Cuvânt la Duminica a VIII-a după Pogorârea Sfântului Duh

 

„Și luând cele cinci pâini și cei doi pești, căutând la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii poporului” (Matei 14, 19)

Despre binefacerea către săraci

Socotește milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câștig, căci tu dobândești prin ea mai mult decât ai dat. Tu dai pâine și dobândești viața cea veșnică; tu dai haină și dobândești veșmântul nemuririi; tu îngăduiești locuirea sub acoperământul tău și dobândești împărăția cerului; tu dai cele trecătoare și primești în locul lor cele ce trăiesc în veci.

Când este vorba de a avea lucruri trecătoare, pământești, cu preț ieftin, atunci noi suntem sârguitori și râvnitori, dar când noi putem să ne agonisim așa de ușor cele netrecătoare și veșnice, întârziem și ne trândăvim.

Când omul de la țară pune sămânța în pământ, și prin aceasta pierde la vedere din avutul său, el totuși nu se întristează și nu socotește aceasta o pierdere, ci folos și câștig. Dar tu, care trebuie să semeni un ogor mult mai nobil și mai roditor și să dai banul tău lui Hristos Însuși, te împotrivești, ești greoi și te dezvinovățești cu sărăcia ta.

Dă deci săracilor, pentru ca atunci când vreodată tu însuți nu vei putea să vorbești pentru tine, mii de buze să vorbească în locul tău și milostenia să fie mijlocitorul tău; căci milostenia este banul de răscumpărare pentru sufletele noastre. Noi ajutăm pe cel nevoiaș, și prin aceasta împăcăm pe Cel Preaînalt. De aceea strămoșii noștri au pus pe săraci la ușile bisericilor, pentru ca privirea lor să miște la compătimire și pe cei mai nesimțitori și mai neiubitori.

Căci unde stă un cârd de bătrâni gârboviți, înveliți în zdrențe și cu toate semnele mizeriei, abia în stare a se ridica printr-un toiag, adeseori lipsiți de vederea ochilor, sau în tot trupul schilodiți, cine ar putea fi așa de învârtoșat, ca piatra și fierul, încât să poată rămâne nemișcat și nesimțitor de vârsta acelora, de slăbiciune, de orbire, de sărăcie și mizerie? De aceea stau ei înaintea ușilor noastre, și mai mult prin privirea lor, decât prin cuvinte, îndeamnă la binefacere pe cei ce intră.

De aceea, niciodată să nu te duci la rugăciune fără milostenie, și dacă te vei obișnui cu aceasta, nu te vei mai depărta de acest obicei vrednic de toată lauda, nici de bunăvoie, nici silit. Iată, chiar rugăciunea și postul ne lipsesc de putere, dacă sunt fără milostenie. Postul nu se ridică la cer, dacă nu are de soră milostenia.

Tot așa, milosteniile sunt aripile rugăciunii și dacă nu dai milostenie, rugăciunea ta nu poate zbura la înălțime. Între amândouă trebuie să domnească o strânsă legătură și unire, precum și îngerul a zis către Cornelie: „Rugăciunile tale și milosteniile tale s-au suit, spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu” (Fapte 10, 4).

Dar poate tu vei zice: „Cum pot eu să dau milostenie, când însumi sunt sărac?”. În adevăr, tocmai când ești sărac poți face aceasta, de multe ori chiar mai bine. Adică, bogatul adeseori este beat și bolnav, ca de friguri, de mulțimea banilor săi și are o iubire nesățioasă către avuție și totdeauna voiește a înmulți ceea ce are.
Dar cel sărac este slobod de această boală, și tocmai pentru că el nu o cunoaște, cu atât mai ușor va împărtăși dintru ale sale altuia. Milostenia nu se judecă după măsura posibilității, ci după voința cea bună. De aceea, văduva din Evanghelie, cu cei doi dinari ai săi, a întrecut pe cei bogați (Marcu 12, 42); iar altă văduvă, cea din Sarepta, a primit pe omul lui Dumnezeu, Ilie, deși avea numai o mână de făină într-o oală și puțin untdelemn într-un ulcior (III Regi 17, 12). Și niciuna dintre acestea nu au fost oprite de sărăcie de la această faptă bună. Așadar, nu aduce pricini de prisos și nefolositoare, căci nu se cer daruri mari, ci numai multă bunăvoință.

Milostenia nu se prețuiește după mărimea darului, ci după socotința cea bună a dătătorului. Tu ești sărac, da; cel mai sărac dintre oameni. Dar nu ești mai sărac decât văduvele acelea, care atât de mult au întrecut pe cei bogați. Poate nu ai tu însuți cele de trebuință, dar nu ești mai nevoiaș decât pomenita văduvă, care, deși se afla la marginea sărăciei, așteptând moartea și înconjurată de un cârd de copii, totuși n-a cruțat merinda sa cea mică, și pentru aceea, în sărăcia ei, a câștigat o bogăție nemăsurată, a prefăcut acel pumn de făină al său într-un hambar mare, ulciorașul într-un butoi și puținul său într-un izvor îmbelșugat.

Însă cât de mult trebuie să dai? Dă cât poți da. De ai un ban, cumpără cu dânsul cerul, nu pentru că cerul este așa de ieftin, ci pentru că Dumnezeu este așa plin de iubire. Dar dacă tu nu ai măcar un ban, atunci dă un pahar de apă rece, căci „cel ce va adăpa pe unul dintre acești mici numai cu un pahar de apă rece, nu-și va pierde plata sa” (Matei 10, 42).

Adu-ți aminte numai de răsplătirea cea slăvită și mare a milosteniei. Solomon zice: „Cel ce miluiește pe sărac, împrumută pe Dumnezeu” (Pilde 19, 17). Adică, fiindcă cei bogați nu împrumută bucuroși banii fără o îndestulătoare chezășie și siguranță, și în multe chipuri fiind închiși spre compătimire, umblă numai după câștig, de aceea însuși Dumnezeu Se dă amanet și chezaș pentru cei săraci. „Încrede-te în Mine, zice El, împrumută-Mă pe Mine; Eu îți voi întoarce însutit ceea ce tu dai săracilor”.

Așadar, eu Te împrumut pe Tine, Doamne, când dau milostenie săracilor. Dar când îmi vei reîntoarce Tu mie aceasta? El va face aceasta atunci „când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale… și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga… și va zice celor de-a dreapta Sa: Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, moșteniți împărăția care este pregătită vouă de la întemeierea lumii. Că am flămânzit, și Mi-ați dat de am mâncat; am însetat, și Mi-ați dat de am băut; străin am fost și M-ați primit; gol am fost, și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost, și ați venit la Mine” (Matei 25, 31-36).

Atunci vor zice cei ce au slujit Lui: „Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit, sau însetat și Te-am adăpat? Când Te-am văzut într-o astfel de sărăcie? Când Ți-am făcut noi Ție acestea?”. Atunci El va zice: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40). Așadar, este adevărat ceea ce Domnul zice prin Solomon: „Cine miluiește pe sărac, împrumută pe Dumnezeu”.

Dar precum a împărțit El darul împărăției cerești celor din dreapta, pentru binefacerea și iubirea de oameni a lor, așa a îngrozit pe cei din stânga Sa, cu osânda cea veșnică, pentru învârtoșarea inimii lor. „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, întru întunericul cel mai din afară, care este gătit diavolului și îngerilor lui” (Matei 25, 41). Și pentru ce, oare? „Pentru că am flămânzit, și nu Mi-ați dat să mănânc”. Vrea să zică: „Eu pedepsesc nemilostivirea, ca rădăcină a tuturor relelor, și laud binefacerea, ca rădăcină a tuturor faptelor bune. Pe unii îi îngrozesc cu focul cel veșnic, iar altora le făgăduiesc fericirea cea cerească”.

Într-adevăr, o, Doamne, făgăduințele Tale sunt slăvite; frumoasă este împărăția Ta, pe care noi o așteptăm, și grozav este iadul, cu care ne ameninți! împărăția Ta ne ademenește, iar iadul ne duce întru frica Ta cea folositoare. De aceea să-L împrumutăm pe Dumnezeu, pentru ca să-L avem datornic, iar nu judecător.

Sau cum, tu ai voi să nu dai nimic Mântuitorului Celui flămând? Tu și cel sărac mâncați, și unul și altul, masa cea sfântă, Trupul Lui cel Sfânt, și primiți același pahar. Într-un lucru așa de mare și sfânt are săracul aceeași parte cu tine, iar dintr-un lucru mic și neînsemnat tu nu voiești să-l împărtășești? Pe lângă asta, tu nu-i dai ceva din proprietatea ta; căci deși ai averea de la părinții sau strămoșii tăi, totuși, toate acestea sunt ale lui Dumnezeu.

Pentru ce voiești tu, oare, ca și acel rob mișel din Evanghelie, a îngropa talantul tău în pământ? Dă-l săracilor, iar acolo este foarte sigur păstrat, căci acum însuși Domnul te ocrotește. Pentru că apărătorii cei mai siguri contra tâlharilor nu sunt zidurile, ci săracii. Iar cine voiește să fie sigur de răsplătirea binefacerii sale, trebuie să creadă că, dând milostenie, mai vârtos primește decât dă.

Tocmai aceasta însemnează a socoti banii lucru mic, și aceasta vrea să zică în adevăr a hrăni pe Hristos, a-I da de mâncat și de băut, când nu dai milostenia cu mândrie și cu îngâmfare, ci cu acea smerenie ca și cum mai vârtos ție însuți, decât altuia, săvârșești binefacere. „Pe dătătorul de bunăvoie iubește Dumnezeu” (II Corinteni 9, 7).

Dimpotrivă, dacă ai da nenumărate comori cu mândrie și cu îngâmfare, nu ai avea din ele nici un câștig, ca fariseul acela (Luca 18, 11-12) care zeciuia toată averea sa, și totuși s-a întors de la biserică fără folos, căci el era îngâmfat și gândea lucruri înalte despre sine.

În sfârșit, să ne simțim datori și sârguitori către milostenie, mai cu seamă iarna și în sfintele Duminici. Vara, chiar de la anotimp capătă săracii multă înlesnire; ei au trebuință numai de o biată îmbrăcăminte, fiindcă razele soarelui le înlocuiesc veșmintele. Ei pot fi lipsiți de un pat, n-au nevoie de încălțăminte, nici de o hrană mai bună, ci se îndestulează cu izvoarele apelor, cu oarecare legume neînsemnate și cu puține roade uscate; însuși anotimpul le gătește o masă, care pentru nevoia lor este de ajuns.

Pe lângă aceasta, mai au și un alt ajutor, fiindcă foarte ușor pot găsi de lucru. Căci cei care zidesc case, care pregătesc și ară ogorul sau se îndeletnicesc cu corăbiitul, au nevoie de slujba lor. Așadar, vara ei au oarecare ușurare. Dimpotrivă, în timpul iernii trebuie a se lupta în toate părțile, și cu deosebire sunt în multe feluri strâmtorați și împresurați. Dinăuntru, foamea roade măruntaiele lor; dinafară, frigul îi înțepenește și-i omoară.

De aceea, ei acum au nevoie de mai multă hrană, de îmbrăcăminte mai groasă. Le trebuie locuință, pat, încălțăminte și multe altele. Dar ce este mai rău, ei nu pot acum găsi nimic de lucru, căci nu îngăduie aceasta anotimpul. Și fiindcă acum au mai multe nevoi pentru trai, și nici nu pot să lucreze, acum mai vârtos să le întindem mâini îndurătoare.

Afară de aceasta, Duminica cu deosebire este mai potrivită pentru milostenie. Poate tu vei zice: „Cum se poate recomanda pentru binefacere un timp mai mult decât altul?”. Iată cum! În această zi se odihnesc oamenii de toată lucrarea, dar prin odihnă și duhul se face mai vesel și mai senin, și prin aceea mai aplecat spre a da. Și mai mult încă, pentru acestei zile avem noi înșine a-i mulțumi pentru un bine peste măsură.

În această zi s-a biruit moartea, blestemul s-a ridicat, păcatul s-a stârpit, porțile iadului s-au deschis, diavolul s-a încătușat, războiul cel îndelungat s-a sfârșit, Dumnezeu iarăși S-a împăcat cu oamenii, neamul nostru s-a reîntors nu numai la bunăstarea de mai înainte, ci încă la una și mai înaltă, iar soarele întru această zi a văzut minunea cea mai vrednică de mirare și de uimire, adică omul s-a făcut nemuritor. De toate acesta să ne aducem aminte, și atunci Duminica va fi un mijlocitor pentru săracii care strigă către noi.

Adu-ți aminte, omule, cât de multe și mari daruri ai dobândit tu astăzi și din câte rele mari te-ai slobozit. Duminica este ziua nașterii întregului neam omenesc, căci noi eram pierduți și astăzi iarăși ne-am aflat, eram morți și iarăși am înviat, eram vrăjmași și ne-am împăcat.

De aceea, să cinstim această zi într-un chip duhovnicesc, nu prin ospețe și băuturi, nu prin beție și dans, ci prin aceea ca să sprijinim cu dărnicie pe frații noștri cei mai săraci. Fiecare, în această zi, precum a poruncit Pavel corintenilor, să depună ceva din averea sa pentru Domnul (I Corinteni 16, 1-2). Și faceți-vă vouă aceasta ca lege și obicei neschimbat, ca în viitor să nu mai aveți nevoie de îndemnare la aceasta.