I Corinteni 10, 5-12



Prochimen, glasul al 7-lea (Psalm 63: 11, 1)

Veseli-se-va cel drept de Domnul și va nădăjdui în El și se vor lăuda toți cei drepți la inimă.

Stih: Auzi, Dumnezeule, glasul meu, când mă rog Ție.

5 Dar cei mai mulți din ei nu I-au plăcut lui Dumnezeu, căci au căzut în pustiee. 6 Și aceste pildef pentru noi s'au făcut, ca să nu poftim la cele rele, așa cum au poftit aceia. 7 Nici închinători la idoli să nu vă faceți, ca unii din ei; precum este scris: A șezut poporul să mănânce și să bea și s'au sculat să joace; 8 nici să nu ne desfrânăm, așa cum s'au desfrânat unii din ei și'ntr'o singură zi au căzut douăzeci și trei de mii; 9 nici să-L ispitim pe Domnul, așa cum L-au ispitit unii din ei și au pierit de șerpi; 10 nici să cârtiți, așa cum au cârtit unii din ei, și nimiciți au fost de către Nimicitorg. 11 Și toate acestea li s'au întâmplat lor ca pilde și au fost scrise spre povățuirea noastră, a celor care-am ajuns sfârșiturile veacurilorh. 12 Prin urmare, cel căruia i se pare că stă'n picioare să ia seama să nu cadă.

Aliluia, glasul al 4-lea (Psalm 91: 12, 13)

Stih 1: Dreptul ca finicul va înflori și ca cedrul cel din Liban se va înmulți.

Stih 2: Răsădiți fiind în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru vor înflori. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta