au însemnat cuvintele : „Pe cei răi cu rău îi va pierde și via o va da altor lucrători“. Ceilalți lucrători, cărora le-a dat via, sunt purtătorii de Dumnezeu apostoli și toți dumnezeieștii dascăli și propovăduitori ai Evangheliei. Acestora le-a dat Dumnezeu nu numai norodul lui Israel, ci și toate neamurile pământului, după cuvântul Domnului, care zice: „Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile“ (Matei 9, 19). Aceștia, prin nevoințele lor în propovăduirea Evangheliei, au adus roade bogate din via Domnului Stăpânului viei, adică lui Dumnezeu: credința și faptele bune și sângele celor care au crezut în Iisus. Iar pentru a arăta bătrânilor și fariseilor iudei că toate acestea sunt cuprinse în Scripturi,

​„Iisus le-a zis: Au n-ați citit niciodată în Scripturi: piatra pe care au aruncat-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta și este lucru minunat în ochii noștri“. (Matei 21, 42)

​Lămurirea acestor cuvinte ca și a pildei povestite până aci, a făcut-o Însuși Iisus Hristos prin cuvintele ce se găsesc în partea ultimă a Evangheliei, cu care a încheiat cuvântarea Sa zicând:

​„De aceea vă spun că se va lua de la voi împărăția lui Dumnezeu și se va da neamului care va aduce roadele ei. Cel ce va cădea peste piatra aceasta se va sfărâma și peste care va cădea ea, pe acela îl va zdrobi“. (Matei 21, 43-44)

​Iisus mustră neștiința lor din Sfintele Scripturi, când le spune: Au niciodată n-ați citit în Scripturi aceste cuvinte dumnezeiești că piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii și au aruncat-o, aceasta a ajuns în capul unghiului? Piatra aceasta despre care vorbește aici Domnul, este Însuși Iisus Hristos, de Care învățătorii și conducătorii iudeilor, atâta vreme cât a trăit în mijlocul lor, n-au voit să țină seamă. Lucrul acesta îl vedem și din cuvintele Sfântului Apostol Pavel care zice: „Însuși Iisus Hristos este piatra cea din capul unghiului“ (Efeseni 2, 20).

​Ziditorii sunt aceiași lucrători de care a vorbit în cuprinsul pildei, iar unghiul este unirea celor două popoare prin credința în Hristos, adică unirea poporului iudeu cu cel păgân; căci după cum prin piatra cea din capul unghiului se împreună cei doi pereți ai casei, tot așa, prin credința în Hristos, s-au unit aceste două neamuri, din care s-a alcătuit Biserica, al cărei Cap este Hristos. Deci această piatră, adică Iisus Hristos, n-a fost băgată în seamă de ziditori, adică de învățătorii iudeilor, ci a fost aruncată. Dar piatra aceasta, adică Iisus Hristos, s-a făcut cap al unghiului, adică al Bisericii, care este alcătuită din cele două noroade. „De la Domnul s-a făcut aceasta“, zice psalmistul (Psalm 117, 23) și „Pe această piatră, a zis Iisus, voi zidi Biserica Mea“ (Matei 16, 18). Într-adevăr, minunată este această zidire, pentru minunile nenumărate care s-au făcut într-însa ; minunată este pentru dogmele cele înalte, propovăduite de dânsa și pentru Tainele cele mai presus de fire, păstrate într-însa. Minunată este Biserica lui Hristos și pentru biruința împotriva vrăjmașilor ei, pentru că, după cuvântul Sfintei Scripturi, nici porțile iadului nu vor birui vreodată Biserica zidită de Hristos, în care se păstrează întreagă și curată dreapta credință pe care a învățat-o Iisus. Amin!

​Repertoriu bibliografic și temeiuri scripturistice

• ​Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament
  • ​Sfânta Evanghelie după Matei (Cap. 21, v. 33-44: Pilda lucrătorilor răi; Cap. 16, v. 18: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea”).
  • ​Sfânta Evanghelie după Luca (Cap. 20, v. 9-18: Pilda lucrătorilor uciși și a treia trimitere a slujitorilor).
  • ​Sfânta Evanghelie după Ioan (Cap. 11, v. 47-50: Sfatul arhiereilor și fariseilor împotriva lui Iisus).
  • ​Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel (Cap. 9, v. 4 și v. 25: Despre înfierea lui Israel și chemarea neamurilor).
  • ​Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel (Cap. 2, v. 20: „Hristos este piatra cea din capul unghiului”).
  • ​Cartea Proorocului Isaia (Cap. 5, v. 1-7: Cântarea viei Domnului Savaot).
  • ​Cartea Proorocului Osia (Cap. 2, v. 25: Proorocia despre chemarea păgânilor).
  • ​Cartea Psaltirii (Psalm 79, v. 9: Mutarea viei din Egipt; Psalm 117, v. 22-23: Piatra din capul unghiului).
• ​Izvoare Patristice și Exegetice Ortodoxe
  • ​Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Evanghelia de la Matei (Omilia LXVIII: Tâlcuirea Pildei lucrătorilor răi și a pietrei din capul unghiului).
  • ​Sfântul Teofilact al Bulgariei – Tâlcuirea Sfintei Evanghelii după Matei (Tâlcuirea capitolului 21).
  • ​Sfântul Chiril al Alexandriei – Comentar la Evanghelia după Luca (Tâlcuirea Pildei viei și a lucrătorilor).