Romani 13, 1-10


 

Prochimen, al Tuturor Sfinților, glasul al 7-lea (Psalm 31: 12, 1)

Bucurați-vă în Domnul și vă veseliți, drepților.

Stih: Fericiți cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele.

Alt prochimen, pentru cei morți, glasul al 6-lea (Psalm 24: 14, 1-2)

Sufletul lor întru bunătăți se vor sălășlui și seminția lui va moșteni pământul.

Stih: Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu.

1 Tot sufletula să se supună înaltelor stăpâniri; că nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de la Dumnezeu sunt rânduite. 2 Ca atare, cel ce se împotrivește stăpânirii, rânduielii lui Dumnezeu i se împotrivește. Iar cei ce se împotrivesc își vor atrage osândă. 3 Că dregătorii nu pentru fapta bună sunt frică, ci pentru cea reab. Vrei dar să nu-ți fie frică de stăpânire?: Fă binele și vei avea laudă de la ea; 4 căci ea ție îți este slujitoare a lui Dumnezeu spre bine. Dar dacă tu faci rău, teme-te, că nu'n zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu, răzbunare a mâniei Lui asupra celui ce săvârșește răul. 5 Pentru aceasta e nevoie să vă supuneți, nu numai din pricina mâniei, ci și în virtutea conștiinței. 6 Că de aceea și plătiți dări; căci dregătorii sunt slujitori ai lui Dumnezeu, ca'ntru aceasta să stăruiască. 7 Dați-le tuturor cele datorate: celui cu darea, darea; celui cu vama, vama; celui cu teama, teama; celui cu cinstea, cinstea. 8 Nimănui cu nimic să nu-i fiți datori, decât cu iubirea unuia față de altul; fiindcă cel ce-l iubește pe altul a plinit legea. 9 Pentru că porunca: să nu săvârșești adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturisești strâmb; să nu poftești și oricare alta se cuprind în acest cuvânt, adică: să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. 10 Iubirea nu-i face rău aproapelui; așadar, iubirea e plinirea legii.

Aliluia, al Tuturor Sfinților, glasul al 4-lea (Psalm 33: 16, 18)

Stih 1: Strigat-au drepții și Domnul i-a auzit și din toate necazurile lor i-a izbăvit.

Stih 2: Multe sunt necazurile drepților, dar din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.

Alt Aliluia, pentru cei morți, glasul al 6-lea (Psalm 64: 4, 5)

Stih 1: Fericiți sunt cei pe care i-ai ales și i-ai primit Doamne.

Stih 2: Locui-vor în curțile Tale și se vor umple de bunătățile casei Tale. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta