DE VORBĂ CU PĂRINTELE CIORUȚĂ VASILE FOST PREOT SLUJITOR LA BISERICA SF. NICOLAE


În data de 15 ale lui cuptor (iulie) 2023  Am trecut pragul casei familiei Cioruță , unde  bătrânul și neobositul  preot Vasile  Cioruță  primindu-ne în casa sa,  ne-a împărtășit câteva din cele mai frumoase experiențe pastoral misionare inclusiv istoria sfințirii din nou a bisericii  cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae din parohia Rușețu 1 din anul 1985.  

Ca teolog  pentru mine Caranda Daniel întâlnirea cu părintele  nu a  avut doar scopul redactării unui articol ci a fost o veritabilă lecție de I,B,R, (Istoria Biserici Ortodoxe Române)  relatată chiar de un om parte al istoriei.

Părintele este un om cald și blând un om  nu doar IUBITOR  DE HRISTOS ci un om  Râvnitor și însetat de HRISTOS.

Glasul blând al părintelui dar și firul discuției m-au  purtat cu ochii minții  într-o lume  de unde parcă nu doream să mai vin.

Printr-e nenumăratele istorisiri despre viața și activitatea sa , inclusiv resfințirea Bisericii Sfântul  Nicolae din parohia Rușețu 1, părintele  nu a uitat să sublinieze  nici cel mai frumos  amănunt al vieții domniei sale, rolul doamnei preotese Ioana, pe care am cunoscut-o cu același prilej.  

PREOT, FAMILIST ȘI OM...

După cum știm Vița Preoțească este una destul de diferită și specială. preotul fiind nu mai UN OM ALES DINTR-E OAMENI ȘI PUS ÎN SLUJBA OAMENILOR....

PREOȚIA ESTE  VOCAȚIA CELOR TREI CRUCI  pe care orice teolog o asumă    Prima  Cruce de Grumaz lângă  Epitrahil  a Doua Cruce  a Familiei asumată de preot și preoteasă și a  Treia Cruce  a Parohiei.     

CE  E MAI PRESUS DARUL SĂU ALTARUL CARE SFINȚEȘTE DARUL...?

Astfel că pe lângă  Darul de a fi  preot adică propovăduitor al AL EVANGHELIEI LUI HRISTOS SLUJITOR AL SFÂNTULUI ALTAR și VREDNIC ASUMATOR  și apărător al CRUCII LUI HRISTOS.

ÎNCHEI CU CUVINTELE DIN RUGĂCIUNEA SFINȚIRII EPITRAHILULUI ,, CE BINE E CA FRAȚII SĂ FIE ÎMPREUNĂ...''  

Cu promisiunea de a continua seria de istorisiri și articole  cu părintele Vasile Cioruță. Și despre PAROHIA RUȘEȚU 1  

Teolog și jurnalist Caranda Daniel                                                                       
15.07.2023

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta