Matei 14, 14-22


 

14 Și ieșind, a văzut mulțime mare și I s'a făcut milă de ei și le-a vindecat bolnavii. 15 Iar când s'a făcut seară, ucenicii s'au apropiat de El și I-au zis: „Locul este pustiu și iată că vremea a trecut; dă drumul mulțimilor ca să se ducă prin sate să-și cumpere de mâncare“. 16 Iisus însă le-a răspuns: „Nu trebuie să se ducă; dați-le voi să mănânce“. 17 Iar ei I-au zis: „Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești“. 18 Și El a zis: „Aduceți-Mi-le aici!“ 19 Și poruncind mulțimii să se așeze pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, a binecuvântat; și, frângând, a dat ucenicilor pâinile; iar ucenicii, mulțimilor. 20 Și au mâncat toți și s'au săturat; și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. 21 Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii.d 22 Și îndată Iisus i-a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta