Întru această zi, cuvânt al celui dintre Sfinți, Părintelui nostru Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, la praznicul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria

 

​O, preaslăvită minune, izvorul Vieții în mormânt se pune.

​Și scara către cer, mormântul se face.

​Minunatului Dumnezeu, minunata îi este și Maica Sa. Că, din început și până la sfârșit, este minunată, iubiții mei ascultători. Că minunată este zămislirea ei, minunată este și viețuirea ei și mutarea ei este minunată. O, preaslăvită minune.

​Este minunată la zămislire, ca din bunavestire îngerească s-a zămislit, din născători sterpi și neroditori, dar curați și sfinți. Este minunată în viețuirea ei, că a fost Maică, fiind fecioară, și Maica-Fecioară, născând pe Dumnezeu, fecioria ei a rămas nestricată.

​Este minunată și la mutarea ei, pentru că, prin mormântul său, nu se desface în pământ, ci în cer se suie și scara, către cer, mormântul se face.

​O, preaslăvită minune! Ca și cea moartă este minunată și mormântul este minunat. Cea moartă, după moarte viețuiește: "După Naștere, Fecioară și, după moarte vie". Și mormântul ajunge cer, precum acea scară a lui Iacob, care era întărită pe pământ și al cărei vârf ajungea până la cer: "Scara către cer, mormântul se face".

​Dar eu pun întrebarea: "Cine s-a mutat ? Știu că fiecare, după a sa osârdie, va răspunde prin cuvinte de laudă. Unul va zice: Maica lui Dumnezeu s-a mutat către Fiul său și Dumnezeu. Altcineva va zice: Cerul cel însuflețit a fost luat întru cele cerești. Altul, iarăși, va zice: Ușa cea neumblată s-a dus la cer. Iar altui va zice: Casa lui Dumnezeu cea preacurată și preacinstită s-a dus în locașurile cele nefăcute de mână. Dar altul va zice: Soarele, întru care Și-a pus sălășluirea Cel Preaînalt, s-a suit de pe pământ la cer. Și fiecare, din a sa evlavie, va zice câte ceva de laudă. Iar eu, întorcându-mă către această minunată moartă, care este pusă în mormânt numai de trei zile, o voi întreba: Cine ești tu, care zaci aici ? Și voi auzi răspunzându-mi, cu glas smerit: Iată, roaba Domnului. Acum, dar, fiecăruia să-i fie știut cine s-a mutat: roaba Domnului s-a mutat, roaba Domnului s-a pus în mormânt, iată, roaba Domnului. Aici voi pomeni de zicerea cea de demult: A sluji lui Dumnezeu este și a împărați cu Dumnezeu. Că, dacă Fecioara cea preacurată, este roaba Domnului, apoi, cu adevărat, este și împărăteasă a toată făptura cea văzută și nevăzută.

​Deci, eu, privind spre Domnul și spre roaba Domnului, cu luare aminte, văd cu mintea mea pe Cel Unul în trei Fete, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Asemenea și pe roaba Lui și a noastră împărăteasă privind, văd trei osebite lucrări dumnezeiești. Ca într-un chip a slujit ea lui Dumnezeu-Tatăl, cu alt chip lui Dumnezeu-Fiul, și cu altul lui Dumnezeu-Duhul Sfânt. Că, lui Dumnezeu Tatăl, I-a fost Fiica; pentru care zice: "Ascultă, fiica și vezi". Lui Dumnezeu-Fiul, I-a fost Maică, iar lui Dumnezeu Duhului Sfânt, Fecioara nenuntită, Mireasă pururea fecioară. Că a slujit lui Dumnezeu Tatăl, ca o Fiică, lui Dumnezeu-Fiul, ca o Maică, lui Dumnezeu Duhului Sfânt, ca o Fecioară nenuntită; Sfintei Treimi, cu trei rânduieli osebite, I-a slujit, cu credință și cu adevăr.

​Aici, iarăși, întreb: Tu roaba Domnului, care ți-ai dobândit împărătească cinste, prin care trepte te-ai suit spre atât de mare vrednicie și întru așa de înaltă cinste, ca să fii fiica lui Dumnezeu Tatăl, Maica lui Dumnezeu Fiul, Fecioara nenuntită lui Dumnezeu Duhul Sfânt ? Cu adevărat, suișuri au pus acestea în inima sa. Că s-a suit către starea de Mireasă a lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, prin curăția ei cea feciorească, iar, spre Maica lui Dumnezeu-Fiul, s-a suit prin smerenie. Că a căutat, zicea ea, spre smerenia roabei Sale. Iar, către fiica lui Dumnezeu-Tatăl, s-a suit prin dragoste.

​Sfântul Ambrozie mărturisește despre ea, zicând: "Era fecioară nu numai cu trupul, ci și cu duhul". Cu trupul fecioara era, că și-a păzit floarea curăției sale nestricată. Fecioara era și cu duhul, că una ce niciodată nu s-a gândit la nuntă. Că, de când ajunsese la vârsta nunții și viețuia în Sfânta Sfintelor, arhiereii și preoții îi porunceau să meargă după bărbat, cum cerea obiceiul Legii. Iar ea le-a răspuns lor, zicând: "Eu, prin născătorii mei, sunt afierosita lui Dumnezeu din scutece, după care și eu m-am făgăduit a-mi păzi fecioria în veac și nu-mi este mie cu putință a mă însoți cu un om muritor". Și, auzind acestea, arhiereii s-au minunat, că, până atunci, nici nu s-a aflat la evrei vreo fecioară, care să-și făgăduiască lui Dumnezeu fecioria sa.

​Și, iarăși, se cuvine a ne mira, că, după căderea lui Adam, cuvântul lui Dumnezeu n-a venit degrabă spre a se întrupa, că nici o fecioară nu s-a aflat, ca să fie curată și cu trupul și cu duhul: numai ea, singură, s-a învrednicit a fi lăcaș al Sfântului Duh.

​Și precum atunci, prin curăția fecioriei sale, s-a suit către Dumnezeu-Duhul Sfânt, așa și la cinstită să adormire, de pe această treaptă, s-a suit la cerul cerurilor, cel mai presus de ceruri.

​Prin această adâncă treaptă a omeniei s-a suit ea și la preaînalta cinste a nestricăcioasei nașteri de Dumnezeu, că, la acele cuvinte smerite ale ei: "Iată roaba Domnului", îndată, Cuvântul trup S-a făcut, în preacuratul și feciorelnicul ei pântece și S-a sălășluit între noi.

​Asemenea, și prin treapta cea mai înaltă a dragostei, s-a suit ea către Dumnezeu-Tatăl și s-a făcut Lui fiica. Și cât a iubit Preacurată Fecioară pe Dumnezeu, aceasta nici o limbă nu poate să o mărturisească și nici o minte nu poate să o ajungă, numai lui Dumnezeu Însuși îi este știut, Celui ce cunoaște inimile și rărunchii. Și noi putem cunoaște ceva din dragostea Maicii Domnului. Când a rămas copilul Iisus în Ierusalim, când L-a aflat Fecioara, I-a zis: Cu multă durere te-am căutat pe Tine, adică, durându-ne inimă. Pentru care, putem zice că Preacurată Fecioară, din toată inima, L-a iubit pe Dumnezeu, mai ales când stă lângă Cruce, privind la pătimirea cea de bună voie a Fiului său și, împlinindu-se cu dânsa cuvintele Dreptului Simeon, adică: "Sabie îți va trece prin sufletul tău". La Înălțarea Domnului la cer, oare, cu ce dragoste privea la El, înălțându-Se, iar ea, rămânând pe pământ ? Cu adevărat, putem zice că din toată inima și cu tot cugetul L-a iubit pe El.

​La aceasta atât de mare vrednicie s-a înălțat prin smerenie Preacurată Fecioară și a stat de-a dreapta Fiului său, unde văzând-o cetele îngerești, s-au adunat Scaunele, Puterile, au înconjurat-o Începătoriile și Căpeteniile, Heruvimii și Serafimii, Domniile, împreună cu Arhanghelii și Îngerii și s-au închinat ei, că Maicii lui Dumnezeu și Împărătesei cerului și pământului și a întregii făpturi.

​Deci, iubiții mei dreptmăritori creștini, vremea este acum a ne aduce aminte, și noi, de făgăduința ei, la mutarea sa, care făgăduința a făcut-o creștinilor, ce plângeau împrejurul patului ei, zicându-le: Nu plângeți, ci, mai mult, vă bucurați, împreună cu mine, că mă duc la Fiul meu, Căruia, fata către fată, mă voi ruga pentru tot sufletul creștinesc. Deci, să stăm puțin și să căutăm, oare și-a împlinit Preacurată făgăduința sa ? Cu adevărat, chiar faptele ei arată că o împlinește cu prisosință. Pentru că i s-a dat ei putere, în cer și pe pământ, că unei Împărătese a făpturii văzute și nevăzute și toate stihiile o ascultă și i se supun ei; cerul și pământul văzduhul și marea, și toate duhurile cele potrivnice, temându-se de numele ei cel sfânt, știind-o pe ea Maică a, lui Dumnezeu. Și dacă cineva m-ar fi întrebat ce este, sub cer, mai puternic și mai tare decât toate, eu aș fi răspuns: Nimic altceva nu este mai tare și mai puternic pe pământ și în cer, după Domnul, Dumnezeul nostru Hristos, decât Preacurată Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioară Măria. Puternică pe pământ, că a sfărâmat capul nevăzutului balaur, ea a călcat puterea iadului, printr-însa se ridică biruințele, printr-însa cad vrăjmașii. Puternică este în cer, ca pe Dumnezeu cel tare și puternic îl leagă prin ale sale rugăciuni, precum, oarecând, pe pământ, Îl lega cu scutecele. Leagă, zic, pe Dumnezeu, cu ale sale rugăciuni, când El este mâniat, pentru păcatele noastre, și voiește a ne pedepsi. Ea, atunci, își întinde către Domnul rugătoarele sale mâini, și oprește dreapta lui cea tare, ca să nu piardă, pe păcătoși, pentru fărădelegile lor.

​Ne ajută pe pământ, asupra văzuților și nevăzuților vrăjmași. Asupra celor văzuți, precum a ajutat, oarecând, grecilor, asupra lui Cosroe și asupra agarenilor. Ajută și asupra nevăzuților vrăjmași, ziua și noaptea, cu a sa nebiruită putere, gonindu-i de la adevărații creștini, robii lui Hristos, Dumnezeu. Și, oare, nu avem noi nevoie, în tot ceasul, de ajutor în lumea aceasta, plină de tot răul, precum grăiește, despre dânsa Scriptură, ca toată lumea zace în răutate ? Și, în lume, niciodată nu te poți bucura, fără numai a plânge, căci, ori încotro îți vei întoarce ochii, tot rău vei afla. Și răutatea este îndoită, sau la arătare sau ascunsă sub chipul celui bun, precum otrava este ascunsă sub dulceață. Răutatea cea întru arătare este această: prigonirile, primejdiile, războaiele, după aceea certările lui Dumnezeu, pe care le sloboade pentru păcate, precum sunt foamea, focul, sabia, și altele asemenea; și, foarte greu ne este a putea răbda aceste nesuferite pedepse,

​Să vedem, dar, și bogăția și slavă acestei lumi. Cine nu ar fi zis, oare, că lucru bun este a fi bogat și slăvit, a petrece bine, în propășire, veselindu-se în toate zilele, luminat. Dar acestea toate sunt numai acoperite cu chipul binelui, ca într-însele zace otravă ascunsă, căci scris este că sfârșitul slavelor și dezmierdărilor duce în iad, după cum zice Proorocul Isaia: "În iad se va pogora slava ta și veselia ta cea multă, sub tine vor așterne gunoi, iar acoperământul tău, viermi." Și Apostolul Iacob zice: "Veniți, acum, bogaților, de plângeți și va tânguiți pentru cumultele rele ce au să vie asupra voastră."

​Să vedem acum și benchetuirile cele ce se fac în casele celor bogați. Acolo vezi dragoste, prietenie, vezi paharele deșertându-se până la fund, în sănătatea unuia și a altuia. Însă, aceste părute bunătăți sunt acoperite cu chipul răutăților, precum zise Psalmistul: "Facă-se masa lor înaintea lor cursă, răsplătire și sminteala" (Ps. 68, 26). Că, sau unul sau altul se prind, ca și cu niște curse, prin cuvinte viclene, și fățarnice prietenie, sau osândesc pe mulți, spre sminteala multora, necăutând la ale lor păcate, sfâșiind slava aproapelui, ca și cu niște dinți ascuțiți, prin cuvintele limbilor lor cele cu prihană.

​Să ne întoarcem ochii și către prietenia omenească și vom vedea, și acolo, multă răutate acoperită. Că vorbesc unul cu altul cu dulceață, dar gândesc amar, în gura miere, iar în inima otravă, după cuvântul zis: "Muiatu-s-au cuvintele lor mai mult decât untdelemnul, dar și ele sunt săgeți" (Ps. 54, 24).

​Și, pe scurt, nimic nu ai pentru ce te veseli în această lume, mult înrăutățită și plină de primejdii. Că, din toate părțile, ne cuprind primejdiile, precum zice apostolul: "Primejdii în mare, primejdii de la tâlhari, primejdii de la rudenii, primejdii în cetăți, primejdii în pustie, primejdii între frații cei mincinoși." Pentru aceasta, în lume, toți suspină, grăind ca și David: "Și nu vrea să se mângâie sufletul meu". Ca toată bucuria lumii acesteia este întristare și nu este aici vrei bucurie, care să nu fie amestecată cu întristare, nu este vreo mângâiere, care să nu fie însoțită cu necazul, nu este vrei veselie, căreia să nu-i urmeze mâhnirea, nu este râs, căruia să nu-i urmeze plâns cu suspinuri, nu este vreun bine, care să nu se sfârșească cu rău. Că, lumea aceasta, fiind amestecată, cum va putea face cuiva vreun bine ? Tu o iubești pe ea, iar ea pe tine te înșeală, tu o cauți pe ea, dar ea fuge de tine. Tu îi slujești ei, dar ea te bate. Tu cu laude o fericești pe ea, iar ea de tine își bate joc. Tu nădăjduiești spre ea, iar ea pe tine te amăgește. Îți făgăduiește cinste, dar îți răsplătește cu necinste. Îți făgăduiește aur, dar îți dă noroi. Îți făgăduiește bogăție, dar și de cele de pe urmă ale tale te dezbrăcă. Îți făgăduiește miere, dar îți dă fiere. Îți făgăduiește dulceață și îți dă amărăciune. Îți făgăduiește pâine și îți dă piatră. Cele bune îți făgăduiește, dar cu cele rele îți răsplătește. Nu este, dar, în lumea aceasta nici un fel de mângâiere și bucurie, ci toate sunt amestecate cu plâns și întristare.

​Așa viața noastră fiind plină de multe primejdii și lacrimi, să ne întoarcem, dar, ochii minții noastre către Născătoarea de Dumnezeu, care ne poate mângâia și trupește și sufletește, că nu în zadar o numește Biserica "Rai cuvântător". Să începem cu pocăință a ne ține de acest "Rai preadulce", care poate să ne izbăvească de toate relele și primejdiile.

​Că ea este "Ușa Raiului", care a deschis intrarea în Rai a tuturor celor ce aleargă la dânsa. Precum grăiește, despre ea, Grigorie al Nicomidiei, zicând: "Prin tine Raiul am primit prin tine neamul omenesc, cel izgonit, s-a întors în patria sa, prin tine s-a depărtat arma cea de foc, care păzea porțile Edenului, prin tine ușile cele încuiate ale veseliei s-a deschis, prin tine nădăjduim a intra în împărăția Cerului, prin tine este, pe scurt, toată mântuirea și bucuria noastră". La ea să alergăm, creștinilor, că altă scăpare nu avem nici în cer, nici pe pământ. Amin.

​Surse bibliografice și hagiografice:

• ​Proloagele de la Ohrida (Sfântul Nicolae Velimirovici)
• ​Sinaxarul Bisericii Ortodoxe (Praznicul Adormirii Maicii Domnului, 15 August)
• ​Sfânta Scriptură
• ​Carte numită Proloagele