Ospitalitatea

 Odată, împreună cu ieromonahul Pantelimon Kartsona şi cu un grup de pelerini evlavioşi ce treceau prin Schitul Sfânta Ana, am vizitat chilia sărăcăcioasă a lui Filaret din minunata Karulia. Pustnicul ne-a primit cu bunătate şi cu bucurie. Ne-a dat apa de ploaie din rezervă să, fiindcă era vara şi soarele era foarte fierbinte.

- De ce nu cauţi un vas din lut care ţine apă rece, părinte?

- Dacă aş vrea apă rece, aş merge la Sfânta Ana, unde este din plin!

A stăruit să rămânem să ne găzduiască.

- Dar unde vom sta, de vreme ce nu ai chilii unde să ne găzduieşti peste noapte?

- Ba am, a răspuns el serios. Am Arhondaricul (un fel de «salon», de cameră de primire a oaspeţilor). Veniţi să-l vedeţi.

- Arhondaric în Karulia! Sună ciudat.

Părea să vorbească despre situaţie dintr-o inimă plină de dorinţa de a fi ospitalier. A deschis uşa la a doua chilie, pe care o numea «arhondaric», şi a intrat.

- Acesta este, a spus el.

Am aruncat o privire la acoperişul plin de găuri, pereţii ce aproape cădeau şi la cei câţiva cartofi împrăştiaţi în colţul camerei.

- Staţi aici şi vă voi pregăti cina!

- Ce vom mânca, părinte?

- Am câteva păpădii proaspete!

În cele din urmă i-am mulţumit din adâncul inimii noastre, am luat binecuvântare şi ne-am minunat de sfânta lui simplitate, binecuvântată lui ospitalitate, sărăcia, inima lui curată, dragostea lui, că a lui Hristos, şi toate, care la el se îmbinau în duhul lui Hristos. Ce viaţă binecuvântată a trăit!

- Nu schimb mica mea chilie pentru nimic altceva, fiule, i-a spus unuia din pelerinii care încerca să-l convingă să stea în schit. Pentru mine, chilia mea e cel mai luxos palat!