Pomenirea Sfintei Cuvioase Macrina

 

Sfânta Macrina a fost sora mai mare a Sfinților Vasile cel mare și Grigorie de Nisa. Fecioară tânără fiind, ea a fost logodită cu un bărbat nobil. Când logodnicul ei a murit, Macrina nu a mai voit să se logodească cu alt bărbat, zicând: „Nu este drept ca fecioară logodită o dată cu un bărbat să caute după aceea iar logodnă; chiar și după legea firii, trebuie să fie o singură logodnă, așa cum este o singură naștere și o singură moarte. "
Ea a mai arătat că dreaptă este cugetarea ei și din credința în înviere, socotind că logodnicul ei nu a murit, ci trăiește în Dumnezeu. A zis Macrina: „Păcat și rușine trebuie să-i fie femeii care nu-i este credincioasă bărbatului ei atunci când acesta este forțat să plece într-o călătorie depărtată. "
După moartea logodnicului ei, Macrina, împreună cu maica ei, Emilia, au luat tunderea în monahism, nevoindu-se în asceză aspră. Ele au trăit din lucrul mâinilor lor, cea mai mare a timpului însă închinând-o rugăciunii și cugetărilor dumnezeiești.
După un timp, maica Emilia a murit și la fel fratele, Sfântul Vasile cel mare. La nouă luni după moartea marelui Vasile, celălalt frate al Sfintei, Sfântul Grigorie de Nissa, a venit să o cerceteze pe Macrina, sora lui și a aflat-o și pe ea pe patul cel de moarte.
Cu puțin înainte de ceasul ieșirii sufletului ei, Macrina s-a rugat Domnului astfel: „Stăpâne Atotputernice Doamne, Carele dai odihnă trupurilor noastre prin somnul morții pentru o vreme, Tu iară le vei scula pe ele la buciumul cel de apoi. Iartă-mi mie păcatele mele, Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase și dă-mi mie cu suflet curat să ies înaintea Ta din acest trup stricăcios, dăruiește-mi mie ca sufletul meu fără de păcat să se înalțe, ca tămâia înaintea Ta. "
Ea după aceea s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci pe frunte, ochi, față și inimă și și-a dat sufletul. Ea s-a odihnit în Domnul la anul 379 după întrupare.