DESPRE BATJOCIRIREA LUI DUMNEZEU ȘI LUAREA SA ÎN DERÂDEDERE

Pornind de la textul din Sfânta Evanghelie după Ioan 24:5-6. 5.    Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. 6.    Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. Constat cu durere faptul că Dumnezeu a revenit un subiect tabu. Așa se face că omul de rând, Mireanul " din credinciosul Bisericii a devenit, clientul Bisericii". Astfel că deși știm din înțelepciunea noastră populară că:, Banul e ochiul dracului.." și că Hristos și ucenicii Săi nu au perceput niciodată o răsplată pentru minunile și binefacerile făcute, astăzi nu e slujbă și serviciu religios care să nu se plătească așa apare, TAXĂ PENTRU SFÂNTUL BUZUNAR" 1LEU CA MAI DERANJAT, 2 LEI CĂ TE AM ASCULTATE, 3 LEI CĂ M AM ÎMBRĂCAT ȘI 3 LEI CĂ TE AM Așa se face că aidoma bonului fiscal primit la magazin și în Biserica Pentru unele servicii primim chitanță. ȘI CA BATJOCURĂ. Așa se face că Multe însemne creștine icoane, Cruci dar și gesturi creștine ajung să fie desacralizate. Aproape că nu e zi să nu vezi pe internet poze cu icoane, cruci și Sfinte moaște inscripționate cu mesajul nu ignoră și vei avea o minune. Că și cum am fi pe vremea comerțului cu indulgențe despre care se ști că se făceau la un moment dat. despre care se crede că în funcție de valoarea achitată atâtea păcate se vor fi iertate. Iată m ai jos povestea comerțului cu indulgențe. Comerțul cu indulgențe provine din posibilitatea, în Biserica Romano - Catolică să cumpere indulgențe (din latină indulgere, „de a acorda “), adică total sau remiterea parțială înainte de a lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice, uneori numită penitență. Suportate din cauza un păcat deja iertat, în mod specific prin sacramentul împăcării. Această practică datează din secolul al iii- lea și primește o definiție legală în decretele papale din secolul al xii- lea. Indulgența obținută în schimbul unui act de evlavie (pelerinaj, rugăciune, mortificare, dar), în special cu scopul de a scurta trecerea prin purgatorul unui decedat, s-a transformat de-a lungul timpului într-o afacere profitabilă. Origine Afacerea comerțului cu indulgențe a fost declanșatorul Reformei protestante, într-un moment în care dezvoltarea tipăririi a permis citirea directă a Bibliei, în limbile vernaculare, care a deschis calea unei critici a credințelor catolice și a practicilor de preoții săi. Comerțul cu indulgențe practicat de antipapa Ioan al XXIII-lea a fost denunțat de Jan Huş (1369-1415). Acesta a dezvoltat la sfârșitul xv - lea secol într - o societate puternic creștină, chiar în timp ce Renașterea apare treptat. Benzile de mercenari (războaiele italiene) îi masacrează pe cei mai slabi înainte de a-și cumpăra intrarea în paradis (încercând să evite o trecere prin purgatoriu pentru a-și expia defectele). Este merit prin lucrările Bisericii, pe care le finanțează. Protestanții îl numesc comerțul cu indulgențe și îl văd ca pe un cerc vicios de violență-iertare. Călugărul Martin Luther scrie împotriva indulgențelor sale 95 de teze pe care le va expune conform unei legende31 octombrie 1517pe ușa bisericii din Wittenberg. Textul atacă în mod deschis comerțul cu indulgențe și afirmă cu tărie că suntem mântuiți nu prin donații de bani sau mase spuse în numele nostru, ci prin singurul har al lui Dumnezeu, ale cărui alegeri nu le știe nimeni. Luther își afirmă astfel credința în predestinare, o voință divină secretă pe care o opune pretenției preoților de a putea monetiza accesul în Paradis, desemnând cine poate intra în el. Milioane de mase sunt declarate în fiecare an de către preoți, contra plată, pentru indivizi. Numai cei mai bogați își pot permite speranța de a merge direct în Rai indiferent de ce. Unii preoți trăiesc în lux, își vând altora dreptul de a spune Liturghii și nici nu mai pun piciorul în parohii. Cea mai faimoasă dintre indulgențe este cea acordată oricui va ajuta la construirea noii Bazilici Sfântul Petru din Roma. Papa Leon al X- lea (1513-1521), lipsit de fonduri pentru lucrare, a avut ideea de a revinde aceste indulgențe lui Albert de Brandenburg, titular la 24 de ani de două sau trei episcopii, potrivit surselor, și care dorea să devină arhiepiscop din Mainz. Pentru a cumpăra aceste indulgențe „cu ridicată”, Albert a împrumutat în 1515 suma de 24.000 de ducați de la Jacob Fugger, bancherul din Augsburg și al împăratului Carol Quint. Pentru a-și achita datoria, Albert revinde indulgențelor credincioșilor, cu acordul Papei, care a perceput un comision de 50%. Preotul dominican Johann Tetzel se ocupa de predicare. Apoi i se atribuie sloganul: „De îndată ce banii sună în casa de marcat, sufletul zboară din Purgatoriu”. El a dorit să fie ofițer în Wittenberg, dar s-a opus ducelui Frederick, care se temea de concurență, deoarece el însuși le-a oferit supușilor săi, în schimbul plății, 17.443 de relicve de venerat. În același timp, în Elveția, Papa a contractat comerțul cu indulgențe unui călugăr franciscan, Bernardin Samson. Prin acest trafic, o mulțime de bani au plecat din Elveția, ceea ce a nemulțumit autoritățile civile. Acest episod este la originea bunei primiri a elvețienilor față de furia lui Luther împotriva indulgențelor, mai ales că protestantul elvețian Zwingli a denunțat și comerțul indulgențelor. Până în 1524, la doar șapte ani după cele 95 de teze ale lui Luther, Zurich a fost primul oraș luat de Reformă. La fel se încearcă treptat și în biserica ortodoxă unde deși În Rânduiala îmbrăcării Veșmintelor Treptelor preoțești nu există Rugăciune la punerea Măști cu toate astea preoții au purtat deși ei însăși CITESC în Cartea Molitfelnic în slujba Panahidei despre Chipul Slavei tale nu al măștii tale. Că banul ESTE OBLIGATORIU SĂ NU EXISTE ÎN BISERICA I-AR SLUJITORII CARE PRETIND ȘI PRIMESC BANI TREBUIE CATERISIȚI AVEM MĂRTURI ÎN SFÂNTA EVANGHELIE LUCA 12: 24 și Ioan 1.6. Acestea sunt Dovezile că Banul nu are locul în biserică. Că să nu M-AI VORBIM DESPRE IMPUNĂTOARELE CUTII ALE MILEI CARE TE ÎNTÂMPINĂ LA INTRAREA ÎN ORICE BISERICĂ ori Mănăstire. Că dă nu m-ai vorbim DESPRE TAXA MULȚUMESC CĂ M -A- ȚI ASCULTAT PRACTICATĂ ÎN ANUMITE PAROHI DINTR O ANUME EPISCOPIE CARE CONSTĂ ÎN TRIMITEREA UNUI ÎN TIMPUL SFINTEI LITURGHII A UNUI CETĂȚEAN CU O TAVĂ PE CARE CREDINCIOȘII SĂ PUNĂ BANI CHIAR DACĂ AU PUS LA ICOANE ȘI CHIAR AU PLĂTIT LITURGHIE.