Legile Universului 0 Universul sunt eu
A fost premiat anul acesta la CAMPIONATUL MONDIAL DE POEZIE
Romanescu Salomeea este doctor în Istoria relațiilor internaționale și integrării europene - Integrarea europeană a țărilor din Europa Centrală și de Est și Studii Europene postuniversitare - Centre International pour la Formation Europeenne - Centrul Internațional de Formare Europeană (CIFE), Nisa, Franța și Departamentul de Politică. Știință și Afaceri Europene, Universitatea din Köln, Germania. Are un Master european în Drepturile Omului și Democratizare - Drepturile Omului și Procesul de Democratizare. Universitatea din Padova. Este interesat de Rezolvarea conflictelor și consolidarea păcii pentru reprezentanții minorităților și popoarelor indigene, UNITER Geneva, - ONU, Academia Landegg, Elveția, a studiat 24 de limbi străine, inclusiv sanscrită și hindi - prin studii la Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale, Franța, Universitatea din București. Este interesată să creeze o nouă teorie integrativă a cunoașterii care să reunească științele naturale, sociale, aplicate, viziunea asupra lumii și etica, care să conducă la crearea unui sistem internațional care să creeze pacea prin opera literară dedicată teoria totul dar și prin teză de Studii Academice Postliceale în Relații Internaționale și Integrare Europeană, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București și studii de spiritualitate și medicină cuantică, în pregătirea liderilor elitei spiritual-informaționale mondiale, cosmomanism, cosmologie, istoria religiilor. Teoria sa este aplicată în activitatea sa poetică dar și în profesia sa de Consilier de Afaceri, Ciclu de Formare Coordonator și formarea formatorilor în domeniul managementului instrumentelor structurale și afacerilor europene, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Integrării Europene. A fost inspector școlar, Ministerul Educației Naționale. A publicat Poezii pentru copii - Poezii pentru copii, poezie filosofică în numeroase Antologii cu poezie filosofică premiată pe primul loc la nivel național și internațional. Poemul vindecării umanității criptează Teoria Totului, capabilă să secrete un model societal pașnic și integrat al fericirii sufletești pământești.
Dincolo de poarta speranței este mărețul scop al școlilor inițiatice din toate timpurile, să dezvăluie funcționalitățile Legii care leagă omul material de omul spiritual. Legătura dintre omul material și omul spiritual este omul intelectual deoarece mintea are atât calități materiale cât și spirituale. Cel care aspiră la cunoștințe elevate trebuie să-și dezvolte latura intelectuală a firii lui pentru a-și întări credința că poate să-și concentreze toate fortele ființei lui către și în planul pe care-l dorește.
Așezarea fundației în planul material este primul pas. Abia apoi vine și scopul suprem al realizării spirituale
Dincolo de poarta speranței,
Liniștea simțurilor materiale.
Ea găsește cheia înțelepciunii.
Cel ce vorbește nu știe;
cel ce știe nu vorbește!
Legile supreme nerostite,.
Chei descuietoare de
uși ce conduc spre adevăruri.
Ușa-i nedeschisă,
cheia pare atât de măreață.
Lucrurile în spatele-i
sunt de nevăzut Toate cheile,
toate simbolurile materiale
sunt manifestări, prelungiri ale
Legii Supreme și a Adevărului,
O viziune ne trece dincolo de văl.
Toate lucrurile din toate Universurile
se mișcă conform unei singure Legi.
Legea care guvernează mișcarea Planetelor
nu este mai imuabilă decât Legea
care guvernează manifestarea omului în aceasta lume.
Legea responsabilă de formarea omului
ca ființă materială.
Unicosul sunt Eu
A credinței Penelopei Odisee
Cântul I-a atracţiei Universale Lege
A atracţiei gravitaţionale Newtoniene Glossă
Te chem să-ți fiu iar fereastră,
Câte-un mâine plin de soare,
Să fiu pasărea Alb-Astră
Chiar și-atunci când viața doare.
Să-i deschidem iar aripa
Zâmbetului de lună nouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Primăvară pe din două.
Te chem ca să îți fiu neaua
Unei ierni prea geroase,
Noaptea să ne-arate steaua
Sărutărilor duioase.
Strânse-n razele de lună
Prinse în a vieții floare,
Să ne pierdem împreună
Câte-un mâine plin de soare.
O să vin să îți fiu gândul
Ce-ți aduce bucurie
Precum soarele din vântul
Gravitației nurlie.
Cum se tânguie duios,
Glas de pasăre măiastră
Pierduți în zbor anevoios.
Să fiu pasărea albastră.
Te chem ca să îți fiu visul
Ce aripa își deschide
Să te port spre paradisul,
Peste veșnicii toride.
Vântu-n foc să ne doinească,
Tu să-mi prinzi în păr ardoare,
Sufletul să-ți mistuiască.
Chiar și-atunci când viața doare.
Te chem ca să-ți fiu aripa
Dintr-un strop curat de rouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Împărțită pe din două.
Timpu-n foc să ne doinească,
Eu să fiu flacăra clipă
Sufletul să-ți mistuiască.
Să-i deschidem iar aripă.
Te aștept să îți fiu stele
Să le coasem în galaxii,
Să ne pierdem printre ele,
Prin Sărutări să mă învii.
Steaua se tânguie duios,
Cântă Blânda Lună rouă
Închid drum anevoios.
Zâmbetului de lună nouă,
O să vin să-ți fiu iar lună,
Dup-un mâine plin de soare,
Strângem raze Împreună
Să devii nemuritoare,
Să le prindem în buchete
Să întindem iar aripa,
Sărutări să ne îmbete.
Să mușcăm cu poftă clipa.
Te chem ca să îți fiu ploaia
Unei veri secetoase,
Lasă-mă să îți fiu Oaia
Neagră-n visele spumoase.
Tu să-mi prinzi în păr speranțe,
Blândă Lună, Lună nouă
Spirite puse-n balanțe
Primăvară pe din două.
Primăvară pe din două.
Să mușcăm cu poftă clipa,
Zâmbetului de lună nouă
Să-i deschidem iar aripa
Chiar și-atunci când viața doare.
Să fiu pasărea Alb-Astră
Câte-un mâine plin de soare,
Te chem ca să-ți fiu iar fereastră.
Cântul II- A adevărurilor Universului Lege - Inerția
A Luceafărului Glossă
Sufletu-ți ursit de stele
Şi eternizat ca gândul
Zbor din patimile grele
Viaţă, respirând cuvântul.
Dacă visul lăcrimează
Şi te-mbracă-n Omenie
Tu de-a pururi mă visează
Picurând din Bucurie.
Ciuma curge prin ruine
Şi ne cântă o cucuvea,
Sufletele sunt străine,
Vremea rana tot strivea
Tu citeşti a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să răsune sub cerneală
Sufletu-ți ursit de stele.
Chiar de inima-ţi suspină
Ori te cheamă întristarea
Toţi poeţii te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Fila vremii te doineşte
Şi străpunge tot pământul,
Unicosul te slăveşte
Tu eternizat ca gândul.
Suflet încărcat cu nuferi,
Care-ţi răscolea privirea,
Te alină nu mai suferi
Sorbind lacom nemurirea.
Inima ta dă în floare,
Nou pulsar dorinţei mele,
Pe a cerului candoare
Zbor din patimile grele.
Cum în valul vieţii geme
Viu ecou de suferinţă
Raza lumii se mai teme
Să coboare-n neputinţă.
Numai pasărea măiastră
Şi-a ţesut din vis veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Viaţă, respirând cuvântul.
Mirosirăm într-o rugă
Glasul stelelor când cântă,
Iar când duhul o să fugă
Va cădea lumina sfântă,
Chiar în inima durerii
Omenirea greu oftează,
Tu alungă teama serii
Dacă visul lăcrimează.
Un quasar înghite timpul
Şi sărută taina morţii,
Tu renaşti în anotimpul
Ce alintă visul porţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Ne compui o simfonie,
Sufletu-ți îţi este unsul
Şi te-mbracă-n Omenie.
Duhul tău soarbe lumină
Din a sorţilor izvoare,
Dar a vremilor rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaşti din absolutul,
Dintr-un cerc ce viu pulsează,
Închegând necunoscutul
Tu de-a pururi mă visează.
Şi renaşte din iubire
Aşa cum a fost odată,
Noi orbiţi de-a ta sclipire
Sorbim Galaxia toată.
Tu în zborul de luceferi
Lăcrimând o Elegie
Fericiţi că suntem teferi
Picurând din Bucurie.
Picurând din Bucurie
Tu de-a pururi mă visează
Şi te-mbracă-n Omenie
Dacă cerul lăcrimează.
Viaţă, respirând cuvântul.
Zbor din visurile mele,
Şi eternizat ca gândul
Sufletu-ți ursit de stele.
Cântul III-a Mişcării Universale Lege- impulsul
Glosa zborului spre desfrunzite stele...
Zbor spre desfrunzite stele,
Spirală prin zbor de soarte,
Toate-n lume-s doar himere,
Toate-s dor, dureri sau moarte.
Trec suflete ca viaţa-n floare,
Ca un vis renasc spre voi,
Suntem stele călătoare
Ei ne lasă în Nevoi.
Zbor spre desfrunzite stele,
Nou pământ am căutat,
Transcend jupânimii mele
Ca un vis m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Din omidă salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister neînțeles vreodată.
Candelă prin zbor de soarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul nostru vis, prin moarte,
Gânduri amintiri adună.
Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,
Strâng speranţe de mai bine...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt în zâmbet pentru tine.
Toate-n lume-s doar himere..
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele.
Roz boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Tulpinile ferecam.
Pe orbita vieţii mele
Nici un spin să nu mai am.
Toate-s dor, dureri sau moarte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Fug clipite aurii.
Dor de prunci, părinţi, mistere
O durere, sfânt blestem,
Ciuma, toate-s efemere...
Valul trece, teamă avem.
Trec suflete ca viaţa-n soare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înflori în soare,
Sub veşnica adormire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă nălucă.
Ca un vis renasc spre voi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră a Murit
Timpul – pasăre măiastră
Şi de-odată s-a sfârşit
Timpul, nu povestea noastră.
Suntem stele călătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi sclipitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă de ceaţă...
La mormântul aburit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi am mai sosit.
Ei ne lasă în Nevoi...
Într-o soartă trecătoare,
Râd tăcerile din noi.
Suflet sărutat de soare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Concepem o Lume bună!
Ei ne lasă în nevoi,
Suntem stele căzătoare,
Ca un vis renasc spre voi,
Suflete trec ca viaţa-n soare,
Toate-s dor, dureri sau moarte,
Toate-n lume-s doar himere,
Spirală prin zbor de soarte,
Zbor spre desfrunzite stele.
Cântul IV – a balanței universale Lege – acțiunea și reacțiunea
A rațiunii somn Glossă
Ridicați pe-a noastră jale.
Îmbuibați cer să ne-omoare!
Somnul monștri toarce-n vale.
Să îi puneți stăvilare!
Oasele și-or face praf!
Noosfera Harfa lui Orfeu.
Sufletul de e bolnav,
Eu îl duc lui DUMNEZEU.
Voi ce stați pe la tribune
Și în jilțul guvernării,
Voi ce vă hrăniți renume
Doar din lacrimile Țării,
Slugi vândute din seminții,
Monștrii Noosferei ce moare,
Grămădiți în pungi arginții,
Ridicați pe-a noastră jale.
Voi ce dormiți pe fotolii
V-ați vândut și omenia,
Nașteți monștri-n cartea lumii,
Ne-ați ucis democrația
Bravi cârmaci dorm și unșii Lumii
Și de-o fi să ne doboare,
Trădători de Legi ai Lumii
Îmbuibați cer să ne-omoare!
Slugile pentru onoruri,
Nasc monștri nepăsării
Devin monștri, adevăruri
Nasc în cupă monștrii serii:
Nasc tirani ce varsă sânge,
Parveniți ce-aveau jale,
Ipocriți ce lumea plânge,
Somnul monștri toarce-ne vale.
Iar din sufletele pure,
Monștrii vor să smulgă crinii,
Și-n altar de curățire,
Să-nflorească mărăcinii.
Că pătați tot ce-i candoare,
Monștrii Somnului cel Mare
Însă nu puteți ce-i Soare,
Să îi puneți stăvilare!
Monștrilor de REA CREDINȚA,
Plini de-a iadului duhoare,
Ne batjocoriți CREDINȚA
Și CHIVOTUL din ALTARE!
Însă va-nvia dreptatea,
S-o trezi Spirit bolnav
Și în groapa ce ne-o sapă,
Oasele și-or face praf!
Trădători de Neam slobodă,
Păduchii ce ies în frunte,
N-auziți pe Mihai vodă,
Greaua-și bardă cum ascute?
Ascultați cum cântă lemnul!
Vlad Drăculeț vine Zmeu,
Nu simțiți pe sub sumanul,
Noosfera Harfa lui Orfeu.
Monștri-n cugete sub lună
Nu mai e nimica sfânt,
Pervertire și minciună
Și în fapte și-n cuvânt.
Nu sunteți decât paiațe,
Pe sub robele cu ștaif,
Ochii voștri n-au speranțe,
Sufletul de e bolnav.
Spiritul acestei Lumi
Harfa lui Orfeu să fie,
Sufletul acestei Lumi
Să-l ridice, să-l învie,
Și de-o fi să nască Monștrii
Somnul fiarei de ATEU,
Iau cu mine plânsul Lumii
Eu îl duc lui DUMNEZEU.
Eu îl duc lui DUMNEZEU
Sufletul de e bolnav,
Noosfera Harfa lui Orfeu.
Oasele și-or face praf!
Să-i puneți stăvilare
Somnul monștri toarce-n vale.
Îmbuibați cer să ne-omoare!
Ridicați pe-a noastră jale.
Cântul V-a Magravului universal, a da și a lua Lege- Karma
A vândutelor Slugi Glossă
Îmbuibați pe-a noastră jale!
Al străbunilor blestem.
Răul îi duce la vale.
Sufletul vă e-n infern.
Cântul lui Tirteu vă fie,
Morții ni-i putem trezi!
Și i-ați pus sub pază vie.
Oasele le-or putrezi!
Voi ce stați doar pe fotolii
Și în jilțul guvernării,
Voi ce vă hrăniți orgolii
Doar din durerile Țării,
Slugi vândute altor ginți
Cioclii timpului ce moare,
Grămădiți în pungi arginți,
Îmbuibați pe-a noastră jale!
Ne-ați vândut și Omenia,
Toată zestrea milenară,
Ne-ați ucis democrația,
Ați pus doliu peste Țară.
Pleacă fiarele prin sate,
De durere toate gem,
Și asupra voastră cade
Al străbunilor blestem.
Slugărind plini de orgolii,
Citesc file de milenii
De prin cronicile pustii,
Văd bine nu doar nebunii
Văd tirani ce varsă sânge,
Voievozi ce-aveau jale,
Dar prin voi, Țara ne plânge
Răul îi duce la vale.
Ne-ați ucis democrația
Nu aveți nimica sfânt,
Pervertirea și prostia
Și în fapte și-n cuvânt.
Nu sunteți decât paiațe,
Pe sub robele cu ștaif,
Ochii voștri n-au speranțe,
Sufletul vă e-n infern.
Și de-o fi să ne-o doboare,
Brațul fiarei de Ateu,
Iau cu mine dorul soare
Și îl duc lui Dumnezeu.
Sufletul acestei lumi
Să-l ridice, să-l învie,
Spiritul acestei lumi,
Cântul lui Tirteu să fie,
Trădători de Neam și Țară,
Ca păduchii ies în frunte,
N-auziți pe Mihai vodă,
Greaua-și bardă cum ascute?
Că pătați tot ce-i candoare
Florile de ne-or putrezi
Cântăm jalea-i sub soare,
Morții să ni-i putem trezi!
Îmbuibați pe-a noastră jale!
Plini de-a iadului duhoare,
Ne batjocoriți sub Soare
Și Chivotul din Altare!
Ne-ați ucis sub vii tiruri
Părinții, bunica de vie,
Ne-ați îngenuncheat sub biruri
Și i-ați pus sub pază vie.
Bravi cârmaci și unși ai Lumii
Însă azi domnesc mișeii,
Rup bucăți din trupul Lumii,
Precum hienele și leii,
Însă vă-nvață dreptatea,
Neamu-acesta s-o trezi
Și în groapa ce ne-o sapă,
Oasele le-or putrezi!
Oasele le-or putrezi!
Cântul lui Tirteu vă fie,
Morții ni-i putem trezi!
Și i-ați pus sub pază vie.
Sufletul vă e-n infern.
Răul îi duce la vale.
Al străbunilor blestem.
Îmbuibați pe-a noastră jale!
Cântul VI-a înălţării sufletului omului Lege
A Monstrului Marte Glossă
Mister ne-nţeles vreodată.
Al Monstrului Marte blestem
Sfredel spin pe cer deodată.
Mâine nu îl mai vedem.
Pe Marte-l nalţă smerit.
Shanti e Zeiţa bună.
Doar noi doi nu am murit
Zămislim o lume bună!
Zbor spre re-nfrunzite stele,
Nou pământ v-am transmutat,
Mut valul inimii mele
Shanti-n Pace m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Transmut din larvă deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.
Săgeată în zbor de soarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul nostru scurs, prin moarte,
Gânduri amintiri-adună.
Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,
Strâng speranţe drept totem...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Al Monstrului Marte blestem
Toate-n lume-s efemere..
Printre săruturi de miri,
Nasc iar gândurile mele.
Roz boboci de trandafiri.
Torn zefir pe cer cu stele,
Ca să nu murim vreodată
Pe orbita vieţii mele
Fulger spin pe cer se-arată.
Toate-s dor, dureri sau moarte...
S-au născut spre a ne muri!
Printre pleoape legănate,
Fug clipitele-argintii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Război, toate-s efemere...
Mâine nu îl mai vedem.
Trec suflete ca ceaţa-n zare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înfrunzi sub soare,
Sub veşnica adormire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure adormit,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Pe Marte-l nalţă smerit.
Ca un vis renasc spre voi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră a murit
Marte nu se mai răzbună
Şi de-odată s-a sfârşit
Shanti e Zeiţa bună!
Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise scumpe,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă de ceaţă...
La mormântul aburit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi nu am murit.
De ne lasă în nevoi...
Într-o soartă trecătoare,
Râd tăcerile din noi.
Suflet sărutat de soare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Co-creem o lume bună!
Co-creem o lume bună!
Doar noi doi nu am murit
Shanti e Zeiţa bună.
Pe Marte-l nalţă smerit.
Mâine nu îl mai vedem.
Fulger spin pe cer deodată.
Al Monstrului Marte blestem
Mister ne-nţeles vreodată.
Cântul VII-a elevării sufletului omului Lege
Ascensiunea
A Zeului Marte răzbunare Glossă
Mister ne-nţeles vreodată.
Al Monstrului Marte blestem
Fulger spin pe cer deodată.
Mâine nu îl mai vedem.
Pe Marte-l nalţă smerit.
Shanti Zeiţa străbună!
Doar noi doi nu am pierit
Co-creem o lume bună!
Zbor spre re-nfrunzite stele,
Nou pământ v-am transmutat,
Mut valul inimii mele
Shanti-n Pace m-am întrupat.
Pace-n zbor! Aripi de fluturi,
Transmutăm în câmp deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.
Săgeată în zbor de soarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul nostru scurs, prin moarte,
Gânduri amintiri-adună.
Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,
Strâng speranţe drept totem...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Al Monstrului Marte blestem
Toate-n lume-s efemere..
Printre săruturi de miri,
Nasc iar gândurile mele.
Roz boboci de trandafiri.
Rozmarin pe cer cu stele,
Ca să nu murim vreodată
Pe orbita vieţii mele
Sfredel spin pe cer se-arată.
Toate-s dor, dureri sau moarte...
S-au născut spre a ne muri!
Printre pleoape legănate,
Fug clipitele-aurii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Război, toate-s efemere...
Mâine nu îl mai vedem.
Trec suflete ca ceaţa-n zare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înfrunzi sub soare,
Sub veşnica adormire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure adormit,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Pe Marte-l nalţă smerit.
Ca Phoenix renasc spre voi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră a murit
Marte nu se mai răzbună
Şi de-odată s-a sfârşit
Shanti Zeiţa străbună!
Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise scumpe,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă de ceaţă...
La mormântul aburit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi nu am pierit.
De ne lasă în nevoi...
Într-o soartă trecătoare,
Râd tăcerile din noi.
Suflet sărutat de soare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Co-creem o lume bună!
Co-creem o lume bună!
Doar noi doi nu am pierit
Shanti e Zeiţa străbună.
Pe Marte-l nalţă smerit.
Mâine nu îl mai vedem.
Fulger spin pe cer deodată.
Al Monstrului Marte blestem
Mister ne-nţeles vreodată.
Cântul VIII-a înălţării sufletului-n cunoaștere Lege
A lui Saraswati blestem Glossă
Ne faceți zile amare.
Îmbuibați cerșiți onoare!
Saraswati blestem mare.
Să îi puneți stăvilare!
Să-i dezvețe de nărav!
Invocați-l pe Ganesha.
Sufletul de vi-i bolnav,
Să îl ducem lui Purusha.
Vă lăfăiți în fotolii
Și în jilțul guvernării,
Minte mâncată de molii
Ne sugeți laptele Țării,
Slugi vândute din seminții,
Văd Saraswati cum moare,
Grămădind în pungi arginții,
Ne faceți zile amare.
Slugile pentru onoruri,
Cresc monștri nepăsării
Devin monștri, adevăruri
Cresc în glastre monștrii Țării:
Cresc tirani ce varsă sânge,
Parveniți ce-adus-au jale,
Ipocriți de lumea plânge,
Îmbuibați cerșiți onoare!
Iar din sufletele pure,
Monștrii vor să smulgă crinii,
Și-n altar de curățire,
Să-nflorească mărăcinii.
Că pătați tot ce-i candoare,
Monștrii Somnului cel Mare
Doar arginții văd sub Soare,
Saraswati blestem mare.
Văd tirani ce varsă sânge,
Voievozi ce-adus-au pace,
Dar prin voi, țara ne plânge
Răul firele își toarce.
Ne furați și mărăcinii,
Floarea ce de vie moare
Însă nu puteți Luminii,
Să îi puneți stăvilare!
Monștrilor de vlăstare mii,
Plini de-a iadului duhoare,
Ne batjocoriți copiii
Sugeți din a lor pudoare!
Însă va-nvia dreptatea,
S-o trezi Spirit bolnav
Și în groapa ce ne-o sapă,
Să-i dezvețe de nărav!
Trădători de Neam creștinat,
Păduchii ne ies în frunte,
N-auziți Crucea din pătrat,
Greaua-și coasă cum ascute?
Ascultați ne cântă talazul!
Pătrat din cerc e Purusha
De simțiți pe sub grumazul,
Invocați-l pe Ganesha.
Monștri-n urlete sub lună
Nu mai e nimica sfânt,
Pervertire și minciună
Și în fapte și-n cuvânt.
Nu sunteți decât paiațe,
Pe sub hainele cu ștaif,
Ochii voștri n-au speranțe,
Sufletul de vi-i bolnav.
Spiritul acestei Lumi
Harfa lui Orfeu să fie,
Sufletul acestei Lumi
Să-l ridice, să-l învie,
Și de-o fi să nască Monștri
Somnul Zeului Ganesha
Iau cu mine plânsul Lumii
Să îl ducem lui Purusha.
Să îl ducem lui Purusha
Sufletul de vi-i bolnav,
Invocați-l pe Ganesha
Să-i dezlege de nărav!
Să îi puneți stăvilare!
Saraswati blestem mare.
Îmbuibați cerșiți onoare!
Ne faceți zile amare.
Cântul IX – a egalității sufletelor Lege
A ucisei democrații Glossă
Îmbuibați pe-a noastră jale!
Al strămoșilor blestem.
Ciuma ne duce la vale.
Sufletul vă e-n infern.
Cântul lui Orfeu ne fie,
Morții să ni-i putem trezi!
Și ne-ați pus sub pază vie.
Oasele le-or putrezi!
Voi ce stați doar pe fotolii
Și în jilțul guvernării,
Voi ce vă hrăniți orgolii
Doar din durerile Țării,
Slugi vândute altor ginți
Cioclii timpului ce moare,
Grămădiiți în pungi arginți,
Îmbuibați pe-a noastră jale!
Ne-ați vândut și omenia,
Toată zestrea milenară,
Ne-ați ucis democrația,
Ați pus doliu peste Țară.
Pleacă fiarele prin sate,
De durere toate gem,
Și asupra voastră cade
Al strămoșilor blestem.
Slugărind plini de orgolii,
Citesc file de milenii
De prin cronicile-n molii,
Văd cristal nu doar nebunii
Văd tirani ce varsă sânge,
Voievozi ce-adus-au jale,
Iar prin voi, Țara ne plânge
Ciuma ne duce la vale.
Ne-ați ucis democrația
Nu aveți nimica sfânt,
Pervertirea și prostia
Și în fapte și-n cuvânt.
Nu sunteți decât paiațe,
Pe sub robe de blestem
Ochii voștri n-au speranțe,
Sufletul vă e-n infern.
Și de-o fi să ne-o doboare,
Brațul fiarei de Ateu,
Iau cu mine plânsul soare
Și îl duc lui Dumnezeu.
Sufletul acestei lumi
Să-l ridice, să-l învie,
Spiritul acestei lumi,
Cântul lui Orfeu ne fie,
Trădători de Neam și Țară,
Ca păduchii ies în frunte,
N-auziți pe Mihai-Vodă,
Reaua-și bardă cum ascute?
Că pătați tot ce-i candoare
Florile de ne-or putrezi
Cântăm jalea-ne sub soare,
Morții să ni-i putem trezi!
Îmbuibați pe-a noastră jale!
Plini de-a iadului duhoare,
Ne batjocoriți sub Soare
Și Chivotul din Altare!
Ne-ați ucis sub ace tiruri
Părinții, bunii să-nvie,
Ne-ați îngenuncheat sub biruri
Și ne-ați pus sub pază vie.
Bravi cârmaci și unși-ai Lumii
Insă azi domnesc mișeii,
Rup bucăți din trupul Lumii,
Precum hienele și leii,
Însă va-nvia dreptatea,
Neamu-acesta s-o trezi
Și în groapa ce ne-o sapă,
Oasele le-or putrezi!
Oasele le-or putrezi!
Cântul lui Orfeu ne fie,
Morții ni-i putem trezi!
Și ne-ați pus sub pază vie.
Sufletul vă e-n infern.
Ciuma ne duce la vale.
Al strămoșilor blestem.
Îmbuibați pe-a noastră jale!
Cântul X- A balansării sufletelor Lege
A Luceafărului Blândă Lună Glossă
Sufletu-ţi urzit din stele
Duh nevăzut tot ca vântul
Zboară-n gândurile mele
Viaţă, picurând cuvântul.
Dacă lună-mi lăcrimează
Şi te-mbracă-n veselie
Blânda-mi lună mă visează.
Picurând din Bucurie.
Luna plină-n vis, senine
Nopţi cântă o cucuvea,
Trupurile sunt ruine,
Ciuma rana ne-o strivea
Lecuieşti a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să se bată sub cerneală
Sufletu-ţi urzit din stele.
Chiar de sufletu-ţi suspină
Ori te strigă întristarea
Doar poeţii te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Gândul lunii te iubeşte
Şi străpunge tot pământul,
Lumea toată te slăveşte
Duh nevăzut tot ca vântul
Suflet încărcat cu nuferi,
Care-ţi aţâţa privirea,
Te alină nu mai suferi
Sorbind lacom nermurirea.
Inima ta dă în floare,
Nou pulsar dorinţei mele,
Soare-n pieptul ce viu doare
Zboară-n gândurile mele!
Cum în valul vieţii geme
Viu ecou de suferinţă
Raza lumii se mai teme
Să coboare-n neputinţă.
Numai Luna cea măiastră
Şi-a ţesut din dor veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Viaţă, picurând cuvântul..
Mirosit-am într-o rugă
Pașii stelelor când cântă,
Iar când luna vrea să fugă
Va cădea lumina sfântă.
Chiar în inima durerii
Omenirea tot oftează,
Tu alungă teama serii
Dacă luna lăcrimează
Un quasar înghite timpul
Şi sărută taina morţii,
Tu renaşti prin anotimpul
Ce respiră visul sorţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Tu inspiri o simfonie,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n veselie.
Duhul tău soarbe lumină
Din a sorţilor izvoare,
Îns-a vremilor rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaşti din absolutul,
Dintr-un strop ce viu dansează,
Închegând necunoscutul
Blânda-mi lună mă visează.
Şi renaşte prin iubire
Aşa cum a fost odată,
Noi orbiţi de-a ta sclipire
Sorbim Fericirea toată.
Tu în zborul de luceferi
Lăcrimând o Elegie
Fericiţi că suntem teferi
Picurând din Bucurie.
Picurând din Bucurie
Blânda-mi lună mă visează
Şi te-mbracă-n veselie
Dacă luna lăcrimează.
Viaţă, picurând cuvântul.
Zboară-n gândurile mele
Duh nevăzut tot ca vântul
Sufletu-ţi urzit din stele.
Cântul XI- A perechilor binare Lege - corelaţia
A zborului de-ngemănate stele... Glossa
Zbor de-ngemănate stele,
Spirală prin zbor de soarte,
Toate-n lume-s doar himere,
Toate-s dor, dureri sau moarte.
Trec suflete ca ceaţa-n zare,
Ca un vis renasc spre voi,
Suntem stele călătoare
Nu mai suntem în nevoi...
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Transmut din larvă deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.
Ca un vis m-am întrupat.
Transmut valul inimii mele
Nou pământ am căutat,
Zbor de-ngemănate stele.
Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,
Strâng speranţe de mai bine...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt în zâmbet pentru tine.
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul nostru vis, prin moarte,
Gânduri amintiri-adună,
Spirală prin zbor de soarte.
Trandafir pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam.
Pe orbita vieţii mele
Nici un spin să nu mai am.
Printre săruturi de miri,
Nasc iar gândurile mele.
Roz boboci de trandafiri
Toate-n lume-s doar himere.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Ciume, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii,
Toate-s dor, dureri sau moarte...
Dansurile dimineţii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zbor de dor se-nalţă-n fugă.
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înfrunzi în soare,
Sub veşnica adormire.
Trec suflete ca ceaţa-n zare.
În clepsidră a murit
Timpul – pasăre albastră
Şi de-odată s-a sfârşit
Timpul nu povestea noastră.
Fluturi albi de sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
Ca un vis renasc spre voi.
Curge lacrimă de ceaţă...
La mormântul aburit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi am mai sosit.
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise-n soare,
În tăceri, le aşteptăm.
Suntem stele călătoare
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Co-creem o lume bună!
Într-o soartă trecătoare,
Râd tăcerile din noi.
Suflet sărutat de soare...
Nu mai suntem în nevoi...
Cântul XII- A sufletelor gemene lege
A Penelopei a lui Ulisse Glossă
Te aștept să-ți fiu măiastră,
Către-un mâine plin de soare,
Să fiu floarea ta albastră
Chiar și-atunci când viața doare.
Să-i deschidem iar aripa
Cântecului stors din rouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Primăvară pe din două.
Să-mi vii dor cu bucurie
Cânt de soare, prin rezonanțe
Prin vâltoarea azurie.
Tu să-mi prinzi în val speranțe,
Vântu-n loc să se oprească,
Eu să fiu flacăra Astră
Sufletul să-ți mistuiască.
Lasă-mă să-ți fiu măiastră.
Te aștept să îți fiu neaua
Unei ierni grea geroase,
Noaptea să ne-mbete steaua
Sărutărilor zemoase.
Strânse-n razele de lună
Prinse în a vieții floare,
Să ne pierdem împreună
Către-un mâine plin de soare.
O să vin să îți fiu gândul
Ce-ți aduce veselie
Precum soarele din vântul
Prin vâltoarea arămie.
Cum se tânguie duios,
Glas de pasăre măiastră
Pierduți în zbor anevoios.
Să fiu floarea ta albastră
O să vin să îți fiu visul
Ce aripa își deschide
Să te port spre paradisul,
Peste veșnicii toride.
Timpu-n loc să se oprească,
Tu să-mi prinzi în păr ardoare,
Sufletul să-ți mistuiască.
Chiar și-atunci când viața doare.
Te aștept să-ți fiu aripa
Dintr-un strop curat de rouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Împărțită pe din două.
Vremea-n loc să se oprească,
Eu să fiu flacăra Gripa
Sufletul să-ți mistuiască.
Să-i deschidem iar aripa
Te aștept să îți fiu stele
Să le prindem în buchete,
Să ne pierdem printre ele,
Sărutări să ne îmbete.
Luna se tânguie duios,
Cântă Blânda Lună Nouă
Închid drum anevoios.
Cântecului stors din rouă
O să vin să-ți fiu furtună,
Dup-un mâine plin de soare,
Strângem raze Împreună
Să devii nemuritoare,
Să le prindem în buchete
Să întindem iar aripa,
Sărutări să ne îmbete.
Să mușcăm cu poftă clipa.
Te aștept să îți fiu ploaia
Unei veri secetoase,
Lasă-mă să îți fiu Foaia
Verde-n visele frumoase.
Tu să-mi prinzi în păr speranțe,
Blândă Lună, lună Nouă
Spirite puse-n balanțe
Primăvară pe din două.
Primăvară pe din două.
Să mușcăm cu poftă clipa,
Cântecului stors din rouă,
Să-i deschidem iar aripa
Chiar și-atunci când viața doare.
Să fiu floarea ta albastră
Către-un mâine plin de soare,
Te aștept să-ți fiu măiastră.
Cântul XIII- a justiţiei divine Lege
A zborului spre ale dreptăţii stele... Glossă
Zbor spre ale dreptăţii stele,
Spirală prin zbor de soarte,
Toate-n lume-s doar himere,
Toate-s dor, dureri sau moarte.
Trec suflete ca viaţa-n floare,
Ca un vis renasc spre voi,
Suntem stele călătoare
Nu vă lăsăm în Nevoi!
Zbor spre ale dreptăţii stele,
Nou început am căutat,
Transcend valu-inimii mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Din omidă salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.
Spirală prin zbor de soarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul nostru vis, prin moarte,
Gânduri amintiri-adună.
Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,
Strâng speranţe de mai bine...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt spre dreptate cu tine.
Toate-n lume-s doar himere..
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele.
Roz boboci de trandafiri.
Lotus alb pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam.
Pe orbita vieţii mele
Dreptate mereu să am.
Toate-s dor, dureri sau moarte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Fug suflete aurii.
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Cer dreptate, sfânt blestem,
Ciuma, toate-s efemere...
Valul trece, teamă avem.
Trec suflete ca viaţa-n floare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înflori în soare,
Sub veşnica adormire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă nălucă.
Ca un vis renasc spre voi
Stele vii de sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Trecem – stele călătoare.
În clepsidră a Murit
Timpul – pasăre măiastră
Şi de-odată s-a sfârşit
Timpul, nu iubirea noastră.
Suntem stele călătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi uimitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă de ceaţă...
La mormântul aburit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi ne-am mai trezit.
Nu vă lăsăm în Nevoi...
Într-o soartă trecătoare,
Râd tăcerile din noi.
Suflet sărutat de soare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Co-Creem o Lume bună!
Nu vă lăsăm în Nevoi,
Sutem stele călătoare,
Ca un vis renasc spre voi,
Suflete trec ca viaţa-n floare,
Toate-s dor, dureri sau moarte,
Toate-n lume-s doar himere,
Spirală prin zbor de soarte,
Zbor spre ale dreptăţii stele.
Cântul XIV- a regenerării universului Lege
A zborului spre înfrunzite stele... Glossă
Zbor spre înfrunzite stele,
Spirală prin zbor de moarte,
Toate-s oglinzi paralele,
Toate-s fum, lumini prin soarte.
Dor suflete, viaţa nu doare,
Nu e vis, revin spre noi,
Sunteţi stele căzătoare
Lumina făr de Nevoi!
Zbor spre înfrunzite stele,
Nou început am căutat,
Transcend valu-inimii mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Cameleon salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.
Spirală prin zbor de moarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul luminii, prin soarte,
Gânduri amintiri-adună.
Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,
Strâng speranţe de mai bine...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt spre lumină cu tine.
Toate-s oglinzi paralele..
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele.
Roz boboci de trandafiri.
Lotus alb pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam.
Pe orbita vieţii mele
Iarbă verde mereu să am!
Toate-s dor, lumini prin soarte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Fug suflete aurii.
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Iarbă verde, crud blestem,
Ciuma, toate-s efemere...
Valul trece, iarbă avem.
Dor suflete,Viaţa nu doare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înverzi la soare,
Sub veşnica adormire.
Luceafărul dimineţii,
Iarbă-n sâmbure de nucă,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă nălucă.
Nu e vis, revin spre noi
Iarba verde-n sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Trecem – stele căzătoare.
În clepsidră a Murit
Iarba– pasăre albastră
Şi de-odată s-a sfârşit
Iarba, nu iubirea noastră.
Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi sclipitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă de ceaţă...
La mormântul aburit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi ne-am mai trezit.
Lumina făr de Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râd luminile din noi.
Suflet sărutat de soare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Concepem o Lume bună!
Lumina făr de Nevoi!
Sutem stele căzătoare,
Nu e vis revin spre noi,
Suflete dor, viaţa nu doare,
Toate-s fum, lumini prin soarte,
Toate-s oglinzi paralele,
Spirală prin zbor de moarte,
Zbor spre înfrunzite stele.
Cântul XV- a regenerării sufletelor Lege
A Penelopei și-a lui Ulisse iarbă verde de acasă Glossă
Te strig ca să-ți fiu grădină
Către-un mâine plin de floare,
Să-mi fii iarba de lumină
Chiar și-atunci când viața doare.
Să-i deschidem iar aripa
Lujerului de lună nouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Iarbă verde pe din două.
Să-ți fiu crin cu bucurie
Cânt de floare-n rezonanțe,
Gravitație zurlie.
Tu să-mi prinzi în păr speranțe,
Iarbă-n foc să ne strunească,
Să fiu flacăra divină
Sufletul să-ți mistuiască.
Te strig să-ți fiu grădină.
Te chem ca să îți fiu iarba
Unei veri secetoase,
Noaptea să ne-mbete vorba
Sărutărilor duioase.
Strânse-n raze de lumină
Prinse în a vieții floare,
Să ne topim împreună
Către-un mâine plin de floare.
O să vin să îți fiu gândul
Ce-ți aduce bucurie
Precum soarele din cântul
Gravitației nurlie.
Cum se tânguie duios,
Glas de pasăre divină
Pierduți în zbor anevoios.
Să-mi fii iarba de lumină.
Te strig ca să îți fiu visul
Ce aripa își deschide
Să te port spre paradisul,
Peste veșnicii aride.
Iarbă-n foc să ne bocească,
Tu să-mi prinzi în dor ardoare,
Sufletul să-ți mistuiască.
Chiar și-atunci când viața doare.
Te prind ca să-ți fiu aripa
Dintr-un strop curat de rouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Împărțită pe din două.
Lumina să ne clocească,
Eu să fiu flacăra clipă
Sufletul să-ți mistuiască.
Să-i deschidem iar aripă.
Te aștept să îți fiu stele
Să le prindem în galaxii,
Să ne pierdem printre ele,
Prin Sărutări să mă învii.
Lumina tânguie duios,
Cântă Blânda Lună rouă
Închid drum anevoios
Lujerului de lună nouă,
O să vin să-mi fii furtună,
Dup-un mâine plin de soare,
Strângem raze Împreună
Să devii nemuritoare,
Să le prindem în buchete
Să Întindem iar aripa,
Sărutări să ne îmbete.
Să mușcăm cu poftă clipa.
Te strig ca să îți fiu Vorba
Unei veri păcătoase,
Lasă-mă să îți fiu Iarba
Verde-n lumini sticloase.
Tu să-mi prinzi în păr speranțe,
Blândă Lună, Lună nouă
Lumini puse-n balanțe
Iarbă verde pe din două.
Iarbă verde pe din două.
Să mușcăm cu poftă clipa,
Lujerului de lună nouă,
Să-i deschidem iar aripa
Chiar și-atunci când viața doare.
Să-mi fii iarba de lumină
Către-un mâine plin de floare,
Te strig ca să-ți fiu grădină.
Cântul XVI -a luminii Universului Lege
A Penelopei a lui Ulisse lumină Odisee... Glossă
Te chem ca să-ți fiu lumină,
Către-un mâine plin de soare,
Să-ți fiu inima senină
Chiar și-atunci când viața moare.
Să-i deschidem iar aripa
Dansului-ne sub lună nouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Primăvară pe din două.
Să-mi fii dor cu bucurie
Cânt de soare-n rezonanțe,
Gravitație zurlie.
Tu să-mi prinzi în păr speranțe,
Vântu-n foc ne ciripească,
Să fiu flacăra divină
Sufletul să-ți mistuiască.
Te chem să-ți fiu lumină.
Te chem ca să îți fiu neaua
Unei ierni secetoase,
Noaptea să ne-mbete steaua
Frămâtărilor duioase.
Strânse-n raze de lumină
Prinse în a vieții floare,
Să ne pierdem împreună
Către-un mâine plin de soare.
O să vin să îți fiu gândul
Ce-ți aduce bucurie
Precum soarele din vântul
Gravitației nurlie.
Cum se tânguie duios,
Glas de pasăre măiastră
Pierduți în zbor anevoios.
Să fiu pasărea Alb-Astră.
Te chem ca să îți fiu visul
Ce aripa își deschide
Să te port spre paradisul,
Peste veșnicii murinde.
Vântu-n foc să ne Stârnească,
Tu să-mi prinzi în păr ardoare,
Sufletul să-ți mistuiască.
Chiar și-atunci când viața doare.
Te chem ca să-ți fiu aripa
Dintr-un strop curat de rouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Împărțită pe din două.
Lumina să ne doinească,
Eu să fiu flacăra clipă
Sufletul să-ți mistuiască.
Să-i deschidem iar aripă.
Te aștept să îți fiu stele
Să le prindem în galaxii,
Să ne pierdem printre ele,
Prin Sărutări să mă învii.
Lumina tânguie duios,
Cântă Blânda Lună rouă
Închid drum anevoios.
Zâmbetului de lună nouă,
O să vin să-ți fiu furtună,
Dup-un mâine plin de soare,
Strângem raze Împreună
Să devii nemuritoare,
Să le prindem în buchete
Să Întindem iar aripa,
Sărutări să ne îmbete.
Să mușcăm cu poftă clipa.
Te chem ca să îți fiu ploaia
Unei veri secetoase,
Lasă-mă să îți fiu Oaia
Neagră-n lumini spumoase.
Tu să-mi prinzi în păr speranțe,
Blândă Lună, Luna nouă
Lumini puse-n balanțe
Primăvară pe din două.
Primăvară pe din două.
Să mușcăm cu poftă clipa,
Zâmbetului de lună nouă
Să-i deschidem iar aripa
Chiar și-atunci când viața doare.
Să fiu luna cea senină
Către-un mâine plin de soare,
Te chem ca să-ți fiu lumină.
Cântul XVII- a transmutării luminii Lege
A Luminii Luceafărului Blândă Lună Glossă
Sufletu-ţi sorbit din stele
Duh de neatins ca gândul
Zboară-n visurile mele
Viaţă, sorbind tot pământul.
Dacă lumina-mi lăcrimează
Şi ne-mbracă-n Omenie
Blânda-mi lună mă visează.
Picurând din Frenezie.
Luna plină prin lumină
Noaptea cântă o cucuvea,
Trupurile sunt lumină,
Ciuma inima ne-o strivea
Lecuieşti a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să se bată sub cerneală
Sufletu-ţi sorbit din stele.
Chiar de sufletu-ţi suspină
Ori te roade nedreptatea
Şi lumina te închină
Pace îţi toarnă dreptatea.
Gândul luminii doineşte
Şi străpunge tot pământul,
Cerul întreg te slăveşte
Duh de neatins ca gândul
Suflet luminat de nuferi,
Care-mi aţâţă privirea,
Luminează nu mai suferi
Sorbind lacom nemurirea.
Inima lumină-n floare,
Nou pulsar dorinţei mele,
Soare-n pieptul ce viu doare
Zboară-n visurile mele
Cum în valul vieţii geme
Lumina de suferinţă
Raza luminii se teme
Să coboare-n neputinţă.
Numai Luna cea măiastră
Şi-a ţesut din dor veşmântul,
Vindecă lumina noastră
Viaţă, sorbind tot pământul.
Mirosit-am într-o rugă
Vocea soarelui când cântă,
Iar când luna vrea să fugă
Va cădea lumina sfântă.
Chiar în inima durerii
Omenirea tot oftează,
Tu alungă teama serii
De lumina-mi lăcrimează.
Un quasar înghite timpul
Sărută Lumina morţii,
Tu renaşti din anotimpul
Respiri Lumina sorţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Tu inspiri o simfonie,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi ne-mbracă-n Omenie.
Duhul tău soarbe lumină
Din secate izvoare,
Şi a vremilor rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaşti din absolutul,
Dintr-un strop ce viu pulsează,
Închegând necunoscutul
Blânda-mi lună mă visează.
Şi renaşte prin lumină
Aşa cum a fost odată,
Noi uniţi de-a ta tulpină
Sorbim Fericirea toată.
Tu în zborul de Luceferi
Lăcrimând o Elegie
Fericiţi că suntem teferi
Picurând din Frenezie.
Picurând din Frenezie
Blânda-mi lună mă visează
Şi ne-mbracă-n Omenie
De lumina lăcrimează.
Viaţă, sorbind tot Pământul.
Zboară-n visurile mele,
Duh de neatins ca gândul
Sufletu-ţi sorbit din stele.
Cântul XVIII- A plasmei luminii Lege
A zborului spre ale luminii stele... Glossă
Zbor spre ale luminii stele,
Spirală prin zbor de moarte,
Toate-s oglinzi paralele,
Toate-s fum, lumini prin soarte.
Dor suflete, Viaţa ne moare,
Nu e vis, revin spre noi,
Sunteţi stele căzătoare
Lumina făr de Nevoi!
Zbor spre ale Luminii stele,
Nou început am căutat,
Transcend val inimii mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Din omidă salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.
Spirală prin zbor de moarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul luminii, prin soarte,
Gânduri amintiri-adună.
Ca-ntr-o cofă-n plânsul meu,
Strâng speranţe de mai bine...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt spre lumină cu tine.
Toate-s oglinzi paralele..
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele.
Roz boboci de trandafiri.
Lotus alb pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam.
Pe orbita vieţii mele
Lumină mereu să am!
Toate-s dor, lumini prin soarte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Fug suflete aurii.
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Cer lumină, sfânt blestem,
Ciuma, toate-s efemere...
Valul trece, frică avem.
Dor suflete... Viaţa ne moare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înflori în soare,
Sub veşnica adormire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă nălucă.
Nu e vis, revin spre voi
Lumini albe-n sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Trecem – stele căzătoare.
În clepsidră a Murit
Vremea– pasăre măiastră
Şi de-odată s-a sfârşit
Vremea, nu iubirea noastră.
Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi sclipitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă de ceaţă...
La mormântul aburit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi ne-am mai trezit.
Lumina făr de Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râd luminile din noi.
Suflet sărutat nu doare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Plămădim o Lume bună!
Lumina făr de Nevoi!
Sutem stele căzătoare,
Nu e vis revin spre voi,
Suflete dor, Spirit nu moare,
Toate-s fum, lumini prin soarte,
Toate-s oglinzi paralele,
Spirală prin zbor de moarte,
Zbor spre ale luminii stele.
Cântul XIX- a conversiei luminii Lege
A luminii somn Glossă
Ridicați pe-a noastră jale.
Îmbuibați vor să ne-omoare!
Somnul monștri stoarce-n cale.
Să îi puneți stăvilare!
Oasele s-or face praf!
Lumina Harfa lui Orfeu.
Sufletul de e bolnav,
Eu îl duc lui DUMNEZEU.
Voi ce stați pe la tribune
Și în jilțul guvernării,
Voi ce vă hrăniți renume
Doar din lacrimile Țării,
Slugi vândute din seminții,
Monștrii Luminii din soare,
Grămădiți în pungi arginții,
Ridicați pe-a noastră jale.
Vă lăfăiți în fotolii
V-ați vândut și Omenia,
Nașteți monștri-n cartea lumii,
Ne-ați ucis democrația
Bravi cârmaci dorm și unșii Lumii
Și de-o fi să ne doboare,
Trădători de Legi ai Lumii
Îmbuibați cer să ne-omoare!
Slugile pentru onoruri,
Nasc monștri nepăsării
Devin monștri, adevăruri
Nasc în cupă monștrii vrerii:
Nasc tirani ce varsă sânge,
Parveniți ce-adus-au jale,
Ipocriți de lumea plânge,
Somnul monștri toarce-n cale.
Iar din sufletele pure,
Monștrii vor să smulgă crinii,
Și-n altar de curățire,
Să-nflorească mărăcinii.
Că pătați tot ce-i candoare,
Monștrii Somnului cel Mare
Însă nu puteți ce-i Soare,
Să îi puneți stăvilare!
Monștrilor de REA CREDINȚA,
Plini de-a iadului duhoare,
Ne batjocoriți CREDINȚA
Și CHIVOTUL din ALTARE!
Însă va-nvia prin apă,
S-o trezi Spirit bolnav
Și în groapa ce ne-o sapă,
Oasele și-or face praf!
Trădători de Neam slobodă,
Păduchii ce ies în frunte,
N-auziți pe Mihai-Vodă,
Greaua-și bardă cum ascute?
Ascultați cum cântă lemnul!
Vlad Drăculea vine Zmeu,
Nu simțiți pe sub sumanul,
Lumina cântul lui Tirteu.
Monștri-n cugete sub lună
Nu mai e nimica sfânt,
Pervertire și minciună
Și în fapte și-n cuvânt.
Nu sunteți decât paiațe,
Pe sub umbrele cu ștaif,
Ochii voștri n-au speranțe,
Sufletul de e bolnav.
Spiritul acestei Lumi
Harfa lui Orfeu să fie,
Sufletul acestei Lumi
Să-l ridice, să-l învie,
Și de-o fi să nască Monștrii
Somnul fiarei de ATEU,
Iau cu mine plânsul Lumii
Eu îl duc lui DUMNEZEU.
Eu îl duc lui DUMNEZEU
Sufletul de e bolnav,
Lumina Harfa lui Orfeu.
Oasele s-or face praf!
Să-i puneți stăvilare
Somnul monștri stoarce-n cale.
Îmbuibați vor să ne-omoare!
Ridicați pe-a noastră jale.
Cântul XX- A adevărului Universal drept de căutare Lege
A Trezirii Țării Glossă
Ne faceți zile amare!
Îmbuibați cerșiți onoare!
Al trezirii blestem mare.
Să îi punem stăvilare!
Să-i dezvețe de nărav!
Invocați-l pe Zamolxis.
Sufletul de vi-i bolnav,
Să îl ducem lui Artemis.
Vă lăfăiți în fotolii
Și în jilțul guvernării,
Minte ciupită de molii
Ne sugeți sângele Țării,
Slugi vândute din seminții,
Simțim Sufletul cum doare,
Grămădind în pungi arginții,
Ne faceți zile amare!
Slugile ne cer onoruri,
Cresc monștri nepăsării
Devin monștri, adevăruri
Ne Rag Leii, monștrii Țării:
Rag tirani ce varsă sânge,
Parveniți ce-adus-au jale,
Ipocriți, țara o plânge,
Îmbuibați cerșiți onoare!
Iar din sufletele pure,
Monștrii vor să smulgă pinii,
Și-n altar de mântuire,
Să-nflorească mărăcinii.
Că pătați tot ce-i candoare,
Monștrii Somnului cel Mare
Doar arginții văd sub Soare,
Al trezirii blestem mare.
Simt tirani cum varsă sânge,
Voievozi ce-adus-au pace,
Dar prin voi, țara ne plânge
Răul firele își toarce.
Ne furați și mărăcinii,
Speranța de vie moare
Însă nu puteți Luminii,
Să îi puneți stăvilare!
Monștrilor de vlăstare mii,
Plini de-a iadului duhoare,
Ne batjocoriți copiii
Mâncați din a lor sudoare!
Însă va-nvia dreptatea,
S-o trezi Spirit bolnav
Și în groapa ce ne-o sapă,
Să-i dezvețe de nărav!
Trădători de Neam botezat,
Păduchii ne ies în frunte,
N-auziți Crucea din pătrat,
Coasa-și, țeapa cum ascute?
Ascultați cântă talazul!
Vuet de vânt e Artemis
De simțiți pe sub grumazul,
Invocați-l pe Zamolxis.
Monștri-n urlete la lună
Nu mai e nimica sfânt,
Pervertire și minciună
Și în fapte și-n cuvânt.
Nu sunteți decât paiațe,
Pe sub zorzoane cu ștaif,
Ochii voștri n-au speranțe,
Sufletul de vi-i bolnav.
Spiritul acestei Lumi
Harfa lui Orfeu să fie,
Sufletul acestei Lumi
Să-l ridice, să-l învie,
Și de-o fi să nască Monștri
Somnul Zeului Zamolxis
Iau cu mine plânsul Lumii
Să îl ducem lui Artemis.
Să îl ducem lui Artemis.
Sufletul de vi-i bolnav,
Invocați-l pe Zamolxis.
Să-i dezvețe de nărav!
Să îi puneți stăvilare!
Al trezirii blestem mare.
Îmbuibați cerșiți onoare!
Ne faceți zile amare!
Cântul XXI- a Adevărurilor spirituale căutare Lege
A Luceafărului Odisseu trezire Glossă
Zbor spre- ale Adevărului stele,
Spirală prin zbor de moarte,
Toate-s oglinzi paralele,
Toate-s fum, dureri prin soarte.
Dor inimi, viaţa de moare,
Nu e vis, revin spre noi,
Suntem stele căzătoare.
Nu ne lăsați în Nevoi!
Zbor spre ale dreptăţii stele,
Nou început am căutat,
Salt spinul inimii mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Din omidă salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.
Spirală prin zbor de moarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul nostru vis, prin soarte,
Gânduri, amintiri-adună.
Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,
Strâng speranţe de mai bine...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt spre trezire cu tine.
Toate-s oglinzi paralele.
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele.
Mii boboci de trandafiri.
Lotus dalb pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam.
Pe spirala vieţii mele
Dreptate mereu să am!
Toate-s fum, dureri prin soarte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Curg suflete aurii.
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Cer dreptate, sfânt blestem,
Ciuma, toate-s efemere...
Leul rage, frică avem.
Dor suflete,Viaţa ne doare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci fac boboci în soare,
Sub veşnica adormire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă nălucă.
Nu e vis, revin spre noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Trecem – stele călătoare.
În clepsidră a Murit
Vremea– phoenix cea măiastră
Şi de-odată s-a sfârşit
Vremea, nu iubirea noastră.
Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi sclipitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă din ceaţă...
La mormântul aburit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi ne-am mai trezit.
Nu ne lăsaţi în Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râd durerile din noi.
Suflet sărutat de soare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Cozidim o Lume bună!
Nu ne lăsaţi în Nevoi!
Suntem stele căzătoare,
Nu e vis revin spre noi,
Suflete dor, viaţa ne doare,
Toate-s fum, dureri prin soarte,
Toate-s oglinzi paralele,
Spirală prin zbor de moarte,
Zbor spre-ale Adevărului stele.
Cântul XXII - a vieţii sufleteşti eterne Lege-
nemurirea sufletului
A morţii şi vieţii trezire Glossă
Ne faceți zile amare!
Îmbuibați cerșiți onoare!
A trezirii criză mare.
Să îi punem stăvilare!
Să-i dezvețe de nărav!
Invocați-l pe Zamolxis.
Sufletul de vi-i bolnav,
Să îl ducem lui Artemis.
Vă lăfăiți în fotolii
Și în jilțul guvernării,
Minte ciupită de molii
Monștrii sug sângele Țării,
Slugi vândute din seminții,
Simțiți Sufletul cum doare,
Grămădind în pungi arginții,
Ne faceți zile amare!
Slugile cancer ne sădesc,
Cresc Cioclii nepăsării
Devin monștri, legi ne clocesc
Ne Cresc Moartea, Cioclii Țării:
Cresc tirani ce varsă sânge,
Parveniți ce-adus-au jale,
Ipocriți, țara ne plânge,
Îmbuibați cerșiți onoare!
Iar din sufletele pure,
Monștrii vor să smulgă pinii,
Și-n altar de mântuire,
Să-nflorească mărăcinii.
Că pătați tot ce-i onoare,
Monștrii Creșterii cea Mare
Doar arginții văd sub Soare,
A trezirii criză mare.
Simt tirani cum varsă sânge,
Voievozi ce-adus-au pace,
Dar prin voi, țara ne plânge
Frica firele își toarce.
Ne furați și mărăcinii,
Speranța de vie moare
Însă nu puteți Luminii,
Să îi puneți stăvilare!
Monștrilor ne mâncați de vii,
Plini de-a iadului duhoare,
Ne batjocoriți copiii
Gustaați din a lor savoare!
Însă va-nvia dreptatea,
S-o trezi Spirit bolnav
Și în groapa ce ne-o sapă,
Să-i dezvețe de nărav!
Trădători de Neam plecat,
Păduchii ne ies în frunte,
N-auziți vuet apăsat,
Coasa, țeapa cum s-ascute?
Ascultați cântă talazul!
Vuet în vânt e Artemis
De vă gâdilă grumazul,
Invocați-l pe Zamolxis.
Monștri-n urlete la lună
Nu mai e nimica sfânt,
Pervertire și minciună
Și în fapte și-n cuvânt.
Nu sunteți decât paiațe,
Pe sub umbrele cu ștaif,
Ochii voștri n-au speranțe,
Sufletul de vi-i bolnav.
Spiritul acestei Lumi
Cântul lui Tirteu să fie,
Sufletul acestei Lumi
Să-l ridice, să-l învie,
Și de-o fi să nască Monștri
Somnul Zeului Zamolxis
Iau cu mine plânsul Lumii
Să îl ducem lui Artemis.
Să îl ducem lui Artemis.
Sufletul de vi-i bolnav,
Invocați-l pe Zamolxis.
Să-i dezvețe de nărav!
Să îi puneți stăvilare!
A trezirii criză mare...
Îmbuibați cerșiți onoare!
Ne faceți zile amare!
Cântul XXIII- a nemuriri Spiritului Lege
A nemuririi Glossă
Zbor spre -ale nemuririi stele,
Spirală prin zbor de soarte,
Toate-s oglinzi paralele,
Toate-s fum, dureri de moarte.
Dor inimi,Spirit ne doare,
Nu e vis, revin spre noi,
Reci stele nemuritoare.
Nu vă lăsăm în Nevoi!
Zbor spre-ale nemuririi stele,
Nou început am căutat,
Mut valul inimii mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Din omidă salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.
Spirală prin zbor de soarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul nostru vis, prin moarte,
Gânduri, amintiri-adună.
Ca-ntr-o cofă-n plânsul meu,
Cresc speranţe de mai bine...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Cresc spre nemurire-n Sine.
Toate-s oglinzi paralele..
Printre sărutări de miri
Cresc iar gândurile mele.
Albi boboci de trandafiri.
Lotus dalb pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam.
Pe spirala vieţii mele
Doar Nemurire să tot am!
Toate-s fum, dureri prin moarte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Cresc suflete aurii.
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Nemurire, sfânt Totem,
Ciuma, toate-s efemere...
Cioclu rage, frică avem.
Dor inimi, Spirit ne doare,
Peste ani, prin cimitire,
Pe Cruci cresc boboci în soare,
Sub veşnica adormire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure strămută,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă, transmută.
Nu e vis, revin spre noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Cresc – stele nemuritoare.
În clepsidră a Murit
Moartea– phoenix cea măiastră
Şi de-odată s-a sfârşit
Moartea, nu iubirea noastră.
Reci stele nemuritoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi sclipitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Creşte lacrimă din ceaţă...
La mormântul aburit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi ne-am mai trezit.
Nu vă lăsăm în Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râd tăcerile din noi.
Suflet sărutat de soare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Să vedem o Lume bună!
Nu vă lăsăm în Nevoi!
Reci stele nemuritoare,
Nu e vis revin spre noi,
Inimi dor, spirit ne doare,
Toate-s fum, dureri de moarte,
Toate-s oglinzi paralele,
Spirală prin zbor de soarte,
Zbor spre-ale nemuririi stele.
Cântul XXIV- a Forţei cuvântului Lege
A Vieţii cuvântului Glossă
Sufletu-ţi sorbit din stele
Duh de neatins ca gândul
Zboară-n visurile mele
Viaţă, sorbind iar cuvântul.
Dacă lumina-mi lăcrimează
Şi ne-mbracă-n Veselie
Blânda-mi lună mă visează.
Tot crescând din Bucurie.
Luna plină prin lumină
Noaptea cântă o cucuvea,
Trupurile cresc lumină,
Ciuma inima ne-o strivea
Lecuieşti a lumii boală,
Vindeci cancerele rele,
Să se bată sub cerneală
Sufletu-ţi sorbit din stele.
Chiar de sufletu-ţi suspină
Ori te roade nedreptatea
Şi lumina te închină
Pace îţi toarnă dreptatea.
Gândul luminii doineşte
Şi străpunge tot pământul,
Cerul întreg te slăveşte
Duh de neatins ca gândul
Suflet luminat de nuferi,
Care-mi aţâţă privirea,
Luminează nu mai suferi
Sorbind lacom nemurirea.
Inima lumină-n floare,
Nou pulsar dorinţei mele,
Creşte-n pieptul ce viu doare
Zboară-n visurile mele
Cum în valul vieţii geme
Lumina de suferinţă
Raza luminii se teme
Să coboare-n nefiinţă.
Numai Luna cea albastră
Şi-a ţesut din dor veşmântul,
Vindecă lumina noastră
Viaţă, sorbind iar pământul..
Mirosit-am într-o rugă
Al soarelui glas când cântă,
Iar când luna vrea să fugă
Va creşte lumina sfântă.
Chiar în inima durerii
Omenirea tot oftează,
Tu alungă teama serii
De lumina-mi lăcrimează.
Un quasar înghite timpul
Sărută Lumina morţii,
Tu renaşti prin anotimpul
Respiri lumina sorţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Tu inspiri o simfonie,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi ne-mbracă-n Veselie.
Duhul tău soarbe lumină
Din ale morţii izvoare,
Şi a vremilor rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaşti din absolutul,
Dintr-un strop ce viu pulsează,
Închegând necunoscutul
Blânda-mi lună mă visează.
Şi renaşte prin lumină
Creşte cum a fost odată,
Noi uniţi de-a ta tulpină
Sorbim Fericirea toată.
Tu în zborul de Luceferi
Lăcrimând o Elegie
Fericiţi că suntem teferi
Tot crescând din Bucurie.
Tot crescând din Bucurie
Blânda-mi lună mă visează
Şi ne-mbracă-n Veselie
De lumina lăcrimează.
Viaţă, sorbind iar cuvântul.
Zboară-n visurile mele,
Duh de neatins ca gândul
Sufletu-ţi sorbit din stele.
Cântul XXV- a plasmei aprindere luminoasă Lege
A Luminii Glossă
Te aștept să-ți fiu lumină,
Către-un mâine plin de soare,
Să fiu steaua ta divină
Chiar și-atunci când viața doare.
Să-i deschidem iar aripa
Luminii stoarsă din rouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Sorb Lumină pe din două.
Să-mi vii zbor cu bucurie
Dans prin soare, sorb rezonanțe
Din Steluța azurie.
Tu să-mi sorbi din sâni speranțe,
Lumea-n loc să se oprească,
Să-ți fiu flacăra divină
Sufletul să-ți mistuiască.
Te aștept să-ți fiu lumină.
Te aștept să îți fiu neaua
Unei ierni grea, geroase,
Noaptea să ne-mbete steaua
Sărutărilor duioase.
Strânse-n razele de lună
Prinse în a vieții floare,
Să ne pierdem împreună
Către-un mâine plin de soare.
O să vin să îți fiu gândul
Ce-ți aduce fericire
Precum soarele din vântul
Prin vâltoarea de iubire.
Cum se tânguie duios,
Glas de raze de lumină
Dansând în zbor anevoios.
Să fiu steaua ta divină!
O să vin să îți fiu visul
Ce aripa își deschide
Să te port spre paradisul,
Peste veșnicii toride.
Timpu-n loc să se oprească,
Tu să-mi prinzi în păr ardoare,
Sufletul să-ți mistuiască.
Chiar și-atunci când viața doare.
Te aștept să-ți fiu Lumina
Dintr-un strop curat de rouă,
Sorbim cu poftă Lumina,
Împărțită pe din două.
Lumina să ne iubească,
Eu să fiu geamăna Clipă
Sufletul să-ți mistuiască.
Să-ți deschidem iar aripă.
Te aștept să îți fiu stele
Să ne țesem din lumină,
Să ne pierdem printre ele,
Sărutarea ne-nsenină.
Luna se tânguie duios,
Cântă Blânda Lună Nouă
Închid drum anevoios.
Luminii storsă din rouă
O să vin să-ți fiu furtună,
Dup-un mâine plin de soare,
Strângem raze Împreună
Să devii nemuritoare,
Să le prindem în buchete
Să Întindem iar aripa,
Sărutări să ne îmbete.
Să mușcăm cu poftă clipa.
Vino să îți dau căldura
Unei veri secetoase,
Lasă-mă să îți fiu făptura
Ce-ți naște raze lucioase.
Tu să-mi sorbi din păr speranțe,
Blândă Lună, lună Nouă
Spirite puse-n balanțe
Sorb Lumină pe din două.
Sorb Lumină pe din două.
Să mușcăm cu poftă clipa,
Luminii storsă din rouă,
Să-ți deschidem iar aripa
Chiar și-atunci când viața doare.
Să fiu steaua ta divină
Către-un mâine plin de soare,
Te aștept să-ți fiu lumină.
Cântul XXVI-Cel mai puternic hrăneşte pe cel slab, plasmatică Lege
A Statului Dumnezeu Naştere Glossă
Zbor spre ale dreptăţii ere,
Spirală prin zbor de moarte,
Toate-s lumini, doar himere,
Toate-s fum, dureri prin soarte.
Dor inimi...Viaţa ne doare,
Nu e vis, naştem prin voi,
State Dumnezeu din Soare.
Nu vă lăsăm în Nevoi!
Zbor spre ale dreptăţii stele,
Nou început am căutat,
Salt valul inimii mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Din omidă salt deodată,
Spre alte vii începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.
Spirală prin zbor de moarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul nostru vis, prin soarte,
Gânduri, amintiri-adună.
Ca-ntr-o frunză-n plânsul meu,
Cresc speranţe de mai bine...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Nasc din dreptate ca tine.
Toate-s lumini, doar himere,
Printre sărutări de miri
Văd iar gândurile mele.
Mici boboci de trandafiri.
Visul alb pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam.
Pe spirala vieţii mele
State Dumnezeu să tot am!
Toate-s fum, dureri prin soarte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Nasc suflete aurii.
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Cer dreptate, sfânt totem,
Ciuma, toate-s efemere...
Statul moare, frică avem.
Dor Inimi... Viaţa ne doare,
Peste ani, prin cimitire,
Cruci nasc lujerii în soare,
Sub veşnica adormire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă nălucă.
Nu e vis, naştem prin voi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Naştem State din Soare.
În clepsidră a murit
Statul–phoenix măiastră
Şi de-odată s-a sfârşit
Ciuma, nu speranța noastră.
State Dumnezeu viu Soare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi sclipitoare,
În tăceri, le adoptăm.
Naşte lacrimă din ceaţă...
La mormântul aburit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi ne-am mai trezit.
Nu vă lăsăm în Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Aud tăcerile din noi.
Suflet sărutat de soare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Co-Creem o Lume bună!
Nu vă lăsăm în Nevoi!
State Dumnezeu din Soare,
Nu e vis naştem prin voi,
Inimi dor, viaţa ne doare,
Toate-s fum, dureri prin soarte,
Toate-s lumini efemere,
Spirală prin zbor de moarte,
Zbor spre ale dreptăţii ere.
Cântul XXVII- a Universului etică Lege
A Biciului lui Dumnezeu moarte glossă
Ne faceți zile amare!
Îmbuibați, cerșim onoare!
A trezirii criză mare.
Să îi punem stăvilare!
Să-i dezvețe de nărav!
Invocați-l pe Zamolxis.
Sufletul de li-i bolnav,
Să îl ducem lui Artemis.
Vă lăfăiți în fotolii
Și în jilțul guvernării,
Minte ciupită de molii
Cioclii sug sângele Țării,
Slugi vândute din seminții,
Simțiți Spirietul cum doare?
Grămădind în pungi arginții,
Ne faceți zile amare!
Slugile cancer dăruiesc,
Nasc Cioclii nepăsării
Devin monștri, legi ne clocesc
Ucid Lumina, Cioclii Țării
Mor tirani ce varsă sânge,
Parveniți ce-adus-au jale,
Ipocriți, ce țara plânge,
Îmbuibați cerșim onoare!
Iar din sufletele pure,
Cioclii vor să smulgă crinii,
Și-n altar de mântuire,
Să-nflorească doar spinii.
Că pătați tot ce-i onoare,
Monștrii Creșterii cea Mare
Doar arginții văd sub Soare,
A trezirii criză mare.
Mor tirani ce varsă sânge,
Nasc State ce ne-aduc pace,
Căci prin voi, țara ne plânge
Frica firele își toarce.
Ne furați și mărăcinii,
Speranța de vie moare
Însă nu puteți Luminii,
Să îi puneți stăvilare!
Monștrilor ne mâncați de vii,
Plini de-a iadului duhoare,
Ne batjocoriți copiii
Sugeți din a lor candoare!
Însă va-nvia dreptatea,
S-o trezi Spirit bolnav
Și în groapa ce ne-o sapă,
Să-i dezvețe de nărav!
Trădători de Neam plecat,
Păduchii ne ies în frunte,
N-auziți vuet apăsat,
Coasa, țeapa cum s-ascute?
Dansați, vă cântă talazul!
Vuet în vânt e Artemis
De simțiți pe sub grumazul,
Invocați-l pe Zamolxis!
Monștri-n urlete la lună
Nu mai e nimica sfânt,
Pervertire și minciună
Și în fapte și-n cuvânt.
Nu sunteți decât paiațe,
Pe sub umbrele cu ștaif,
Ochii voștri n-au speranțe,
Sufletul de vi-i bolnav.
Spiritul acestei Lumi
Cântul lui Tirteu să fie,
Sufletul acestei Lumi
Să-l ridice, să-l învie,
Și de-o fi să nască Monștri
Somnul Zeului Zamolxis
Iau cu mine plânsul Lumii
Să îl ducem lui Artemis.
Să îl ducem lui Artemis.
Sufletul de vi-i bolnav,
Invocați-l pe Zamolxis.
Să-i dezvețe de nărav!
Să îi puneți stăvilare!
A trezirii criză mare...
Îmbuibați cerșim onoare!
Ne faceți zile amare!
Cântul XXVIII- a câmpului Conştiinţei Lege
A lui Dumnezeu Conştiinţă Glossă
Suflet plămădit de stele
Şi eternizat ca gândul
Zbor din poverile grele
Viaţă, respirând cuvântul.
Dacă visul lăcrimează
Şi te-mbracă-n vie Frăţie
Tu de-a pururi mă visează
Picurând din Omenie.
Ciuma curge prin ruine
Şi ne cântă o cucuvea,
Sufletele nu-s haiine,
Vremea rana tot strivea
Tu miroşi a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să răsune sub cerneală
Suflet plămădit de stele.
Chiar de inima-ţi suspină
Ori te cheamă întristarea
Toţi poeţii te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Conştiinţa te doineşte
Şi străpunge tot pământul,
Unicosul te slăveşte
Tu eternizat ca gândul.
Suflet respirând prin nuferi,
Care-ţi răscolea privirea,
Te alină nu mai suferi
Sorbind lacom nemurirea.
Inima ta dă în floare,
Nou pulsar dorinţei mele,
Pe a cerului candoare
Zbor din poverile grele.
Cum în valul vieţii geme
Viu ecou de suferinţă
Raza lumii se mai teme
Să coboare-n neputinţă.
Numai pasărea măiastră
Şi-a ţesut din Stat veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Viaţă, respirând cuvântul.
Mirosit-am într-o rugă
Glasul stelelor ce cântă,
Iar când duhul o să fugă
Va cădea lumina sfântă.
Chiar în inima durerii
Omenirea tot oftează,
Tu alungă teama serii
Dacă statul lăcrimează
Un quasar înghite timpul
Şi sărută taina morţii,
Tu renaşti în anotimpul
Ce alintă visul porţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Ne compui o simfonie,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n vie Frăţie.
Duhul tău soarbe lumină
Din a sorţilor izvoare,
Şi-a timpului rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaşti din absolutul,
Dintr-un cerc ce viu dansează,
Închegând necunoscutul
Tu de-a pururi mă visează.
Şi renaşte din iubire
Aşa cum a fost odată,
Noi orbiţi de-a ta sclipire
Simţim Conştiinţa toată.
Tu în zborul de Luceferi
Lăcrimând o Elegie
Fericiţi că suntem teferi
Picurând din Omenie.
Picurând din Omenie
Tu de-a pururi mă visează
Şi te-mbracă-n vie Frăţie
Dacă cerul lăcrimează.
Viaţă, respirând cuvântul.
Zbor din visurile mele,
Şi eternizat ca gândul
Suflet plămădit de stele.
Cântul XXIX- a Puterii Credinței Lege
A speranței glossă
Murim cu zile amare!
Mor toți, speranța nu moare!
A speranței criză mare.
Să îi punem stăvilare!
Să-i dezvețe de nărav!
Invocați-l pe Prometeu.
Sufletul de li-i bolnav,
Să-l duc statului Dumnezeu.
Vă lăfăiți în fotolii
Și în jilțul guvernării,
Suflete ciupite de molii
Cioclii sug sângele Țării,
Slugi vândute altor ginți,
Simțiți Sufletul cum doare?
Grămădind în chingi doar arginți,
Murim cu zile amare!
Slugile Boală dăruiesc,
Nasc Cioclii nepăsării
Devin monștri, legi ne dospesc
Ucid speranța, Cioclii Țării
Mor tirani ce varsă sânge,
Parveniți ce-adus-au jale,
Ipocriți, de țara plânge,
Mor toți, speranța nu moare!
Iar din sufletele pure,
Cioclii vor să smulgă crinii,
Și-n altar de mântuire,
Să-nflorească doar spinii.
Că pătați tot ce-i candoare,
Monștrii Creșterii cea Mare
Doar arginții văd sub Soare,
A speranței criză mare!
Mor tirani ce varsă sânge,
Nasc State ce ne-aduc Pace,
Căci prin voi, țara ne plânge
Frica firele își toarce.
Ne furați și mărăcinii,
Speranța de vie moare
Însă nu puteți Speranței,
Să îi puneți stăvilare!
Monștrilor ne sugeți de vii,
Plini de-a iadului duhoare,
Ne batjocoriți copiii
Sugeți din a lor izvoare!
Însă va-nvia doar prin apă,
S-o trezi Spirit bolnav
Și în groapa ce ne-o sapă,
Să-i dezvețe de nărav!
Trădători de Neam plecat,
Păduchii de ies în frunte,
N-auziți glasuri apăsat,
Coasa, țeapa cum s-ascute?
De dansați cântă talazul!
Speranță statul Dumnezeu
Frig simțiți pe sub grumazul,
Invocați-l pe Prometeu.
Monștri-n urlete sub lună
Nu mai e nimica sfânt,
Pervertire și minciună
Și în fapte și-n cuvânt.
Nu sunteți decât paiațe,
Pe sub umbrele cu ștaif,
Ochii voștri n-au speranțe,
Sufletul de vi-i bolnav.
Spiritul acestei Lumi
Cântul lui Tirteu să fie,
Sufletul acestei Lumi
Să-l ridice, să-l învie,
Și de-o fi să nască Monștri
Somnul Zeului Prometeu
Iau cu mine plânsul Lumii
Să-l duc statului Dumnezeu.
Să-l duc statului Dumnezeu
Sufletul de vi-i bolnav,
Invocați-l pe Prometeu.
Să-i dezvețe de nărav!
Să îi puneți stăvilare!
A speranței criză mare...
Mor toți, speranța nu moare!
Murim cu zile amare!
Cântul XXX- A legii Reciclării cosmice Lege
Al Speranţei zbor spre înfrunzite stele... Glossă
Zbori spre înfrunzite stele,
Spirală prin zbor spre pace,
Printre oglinzi paralele,
Toate-s dor, Speranţa nu tace.
Dor suflete, Speranţa doare,
Nu e vis, zboară spre noi,
Mii de stele căzătoare
Speranţe, plini de Nevoi!
Zbori spre înfrunzite stele,
Nou început am căutat,
Transcend valurile mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-n zbor! Aripi de fluturi,
Din omidă salt deodată,
Către alte începuturi,
Speranţă de-nţeles odată.
Spirală prin zbor spre pace
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul luminii, ne stoarce,
Gânduri Speranţe-adună.
Ca-ntr-o plasmă-n plânsul meu,
Strâng speranţe de mai bine...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt spre Speranţă cu tine.
Printre oglinzi paralele..
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele
Dalbi boboci de trandafiri.
Brăduţuri pe cer cu stele,
Speranţele fermecam.
Pe orbita vieţii mele
Iarbă verde mereu să am!
Toate-s dor, Speranţa ne zace...
S-a născut spre a muri!
Pleoape-ngemănate, ace
Fug, suflete aurii...
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Iarbă verde crud, totem,
Ciuma, toate-s efemere...
Valul trece, speranţe-avem.
Dor suflete,Viaţa ne doare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înverzi la soare,
Sub veşnica adormire.
Luceafărul dimineţii,
Ciumă-n sâmbure de nucă,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă nălucă.
Nu e vis, revin spre voi
Iarba verde-n sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Sperăm – stele căzătoare.
În clepsidră a Murit
Ciuma– pasăre albastră
Şi de-odată s-a sfârşit
Ciuma, nu iubirea noastră.
Mii de stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi iubitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă de ceaţă...
La mormânt am transmutat,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi ne-am întrupat.
Speranţe, plini de Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râd Speranţele din noi.
Suflet sărutat de soare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Co-creem o Lume bună!
Speranţe, plini de Nevoi!
Mii de stele căzătoare,
Nu e vis revin spre voi,
Suflete dor, Speranţa doare,
Toate-s fum, Speranţă-n soarte,
Printre oglinzi paralele,
Spirală prin zbor de moarte,
Zbori spre înfrunzite stele.
Cântul XXXI- A Binelui Lege Universală
A Speranţei lui Blândă Lună... Glossă
Sufletu-ţi sorbit din stele
Duh de neatins ca gândul
Zboară-n visurile mele
Bine, sorbind tot pământul.
Dacă Speranţa-mi lăcrimează
Şi ne-mbracă-n Omenie
Blânda-mi lună mă visează.
Speranţe din Bucurie.
Luna plină din lumină
Noaptea cântă o cucuvea,
Trupurile tot lumină,
Ciuma inima ne-o strivea
Lecuieşti a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să se bată sub cerneală
Sufletu-ţi sorbit din stele.
Chiar de sufletu-ţi suspină
Ori te roade nedreptatea
Şi lumina te închină
Pace îţi toarnă dreptatea.
Gândul Speranţei doineşte
Şi străpunge tot pământul,
Cerul întreg te priveşte
Duh de neatins ca gândul
Suflet luminat de nuferi,
Care-mi aţâţă privirea,
Luminează nu mai suferi
Sorbind lacom nemurirea.
Inima Speranţă-n floare,
Nou pulsar dorinţei mele,
Soare-n pieptul ce viu doare
Zboară-n visurile mele
Cum în valul vieţii geme
Lumina de suferinţă
Raza luminii se teme
Să coboare-n neputinţă.
Numai Luna cea măiastră
Şi-a ţesut din dor veşmântul,
Vindecă Speranţa noastră
Bine, sorbind tot pământul.
Mirosit-am într-o rugă
Vocea Cerului când cântă,
Iar când luna vrea să fugă
Va cădea lumina sfântă.
Chiar în inima durerii
Omenirea tot oftează,
Tu alungă teama serii
De Speranţa-mi lăcrimează.
Un quasar înghite timpul
Sărută Lumina morţii,
Tu renaşti prin anotimpul
Respiri Speranţa sorţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Tu inspiri o Simfonie,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi ne-mbracă-n Omenie.
Duhul tău soarbe lumină
Din ale morţii izvoare,
Şi a vremilor rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaşti din absolutul,
Dintr-un strop ce viu pulsează,
Închegând necunoscutul
Blânda-mi lună mă visează.
Şi renaşte prin lumină
Aşa cum a fost odată,
Noi uniţi de-a ta tulpină
Sorbim viu Speranţa toată.
Tu în zborul de Luceferi
Lăcrimând o Elegie
Fericiţi că suntem teferi
Speranţe din Frăţie.
Speranţe din Frăţie
Blânda-mi lună mă visează
Şi ne-mbracă-n Omenie
De Speranţa lăcrimează.
Bine, sorbind tot Pământul.
Zboară-n visurile mele,
Duh de neatins ca gândul
Sufletu-ţi sorbit din stele
Cântul XXXII- a primi ce avem nevoie Lege
A Luminii Speranță...Glossă
Te aștept să-ți fiu lumină,
Către-un mâine plin de soare,
Să fiu Speranța divină
Chiar dacă Speranța moare.
Să-i deschidem iar aripa
Speranței stoarsă din rouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Sorb Speranță pe din două.
Să-mi vii zbor cu bucurie
Dans prin soare, sorb rezonanțe
Din Steluța azurie,
Tu să-mi sorbi din sâni speranțe,
Lumea-n loc să se oprească,
Eu să-ți fiu Speranță divină
Sufletul să-ți mistuiască.
Te aștept să-ți fiu Lumină!
Te aștept să îți fiu neaua
Unei ierni prea geroase,
Noaptea să ne-mbete steaua
Sărutărilor duioase
Atrase-n raze de lună
Miezul din a vieții floare,
Să ne pierdem împreună
Către-un mâine plin de soare.
O să vin să îți fiu gândul
Ce-ți aduce fericire
Precum soarele din vântul
Prin vâltoarea de iubire.
Cum se tânguie duios,
Glas de raze de lumină
Sperând în zbor anevoios
Să fiu steaua ta divină!
O să vin să îți fiu visul
Ce aripa își deschide
Să te port spre paradisul,
Peste veșnicii-nflorite.
Timpu-n loc să se oprească,
Tu să-mi prinzi în sân candoare,
Sufletul să-ți mistuiască,
Chiar dacă speranța moare.
Te aștept să-ți fiu Lumina
Dintr-un strop plasmat de rouă,
Sorbim cu poftă Lumina,
Împărțită pe din două.
Speranța să ne-nsoțească,
Salt în ceremonial gripa
Sufletul nu-ți mistuiască
Să-i deschidem iar aripa!
Te aștept să îți fiu stele
Să le prindem în lumină,
Să ne jucăm printre ele,
Sărutarea ne-nsenină.
Luna se tânguie duios,
Cântă Blânda Lună Plină
Închid drum anevoios
Speranței arsă-n lumină
O să vin să-ți fiu furtună,
Dup-un mâine plin de soare,
Alegem raze din Strună
Să devii nemuritoare,
Să le prindem în buchete
Să întindem iar aripa,
Sărutări să ne îmbete.
Să mușcăm cu poftă clipa.
Vino să îți dau căldura
Unei veri secetoase,
Lasă-mă să îți fiu făptura
Ce-ți naște raze lăptoase
Tu să-mi sorbi din dor speranțe,
Blândă Lună, lună Nouă,
Spirite puse-n balanțe,
Sorb Lumină pe din două!
Sorb Speranță pe din două.
Să mușcăm cu poftă clipa,
Speranței stoarsă din rouă,
Să-ți deschidem iar aripa
Chiar dacă speranța doare.
Să fiu Speranța divină
Către-un mâine plin de soare,
Te aștept să-ți fiu Lumină!
Cântul XXXIII - A credinței putere de manifestare Lege
A credinței Glossă
Te-ai întors să-ți fiu Lumină,
Către-un mâine plin de soare,
Să-ți fiu steaua ta divină
Chiar dacă Speranța moare.
Să-i deschidem iar aripa
Credinței toarsă-n lumină,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Sorb Credința-ți divină .
Să-mi fii zbor cu bucurie
Dans prin soare, sorb credințe
Din Steluța aurie.
Să-mi sorbi din suflet speranțe,
Luna-n loc să se oprească,
Eu să-ți fiu Speranță divină
Sufletul să-ți mistuiască.
Te-ai întors să-ți fiu Lumină.
Am venit să îți fiu neaua
Scut al Credinței stâncoase,
Noaptea să ne-mbete steaua
Sărutărilor duioase,
Aprinse-n raze de lună
Suflet în a vieții floare,
Să ne topim împreună
Către-un mâine plin de soare.
Ai sosit să îți fiu gândul
Ce-ți dansează-n fericire
Precum soarele din vântul
Prin vâltoarea de iubire.
Cum se tânguie duios,
Glas de raze de lumină
Sperând în zbor anevoios.
Să-ți fiu steaua ta divină!
Revin dor să îți fiu visul
Ce aripa își deschide
Să te port spre paradisul,
Dinspre veșnicii sordide.
Timpu-n loc să se oprească,
Tu să-mi pui în val culoare,
Sufletul să-mi mistuiască.
Chiar dacă Credința moare.
Te-ai întors să-ți fiu Scânteia
Dintr-un strop picat din rouă,
Sorbim cu poftă Odiseea,
Împărțită pe din două.
Credința să ne-nsoțească,
Eu să fiu geamăna Clipă
Sufletul să-ți mistuiască.
Să-i deschidem iar aripă.
Din zbor vin să îți fiu stele
Să le țeși tu din Lumină,
Să ne iubim printre ele,
Credința ne-nsenină.
Luna se tânguie duios,
Cântă Blânda Lună plină
Închid drum anevoios.
Credinței toarsă-n lumină
Te fulger să-ți fiu furtună,
Spre un mâine plin de floare,
Culegem raze din lună
Să devii nemuritoare,
Să le prindem în buchete
Să întindem iar aripa,
Sărutări să ne îmbete.
Să mușcăm cu poftă clipa.
M-atingi să îți dau căldura
Unor seri prea tumultoase,
Lasă-mă să-ți fiu făptura
Ce-ți naște raze sfătoase.
Tu să-mi sorbi din sân speranțe,
Blândă Lună, lună Plină
Spirite puse-n balanțe
Sorb Credința-ți divină.
Sorb Credința-ți divină
Să mușcăm cu poftă clipa,
Credinței toarsă-n lumină,
Să-i deschidem iar aripa
Chiar dacă credința moare.
Să-ți fiu steaua ta divină
Către-un mâine plin de soare,
Te-ai întors să-ți fiu Lumină!
Cântul XXXIV- a Realității opresive contra naturii a distrugerii Lege
A terorii de stat Glossă
Ne turnați zile amare!
Îmbuibați, sădiți teroare!
Prin a lumii ciumă tare.
Să îi punem stăvilare!
Să-i dezvețe de nărav!
Invocați-l pe Zamolxis.
Sufletul de vi-i bolnav,
Să îl ducem lui Artemis.
Vă lăfăiți în fotolii
Și în jilțul guvernării,
Minte ciupită de molii
Ne sugeți sângele Țării,
Slugi vândute din seminții,
Mințiți de Sufletul doare,
Grămădind în pungi arginții,
Ne turnați zile amare!
Slugile împart teroare,
Cresc Cioclii nepăsării
Devin monștri-n nepăsare
Viu Rag Leii, monștrii Țării
Rag tirani ce varsă sânge,
Parveniți ce-adus-au jale,
Ipocriți, țara surd plânge,
Îmbuibați sădiți teroare!
Iar din sufletele pure,
Monștrii vor să smulgă crinii,
Și-n altar de mântuire,
Să-nflorească mărăcinii.
Că pătați tot ce-i în floare,
Monștrii Terorii cea Mare
Doar arginții simt sub Soare,
Prin a lumii ciumă mare.
Stat tiran ce varsă sânge,
Voievozi ce-adus-au pace,
Iar prin voi, țara ne plânge
Răul firele își toarce.
Ne scumpiți și mărăcinii,
Speranța de vie moare
Însă nu puteți Luminii,
Să îi puneți stăvilare!
Monștrilor de vlăstare vii,
Plini de-a iadului duhoare,
Ne batjocoriți copiii
Furați din a lor vigoare!
Însă va-nvia dreptatea,
S-o trezi Spirit bolnav
Și în groapa ce ne-o sapă,
Să-i dezvețe de nărav!
Trădători de Neam elevat,
Păduchii ne ies în frunte,
N-auziți Crucea din pătrat,
Cuțitul, țeapa cum asmute?
Amuțiți cântă talazul!
Vuet în vânt e Artemis
De vă alintă grumazul,
Invocați-l pe Zamolxis.
Monștri-n urlete la lună
Nu mai e nimica sfânt,
Gelozie și minciună
Și-n inimă și-n cuvânt.
Nu sunteți decât paiațe,
Pe sub halatele cu ștaif,
Ochii voștri n-au speranțe,
Sufletul de vi-i bolnav.
Spiritul acestei Lumi
Harfa lui Orfeu să fie,
Sufletul acestei Lumi
Să-l ridice, să-l învie,
Și de-o fi să nască Monștri
Somnul Zeului Zamolxis
Iau cu mine plânsul Lumii
Să îl ducem lui Artemis.
Să îl ducem lui Artemis.
Sufletul de vi-i bolnav,
Invocați-l pe Zamolxis!
Să-i dezvețe de nărav!
Să îi punem stăvilare!
Prin a lumii ciumă mare.
Îmbuibați, sădiți teroare!
Ne turnați zile amare!
Cântul XXXV- Gaura neagră reciclează Materia
Al Zborului spre re-nfrunzite stele...Glossă
Mister ne-nţeles vreodată.
Al Ciumei cea Tare blestem
Fulger spin pe cer deodată.
Mâine nu o mai vedem.
Pe Tare-o nalţă smerit.
Shakti Zeiţa străbună.
Doar noi doi nu am murit
Co-creem o lume bună!
Zbor spre re-nfrunzite stele,
Nou pământ v-am transmutat,
Mut valul inimii mele
Shanti-n Pace m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Transmut din larvă deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.
Săgeată în zbor de soarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul nostru scurs, prin moarte,
Gânduri amintiri-adună.
Ca-ntr-o roză-n plânsul meu,
Strâng speranţe drept totem...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Al Ciumei cea Tare blestem
Toate-n lume-s efemere..
Printre săruturi de miri,
Cresc iar gândurile mele.
Dalbi boboci de trandafiri.
Busuioc pe val din stele,
Ca să nu murim vreodată
Pe orbita vieţii mele
Fulger spin pe cer se-arată.
Toate-s dor, dureri sau moarte...
S-au născut spre a ne muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Curg clipitele-aurii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Ciuma, toate-s efemere...
Mâine nu o mai vedem.
Trec suflete ca ceaţa-n zare,
Peste vremi, prin cimitire,
Lespezi înfrunzi-vor sub soare,
Sub eterna aţipire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure adormit,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Pe Tare-o nalţă smerit.
Ca un vis renasc spre voi
Fluturi verzi de sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră a murit
Ciuma nu se mai răzbună
Şi de-odată s-a sfârşit!
Shakti Zeiţa străbună!
Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi visătoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă din ceaţă...
La mormântul aburit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Noi doi ne-am desmorţit.
De ne lasă în nevoi...
Într-o soartă trecătoare,
Râd durerile din noi.
Suflet sărutat nu moare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Manifest o lume bună!
Manifest o lume bună!
Doar noi doi nu am murit
Shakti Zeiţa străbună.
Pe Tare-o nalţă smerit.
Mâine nu o mai vedem.
Fulger spin pe cer deodată.
Al Ciumei cea Tare blestem
Mister ne-nţeles vreodată.
Cântul XXXVI-a comunicării sufletelor Lege
A Zborului spre ale tăcerii stele... Glossă
Mister ne-nţeles vreodată.
Al Ciumei cea Tare blestem
Vortex, spin pe cer deodată.
Mâine nu o mai vedem.
Molima ne-o nalţă smerit.
Shakti Zeiţa străbună.
Doar noi doi nu am pierit
Inspiram o lume bună!
Zbori spre ale tăcerii stele,
Nou soare v-am transmutat,
Mut unda inimii mele
In Tăcere m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Transmut din cocon deodată
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.
Săgeată în zbor de moarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul nostru scurs, prin soarte,
Tăceri uitare-adună.
Ca-ntr-o cupă-n plânsul meu,
Strâng speranţe drept totem...
Zborul cât mi-ar fi de greu,
Al Ciumei cea Tare blestem
Toate-n lume-s doar himere..
Printre săruturi de crini
Cresc iar tăcerile mele.
Verzi muguri noi printre ciulini
Uitare pe cer cu stele,
Ca să nu murim vreodată
Pe orbita vieţii mele
Vortex, spin pe cer se-arată.
Toate-s dor, dureri sau moarte...
S-au născut spre a ne muri!
Printre pleoape legănate,
Fug clipitele-argintii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
Surd ne doare, ce blestem!
Ciuma, toate-s efemere...
Mâine nu o mai vedem.
Trec suflete ca ceaţa-n zare,
Peste vremi, prin cimitire,
Lespezi înverzi-vor la soare,
Sub veşnica mântuire
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure aurit,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Molima ne-o nalţă smerit.
Ca un vis renasc spre voi
Fluturi vii de sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Tăcem – stele călătoare.
În clepsidră s-a gătat
Ciuma nu se mai răzbună
Şi de-odată am uitat!
Shakti Tăcere adună!
Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi visătoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă de ceaţă...
La mormântul aburit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi ne-am umbrit.
De ne lasă în nevoi...
Într-o soartă trecătoare,
Râd uitările din noi.
Suflet sărutat nu doare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Inspiram o lume bună!
Inspiram o lume bună!
Doar noi doi nu am pierit
Shakti Tăceri adună.
Molima ne-o nalţă smerit.
Mâine nu o mai vedem.
Vortex, spin pe cer deodată.
Al Ciumei cea Tare blestem
Mister ne-nţeles vreodată.
Cântul XXXVII- a junglei Lege
A dreptății criză mare... Glossă
Precum hienele și lupii,
Cioclii veacului ce doare,
Săracii nu mai au rupii
Coasa, țeapa ne răsare
Văd războaie, nimica sfânt
Ridicați pe-a noastră jale.
Și în fapte și-n cuvânt.
A trezirii răzbunare.
Ne-ați ucis cu ace tiruri
Părinții, bunica de vie,
Ne-ați îngenuncheat sub biruri
Și ne-ați pus sub pază vie.
Bravi cârmaci și unși-ai Lumii
Însă azi domnesc doar rupii,
Rup bucăți din trupul Lumii ,
Precum hienele și lupii,
Rag tirani ce varsă sânge,
Parveniți ce-adus-au jale,
Ipocriți, țara ne-o plânge,
Îmbuibați sădiți teroare!
Violență, pacea moare,
Doar războaie, criză tare.
Slugi vândute din născare
Cioclii veacului ce doare,
Ne scumpiți și mărăcinii,
Speranța de vie moare
Însă nu puteți Luminii,
Să îi puneți stăvilare!
Nu sunteți decât paiațe,
Papușarilor ca lupii,
Ochii noștri n-au speranțe,
Săracii nu mai au rupii.
Însă va-nvia dreptatea,
Neamu-acesta s-o trezi
Și în groapa ce ne-o sapă,
Oasele le-or putrezi!
Trădători de Neam plecat,
Păduchii ne duc la jale,
N-auziți vuet apăsat,
Coasa, țeapa ce răsare?
Voi ce dormiți pe fotolii
V-ați vândut și omenia,
Nașteti monștri-n cartea lumii,
Ne-ați ucis democrația
Slugărind plini de orgolii ,
Citesc file duse de vânt
De prin cronici pline de molii,
Văd războaie, nimica sfânt
Voi ce stați pe la tribune
Și în jilțul guvernării,
Voi ce vă hrăniți renume
Doar din lacrimile Țării,
Slugi vândute altor nații,
Ciociii Noosferei ce moare,
Grămădiți în chingi arginții,
Ridicați pe-a noastră jale.
Văd tirani ce varsă sânge,
Premieri ce-adus-au jale,
Și prin voi, Țara ne plânge
Răul îi duce la vale.
Ne-ați ucis crud chiar Frăția
Nu aveți nimica sfânt,
Pervertirea și prostia
Și în fapte și-n cuvânt.
Ne faceți zile amare!
Îmbuibați cerșim onoare!
A dreptății criză mare.
Să îi punem stăvilare!
Că pătați tot ce-i onoare,
Monștrii Molimei cea Mare
Doar putere văd sub Soare,
A trezirii răzbunare.
A trezirii răzbunare
Și în fapte și-n cuvânt
Ridicați pe-a noastră jale
Văd războaie, nimica sfânt
Coasa, țeapa ne răsare
Săracii nu mai au rupii
Cioclii veacului ce doare,
Precum hienele și lupii,
Cântul XXXVIII - a justiţiei universale Lege
A zborului spre ale dreptăţii stele...Glossă
Mister ne-nţeles vreodată.
Salt spre dreptate cu tine.
Valul trece, frică odată.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Ciuma, nu Blândă lună.
Doar noi doi treziţi urzeam
Recream o Lume bună!
Dreptate mereu făceam!
Zbor spre ale dreptăţii stele,
Nou început am căutat,
Transcend valurile mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Din omidă salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.
Spirală prin zbor de moarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul luminii, prin soarte,
Gânduri amintiri-adună.
Ca-ntr-o strofă-n plânsul meu,
Strâng amintiri de mai bine...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt spre Dreptate cu tine.
Toate-s oglinzi paralele...
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele
Roz boboci de trandafiri,
Lotus alb pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam,
Pe orbita vieţii mele
Dreptate mereu făceam!
Toate-s dor, lumini prin soarte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Fug suflete argintii.
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Cer dreptatea, crud furată,
Ciuma, toate-s efemere...
Valul trece, frică odată.
Dor suflete, viaţa ne doare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înflori în soare,
Sub veşnica amuţire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure prin mine,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Nu e vis, revin spre voi
Lumini dalbe-n sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Trecem – stele căzătoare.
În clepsidră a Murit
Ciuma– pasăre nebună
Şi de-odată s-a sfârşit
Ciuma, nu Blândă Lună.
Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi sclipitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă de ceaţă...
La mormânt doar noi doi ţeseam,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi treziţi urzeam
Lumina făr de Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râd luminile din noi.
Suflet sărutat de soare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Recream o Lume bună!
Dreptate mereu făceam!
Recream o Lume bună!
Doar noi doi treziţi urzeam
Ciuma, nu Blândă Lună.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Valul trece, frică odată.
Salt spre dreptate cu tine.
Mister ne-nţeles vreodată.
Cântul XXXIX- a rezonanței putere Lege
A zborului spre ale rezonanței stele glossă
Te chem să-ți fiu rezonanță,
Către-o orbită de soare,
Să fiu Harfa cea Alb-Astră
Chiar și-atunci când coarda moare.
Să-i deschidem iar aripa
Rezonanței de lună nouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Primăvară pe din două.
Să-mi fii La cu bucurie
Cânt de soare-n rezonanțe,
Sincronizare nurlie.
Tu să-mi prinzi-n corzi speranțe,
Cântu-n foc să ciripească,
Eu să fiu flacăra Astră
Sufletul să-ți mistuiască.
Te chem să-ți fiu rezonanță.
Te chem ca să îți fiu neaua
Unei ierni secetoase,
Noaptea să ne cânte steaua
Sărutărilor duioase.
Strânse-n razele de lună
Ninse în a vieții floare,
Să zburăm noi, împreună
Câtre-o orbită de soare.
Am sosit să îți fiu gândul
Ce-ți aduce bucurie
Precum soarele din vântul
Sincronie fără furie.
Cum se tânguie duios,
Glas de pasăre măiastră
Pierduți în zbor anevoios.
Să fiu Harfa cea Alb-Astră.
Te chem ca să îți fiu visul
Ce aripa își deschide
Să te port spre paradisul,
Peste veșnicii închide
Vântu-n foc să ne doinească,
Tu să-mi torni-n sân ardoare,
Sufletul să-ți mistuiască.
Chiar și-atunci când coarda moare.
Te chem ca să-ți fiu aripa
Dintr-un strop pictat cu rouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Împărțită pe din două.
Phoenix în foc să doinească,
Eu să fiu geamăna clipă
Sufletul să-ți mistuiască.
Să-i deschidem iar aripă.
Te aștept să îți fiu stele
Să le țesem în galaxii,
Să înnoptăm printre ele,
Prin Sărutări să mă învii.
Luna se tânguie duios,
Cântă Blânda Lună rouă
Închid drum anevoios.
Rezonanței de Lună nouă,
Am venit să-ți fiu lumină,
Dup-un mâine plin de soare,
Strângem raze Împreună
Să devii nemuritoare,
Să ne ardem în buchete
Să întindem iar aripa,
Sărutări să ne îmbete.
Să mușcăm cu poftă clipa.
Te chem ca să îți fiu ploaia
Unei veri secetoase,
Lasă-mă să îți fiu foaia
Vremii-n lumini zemoase.
Tu să-mi torni în vis speranțe,
Blândă Lună, Lună plină
Spirite puse-n balanțe
Primăvară din lumină.
Primăvară din lumină.
Să mușcăm cu poftă clipa,
Rezonanței de lună nouă
Să-i deschidem iar aripa
Chiar și-atunci când coarda moare.
Să fiu Harfa cea Alb-Astră
Către-o orbită de soare,
Te chem să-ți fiu Rezonanță.
Cântul XL- a iubirii putere Lege
A zborului spre ale iubirii stele...Glossă
Mister ne-nţeles vreodată.
Salt spre iubire cu tine.
Valul trece, frică odată.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Ciuma, nu Blândă lună.
Doar noi doi treziţi urzeam
Recream o Lume bună!
Iubire mereu dădeam!
Zbor spre ale iubirii stele,
Nou început am căutat,
Transcend valurile mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
In iubire salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.
Spirală prin zbor de moarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul luminii, prin soarte,
Gânduri amintiri-adună.
Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,
Strâng amintiri de mai bine...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt spre Iubire cu tine.
Toate-s oglinzi paralele...
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele
Roz boboci de trandafiri,
Iubire pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam,
Pe orbita vieţii mele
Iubire mereu dădeam!
Toate-s dor, iubiri prin soarte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Fug suflete argintii.
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Cer iubirea, crud furată,
Ciuma, toate-s efemere...
Valul trece, frică odată .
Dor suflete, viaţa ne doare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înflori în soare,
Sub veşnica amuţire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure prin tine,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Nu e vis, revin spre voi
Lumini dalbe-n sărbătoare,
În al iubirii şuvoi.
Trecem – stele căzătoare.
În clepsidră a Murit
Ciuma– pasăre nebună
Şi de-odată s-a sfârşit
Ciuma, nu Blândă Lună.
Suntem stele iubitoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi uimitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă de ceaţă...
La mormânt doar noi doi ţeseam,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi treziţi urzeam
Iubire făr de Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râd iubirile din noi.
Suflet sărutat de soare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Recream o Lume bună!
Iubire mereu dădeam!
Recream o Lume bună!
Doar noi doi treziţi urzeam
Ciuma, nu Blândă Lună.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Valul trece, frică odată.
Salt spre iubire cu tine.
Mister ne-nţeles vreodată.
Cântul XLI- a Armoniei putere Lege
A zborului spre ale Armoniei stele...Glossă
Suflet plămădit din stele
Şi eternizat ca gândul
Zbor din poverile grele
Pace, respirând cuvântul.
Omenia lăcrimează
Şi te-mbracă-n Armonie
Tu de-a pururi mă visează
Pace picurând pe Glie.
Ciuma zboară din ruine
Şi îi cântă o cucuvea,
Sufletele nu-s străine,
Ciuma rana nu strivea
Tu expiri a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să răsune sub cerneală
Suflet plămădit din stele.
Chiar de sufletu-ţi suspină
Ori te-alină întristarea
Toţi artiştii te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Armonia te doineşte
Şi străpunge tot pamântul,
Armonia te slăveşte
Tu eternizat ca gândul.
Suflet respirând prin pace
Care-ţi răscolea privirea,
Te alină nu mai zace
Sorbind lacom nemurirea.
Inima ta dă în floare,
Nou Quasar dorinţei mele,
Pe a cerului candoare
Zbor din poverile grele.
Cum în valul păcii geme
Viu ecou de suferinţă
Raza lumii nu se teme
Să coboare-n nefiinţă
Sub Armonia albastră
Şi-a ţesut din val veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Pace respirând cuvântul.
Respirat-am într-o rugă
Glasul stelelor când cântă,
Iar când duhul o să fugă
Va cădea pacea cea sfântă
Chiar în inima durerii
Omenirea mut oftează,
Tu alungă teama vrerii
Omenia lăcrimează.
Un pulsar înghite timpul
Şi miroase pacea morţii,
Tu renaşti în anotimpul
Armoniei-n valul porţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Ne sorbi lacom Omenie,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n Armonie
Duhul tău soarbe lumină
Din a porţilor izvoare,
Dar a vremilor rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaşti din absolutul,
Dintr-un strop ce viu dansează,
Închegând necunoscutul
Tu de-a pururi mă visează.
Şi renaşte din iubire
Aşa cum a fost odată,
Noi orbiţi de-a ta sclipire
Sorbim Armonia toată.
Tu în zborul de Luceferi
Lăcrimând din Armonie
Fericiţi că suntem teferi
Pace Picurând pe Glie.
Pace picurând pe Glie.
Tu de-a pururi mă visează
Şi te-mbracă-n Armonie
Omenia lăcrimează.
Pace, respirând cuvântul
Zbor din visurile mele,
Şi eternizat ca gândul
Suflet plămădit din stele.
Cântul XLII- a Binelui putere Lege
A zborului spre ale Binelui stele...Glossă
Spirit plămădit din stele
Şi eternizat ca gândul
Zbor din poverile grele
Pace, respirând cuvântul.
Bunătatea lăcrimează
Şi ne-mbracă-n Bunătate
Tu de-a pururi mă visează
Pacea picurând Dreptate.
Ciuma zboară din ruine
Şi îi cântă o cucuvea,
Sufletele nu-s haine,
Ciuma rana nu strivea
Tu respiri a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să răsune sub cerneală
Spirit plămădit din stele.
Chiar de spiritu-ţi suspină
Ori te strigă întristarea
Toţi pictorii te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Bunătatea te doreşte
Şi răsună tot pamântul,
Bunătatea te slăveşte
Tu eternizat ca gândul.
Suflet respirând prin pace
Care-ţi răscolea privirea,
Te sărută nu mai zace
Sorbind lacom nemurirea.
Spiritul tău dă în floare,
Nouă stea dorinţei mele,
Pe a cerului candoare
Zbor din temerile grele.
Cum în cerul păcii geme
Viu ecou de suferinţă
Raza lumii se mai teme
Să coboare-n neputinţă.
Doar Bunătatea măiastră
Şi-a ţesut din dor veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Pace respirând cuvântul..
Auzit-ai într-o rugă
Glasul sorilor când cântă,
Iar când steaua o să fugă
Va cădea pacea cea sfântă.
Chiar în inima durerii
Planeta tot oftează,
Tu alungă teama verii
Bunătatea lăcrimează
Un quasar înghite timpul
Şi sărută pacea morţii,
Tu respiri prin anotimpul
Armoniei-n visul sorţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Ne sorbi lacom Bunătate ,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n Dreptate
Duhul tău soarbe lumină
Din a viselor izvoare,
Dar a timpului rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaşti din Bunătatea ,
Din sfera ce viu dansează,
Închegând Vortex Dreptatea
Tu de-a pururi mă visează.
Şi renaşte prin iubire
Aşa cum a fost odată,
Luminaţi de-a ta sclipire
Simţim Bunătatea toată.
Tu în dorul de Luceferi
Lăcrimând din Bunătate
Fericiţi că suntem teferi
Pacea Picurând Dreptate.
Pacea picurând Dreptate
Tu de-a pururi mă visează
Şi te-mbracă-n Bunătate
Omenia lăcrimează,
Pace, respirând cuvântul
Zbor din visurile mele
Şi eternizat ca gândul
Spirit plămădit din stele.
Cântul XLIII- a Dragostei putere Lege
A zborului spre ale Dragostei stele...Glossă
Mister ne-nţeles vreodată.
Salt prin Dragoste cu tine.
Inima-ţi, saltă deodată.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Suflet, de Blândă lună.
Iubire noi doi primeam
Recream o Lume bună!
Iubire-n schimb ofeream!
Zbor spre ale Dragostei stele,
Nou început am căutat,
Transcend valurile mele
Din val nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
In iubire salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.
Spirală prin zbor de unde
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul luminii, profunde,
Amintirea iubirii adună.
Ca-ntr-o cupă-n plânsul meu,
Strâng amintiri de mai bine...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt prin Dragoste cu tine.
Toate-s doar perechi gemene...
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele
Mii boboci de trandafiri,
Iubire pe cer cu stele,
Florile-i dulci adunam ,
Pe orbita vieţii mele
Iubire-n schimb ofeream!
Toate-s dor, iubiri prin soarte...
S-au născut spre a muri!
Printre iubiri-ngemănate,
Curg suflete argintii.
Zbor de prunci, bunici şi stele
Vor iubirea, cea furată,
Ciuma, toate-s efemere...
Inima-ţi saltă deodată.
Dor suflete, viaţa ne doare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înflori în soare,
Sub eterna amuţire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure prin sine,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Nu e vis, revin spre voi
Lumini dalbe-n sărbătoare,
În al iubirii şuvoi
Trecem – stele călătoare.
În clepsidră a Murit
Ciuma– pasăre nebună
Şi din iubire s-a ivit
Suflet, de Blândă Lună.
Suntem stele iubitoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe atrăgătoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă din ceaţă...
La mormânt noi doi ofeream,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Iubire noi doi primeam.
Iubire făr de Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râde Dragostea înspre noi.
Suflet sărutat nu moare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Recream o Lume bună!
Iubire mereu dădeam!
Recream o Lume bună!
Iubire noi doi primeam
Suflet, de Blândă Lună.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Inima-ţi, saltă deodată.
Salt prin Dragoste cu tine.
Mister ne-nţeles vreodată.
Cântul XLIV- a Totalităţii putere Lege
A zborului spre ale Totalităţii stele...Glossă
Ocean plămădit din stele
Şi eternizat ca gândul
Zbori din talazuri grele
Pace, respirând sufletul.
Fericirea lăcrimează
Şi te-mbracă-n Bunătate
Tu de-a pururi luminează
Pacea picurând Dreptate.
Ciuma zboară din ruine
Şi îi cântă o cucuvea,
Spiritele nu-s străine,
Ciuma viaţa nu strivea
Tu pipăi a lumii boală,
Vindeci inimile grele,
Să răsune sub cerneală
Suflet plămădit din stele.
Chiar de sufletu-ţi suspină
Ori te strânge întristarea
Totalitatea te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Tot oceanul te primeşte
Şi stropeşte tot pamântul,
Picătura te-ntregeşte
Tu eternizat ca gândul.
Spirit respirând prin pace
Care-mi răvăşea privirea,
Mă alintă nu mai zace
Sorbind lacom nemurirea.
Inima ta dă în floare,
nou quasar dorinţei mele,
Pe-a oceanului sudoare
Zbori din talazuri grele.
Cum în valul păcii geme
Viu ecou de suferinţă
Raza lumii nu se teme
Să coboare-n nefiinţă.
Totalitatea măiastră
Şi-a ţesut din val veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Pace respirând cuvântul..
Răscolit-am într-o rugă
Glasul norilor când cântă,
Iar când Spirit o să fugă
Va cădea pacea cea sfântă.
Chiar în inima durerii
Omenirea tot oftează,
Tu alungă teama serii
Fericirea lăcrimează
Un quasar înghite timpul
Şi sărută pacea sorţii,
Tu renaşti din anotimpul
Armoniei-n visul morţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Tu sorbi lacom Sănătate,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n Bunătate
Duhul tău soarbe lumină
Din a sorţilor izvoare,
Dar a vremilor rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaştem din Dragostea...
Dintr-un strop ce viu dansează,
Închegând Phoenix Dreptatea
Tu de-a pururi luminează!
Şi renaşte din iubire
Aşa cum a fost odată,
Noi orbiţi de-a ta sclipire
Simţim Fericirea toată.
Tu în zborul de Luceferi
Lăcrimând din Bunătate
Fericiţi că suntem teferi
Pacea Picurând Dreptate .
Pacea picurând Dreptate .
Tu de-a pururi luminează
Şi te-mbracă-n Bunătate
Fericirea lăcrimează.
Pace, respirând cuvântul.
Zbori din valurile grele,
Şi eternizat ca gândul
Suflet plămădit din stele.
Cântul XLV- a păcii sufleteşti putere Lege
A zborului spre ale păcii stele...Glossă
Suflet plămădit din stele
Şi eternizat ca vântul
Zbori din visele-mi grele
Pace, respirând cuvântul.
Dacă visul lăcrimează
Şi te-mbracă-n vise ploaia
Ei de-a pururi se visează
Pace picurând pe Gaia.
Ciuma zboară din ruine
Şi îi cântă o cucuvea,
Sufletele nu-s feline,
Ciuma Lumea nu strivea
Tu asculţi a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să răsune sub cerneală
Suflet plămădit din stele.
Chiar de inima-ţi suspină
Ori săruţi întristarea
Muza Lunii te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Conştiinţa te Sădeşte
Şi străpunge tot pamântul,
Unicosul te Iubeşte!
Tu eternizat ca vântul!
Suflet respirând prin pace
Care-ţi răscolea privirea,
Te iubeşte nu mai tace
Sorbind lacom nemurirea.
Inima ta dă în floare,
Nou boboc voinţei mele,
Pe a cerului candoare
Zbori din visele-mi grele.
Cum în sânul păcii geme
Viu ecou de sufiinţă
Raza lumii nu se teme
Să coboare-n neputinţă.
Numai Penelope măiastră
Şi-a ţesut din dor veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Pace respirând cuvântul...
Gustarăm într-o rugă
Glasul Odiseei ce cântă,
Iar când duhul o să fugă
Va cădea pacea cea sfântă.
Chiar în inima Lumii
Omenirea nu oftează,
Tu alungă teama Lunii
Dacă visul lăcrimează.
Viu Soare înghite timpul
Şi alintă pacea morţii,
Tu renaşti în anotimpul
Ce alină visul sorţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Ne sorbi lacom vâlvătaia,
Odiseu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n vise ploaia
Odiseu soarbe lumină
Din a sorţilor izvoare,
Prin a vremilor Regină
Dragostea pură nu moare.
Tot renaşte din absolutul,
Penelope ce viu dansează,
Închegând necunoscutul
Ei de-a pururi se visează.
Şi tot renasc din iubire
Aşa cum a fost odată,
Noi orbiţi de-a lor sclipire
Simţim Conştiinţa toată.
Ei în zborul de Luceferi
Lăcrimând din vâlvătaia
Fericirii că sunt vii, teferi
Pace Picurând pe Gaia.
Pace picurând pe Gaia.
Ei de-a pururi se visează
Şi te-mbracă-n vise ploaia
Dacă cerul lăcrimează.
Pace, respirând cuvântul.
Zbor din visurile rele,
Şi eternizat ca vântul
Suflet plămădit din stele.
Cântul XLVI.Pacea din floarea verii
Țes Tratate-n astă vară.
Cu ritmuri de Salomee.
Din Pacea din călimară
Cu Ulisse-n epopee.
Sufletul de pană zboară.
Penelope din Odisee..
Metafore sorb cerneală,
Cu simfonii de maree.
Vară, tor din urzeală
Ți-am primenit cu cerc zarea
Sărutând vis de cerneală
Pace, cât cuprinde marea.
Ți-au clădit castel din arme
Din nisipu-n călimară
Conștiinţa cub nu doarme,
Țeși Tratate-n astă vară.
Pace, clipă de visare
La apus de răsărituri,
Mi-ai adus, printr-o chemare,
Glossele din nesfârșituri,
Și m-ai amăgit, prin șoapte,
Pe spirale de maree,
Îmbrăcând a lumii noapte
Cu ritmuri de Salomee.
Pace, Val primeneală
Ți-ai Țesut din Floarea-mi zarea
Sărutând duh de cerneală
Pace, cât cuprinde marea.
Sorb Conștiinţa Ta, Soare
Tratate torc astă vară.
Sămânţa Ta nu moare,
Din pacea din călimară.
Vară, visu-mi de iubire,
Pescărușii mă-mpresoară
Zbor prin val de fericire,
Viu fior mă strigă,iară
Și ţi-ai ţesut, Zodiace
Penelope din Odisee,
Urzind iar a lumii pace
Cu Ulisse-n epopee.
Vară, Spirală din Soare
Ți-ai primenit viu culoarea
Suflând lin pace din Floare
Rime, cât cuprinde zarea.
Ți-ai clădit Poem din zboruri
Strofe-n cub de astă vară,
Totul l-ai sorbit în doruri,
Sufletul de pană zboară.
Pace, clipă de visare
La apus de vară, mituri
Ne-ai adus, printr-o chemare,
Tratate din răsărituri.
Și ne-ai trezit, prin mov șoapte
Cu ritmuri de Salomee.
Îmbrăcând a lunii noapte
Cu simfonii de maree.
Pace, dor stors din vară
Ți-ai primenit iar culoarea
Din visul din călimară.
Rime, cât cuprinde zarea.
Ți-ai clădit Glossa din zboruri
De ritmuri de astă vară,
Totul l-ai sorbit în doruri,
Metafore sorb cerneală.
Vară, vis de fericire,
Porumbeiii mă-mpresoară,
Zbor prin marea de iubire,
Vii valuri mă Înfioară.
Când mi-ai ursit, Zodiace
Cu Ulisse-n epopee,
Urzind iar a lumii pace,
Penelope din Odisee.
Penelope din Odisee,
Metafore, sorb cerneală,
Cu simfonii de maree,
Sufletul de pană zboară.
Cu Ulisse-n epopee,
Prin Pacea din călimară
Cu ritmuri de Salomee.
Țes Tratate-n astă vară.
Cântul XLVII. -a florii vieţii Lege
Pacea din floarea vieţii
Țes Tratate-n astă vară.
Cu ritmuri de Salomee.
Din Pacea din călimară
Cu Ulisse-n epopee.
Sufletul de pană zboară.
Penelope din Odisee.
Metafore sorb cerneală,
Cu simfonii de maree.
Sâmbur, cub din urzeală
Ți-am primenit cu cerc zarea
Sărutând vis de cerneală
Pace, cât cuprinde marea.
Ți-au clădit castel din arme
Din nisipu-n călimară
Conștiinţa cub nu doarme,
Țeși Tratate-n astă vară.
Floare, clipă de visare
La apus de răsărituri,
Mi-ai adus, printr-o chemare,
Glossele din nesfârșituri,
Și m-ai amăgit, prin șoapte,
Pe spirale de maree,
Îmbrăcând a lumii noapte
Cu ritmuri de Salomee.
Torul, Val primeneală
Ți-ai Țesut din Floarea-mi zarea
Sărutând duh de cerneală
Pace, cât cuprinde marea.
Sorb Conștiinţa Ta, Soare
Tratate torc astă vară.
Sămânţa Ta nu moare,
Din pacea din călimară.
Fructul, Oul de iubire,
Pescărușii mă-mpresoară
Zbor prin val de fericire,
Viu fior mă strigă,iară
Și ţi-ai ţesut, Zodiace
Penelope din Odisee,
Urzind iar a lumii pace
Cu Ulisse-n epopee.
Pomul, Spirală din Soare
Ți-ai primenit viu culoarea
Suflând lin pace din Floare
Rime, cât cuprinde zarea.
Ți-ai clădit Poem din zboruri
Strofe-n cerc de astă vară,
Cubul l-ai sorbit în doruri,
Sufletul de pană zboară.
Pace, sferă de visare
La apus de vară, mituri
Ne-ai adus, printr-o chemare,
Tratate din răsărituri.
Și ne-ai trezit, prin mov șoapte
Cu ritmuri de Salomee.
Îmbrăcând a lunii noapte
Cu simfonii de maree.
Pace, dor stors din vară
Ți-ai primenit iar culoarea
Din visul din călimară.
Rime, cât cuprinde zarea.
Ți-ai clădit Glossa din zboruri
De ritmuri de astă vară,
Totul l-ai sorbit în doruri,
Metafore sorb cerneală.
Pace, vis de fericire,
Porumbeiii mă-mpresoară,
Zbor prin marea de iubire,
Cerc valuri mă Înfioară.
Când mi-ai ursit, Zodiace
Cu Ulisse-n epopee,
Urzind iar a lumii pace,
Penelope din Odisee.
Penelope din Odisee,
Metafore, sorb cerneală,
Cu simfonii de maree,
Sufletul de pană zboară.
Cu Ulisse-n epopee,
Prin Pacea din călimară
Cu ritmuri de Salomee.
Țes Tratate-n astă vară.
Cântul XLVIII - a apei paceLege
A Mării Negre pace glossă
Țes Tratate-n astă vară.
Cu ritmuri de Salomee.
Din Pacea din călimară
Cu Ulisse-n epopee.
Prin visul de primăvară.
Penelope din Odisee.
Metafore sorb cerneală,
Cu simfonii de maree.
Pace, val de urzeală
Ți-am primenit cu dor zarea
Sărutând vis de cerneală
Pace, cât cuprinde marea.
Ți-au clădit castel din arme
Din nisipu-n călimară
Conștiinţa mea nu doarme,
Țes Tratate-n astă vară.
Pace, clipă de visare
La apus de răsărituri,
Mi-ai adus, printr-o chemare,
Sonete din nesfârșituri,
Și ne-ai amăgit, prin șoapte,
Pe acorduri de maree,
Îmbrăcând a lumii noapte
Cu ritmuri de Salomee.
Pace, Val primeneală
Ți-am Țesut din Floare zarea
Sărutând Lotus cerneală
Pace, cât cuprinde marea.
Sorb Conștiinţa Ta, Floare
Tratate sorb astă vară.
Sămânţa Ta nu moare,
Din pacea din călimară.
Mare, visu-mi de iubire,
Pescărușii mă-mpresoară
Zbor prin val de fericire,
Viu fior mă strigă,iară
Și mi-ai creat, Zodiace
Penelope din Odisee,
Urzind iar a lumii pace
Cu Ulisse-n epopee.
Mare, Talaz urzeală
Ți-am primenit viu culoarea
Sărutând vis din cerneală
Rime, cât cuprinde zarea.
Ți-ai clădit Lotus din zboruri
Clipele de astă vară,
Totul l-ai sorbit în doruri,
Prin visul din primăvară.
Pace, clipă de visare
La apus de pace mituri,
Ne-ai adus, printr-o chemare,
Tratate din răsărituri.
Și ne-ai trezit, prin vii șoapte
Cu ritmuri de Salomee.
Îmbrăcând a lunii noapte
Cu simfonii de maree.
Mare, dor din urzeală
Ți-ai primenit iar culoarea
Din visul din călimară.
Rime, cât cuprinde zarea.
Ți-am clădit palat din zboruri
Clipele de astă vară,
Totul l-am sorbit în doruri,
Sorb metafore-n cerneală.
Pace, vis de fericire,
Porumbeiii mă-mpresoară,
Zbor prin marea de iubire,
Vii valuri mă Înfioară.
Când mi-ai citit, Zodiace
Cu Ulisse-n epopee,
Urzind iar a lumii pace,
Penelope din Odisee.
Penelope din Odisee,
Metafore, sorb cerneală,
Cu simfonii de maree,
Din visul de primăvară.
Cu Ulisse-n epopee,
Prin Pacea din călimară
Cu ritmuri de Salomee.
Țes Tratate-n astă vară.
Cântul XLIX.A nemuririi Glossă
Cioclule ragi, frică nu am!
Mister ne-nţeles de tine
Doar Nemurire să tot am!
Cresc spre nemurire-n Sine.
Zboru-şi înalţă, smerit.
Moartea, nu Blânda lună.
Doar noi doi ne-am mai trezit.
Să vedem o Lume bună!
Toate-s fum, dureri prin moarte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Cresc suflete aurii.
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Nemurire de sfânt neam,
Ciuma, toate-s efemere...
Cioclule ragi, frică nu am!
Zbor spre-ale nemuririi stele,
Nou început am căutat,
Mut valul inimii mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Din omidă salt prin mine,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles de tine.
Toate-s oglinzi paralele..
Printre sărutări de miri
Cresc iar gândurile mele.
Albi boboci de trandafiri.
Lotus dalb pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam.
Pe spirala vieţii mele
Doar Nemurire să tot am!
Spirală prin zbor de soarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul nostru vis, prin moarte,
Gânduri, amintiri-adună.
Ca-ntr-o cofă-n plânsul meu,
Cresc speranţe de mai bine...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Cresc spre nemurire-n Sine.
Dor inimi, Spirit ne doare,
Peste ani, prin cimitire,
Pe Cruci cresc boboci în soare,
Sub veşnica adormire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un grăunte retrezit,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi înalţă, smerit.
Nu e vis, revin spre noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Cresc – stele nemuritoare.
În clepsidră a Murit
Frica, Shanti-i Zee bună,
Şi de-odată s-a sfârşit
Moartea, nu Blânda lună.
Reci stele nemuritoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi sclipitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Creşte lacrimă din ceaţă...
La mormântul aburit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi ne-am mai trezit.
Nu vă lăsăm în Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râd tăcerile din noi.
Suflet sărutat de soare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Să vedem o Lume bună!
Să vedem o Lume bună!
Doar noi doi ne-am mai trezit.
Moartea, nu Blânda lună.
Zboru-şi înalţă, smerit.
Cresc spre nemurire-n Sine.
Doar Nemurire să tot am!
Mister ne-nţeles de tine
Cioclule ragi, frică nu am!
Cântul L. A nemuririi sufletului Glossă
Zbor spre -ale nemuririi stele,
Spirală prin zbor de soarte,
Toate-s oglinzi paralele,
Toate-s fum, dureri de moarte.
Dor inimi,Spirit ne doare,
Nu e vis, revin spre noi,
Reci stele nemuritoare.
Nu vă lăsăm în Nevoi!
Zbor spre-ale nemuririi stele,
Nou început am căutat,
Mut valul inimii mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Din omidă salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.
Spirală prin zbor de soarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul nostru vis, prin moarte,
Gânduri, amintiri-adună.
Ca-ntr-o cofă-n plânsul meu,
Cresc speranţe de mai bine...
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Cresc spre nemurire-n Sine.
Toate-s oglinzi paralele..
Printre sărutări de miri
Cresc iar gândurile mele.
Albi boboci de trandafiri.
Lotus dalb pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam.
Pe spirala vieţii mele
Doar Nemurire să tot am!
Toate-s fum, dureri prin moarte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Cresc suflete aurii.
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Nemurire, sfânt Totem,
Ciuma, toate-s efemere...
Cioclu rage, frică avem.
Dor inimi, Spirit ne doare,
Peste ani, prin cimitire,
Pe Cruci cresc boboci în soare,
Sub veşnica adormire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure strămută,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă, transmută.
Nu e vis, revin spre noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Cresc – stele nemuritoare.
În clepsidră a Murit
Moartea– phoenix cea măiastră
Şi de-odată s-a sfârşit
Moartea, nu iubirea noastră.
Reci stele nemuritoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi sclipitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Creşte lacrimă din ceaţă...
La mormântul aburit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi ne-am mai trezit.
Nu vă lăsăm în Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râd tăcerile din noi.
Suflet sărutat de soare...
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Să vedem o Lume bună!
Nu vă lăsăm în Nevoi!
Reci stele nemuritoare,
Nu e vis revin spre noi,
Inimi dor, spirit ne doare,
Toate-s fum, dureri de moarte,
Toate-s oglinzi paralele,
Spirală prin zbor de soarte,
Zbor spre-ale nemuririi stele.
Cântul LI. Pacea sufletului lege a Universului
Pacea sufletului
Bucurii din primăvară,
Prin sărutul pasiunii,
Buzele de pană zboară
Sorb cerneala uniunii,
Din Abis ating lin prundul,
Sorb glossa din Lotus floare,
Sâni de vers, mângâie gândul.
Duhul sfânt să-l înfioare.
Miros valul viu ce toarnă,
A vieţii floare-n etern timp,
Pomul vieţii zboară-n iarmă.
Soarbe iar clipa-n viu Olimp.
Prin cuvântul pasiunii
Gustă metafore-n vară,
Din sărutul uniunii,
Bucurii din primăvară,
Zboară valul viu din dharmă,
Prin Duhul cel sfânt, sacru timp,
O clepsidră dusă-n karmă.
Aprinde clipa-n sfânt Olimp.
Fior, lună frământată,
Din Oglinda raţiunii,
Zboară mintea-naripată.
Prin sărutul pasiunii.
Muguri valul viu ne-aştearrnă,
Pe al vieţii pom veşnic timp,
Floarea vieţii vise cearmă.
Sorb clipe, vis de anotimp.
Visul minune cerească,
Gustăm vis din călimară,
Din cerneala pământească
Buzele de pană zboară.
Din Abis sărut surd vântul,
Sorb pace din Lotus floare,
Sâni de dans, mângâie cântul.
Visul nud să-l înfioare.
Sonete de primăvară,
Prin sărutul pasiunii,
Buzele de condei zboară
Sorb cerneala uniunii.
Gândul săgeată cerească,
Gândul bun să-l înfioare.
Pacea mană pământească.
Sorb ritmul din Lotus floare,
Expir mirul uniunii,
Din Abis îmi arunc gândul,
Nemurirea pasiunii,
Din Abis ating lin prundul.
Inspir clipa uniunii,
Zâmbete de poem zboară
Prin dansul creaţiunii,
Fericire storc din vară.
Univers mângâie Sfântul,
Duhul bun venit din soare.
Din Olimp absorb viu gândul
Sorb glossa din Lotus floare.
Pipăi versul stors din toamnă,
Din al vieţii pom, anotimp,
Floarea vieţii vie-n iarmă.
Soarbe lin glossa-n, sacru timp.
Deghizată-n Lotus floare,
Metafora-şi ia avântul
Sufletul ni-l înfioare,
Sâni de vers, mângâie gândul.
Aruncate-n primăvară,
Petale nemuritoare,
Fluturi din inimi zboară
Sorb cerneala visătoare,
Din Neant simt infinitul,
Renăscut, Gând bun nu doare,
Imi alintă nesfârşitul...
Duhul sfânt să-l înfioare.
Duhul sfânt să-l înfioare.
Sâni de vers, mângâie gândul.
Sorb sonet din Lotus floare,
Din Abis ating lin prundul,
Sorb cerneala uniunii,
Buzele de pană zboară
Prin sărutul pasiunii,
Bucurii din primăvară.

Comentarii
Trimiteți un comentariu