Pomenirea Sfântului Preacuvios Ioan de la Rila


 



​Acest mare ascet și sfânt al Bisericii ortodoxe s-a născut lângă Sofia, în Bulgaria, în orașul Skrino, în timpul domniei țarului Boris.

​El s-a născut din părinți săraci dar foarte credincioși și plini de toată cuviința. După moartea părinților lui, Ioan s-a tuns monah și s-a retras în sihăstria unui munte, unde sălășluindu-se într-o peșteră a dus o viață de mari nevoințe.

​Acolo el a îndurat atacurile cumplite ale dracilor, atât ale celor nevăzuți, cât și ale slugilor lor văzute: oameni străini și ticăloși, tâlhari și propriile lui rudenii.

​La urmă el s-a strămutat în Muntele Rila și s-a sălășluit în scorbura unui copac. El s-a hrănit numai cu ierburi și cu păstăi de fasole care, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au început să crească în apropiere de scorbura lui.

​Iarăși prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, timp de mulți ani Sfântul Ioan de la Rila nu a văzut nici o față de om; aceasta până când a fost descoperit de niște păstori care își căutau oile pierdute. Așa s-a făcut Sfântul cunoscut poporului, care a început să vină la el, căutând ajutor în boală și sfat în greutățile și nenorocirile vieții.

​Chiar țarul Petru al bulgarilor a venit la scorbura lui Ioan, căutând sfat de la el. Mulți râvnitori pentru Sfânta credință și viețuirea monahală au venit și s-au sălășluit în apropierea Sfântului. În curând acolo s-a înălțat o Sfântă Mânăstire, având o numeroasă obște monahală.

​Sfântul Ioan de la Rila s-a săvârșit către Domnul cu pace la anul 946, în optsprezece zile ale lunii august, în vârstă fiind de șaptezeci de ani. După moartea lui, el s-a arătat ucenicilor săi.

​La început sfintele lui moaște au fost mutate la Sofia, apoi în Ungaria, apoi la Târnovo, iar la sfârșit înapoi la Mânăstirea Rila, unde odihnesc și astăzi.

​De-a lungul veacurilor Sfânta Mânăstire din Muntele Rila a fost o făclie aprinsă norodului, un loc al puterilor de minuni făcătoare și o mângâiere duhovnicească pentru creștinii bulgari, mai ales în cumplitele vremuri ale robiei turcești.

Bibliografie:

  • ​Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viețile Sfinților pe luna August (Pomenirea din 18 august), Editura Episcopiei Romanului.
  • ​Episcopul Nikolai Velimirovici, Prologul de la Ohrida, Editura Egumenița.
  • Patericul Slav, Viața și testamentul Cuviosului Ioan de la Rila, Editura Sophia, București.
  • ​Arhimandrit Clemente, Mănăstirea Rila și ocrotitorul ei ceresc, Sofia, 2002.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina