Luna august în 29 zile: pomenirea Tăierii cinstitului cap al Sfântului, Slăvitului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului
Martorul lui Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul a fost Înaintea Domnului, nu numai cu nașterea sa, dar și cu moartea sa. Și, precum Domnul Hristos a pătimit pentru păcatele oamenilor, tot așa și Înaintemergătorul Său a îndurat moartea mucenicească, pentru fărădelegile lui Irod.
Și aceasta a fost așa: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pruncii cei din Betleem, a luat, mai întâi, de soție, pe fiica lui Areta, împăratul Arabiei, și a petrecut cu ea multă vreme. Dar, aprinzându-se de patimă pentru Irodiada, soția fratelui său, Filip, a alungat pe soția sa legitimă și a luat-o pe aceasta, împotriva legii, făcându-se răpitor, desfrânat și amestecător de sânge.
Deci, pentru o nelegiuire ca aceasta, Ioan Botezătorul, păzitorul Legii lui Dumnezeu și propovăduitorul pocăinței, îl mustră pe față pe Irod, înaintea tuturor, și-i zicea: "Nu ți se cade ție să ai de soție pe femeia lui Filip, fratele tău". Irod, nesuferind mustrările Proorocului și îndemnat de Irodiada, care plină de mânie, voia să-l ucidă, dar nu putea, oprind-o chiar Irod însuși, care știa pe Ioan, că este bărbat drept și sfânt, încât de multe ori îl asculta cu plăcere, luând aminte la cuvintele lui, și se temea de popor să-l ucidă, Irod a poruncit, totuși, să-l prindă și să-l închidă în temniță. Luni și luni de zile a zăcut Sfântul Ioan în temniță, la palatul lui Irod de la Maherus, lângă Marea Moartă. Și fiind cercetat de ucenicii săi, Ioan îi întărea în vestirea lui Mesia, care venise în lume, trimițându-i pe ei să-L vadă și să-L audă, așa cum spune Evanghelia. A venit, însă o zi când netrebnică și vicleana femeie a putut să-și împlinească gândul cel nelegiuit.
Sosind ziua nașterii sale, Irod a poruncit să se facă ospăț mare, în palatul său Maherus, acolo unde, în temniță, își ducea zilele Sfântul Ioan Botezătorul. Și mult s-a veselit Irod, împreună cu sfetnicii săi, cu dregătorii și cu toate căpeteniile regelui Galileii, cu mâncăruri scumpe și vinuri alese. Iar pentru ca petrecerea să fie și mai deplină, au fost aduși cântăreți vestiți și dănțuitoare tinere, să le desfete ochiul și auzul. La acest ospăț, fiica Irodiadei, Salomeea, jucând și plăcând lui Irod și celor ce ședeau cu el, acesta i-a făgăduit, amețit de băutură, că-i va da orice, îi va cere, până chiar la jumătate din împărăția sa. Neștiind ce să ceară, Salomeea a cerut sfatul maicii sale. Și Irodiada și-a sfătuit fiica să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul. S-a tulburat tiranul, dar din gura sa, sugrumată de patimă, a ieșit porunca să se taie capul lui Ioan Botezătorul. Și capul Sfântului a fost tăiat în temniță și adus, pe o tipsie, Salomeei, iar ea l-a dus mamei sale. O tradiție spune că Irodiada a poruncit slugilor să îngroape capul acesta într-un loc ascuns și departe de trup, temându-se că, nu cumva, capul alipindu-se de trup, să învieze sfântul și să-i fie din nou glas de mustrare.
Și așa s-a sfârșit mucenicește Sfântul Ioan Botezătorul, la porunca unui rege împătimit și a unei femei nelegiuite, apărând legea lui Dumnezeu și învrednicindu-se de multe cununi întru Cerească Împărăție, ca un feciorelnic, ca un viețuitor în pustie, ca un învățător și propovăduitor al pocăinței, ca un prooroc, ca un Înaintemergător și Botezător și ca un mucenic. Cu ale Căruia sfinte rugăciuni, și pe noi, la calea adevăratei pocăinței, să ne povățuiască și Împărăției Cerești să ne învrednicească Hristos Milostivul, Domnul și Dumnezeul nostru, Căruia i se cuvine slavă, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în veci! Amin.
Bibliografie
- Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, Editura Egumenița.
- Proloagele, Editura Institutului Biblioc și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
- Viețile Sfinților pe luna August (Pomenirea Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul – 29 August), Editura Episcopiei Romanului.
- Biblia sau Sfânta Scriptură (Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 14; Sfânta Evanghelie după Marcu, cap. 6).
- Eusebiu de Cezarea, Istoria Bisericească, Editura Institutului Biblioc și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
- Flavius Josephus, Antichități Iudaice (Cartea al XVIII-lea, despre Irod Antipa și Sfântul Ioan Botezătorul).

Comentarii
Trimiteți un comentariu