Filipeni 2, 16-23
Prochimen, glasul al 7-lea (Psalm 63: 11, 1)
Veseli-se-va cel drept de Domnul și va nădăjdui în El și se vor lăuda toți cei drepți la inimă.
Stih: Auzi, Dumnezeule, glasul meu, când mă rog Ție.
16 cuvântul vieții cu tărie ținându-l spre lauda mea în ziua lui Hristos, că nu în zadar am alergat și nici în zadar m'am ostenit. 17 Și chiar dac'ar fi ca sângele meu să curgăh peste prinosul și slujba credinței voastre, mă bucur, și'mpreună cu voi toți mă fericesc. 18 Și voi, de asemenea, bucurați-vă, și'mpreună cu mine fericiți-vă! 19 Dar nădăjduiesc întru Domnul Iisus că'n curând am să-l trimit la voi pe Timotei, pentru ca la rându-mi să prind și eu curaj aflând vești despre voi. 20 Că'ntru părtășia simțămintelor mele nu am pe nimeni altul care din inimăi să se'ngrijească de treburile voastre, 21 fiindcă toți caută spre ale lor, nu spre ale lui Iisus Hristos. 22 Dar voi știți cât e el de'ncercat, că'ntocmai ca un copil cu tatăl său i-a slujit Evangheliei împreună cu mine. 23 Pe el deci nădăjduiesc să-l trimit de'ndată ce voi vedea ce va fi cu mine.
Aliluia, glasul al 4-lea (Psalm 91: 12, 13)
Stih 1: Dreptul ca finicul va înflori și ca cedrul cel din Liban se va înmulți.
Stih 2: Răsădiți fiind în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru vor înflori.

Comentarii
Trimiteți un comentariu